Care-i faza cu tehnologia reciclată? Lumea între Theremin și dioda electroluminiscentă

Salut! Sunt Alberto Păduraru și custodesc expozițiile de la Rezidența9. Poate mă știi de articolul trecut, dar chiar dacă nu, nu-i nimic (de asta am pus hyperlink aici). Știu că registrul se schimbă de la expoziție la expoziție, eu revin, în forma acestui jurnal, tocmai ca să păstrez o armonie între toate.

Dincolo de orice proces de documentare, cele mai multe lucruri le descopăr tot live, de la zi la zi. Dacă puteam spune că am dezvoltat o oarecare familiaritate cu spațiul după prima expoziție, acum lucrul ăsta mi se pare un aperçu mai degrabă tehnic. Toate expozițiile au propriile particularități, iar spațiul devine al lor, îl revendică odată cu prima aprindere, chiar înainte de vernisaj.

Dar un lucru e sigur, indiferent de panotarea camerelor-gazdă, imediat cum treci pragul, cum te uiți în partea dreaptă se regăsește textul curatorial (al oricărei expoziții), de această dată un Manifesto. Bine păzit frontal de un suport din lemn extensibil destinat colectării tehnologiei vechi în vederea refolosirii componentelor în proiecte ulterioare (sau mai simplu, „cutia milei”, în care se adună, din bunăvoința vizitatorilor, de la tastaturi și imprimante la aspiratoare defecte).

Apropo de asta: Dacă vrei să te implici (și după încheierea expoziției), cel mai simplu mod este să intri pe www.colecteaza.ro ca să înregistrezi o comandă de predare de deșeu electric.

Expoziția itinerantă „Recycle Your Technology” are ultima oprire la București, în spațiul de la Rezidența9. Anterior derulat și în Reșița, Arad și Brașov, proiectul a mobilizat prin intermediul practicilor creative participarea activă a publicului și conștientizarea de către acesta a importanței procesului reciclării. Nu e întâmplătoare explicarea retorică din subtitlul programului de workshopuri: „Care-i faza cu tehnologia reciclată?” O abordare directă, personală și simplă doar într-atât cât să te lase pe tine să descoperi restul. 

„Viziunile celor patru artiști, Dorian Bolca, gH. [ d s l x ], Denis Flueraru și Sergiu Doroftei, cu participarea cărora Recycle Your Technology a prins formă și conținut prezintă patru instalații în care componente ale unor aparate electrice / electronice marcate de semnul obsolescenței, sunt transformate în generatoare de lumină, sunet și mișcare. Acestea sunt acompaniate în expoziție de rezultatele create împreună cu adolescenții participanți la atelierele RYT din Reșița, Arad și Brașov în cadrul atelierelor «Care-i faza cu arta contemporană» un program de mediere culturală inițiat și dezvoltat de Rezidența9.

Artiștii Gheorghe Iosif și Dorian Bolca, amândoi recunoscuți pentru experimentele de sunet și de imagine, în cadrul grupului kinema ikon în Arad și Nava C2 în Timișoara au fost activ implicați în procesul acestui proiect. Lor li s-au alăturat alți doi artiști selectați prin open-call, Denis Flueraru și Sergiu Doroftei. Contribuția lor la această inițiativă a avut drept scop amplificarea mesajului ecologic al proiectului, dar și identificarea de artiști interesați de recycle art.” (din Manifestul Recycle your technology, de Suzana Dan, curatoare).

Mereu în trecere prin fiecare dintre camere, unele dedicate sunetului, altele luminii, nu am putut să nu observ felul inspirat în care expoziția invită la reflecție. O temă ca aceasta e în general un trigger pentru a blama, pentru a face shaming. Există o mulțime de abordări de acest gen, peste tot în lume, gândite astfel pentru potențialul virtual de imersare în schimbare, dar toate rezultând în presiuni uriașe care, în cele din urmă, descurajează. Doar că „Recycle Your Technology” schimbă macazul puțin. Te invită să îți alegi tu gradul de apropiere cu aparatele, nu te închistează într-o anumită viziune. Te lasă liber, te lasă să fii fascinat de sunetele reci, artificiale, sau dimpotrivă, să fii deranjat de persistența lor. Te lasă să fii tu însuți, în propriul ritm circadian. Textele de prezentare ale fiecărei camere vorbesc mai degrabă despre procese decât despre artiștii din spate, iar asta mi se pare minunat. Plutește peste tot, în unde electromagnetice, un minimalism benefic, suficient cât să urnească o avalanșă de alte posibile întrebări.

