BAC PLANNER by Școala 9. Trei profesori te ajută să-ți organizezi, pe luni, pregătirea pentru examen. Ce să înveți în noiembrie și decembrie la Română

BAC PLANNER by Școala 9. Trei profesori te ajută să-ți organizezi, pe luni, pregătirea pentru examen. Ce să înveți în noiembrie și decembrie la Română

Sunteți cu 7 luni mai aproape de examenul de Bacalaureat și probabil simțiți că nu aveți suficient timp să recapitulați toată materia. În lipsa unei organizări clare, există riscul să lăsați totul la finalul clasei a XII-a și să îngrășați porcul în ajun, cum se spune. Așa că Școala 9 vă vine în ajutor: trei profesori au pregătit pentru voi un plan detaliat de învățare, pe săptămâni, la materiile principale de examen: Limba și Literatura Română, Matematică și Istorie. Vom publica articolele lor în primele trei vineri din lună, la începutul fiecărui modul școlar. Astăzi, profesoara Maria Melente vă ajută să vă așezați frumos cărțile pe birou pentru a parcurge, înainte de vacanța de iarnă, tot ce trebuie să știți despre curentele și genurile literare. Plus câteva tips&tricks ca să învățați ușor și eficient.

16.11.2023

de Maria Melente, ilustrație: Simina Popescu

Maria, 10 la română. 4,40 la matematică

Eram clasa a XII-a în anul în care s-au organizat, în sistemul nostru educațional, primele simulări naționale de bacalaureat. Proba de limba și literatura română am susținut-o fără emoții - era domeniul meu, spațiul meu de joacă, cuvintele erau instrumentele mele preferate. La proba de matematică m-am dus cu inima puțin strânsă - dar, hei, cât de rău putea fi?

Ei bine, acela a fost momentul în care am învățat să nu-mi mai pun întrebarea asta. Pentru că a fost într-atât de rău încât nu am luat notă de trecere.

Când am auzit notele rostite de profesorul meu de matematică, am înghețat. Am realizat, brusc, că mai aveam cinci luni la dispoziție ca să recuperez toată materia de matematică M1 - grea, anevoioasă și urâtă, în ochii mei de atunci. Numai cine se simte neputincios în fața unei materii (cu numere sau nu) înțelege stresul și presiunea pe care ți le pui pe umeri în acele luni de învățat, toate recapitulările eșuate, un „eu nu pot să învăț la mate” pe care ți-l repeți obsesiv când iese în cale vreo integrală mai dificilă… Dar, vorba neomodernistului - am răzbit la lumină. Toată povestea mea cu bacalaureatul a avut un final foarte fericit. 

Ce i-ar spune Maria, profesoara, Mariei, eleva?

Dacă m-aș întoarce în timp, mi-aș spune… De fapt, m-aș obliga să fiu mai conștiincioasă în ceea ce privește planificarea învățării materiei de bacalaureat.

Mi-aș crea obiective, mi-aș organiza materia într-un calendar pentru ca parcurgerea ei să nu mă streseze, să nu mă copleșească, să fie ordonată și eficientă, astfel încât să nu mă simt vinovată atunci când iau pauze. Sursa mea de panică a fost faptul că în capul meu era un haos total - materia era multă, iar timpul era scurt. 

De aceea, vin către voi cu o sugestie de planificare a materiei de bacalaureat la limba și literatura română. Am structurat recapitularea pe module, astfel încât să aveți timp berechet pentru a trece prin toată materia, fără a simți presiunea timpului. Emoții vor exista - este nu doar normal, ci și sănătos pentru o astfel de etapă a vieții voastre. Eu voi fi alături de voi întregul an. 

Acestea fiind zise, să purcedem!

