Amendă de 40 de mii de ruble pentru o profesoară din Rusia care a spus că „ucrainenii sunt oameni ca noi”

Amendă de 40 de mii de ruble pentru o profesoară din Rusia care a spus că „ucrainenii sunt oameni ca noi”

De la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, tot mai mulți profesori ruși sunt amendați, forțați să-și dea demisia sau chiar arestați pentru că nu susțin propaganda pro-război din instituțiile de învățământ, scrie ziarul independent rusesc The Moscow Times. De cele mai multe ori, chiar elevii sunt cei care contribuie la persecutarea cadrelor didactice. Își înregistrează profesorii și apoi îi denunță autorităților. Este și cazul unei profesoare de limba engleză din republica rusă Bureatia, care a fost amendată cu 40.000 de ruble (618 dolari) după ce a susținut în fața elevilor un discurs plin de empatie față de ucraineni. 

12.06.2022

de Adelina Mărăcine. Foto: Eli Driu

În timp ce războiul purtat de Kremlin în Ucraina făcea ravagii, Yelena Bagaeva, o profesoară de limba engleză din Republica Bureatia, din sudul Siberiei, a organizat o discuție cu elevii ei despre evenimentele care dominau titlurile ziarelor europene. 

„Am încercat să le transmit că orice război este rău, că nu poți să le dorești moartea ucrainenilor și să îi urăști, că ucrainenii sunt oameni ca și noi”, a povestit ea, pentru presa locală, despre discuția pe care a avut-o în luna martie cu elevii ei, scrie The Moscow Times, singurul ziar rus independent în limba engleză, care din acest an și-a mutat sediul în Amsterdam, Olanda. 

Unul dintre elevii ei din clasa a șaptea a înregistrat discuția, iar a doua zi, mama elevului a denunțat-o pe Bagaeva la administrația școlii și la poliție, acuzând-o că face propagandă antirusească. 

Astfel, Yelena Bagaeva, în vârstă de 31 de ani, a fost acuzată oficial de „discreditarea forțelor armate ruse” - o nouă infracțiune introdusă în lege, în urma invaziei Rusiei în Ucraina - și a fost amendată cu 40.000 de ruble, adică 618 dolari, potrivit sursei citate. Adică cam jumătate din cât este un salariu mediu pentru un cadru didactic în Rusia.  

Din 24 februarie, de când Rusia a invadat Ucraina, autoritățile au distribuit în mod activ mesaje și simboluri pro-război, la aproape toate nivelurile societății, și nici școlile și grădinițele nu au fost scutite. 

Elevii contribuie la persecutarea profesorilor care se opun războiului 

De multe ori, personalul didactic, părinții și chiar elevii înșiși sunt cei care contribuie la persecutarea celor care se opun războiului, mărturisesc mai mulți profesori și părinți pentru The Moscow Times. 

„Ceea ce am putea considera propagandă pro-război se întâmplă în majoritatea școlilor din întreaga țară”, a declarat pentru sursa citată Daniil Ken, liderul sindicatului independent Alianța Profesorilor, susținător al opozantului rus Alexei Navalny, aflat acum în închisoare. 

De pe rețelele de socializare, afirmă Ken, se poate estima că până la 95% din școlile din Rusia au adoptat o poziție de susținere publică a războiului din Ucraina. 

Școlile din cel puțin două regiuni - regiunea Moscova și Bașchiria - au arătat elevilor înregistrări ale discursurilor președintelui Vladimir Putin din prima zi a invaziei, a adăugat liderul sindicatului. 

De asemenea, o profesoară de la o școală de stat, care a vorbit sub protecția anonimatului, a declarat că toți profesorii de la școala unde predă au primit ordin să organizeze ședințe de clasă în sprijinul războiului, scrie The Moscow Times. 

„Ai putea încerca, ca profesor, să eviți o astfel de ședință, dar clasa ta tot ia parte la așa ceva, căci cel puțin unul dintre cadrele didactice țin o ședință specială”, a declarat femeia. 

Asta cu toate că directorul școlii, deputat al partidului Rusia Unită, a susținut că școala este „apolitică”, „orice afișe anti-război în toalete, postări pe rețelele de socializare sau chiar discuții între elevi au fost interzise”, a mai spus profesoara. 

„Conform legii federale, educația este definită de programe aprobate de stat”, a adăugat Daniil Ken. „Nu există nimic despre «operațiunea militară specială» în aceste programe. Practic, un profesor n-are nicio obligație să organizeze asemenea lecții. Acesta este motivul pentru care astfel de indicații sunt date neoficial”, a subliniat liderul sindicatului Alianța Profesorilor. 

Acesta este și motivul pentru care profesorii care au refuzat să se implice în propaganda pro-război nu s-au confruntat cu consecințe legale, adaugă el.  

Totuși, profesorii au fost „presați într-un alt mod”, povestește Ken. „Au avut condiții de lucru mai proaste și mustrări cu privire la munca lor, dar nicio pedeapsă oficială.”

