O lectură de 10 minute.
Articolul este al doilea din seria „Legături conștiente: ghidul părintelui” dedicată adulților care doresc să modeleze conștient dezvoltarea socio-emoțională a copiilor din jurul lor. Nastasia Alexandru, specialist în învățarea socio-emoțională în cadrul organizației Teach for Romania, îți va povesti, și din papuci de mamă, și de expert, cum relația ta cu tine poate modela pozitiv evoluția copilului către autonomie și responsabilitate. Descoperă cum „Atenția dintr-un pahar cu apă” este de fapt oaza de compasiune de care avem atât de mare nevoie, împreună.
De pe malul paharului pe care ne-am odihnit, furtuna devine un fenomen mai mult spectaculos decât înfricoșător. Îl putem observa, începem să îi deslușim forțele, formele și farmecul, și definim relația pe care o împărtășim. Încet, urcăm de la a-mic până la A-mare, ridicând privirea din valuri, spre orizont, prin Compasiune.
Adesea, folosim cuvintele „empatie” și „compasiune” ca sinonime în conversațiile noastre. Când rostim empatie, ne gândim imediat la papucii celuilalt, a cărui emoție o simțim și a cărui perspectivă o înțelegem. Când empatizăm, rezonăm cu individul și circumstanța sa, ceea ce ne ajută să formăm și să menținem legături. Doar gândește-te de câte ori ai empatizat în ultima săptămână. Cum ar fi arătat interacțiunile în lipsa desăvârșită a empatiei din partea ta? Dar din ambele părți? Empatia ne este familiară – necesară.
Compasiunea, în schimb, merge dincolo de papuci. Deși etimologic, „a suferi împreună cu” nu ne transmite direct impulsul, compasiunea se referă la abilitatea de a simți „suferința” celuilalt și de a acționa pentru a o diminua sau elimina. Și fiindcă tot vorbim de papuci, dansul compasiunii ne mișcă în 1-2-3-4 pași :
- Recunosc că celălalt suferă. Văd, nu neg.
- Simt (o parte din) suferința sa. O accept, nu o refuz.
- Vreau să îi ușurez suferința. A sa este și a mea.
- Acționez ca sprijin. Și puțin este mai bine decât deloc.
La fel cum discutam despre empatie și compasiune ca fiind una și aceeași, odată ce observăm diferența, ne gândim la compasiune doar prin prisma celuilalt. Doar este o interacțiune pe care o avem cu oamenii din jur, nu? Compasiunea devine, însă, Compasiune-cu-C-mare atunci când se întregește prin compasiunea față de sine. Când ritmul este interiorizat.
De ce și cum contează dacă ne extindem bunătatea și înțelegerea către noi înșine?
Dacă ar fi să ne imaginăm un traseu, firul roșu conectează compasiunea față de sine a adultului – compasiunea adultului față de copil – compasiunea copilului față de sine – compasiunea copilului față de ceilalți. Dacă semănăm, probabil îți este mai familiară a doua stație și pare redundant să te întorci din drum când cel mai important este ceea ce trăiește copilul. Parte bună este că nu avem de fapt de-a face cu un circuit liniar, ci cu un ghem – o iubisferă, îi spun eu, în care perechile timp-spațiu, cauză-efect, sus-jos folosesc o singură regulă – cea a implicării iubitoare.
Așadar, dacă în continuare semănăm, din compasiunea pentru copilul tău vei învăța pașii de dans. 1-2-3-4.
- Recunosc că doare. Nu neg.
- Simt emoția. Nu o refuz.
- Vreau să mă ajut. Sunt al meu să mă ajut.
- Acționez. Și puțin este mai bine decât deloc.
Dezvoltarea compasiunii față de sine implică recunoașterea și acceptarea vulnerabilităților. Ce poate fi mai potrivit pentru a ne reconecta la imensitatea noului pe care copilul o trăiește atât de des? Să învățăm, deci, ritmul. Fiecare pas ne va permite să fim adultul de care avem nevoie și părintele de care copilul are nevoie. Interiorizând ritmul, o să auzi mai clar notele când te îndrepți spre copil.
Și, totuși, ce facem?
Începem prin a ne recunoaște dificultățile și imperfecțiunile cu un ochi de observator curios, în locul celui de sticlă ce aspru le critică. Imperfecțiunile personale și ale celor din jur povestesc cu răbdare despre condiția umanității noastre comune.