Ce învățăm în perioada 20 noiembrie - 22 decembrie

Pentru un parcurs logic al materiei, pentru că literatura înseamnă istorie și pentru că, dincolo de analiza de tipul „ce a vrut să spună autorul?” a textelor este nevoie de o privire mai profundă în spatele literelor, propun să plecăm la drum pe drumul recapitulării vizând trei piloni indispensabili:

  1. Genurile literare. Clasificări - genul epic, genul liric, genul dramatic, elemente de analiză;
  2. Curentele literare. Definiții, trăsături;
  3. Relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice. Exprimarea emoţiilor. Elemente de stilistică: figuri de stil şi imagini artistice.

Ce înseamnă parcurs logic? Dintotdeauna le-am spus elevilor mei ca, în abordarea fiecărui subiect ce ține de asimilarea și de exersarea conținuturilor la limba și literatura română (mai pe românește - ce presupune învățarea materiei), fie că vorbim despre redactarea unui eseu argumentativ, despre evidențierea relației dintre ideea poetică și mijloacele artistice sau despre eseul înfricoșător de la subiectul al treilea, analiza trebuie făcută dinspre general către particular. Ce înseamnă acest lucru?

Mai întâi de toate, ștergem din minte toate prejudecățile despre autorii canonici. Oameni au fost și ei, ca noi, doar că: 1. Au avut ceva talent literar și 2. Au trăit în perioade definitorii pentru evoluția culturii noastre. Înțeles-am? Trecem mai departe.

 

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Maria Melente | Evaluare Națională și bacalaureat de nota 10 (@profaderomana.ro)

Literatura română este construită pe baza unor ecouri și influențe vestice, lucru perfect justificabil, având în vedere contextele socio-istorice în care s-a dezvoltat. Prin urmare, sfatul meu este să facem cunoștință cu sursele, în primul rând. Să înțelegem cum, unde și de ce au apărut curentele literare, să le înțelegem trăsăturile și să le citim ca pe o poveste.

Cunoscând aceste detalii, trecem mai departe la studierea genurilor literare. Genurile epic, liric și dramatic, bine-cunoscute încă din gimnaziu. Niciodată nu este rea o reactualizare temeinică a teoriei. Prin urmare, având proaspătă în minte atât teoria despre genurile literare, cât si despre curente, cred că interpretarea textelor (mai ales a celor la prima vedere) va fi mult mai facilă și mai antrenantă.

Dintre cele trei genuri literare, poezia dă cele mai mari bătăi de cap. Este o realitate pe care am întâlnit-o des - elevilor le e teamă să analizeze poezii prin filtrul propriu, să își exprime părerea despre semnificația unei figuri de stil sau a mesajului unui text, pentru că în majoritatea cazurilor există concepția (greșită, din punctul meu de vedere) că un text poate fi analizat dintr-un singur punct de vedere. Așadar, aș insista mai mult pe capitolele despre poezie și elementele de stilistică (nu doar simpla identificare, ci și analiza figurilor de stil și a imaginilor artistice).

Prin urmare, sugestia mea pentru primele săptămâni de recapitulare pentru bacalaureat este următoarea:

  • 20, 22, 24 noiembrie - Curentele și mișcările literare: Umanismul, Iluminismul și Clasicismul, Realismul; Pașoptismul;
  • 27, 29 noiembrie, 1 decembrie - Curentele și mișcările literare: Romantismul, Simbolismul; Modernismul, Tradiționalismul, Neomodernismul
  • 4, 6, 8 decembrie - Genurile literare: epic și dramatic
  • 11, 13, 15 decembrie - Genul liric, figurile de stil și imaginile artistice
  • 18-22 decembrie - Aprofundare. Rezolvarea unor modele de subiecte II (demonstrarea apartenenței la gen, la curent literar, caracterizarea personajului, rolul indicațiilor scenice, perspectiva narativă, relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice)
Am organizat pentru voi lecturile în acest calendar desenat de Simina Popescu