Expoziția „Recycle Your Technology” nu caută „vinovații”, nu arată cu degetul pentru oarece fenomene conexe întâmplate global. Mai degrabă ne spune: „salut, uite ce am reușit noi să facem, posibilități mai sunt o grămadă, poți să contribui și tu la asta, dacă vrei.” Oricum ai da-o, pleci cu cel puțin o informație nouă care îți poate ușura o sarcină din viața de zi cu zi, sau, dacă nu, măcar cu un fun fact simpatic despre felul în care funcționează tehnologiile alternative.

Atelierele pentru liceeni

Artiștii invitați, pe lângă expunerea materialelor în camerele dedicate, au susținut și ateliere aplicate de realizare a unor astfel de tehnologii alternative prin reciclare. Astfel, în ordinea numerelor de pe tricou, Gheorghe Iosif a ținut pe 26 octombrie primul workshop: „Artefact Sonic: Spații Sonice” (reiterat și pe 9 noiembrie, cu o nouă grupă de lucru), Denis Flueraru a ținut pe 27 octombrie workshopul „Sonic Explorations”, în aceeași zi în care Sergiu Doroftei ne-a imersat în tainele thereminului în cadrul atelierului „Creating a Theremin”. Ultimul, dar nu cel din urmă, a fost workshopul susținut de Dorian Bolca, „Lămpi dimabile”.

Fiind toate programate cam în aceeași perioadă (cu excepția celui reluat pe 9 noiembrie, când s-a prezentat o categorie diferită de participanți), au intrat pe porțile Rezidenței majoritar elevi de liceu, dar și câțiva oameni care activează fie în IT, fie în industria muzicală, sau chiar în HORECA. Am povestit câte puțin cu fiecare, dar i-am și observat în cadrul procesului de lucru, dar și în pauze.

Am aflat, de pildă, că toți elevii de liceu care au venit nu doar că erau în clasa a X-a, la Științele Naturii, dar mai erau și în aceeași clasă, toți de la Liceul „Jean Monnet” din București. I-am întrebat de unde au aflat de expoziția „Recycle Your Technology” (RYT) și de atelierele aplicate. Toți mi-au spus: de la diriga știm! Diriginta lor e și profesoara lor de biologie și e foarte conectată cu evenimentele extrașcolare. Am aflat că îi trimite mai mereu la tot felul de activități în timpul liber.

La workshopurile lui gH. [ d s l x ], Denis Flueraru și Dan Bolca au fost grupele complete, de cinci persoane, la care s-au mai adăugat ulterior câțiva vizitatori care erau în trecere. La Sergiu Doroftei, la atelierul de Theremin la care s-a lucrat cu bandă de casetă, au venit doar doi dintre elevii înscriși. Toți artiștii au spus că erau pregătiți să lucreze chiar și cu grupe mai mari de oameni, dar presupun că locurile au fost limitate în vederea eficienței, ca să percuteze mai bine explicațiile din spate.

