Într-o cafenea din centrul Bucureștiului, care are pe pereți biciclete și roți suspendate, Corina*, o tânără de 21 de ani, soarbe dintr-o limonadă cu sirop de fructe.
„Aceasta este doar o soluție temporară”, este opinia unui director de școală din Arad, referindu-se la proiectele finanțate generos pentru abandonul școlar. Are elevi din familiile marilor oameni de afaceri din agricultură, dar și elevi de la orfelinat. „Când vin la școală, primul lucru pe care îl fac este să mă uit la mâinile lor”, mai spun profesorul care prin proiecte europene caută să-i țină în bănci pe elevii care îi eroizează pe tinerii care pleacă la muncă în străinătate. Ce funcționează de fapt, din experiența ultimilor ani?
Luna decembrie îmbrăca haine speciale în grădinița noastră în fiecare an. În jur de o sută de copii ne aduceau în dar Crăciunul. Ne cântau și ne dansau din inimă pe scenă și-și etalau talentul în fața a cel puțin 200 de părinți și bunici care așteptau cu sufletul la gură momentele lor. Pandemia nu ne mai dă voie să facem serbări, excursii, să mergem la teatru și cu asta devine tot mai greu să-i înveți deprinderi de viață independentă, lucrul în echipă sau cum să-și stăpânească emoțiile. Am înlocuit spectacolele la scenă deschisă cu cântecele în fața unui ecran. Nu e nici pe departe la fel, dar avem speranță. O primim tot de la ei, de la cei mici.