Nota bene pentru ce urmează să citiți în continuare

  1. Sugestiile de critică literară din cadrul fiecărui capitol sunt orientative. Nu am pretenția să deveniți licențiați în filologie cu ocazia bacalaureatului la limba și literatura română, dar sugestia mea este să citiți măcar fragmente, definiții sau repere importante din textele pe care le menționez.
  2. După nevoi, ritm și cunoștințe anterioare recapitulării, puteți rezolva modele integrale de bacalaureat la anumite perioade.
  3. Planificarea este orientativă și o puteți modifica în funcție de propriile voastre nevoi.
  4. Se va avea în vedere o împletire a analizei literare cu elementele de limbă și comunicare, întrucât nicio componentă nu poate fi pe deplin înțeleasă fără cealaltă.

Ce vom studia pentru fiecare capitol?

  • Umanismul

Scriitorii reprezentativi în literatura română: cronicarii Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce;

Sugestii de lectură: Istoria literaturii române de la origini până în 1830 de Al. Piru; Istoria literaturii române vechi de Nicolae Cartojan; articole și studii de caz de pe website-uri didactice și literare; manualul de limba și literatura română.

  • Iluminismul - Școala Ardeleană

Sugestii de lectură: articole și studii de caz de pe website-uri didactice; manualul de limba și literatura română.

  • Pașoptismul - Mihail Kogălniceanu, Introducție la Dacia literară
  • Romantismul

Scriitorii reprezentativi în literatura română: Costache Negruzzi, Ion-Heliade Rădulescu, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Alexandru Macedonski;

Concepte importante: definiția și trăsăturile; filosofia lui Arthur Schopenhauer;

Specii literare: nuvela istorică; odă; elegie; meditație;

Sugestii de lectură: Titu Maiorescu, O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867; În contra direcției de azi în cultura română; Critice; Victor Hugo, Prefața la drama Cromwell; Amintiri de la Junimea de Iacob Negruzzi, Amintiri de la Junimea din Iași de G. Panu, Viața lui Mihai Eminescu și Opera lui Mihai Eminescu de G. Călinescu; manualul de limba și literatura română;

Rezolvarea unor modele de subiect II pe baza unor scheme predefinite (demonstrarea apartenenței la curent).

  • Realismul

Scriitorii reprezentativi în literatura română: Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici, Liviu Rebreanu, G. Călinescu, Mihail Sadoveanu, Marin Preda;

Concepte importante: definiția și trăsăturile; tipurile de realism (psihologic, critic etc.);

Specii literare: nuvela istorică; nuvela psihologică; comedia; romanul obiectiv;

Sugestii de lectură: Prefața lui Balzac la Comedia umană; Roșu și Negru - Stendhal; Marile doctrine literare în Franţa - Philippe van Tieghem; Tudor Vianu – Arta prozatorilor români;

Rezolvarea unor modele de subiect II pe baza unor scheme predefinite (demonstrarea apartenenței la curent).

  • Simbolismul

Scriitorii reprezentativi în literatura română: Alexandru Macedonski, George Bacovia, Ion Minulescu;

Concepte importante: definiția și trăsăturile; tipurile de realism (psihologic, critic etc.);

Sugestii de lectură: Le Symbolisme de Jean Moréas; poezii de Charles Baudelaire, Arthur Rimbaud, Paul Verlaine, Stephane Mallarmé;

Rezolvarea unor modele de subiect II pe baza unor scheme predefinite (demonstrarea apartenenței la curent).

  • Modernismul 

Scriitorii reprezentativi în literatura română: Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Camil Petrescu, Anton Holban, Hortensia Papadat-Bengescu;

Concepte importante: definiția și trăsăturile; tipurile de modernism și vastele sale ramificații în toate tipurile de artă;

Sugestii de lectură: Istoria civilizației române moderne și Istoria literaturii române contemporane de Eugen Lovinescu; Literatura română între cele două războaie mondiale de Ov. S. Crohmălniceanu, Arca lui Noe de Nicolae Manolescu;

Rezolvarea unor modele de subiect II pe baza unor scheme predefinite (demonstrarea apartenenței la curent).