Între 10 și 15 profesori, obligați în fiecare săptămână să-și dea demisia  

În fiecare săptămână, Alianța Profesorilor primește între 10 și 15 scrisori de la profesori care au fost concediați, presați să-și dea demisiile sau amendați pentru opiniile lor anti-război. Numărul real al acestor cazuri este însă mult mai mare, deoarece multe dintre ele nu sunt raportate, e de părere liderul sindicatului, potrivit sursei citate.

Unii profesori au fost concediați din cauza opiniilor lor anti-război sau a refuzului de a „monitoriza” conturile de socializare ale elevilor lor și de a raporta orice postare anti-război, potrivit sursei citate. 

Este și cazul profesoarei de limba și literatura rusă Nataliya Aleksandrova, din orașul rusesc Revda. 

Cu toate acestea, pierderea locului de muncă nu este cel mai rău lucru care li se poate întâmpla cadrelor didactice care nu susțin invazia în țara vecină. Conform unei noi legi semnate de Vladimir Putin în luna martie, cei care răspândesc „informații false” despre acțiunile forțelor armate pot fi pedepsiți cu până la 15 ani de închisoare. 

Dosar penal pentru o profesoară care a vorbit despre război

Conversațiile cu elevii, la clasă, intră, de asemenea, în această categorie. De pildă, luna trecută, autoritățile au deschis un dosar penal împotriva Irinei Gen, o profesoară de engleză și germană din orașul rusesc Penza, acuzată de răspândirea de „știri false”. 

Pe 18 martie, Gen a avut o discuție despre războiul din Ucraina cu unul dintre elevii săi. Cinci zile mai târziu, doi ofițeri ai serviciul secret de la Moscova -  FSB, au venit la școala unde predă profesoara în vârstă de 55 de ani și i-au cerut acesteia să meargă cu ei, scrie The Moscow Times. 

Irina Gen a aflat atunci că FSB-ul avea înregistrarea conversației pe care o avusese în clasă chiar de la elevii ei. Dacă va fi găsită vinovată, Gen riscă o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare.

Deși astfel de cazuri au apărut încă de la începutul războiului, liderul sindicatului profesorilor, Daniil Ken, se îndoiește că ar fi vorba de un fenomen de masă. 

„În ceea ce privește cazurile pe care le cunoaștem, administrația școlii este cea care îi raportează pe profesori”, a spus el. „Sau, profesorii sunt amendați pentru postările lor pe rețelele de socializare, fie pe baza unor plângeri anonime, fie pe baza unor rapoarte ale poliției. Dar, dacă apar astfel de cazuri, majoritatea primesc multă atenție din partea mass-media.”

De asemenea, săptămâna trecută, un alt profesor - Boris Romanov, din Sankt Petersburg - a fost arestat preventiv pentru că și-a exprimat opiniile împotriva războiului din Ucraina.  

Însă profesorii nu sunt singurii care au simțit presiunea de a fi vocali împotriva invaziei din țara vecină, scrie The Moscow Times. Mai sunt și părinții elevilor, iar acestora le rămân puține opțiuni în afară de a-și face copiii să chiulească de la școală. 

Propagandă și la privat

Școlile private care nu primesc sprijin financiar de la guvern nu sunt nici ele ferite de propaganda pro-război. 

„Astfel de lucruri se întâmplă în fiecare Zi a Victoriei (n.r. sărbătorită în Rusia pe 9 mai)”, a declarat pentru The Moscow Times tatăl unui elev de clasa a treia de la școala privată Albertina, din regiunea Kaliningrad, exclava vestică a Rusiei. 

„Indicațiile sunt date pe un ton foarte strict: toți copiii trebuie să vină purtând panglica Sfântului Gheorghe (n.r. un simbol patriotic purtat în mod tradițional de Ziua Victoriei, când Rusia marchează aniversarea victoriei Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste)”, a adăugat bărbatul. 

Totuși, anul acesta, povestește tatăl elevului, unul dintre copiii din clasă a purtat la celebrarea Zilei Victoriei și litera „Z”, care a devenit un simbol al sprijinului pentru război.

„Nu am nicio idee de ce fac asta într-o școală privată. Se pare că cea mai simplă opțiune în astfel de cazuri este să spui că copilul tău este bolnav și să nu-l duci la școală”, a mărturisit bărbatul.  

 

 

Adelina Mărăcine

reporter

Adelina Mărăcine lucrează în presă din 2017. După ce a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității din București, a devenit redactor la „Adevărul” și, ulterior, reporter al ediției „Weekend Adevărul”. S-a alăturat echipei „Libertatea” în vara anului 2021 și poate fi găsită la adelina.maracine@ringier.ro.

CUVINTE-CHEIE

razboi, scoli, rusia, ucraina, profesori, elevi, protest, amenda, lege

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile