Inspectorii Ministerului Educației confirmă, după controlul realizat în ianuarie la Colegiul German „Goethe”, plângerea unui părinte care acuza că profesoara Laura Cristiana Gherman (Dejeu) face meditații cu elevii de la clasă la firma Deutschzentrum SRL la care este administratoră. Corpul de control a sesizat și Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 în acest caz, dar a cerut noi verificări și din partea inspectoratului școlar. În ultimii trei ani, firma acesteia a înregistrat un profit însumat de aproape 122.000 de lei (aproape 25.000 de euro). Publicația Școala 9 vă prezintă concluziile raportului corpului de control realizat la unul dintre cele mai râvnite licee din Capitală.
„Directorul trebuie să fie un motor, dar contează și cu ce viteză pornești”, crede Raluca Cozma, care conduce Școala „Ion Ghica” din Iași și a primit anul ăsta și titlul de „Directorul anului”. Profesoara de matematică a condus două școli în mediul rural și acum se luptă cu provocările din urban. După ce a strâns comunitatea în jurul școlii și a apropiat profesorii unii de alții, s-a concentrat pe infrastructură, iar în patru ani au fost obținuți 787.000 de euro pentru investiții.
Au început să își testeze antidrog elevii de prin 2015, când primul copil a fost luat cu salvarea de la orele de practică. Dar nu s-au oprit acolo. După testarea de la început de an școlar, urmează consilierea psihologică și școlară, coaching, ținerea din scurt a absențelor, legătura strânsă cu familia. Acest sistem de sprijin este implementat la un liceu tehnologic în regim dual de la Brașov. În încheierea primei serii REZOLVAT dedicate temei abandonului școlar, vă prezentăm modelul prin care Școala Profesională Germană Kronstadt reușește să-i țină pe unii dintre cei mai vulnerabili elevi în școală.