  • Tradiționalismul

Scriitorii reprezentativi în literatura română: Ion Pillat, Vasile Voiculescu;

Concepte importante: definiția și trăsăturile;

Sugestii de lectură: articole și studii de caz de pe website-uri didactice; manualul de limba și literatura română;

Rezolvarea unor modele de subiect II pe baza unor scheme predefinite (demonstrarea apartenenței la curent).

  • Neomodernismul

Scriitorii reprezentativi în literatura română: Nichita Stănescu, Marin Sorescu;

Sugestii de lectură: articole și studii de caz de pe website-uri didactice; manualul de limba și literatura română;

Rezolvarea unor modele de subiect II pe baza unor scheme predefinite (demonstrarea apartenenței la curent).

  • Genul epic

Speciile genului epic și cum se manifestă ele în literatura română: basmul cult, jurnalul, nuvela (istorică și psihologică), povestirea, romanul

Concepte importante: definiția și trăsăturile, perspectiva narativă, tipurile de caracterizare a personajului;

Rezolvarea unor modele de subiect II pe baza unor scheme predefinite (demonstrarea apartenenței unui scurt fragment la prima vedere la gen/la specie; caracterizarea personajului; perspectiva narativă).

  • Genul dramatic

Speciile genului dramatic și cum se manifestă ele în literatura română: comedia, drama;

Concepte importante: definiția și trăsăturile, indicațiile scenice, tipurile de caracterizare a personajului;

Rezolvarea unor modele de subiect II pe baza unor scheme predefinite (demonstrarea apartenenței unui scurt fragment la prima vedere la gen/la specie; rolul didascaliilor; caracterizarea personajului).

  • Genul liric

Speciile genului liric și cum se manifestă ele în literatura română: oda, meditația, elegia, romanța, idila, psalmul, rondelul, sonetul, glosa;

Concepte importante: definiția și trăsăturile, figurile de stil și imaginile artistice, elementele de prozodie;

Exerciții de identificare și de analiză a figurilor de stil din poezii la prima vedere;

Rezolvarea unor modele de subiect II pe baza unor scheme predefinite (demonstrarea apartenenței unei poezii la genul liric; relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice).

Știu - la o primă vedere, materia pare multă, grea și stufoasă. Dar vă promit că, odată ce deschideți prima carte cu intenția de a învăța pentru bac, conștient și curajos, tot procesul va curge de la sine. Literatura noastră nu este altceva decât oglinda a ceea ce suntem ca societate - așa că vă invit să ne cunoaștem mai bine, împreună.

Mult succes! Să ne reauzim cu bine în următorul modul, când vom începe studiul aprofundat al autorilor canonici.

 

BAC PLANNER by Școala 9:

Dacă aveți o sugestie de articol, temă pe care să o abordăm sau o observație legată de acest material, vă rugăm să ne scrieți pe adresa redactie@scoala9.ro.

Maria Melente


Maria Melente este profesoară de limba și literatura română la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București. Iubește educația nonformală și învățarea prin joc și și-a făcut un țel din a crea conținuturi relevante pentru viața reală, în afara porților școlii. O găsiți pe Instagram, @profaderomana.ro, unde le dă sfaturi elevilor, rezolvă pentru ei teste de antrenament și prezintă recomandări de lectură deopotrivă pentru elevi, profesori și părinți.

Simina Popescu

ilustratoare

Simina Popescu e ilustratoare, autoare de bandă desenată, și îi place să scrie. Romanul ei grafic de debut, Leap, un coming-of-age story queer, va fi publicat în 2024 cu Macmillan US, și recent a făcut tranziția spre a scrie non-ficțiune și proză scurtă. E pasionată de reprezentarea LGBTQIA+ în media contemporană și de povești despre intimitate și emoții profunde.

CUVINTE-CHEIE

Bacalaureat liceu bac planner bac_planner