Ceaușescu. Propagandă. Închisoare. Foamete. Dictatură. URSS. Lipsa libertății de exprimare. La asta s-au gândit copiii când Maria Axinte și colegii săi de la Memorialul Închisoarea Pitești i-au întrebat, în cadrul unor ateliere, despre comunism. Sunt toate răspunsuri corecte. Dar Maria Axinte, fondatoarea Memorialului, vrea ca cei mici să aibă o imagine și mai clară asupra acelei perioade. Împreună cu o echipă mică de istorici, educatori muzeali și voluntari, a creat Muzeul Comunismului pentru copii.
Din primul său an de predat, Alexandra Chirea și-a dat seama că, pentru a se înțelege cu elevii, trebuie să le vorbească pe limba lor. I-a cumințit până și pe cei care deranjau constant orele de curs pentru că a știut să-i asculte, iar copiii au observat asta. 14 ani mai târziu, pusă în fața grevei din educație, profesoara de franceză care predă acum la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Capitală a ales să-și continue orele. O schimbare în educație nu trebuie să se oprească la majorarea salariilor „obscen de mici” ale profesorilor, ci să continue inclusiv printr-o reformă internă, o „curățenie” pe care cadrele didactice să o facă printre ele și o îmbunătățire a modului în care se ocupă de elevi. „Cred că ar trebui să fim cu toții dați afară și să începem să angajăm de la zero”, spune profesoara.
Să fii profesor la țară sau în urbanul mic e cu totul altă poveste decât a fi profesor în școlile bune de la oraș. Avea să vadă cu ochii ei asta, acum șapte ani, profesoara de română Ivona Munteanu, când a ajuns la Budești, Călărași. Primul ei an la catedră. Spune că dacă n-ar fi fost rețelele de profesori ale unor ONG-uri, probabil ar fi renunțat. Am discutat la REZOLVAT despre „singurătatea profesorilor” și burnout-ul din educație, dar și despre posibile soluții.