Cei doi elevi ajunși la Theremin parcă s-au nimerit acolo ad hoc, am mai stat cu ei puțin afară, la un ceai, înainte să începem. Cred că erau cei mai relaxați dintre toți: un băiat și o fată. Le-am și făcut un mic tur al expoziției și chiar au interacționat cu fiecare cameră. La ceai m-au întrebat, oarecum îngrijorați, dacă o să dureze chiar trei ore, așa cum scrie. Le-am zis că cel mai probabil nu, e pus orientativ, dar nu îi ține nimeni cu forța. Aveau mixed feelings despre atelier, mi-au adus aminte de mine în liceu. Noroc cu Sergiu, care i-a primit și i-a tratat din prima ca pe niște adulți, ca pe niște profesioniști. Le explica pașii necesari fără niciun fel de superioritate în glas, avea răbdare cu ei. Copiii trebuiau să înregistreze niște sunete pe banda de casetofon, care apoi aveau să fie redate la Thereminul expus în prima cameră. Totul, dar absolut totul, toată senzația aia nesigură, orice gând intruziv a plecat de pe fețele lor, care s-au luminat atunci când și-au ținut în mână casetele proprii, produsele finite. S-au dus să le testeze la A.L.T. apparatus (2024) (instalație multimedia care explorează conceptele de reciclare, transformare și sunet. Utilizând trei radiouri ca bază pentru un Theremin, cu minime modificări, artistul realizează un suport interactiv generator de sunet - extract din textul descriptiv al instalației, de Suzana Dan), parcă purtați de vraja propriei munci.

Care-i faza cu Thereminul?

Singurul instrument muzical care poate fi operat fără atingere efectivă

Thereminul implică manipularea câmpurilor electromagnetice din jurul a două antene, care fac ca acesta să semene cu un pupitru ciudat. Utilizatorii controlează sunetele mișcându-și mâinile și degetele în jurul unei antene verticale. În așa fel, ei coboară, ridică tonurile, dar pot și să crească ori să reducă volumul.

Instrumentul a fost inventat în jurul anilor 1920, de fizicianul rus Lev Sergeyevich Termen – cunoscut, mai târziu drept Leon Theremin. El a vrut inițial să creeze o mașinărie care folosea tehnologia undelor radio pentru a măsura proprietățile gazului. Dar, în scurt timp, fizicianul a observat că aparatul emitea un ciripit ciudat, pe care îl putea modela atunci când mâinile se mișcau în jurul echipamentului. Astfel, Theremin a înțeles potențialul descoperirii și a mers mai departe cu acest instrument cu totul nou.

Inventatorul a oferit demonstrații în Rusia, pentru Vladimir Lenin (în 1922) și în Berlin pentru Albert Einstein (în 1927). Ulterior, a uimit prin spectacolele susținute în întreaga lume, până la finalul anilor ’20.

I-am întrebat la final pe cei doi, pe Teodor și Dara, cum li s-a părut experiența de lucru în cadrul atelierului. Veniseră fără vreo așteptare, dar au plecat mulțumiți, pentru că nu au mai avut până acum niciodată ocazia să construiască așa ceva. Apoi, imediat cum au ieșit pe poartă, așa, ca loviți de o realizare, Teodor s-a întors și mi-a spus:

- Domnu, să-i spuneți doamnei diriginte dacă vă întreabă că noi am fost cea mai bună grupă, că am fost grupa dumneavoastră preferată.

- Păi, ce grupă e asta? N-ați venit decât voi doi.

- Ei, dar nu contează asta, reia Teodor. Ziceți așa...

- Dar nu mai bine îi spun să vă dea câte un zece?

- Aaa! Ba da, un zece ar fi bun. Și doi, dacă se poate...

Discuția asta mi-a adus aminte de liceu și m-a apucat o nostalgie pe care mi-e greu să o explic. Dar pot să o redau, cu aceeași fascinație, într-un alt dialog pe care l-am avut, de data asta cu Dara.

Eu să știți că vă întreb așa, în general, dar puteți să fiți sinceri. Uite, de exemplu, o colegă de-ale voastre, când am întrebat-o după atelierul de Spații sonice cum i s-a părut, mi-a spus că abia așteaptă să ajungă acasă și să demonteze difuzorul și să-l facă din nou și din nou.

Dara a zâmbit dintr-o dată. A zis:

Și fata asta era cumva... (o descrie, în tușe groase, dar destul de precise cât să-mi dau seama că vorbim despre aceeași persoană).

Da! îi spun. Fix așa!

A, păi vă minte. N-o să facă ce v-a zis… (Apoi chicotește către colegul ei, foarte simpatic).

