„Lagom är bäst!”, spun suedezii. În traducere brută: „totul cu moderație”. Chiar și când vine vorba de educație. „La mijloc este cel mai bine!”, este varianta de traducere a Andreei Dahlquist. La școală, asta înseamnă că toți copiii trebuie să ajungă „la o medie”. Pe asta trebuie să se concentreze un profesor.
„Dacă sunt unii mai buni și se descurcă, asta e, dar toți trebuie să scrie și să citească, să înțeleagă ce scriu și ce citesc, să facă ecuații și să știe să rezolve probleme la matematică. Toți să fie de nivelul E, adică 5”, explică Andreea.
Școala fără olimpiade și concursuri
S-a mutat în Suedia în 2014. A decis împreună cu soțul ei suedez, pe care l-a cunoscut online, că e mai bine să schimbe ea țara. În numai jumătate de an de învățat suedeza, a reușit să se angajeze ca profesoară, la început part-time. O performanță pe care a reușit-o doar pentru că este o persoană competitivă. Adică fix invers de cum se învață în școlile de acolo.
„Aici nu se fac concursuri școlare de niciun fel. Țările scandinave nu sunt prezente la nicio olimpiadă internațională, nu există competiție, nu există premii, niciun fel de concurs. Apoi, în timpul orelor, cei competitivi sunt luați un pic să îi ajute pe cei care au puține probleme. Ei sunt un fel de resursă în clasă”, explică profesoara.
Și la final toți sunt aplaudați, nu există ierarhie, tuturor li se spune că s-au descurcat foarte bine, că au lucrat foarte bine. Nu există niciunul care s-a descurcat mai bine, toți s-au descurcat la fel de bine.
Dacă un elev nu înțelege ceva la oră sau a rămas cu ceva în urmă, rămâne la un fel de meditații care se fac gratuit în cadrul școlii. „Asta duce la ridicarea nivelului elevilor care sunt mai slabi”, spune Andreea. Înainte să ajungă la Malmö, a fost un an profesoară de istorie la Mizil. A avut clase și de 30 de elevi.
„Munca diferențiată pe care o fac acum ar fi trebuit să o fac și atunci. Dar atunci nu exista nici timp, nici materiale, nu exista nimic, era doar profesorul în fața clasei.” În Suedia, nu există clase mai mari de 15-16 elevi și fiecare are un profesor titular și un asistent, iar dacă sunt și copii cu deficiențe, există și un pedagog special.
În România e doar despre cine e cel mai bun, cine are multe medalii de la olimpiadă, e perfect, ne mândrim. Restul analfabeți, asta e...
„Ceea ce am învățat în România a trebuit să uit cu totul”
Andreea predă acum pentru 52 de elevi la 15 școli. Trei școli pe zi. În Malmö mai există o profesoară de limbă maternă cu care Andreea își împarte zonele. În prima parte a zilei are ore de suport pentru elevii români care sunt la început și întâmpină încă probleme cu limba suedeză. După-amiaza, predă româna.
Societatea suedeză este o oglindă a acestei mentalități „nici prea prea, nici foarte foarte”. „Dacă ridici capul mai sus, ți se amintește: la mijloc e cel mai bine. Iar pentru mine venind dintr-o țară ca România în care am trăit într-o competiție continuă și sunt un spirit competitiv, asta nu funcționează absolut deloc”, spune românca.
Se acomodează greu cu acest stil și elevii români, învățați să concureze unii cu alții.
„Pentru elevii care vin din România și sunt foarte buni e o problemă până rezolvă treaba cu limba, apoi e o provocare. Și după asta încep să se plictisească, pentru că în România se pune accentul pe cunoștințe, să înveți, să memorezi și sunt lucruri pe care ei le știu deja”, explică Andreea.
Și pentru Andreea, mutarea într-o țară străină a însemnat să învețe aproape de la zero multe lucruri.
De multe ori spun că ceea ce am învățat în România a trebuit să uit cu totul. În primul rând, aici sunt Andreea, toată lumea îmi vorbește cu tu. Ceea ce nu arată că nu sunt respectuoși, aici nu există nici în suedeză pronume de politețe.
