Categorie

Cancelarie

Cu și despre profesori, cu sau fără catedră și catalog. 

Alte articole

Clasă

A mers la concursuri din clasa întâi până la facultate. „E important să ai o minte destupată, să te aștepți să fii întrebat orice”

de Corina Dimitriu

Mihail Stănescu este student în ultimul an la Electronică, în cadrul Politehnicii din București. A început să participe la concursuri încă din clasele primare, iar interesul pentru competiții nu l-a părăsit nici acum, considerându-le cu totul o experiență educațională: cunoști competitori din toate țările, o nouă cultură și emoțiile competiției te modelează. La cea din Tunisia, de pildă, evaluatorii veneau incognito la standul lor. „Cineva cu un proiect mai puțin calitativ, dar care știe să își vândă povestea iese pe plus”, crede Mihail, care a povestit pentru Școala9 ce îl motivează să se implice în astfel de activități. 

07.02.2023
Clasă

„Stop. Pagina mea.” 11 rockeri completează Oracolul la Școala9

de Adriana Moscu, Iulia Dromereschi și Valentina Nicolae. Foto: arhive personale, Matei L. Buță, Andrei Popa (The Phope) pentru Rocanotherworld

Am prins unsprezece rockeri, i-am îmblânzit și i-am rugat să ne scrie în oracol. Sperăm ca răspunsurile lor să-ți stârnească o singură reacție: L.O.V.E. (Cum de unde? De la Luminile Orașului Veghează Etern, desigur!). Cine sunt ei? Adrian Despot - Vița de vie, Daniel Boiangiu - Cardinal, Dan Amariei - OCS, Marieta Manolache - Blue Velvet, Emil Luca - Aeon Blank, Răzvan Diaconu - Kryptonite Sparks, Ștefan Matei - Les Elephants Bizarres, Doru Trăscău - The Mono Jacks, Doru Pușcașu - Om la lună, Nick Făgădar - Luna Amară, Florin „Crivăț” Țibu - Bucovina.

12.09.2020
Laborator

Editorial. „Normal” este un cuvânt toxic. Sau despre dizabilitățile noastre, la școală și în viață

de Cătălina Florescu

În 1999 Liane Holliday Willey publica Pretending to Be Normal, o carte inspirată din propria experiență cu sindromul Asperger care face parte din multele manifestări ale autismului. Autoarea a scris cartea reflectând la copilăria ei, la felurile aparte de a reacționa, la „ciudățeniile”, idiosincraziile ei, dar și pentru a face loc unui dialog care pe vremea copilăriei ei nu exista. Autoarea se duce mult mai mult în timp, la sfârșitul anilor ’70 și întreaga decadă a anilor ’80 atunci când în Statele Unite unui copil ca ea, cu rezultate excepționale, bizareriile din comportament, stângăciile sociale erau mai puțin percepute ca fiind un semn al unei boli. 

20.02.2024