Mie încă mi se par uluitoare perspicacitatea, inteligența și tenacitatea cu care copiii observă lumea. Felul în care dozează o formă de umor foarte isteață, dar foarte greu acceptată în mediul școlar, pe care mai apoi o distribuie în spații adiacente, ca mod de a exprima că sunt cu adevărat în largul lor. Chiar dacă nu erau de la început. Cu toții știam că suntem acolo într-un context formal, dar ce e cu adevărat de notat e că adevărata experiență non-formală nu a fost nici măcar seria de interviuri colectate de la participanți, ci workshopurile în sine, interacțiunea cu artiștii invitați.

Cum sună o undă magnetică?

De la organizarea spațiului de lucru la deschiderea oamenilor (care chiar au vocație pedagogică, nu-i de mirare că proiectul a avut ca focus și organizarea de ateliere RYT cu tinerii în toate județele în care a poposit) în a explica, în a povesti cu același pathos, nu doar despre pasiunea lor ca atare, ci despre un întreg stil de viață mai sustenabil, abia lucrurile astea sunt cele care ajung înapoi la oameni și sunt primite cu aceeași deschidere. Astfel de abordări transparente, conștiente, dar binevoitoare, care nu învinovățesc și, mai ales, nu obligă, sunt calea nu doar către tehnologia alternativă, ci și către o formă reală de educație alternativă.

Denis Flueraru a cerut pentru workshopul său de sunet, bazat pe unde electromagnetice, un monitor pe care să pună și o prezentare în PowerPoint cu noțiunile de bază. Și era cu adevărat emoționat. În cadrul atelierului său, cei prezenți au avut ocazia să-și construiască singuri (asistați) propriul microfon. Denis a construit (și se poate vedea în cadrul expoziției) macheta unui orășel postapocaliptic, sau - așa cum spune, ibidem, extrasul din textul despre instalație, al Suzanei Dan: I:105 (2024), o instalație interactivă ce prezintă macheta unui oraș construit din componente electronice reciclate, care redă tumultul tehnologic și oferă o perspectivă a device-urilor nefuncționale față de care păstrează o legătură emoțională dincolo de utilitate.

Această machetă de orășel postapocaliptic are instalat și un microfon cum sunt și cele realizate în cadrul workshopului „Sonic explorations”, cu care, în anumite puncte de interferență stabilite de Denis, pot fi ascultate sunete diferite produse de undele electromagnetice. Cât timp Denis le prezenta copiilor instalația, nu a putut să nu apară întrebarea:

- Cât v-a luat să construiți toată asta?, din partea unuia dintre copii.

- Cam o lună de zile așa, a răspuns Denis.

- Vezi, fată, și noi ne chinuim de două săptămâni cu eseul la bio..., i-a șoptit colegei sale.

Ce este un bec dimabil?

Dorian Bolca a coordonat un nou atelier de Lămpi dimabile. Datorită lui am aflat și eu ce reprezintă genul acesta de tehnologie și care sunt beneficiile ei. Urmează un insert educativ-alternativ:

Un bec dimabil este un tip de bec electric care poate fi reglat pentru a emite o lumină mai intensă sau mai slabă, în funcție de preferințele utilizatorului. Prin intermediul becurilor dimabile se permite ajustarea intensității luminii emise care poate fi modificată printr-un întrerupător, aplicație mobilă sau prin comenzile vocale. Becurile dimabile sunt o opțiune pentru orice casă întrucât permit reglarea nivelului de lumină și crearea unui ambient plăcut și personalizat.
Acest tip de bec există de zeci de ani fiind compatibil cu întrerupătoarele mai vechi, dar și cele noi care sunt folosite în casele de astăzi. Deoarece aceste becuri nu au componente electrice, efectul de reglare al luminii poate fi obținut cu ușurință utilizând comutatorul reglabil pentru a modifica tensiunea.

Mai mult decât atât, în trecut becurile dimabile erau mult mai scumpe decât becurile tradiționale, însă în timp progresul tehnologic a dus la o scădere semnificativă a acestora, iar costurile unui bec dimabil au ajuns la un preț accesibil.
Becurile dimabile sunt disponibile într-o varietate de moduri de funcționare, iar aceste moduri pot varia în funcție de tehnologia utilizată și de tipul de bec.

Unul dintre cele mai comune moduri de funcționare ale becurilor dimabile este controlul manual, care implică utilizarea unui buton pentru a regla nivelul de lumină. Controlul prin aplicație este o opțiune din ce în ce mai populară pentru becurile dimabile, care permit utilizatorilor să regleze nivelul de lumină prin intermediul unui smartphone sau a unei tablete. Acest mod de operare este util pentru utilizatorii care doresc să controleze iluminatul de la distanță sau să creeze un program personalizat de iluminare.

M-a bucurat să văd, în camera dedicată secțiunii de „Lămpi dimabile” a expoziției „Recycle Your Technology”, că sunt expuse lucrări ale elevilor de liceu (Liceul de Arte „Sabin Păuța” din Reșița și Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” din Arad), realizate tot în genul acesta de ateliere.

Totodată, Dorian Bolca își prezintă în cadrul expoziției desfășurate la Rezidența9, ISS (2024), o instalație sculpturală scenografică în care se îmbină forma televizorului cu tub catodic ca și volume cu partea de funcționalitate reinterpretată prin intermediul luminii. Ansamblul rezultat are capacitatea de transformare a spațiului de expunere, caracteristicile ei interactive și imersive devenind un instrument pus la dispoziția publicului care are posibilitatea de a modula acest ambient cu ajutorul diferitelor instanțe ale intensității luminii (extract text de prezentare a instalației, de Suzana Dan).

gH. [ d s l x ] sau Gheorghe Iosif vine și el cu produsul propriu într-una dintre camerele dedicate, Babel_Cacophony (2024), o instalație sonoră inspirată de stâlpii de propagandă, în care difuzoare de diferite dimensiuni joacă bucle sonore simultan la volume variabile, formând o dronă ambientală perpetuă intitulată „Babel Cacophony”. Instalația stă, înaltă și impunătoare, amintind de un stâlp de propagandă sau de un turn de comunicații; captând atenția prin înălțimea și prezența sa, structura este realizată din tuburi colorate în culori strălucitoare a căror intensitate cromatică avertizează asupra unui potențial pericol, oferindu-i un aspect distinct și oarecum de rău augur (idem).

Despre grupe sanguine și instalații sonore

Camera vecină găzduiește și ea instalații sonore, realizate în cadrul atelierelor susținute de artistul gH. [ d s l x ] „Artefact sonic: Spații sonice”, care combină ideea graffitti-ului cu puterea imersivă a sunetului. Scopul său este de a transforma spațiile obișnuite în medii captivante, utilizând MP3 Playere ascunse sau camuflate, integrate în electronice reciclate. Și de această dată elevii expuși vin de la liceele din Arad, Reșița și  Brașov.

Gheorghe Iosif ne-a imersat într-un proces de cositorit cabluri și de lucru efectiv cu măruntaiele unui MP3 player cu tot felul de povești adiacente. De la el am aflat că a făcut muzică și cu ajutorul insectelor, printr-una dintre instalațiile sale mai vechi. Am aflat și că are o tarantulă animal de companie, că tarantulele au viteze uluitoare și de asta ea stă mereu în acvariul ei. Nu o hrănește niciodată când are musafiri, iar fiica lui i-a pus numele Contesa Mia.

Tot de la el am aflat că există și un răspuns corect la întrebarea „ce grupă sanguină ai?” Și că, aparent, să folosești și cifre și litere înseamnă să combini două sisteme distincte (explicația vine în contextul războiului, când soldații purtau banderole cu grupa de sânge și erau notate diferit, sistemul rusesc folosea cifrele arabe). La origini, în 1901, Karl Landsteiner, american de origine austriacă, patolog și imunolog, a descoperit primele trei tipuri de sânge uman, denumite A, B și 0. Ulterior a mai fost descoperit și cel de-al patrulea tip, denumit AB.

Discuția a pornit, firește, de la apariția țânțarilor în curte (primul workshop a avut loc într-o zi în care temperatura încă nu scăzuse peste noapte). Cineva se nimerea întotdeauna o țintă mai ușoară decât altcineva de lângă el. Am conchis că era de la tipul de sânge al fiecăruia.

Pe fata lui Gheorghe, Daria (are 8 ani), am întrebat-o dacă își confecționează singură jucăriile, având în vedere pasiunea asta a tatălui ei, despre care mă gândeam că ar putea influența tot felul de obiceiuri tech-alternative prin casă. Cu alte cuvinte, dacă se joacă cu chestii diy. Mi-a răspuns:

Mnu. Adică mai folosesc vată și bețișoare din lemn când îmi mai fac squishiuri, dar atât. (Firește, am căutat după ce înseamnă squishiuri).

Ștefan (24 de ani, activează în industria HORECA) a aflat de workshopuri prin recomandare directă, de la o sursă in-house. A venit cu așteptarea simplă că o să-și aducă un obiect de acasă pe care o să îl transforme într-un difuzor și că o să mai învețe câte ceva despre partea de electronică, fiindcă nu e deloc familiar cu ea. A plecat cu așteptările satisfăcute. L-am întrebat ulterior și cum crede că domeniul în care activează ar putea fi influențat de genul acesta de workshopuri pe viitor. Am vorbit despre posibilitatea de a customiza stațiile audio din cafenele. Cum sunt o mulțime de cafenele deschise independent și contează foarte mult partea de originalitate și de amprentă personală pentru business-ul respectiv, că în primul rând ele ar putea să-și creeze o identitate sonoră, printre altele.

Dragomir (DJ, parte a grupului experimental Ritualic Experiment), cu care m-am întâlnit la workshopul ținut de Denis Flueraru, mi-a spus că i-ar plăcea să integreze pe viitor sunetele produse de undele electromagnetice, sau chiar să lucreze cu acestea din urmă direct în muzică.  

Prank old school cu receptorul telefonului

Desigur, Gheorghe Iosif ne-a mai povestit și că se pot face genul acesta de instalații (experimente) și pentru prank-uri. De exemplu, să-ți setezi un MP3 Player ascuns să bipăie într-o cameră sporadic, la distanță de câteva zile. Tot în contextul ăsta, ne-a povestit și despre farsa cu moneda, concepută special pentru telefoanele fixe. Aparent, dacă desfaci carcasa unuia și introduci, progresiv, în spate, câte o monedă în fiecare zi pentru o perioadă mai lungă de timp, ridicarea receptorului se îngreunează, dar sunetul în sine nu e afectat. În ziua în care te hotărăști să duci prank-ul la capăt, scoți tot mărunțișul adunat în carcasa telefonului, iar receptorul va putea fi ridicat cu ușurință. În sens mecanic, o persoană obișnuită cu un receptor mai greu, din ce în ce mai greu, se va duce pe spate când îl va ridica în ziua cu pricina.

Expoziția „Recycle Your Technology” mai poate fi vizitată până pe 24 noiembrie, inclusiv, în ultima ei iterație în această formulă. Până atunci și „cutia milei tehnologice” rămâne deschisă donațiilor de aparatură defectă oricui e interesat, dar vă aduc aminte și de www.colecteaza.ro, platformă pe care procesul poate continua și după finalizarea expoziției.

De la organizarea spațiului de lucru la deschiderea oamenilor (care chiar au vocație pedagogică, nu-i de mirare că proiectul a avut ca focus și organizarea de ateliere RYT cu tinerii în toate județele în care a poposit) în a explica, în a povesti cu același pathos, nu doar despre pasiunea lor ca atare, ci despre un întreg stil de viață mai sustenabil, abia lucrurile astea sunt cele care ajung înapoi la oameni și sunt primite cu aceeași deschidere. Astfel de abordări transparente, conștiente, dar binevoitoare, care nu învinovățesc și, mai ales, nu obligă, sunt calea nu doar către tehnologia alternativă, ci și către o formă reală de educație alternativă.