Dacă apleci urechea, ce dialog interior porți cu tine atunci când greșești, ți-e greu sau doare? Povestești cu empatie, și, pe acest fundal, alegi cum să acționezi? Sau te cerți și te împingi să depășești emoțiile inconfortabile, chiar cu prețul unor alegeri ce nu te servesc?
Compasiunea față de sine ne menține statornici. Nu este autosuficiență, egoism sau narcisism, ci o abilitate esențială în dezvoltarea socio-emoțională personală și a copiilor.
Într-o etimologie inventată de mine, compasiune este despre orientarea și navigarea conștiente, așa cum folosirea unui compas ne permite.
Prin abordarea imperfecțiunilor noastre și tratarea noastră cu aceeași bunătate pe care am oferi-o unui prieten drag, creăm o fundație pentru reziliența emoțională. Participarea la practici precum meditația, scrierea în jurnal sau respirația conștientă, ne permite să cultivăm compasiunea din interior, spre un exterior din ce în ce mai extins.
Ca părinți, suntem parte din fundația emoțională a copiilor noștri. Modelarea compasiunii de sine este indispensabilă acestei construcții. Când copiii își văd părinții tratându-se cu bunătate în momentele provocatoare, ei învață o lecție valoroasă despre reziliență.
Conversațiile deschise despre emoții și împărtășirea propriilor noastre dificultăți învață copiii că vulnerabilitatea nu este o slăbiciune, ci un act de curaj prin care ne conectăm cu noi înșine și cu cei din jur. În aceste momente, insuflăm credința că provocările și greșelile sunt oportunități pentru creștere. Când suntem blânzi cu noi înșine, cultivăm o conștientizare sporită de sine, înțelegând emoțiile și motivațiile noastre cu claritate. Această conștientizare îndrumă abilitatea noastră de a ne gestiona în situații dificile și de a lua decizii responsabile.
Copiii observă toate aceste nuanțe ale comportamentelor noastre. Știu că știi, doar (îmi) amintesc. Dacă dorim să cultivăm compasiunea, trebuie să devenim mai întâi modele clare ale compasiunii.
Alături de practica personală a compasiunii, în relație cu copilul, te invit să împărtășești despre experiențele în care ai întâmpinat provocări și cum le-ai depășit. De la o temă pierdută, la un test neanunțat, până la eșecuri temporare, subliniază cât de mult ai învățat de fapt din greșeli și ce diferență poate produce un dialog interior pozitiv față de unul critic. Încurajează întrebările copilului și, în timp, vei crea un mediu sigur în care vulnerabilitatea este transformată într-o forță catalizatoare pentru alegeri conștiente.
Influența compasiunii de sine ajunge mult dincolo de malurile imediate. Atunci când abordăm provocările prin lentila compasiunii, modelăm reziliența pentru copiii noștri, demonstrând că obstacolele nu sunt blocaje, ci trepte către creștere. Compasiunea ne permite să acționăm astfel încât atât noi, cât și copilul să se poată reconecta cu Atenția și Compasiunea proprii.
Impactul asupra bunăstării este profund și se extinde pentru a cuprinde individul, familia și comunitatea. Cercetările sugerează că indivizii cu niveluri ridicate de compasiune de sine experimentează niveluri mai scăzute de stres, anxietate și depresie. Părinții care practică consecvent compasiunea de sine creează un mediu pozitiv care promovează sănătatea mentală pentru ei și pentru copiii lor. Acest lucru, la rândul său, pregătește terenul pentru succesul academic și profesional, și un sentiment de interconectare cu lumea mai mult sau mai puțin apropiată.
Pe măsură ce învățăm să avem compasiunea față de noi, vom deveni mai conștienți de stările emoționale complexe pe care le repezeam în lipsa compasiunii. Și o întrebare se înfiripă: ce facem cu toate aceste emoții? Ce rol joacă inteligența emoțională în această dans delicat? Ce cuvânt cu literă mare urmează?
Nastasia Alexandru este alumnă Teach for Romania și dezvoltă programul de formare a competențelor socio-emoționale la elevi, una dintre intervențiile strategice Teach for Romania susținute de Raiffeisen Bank.
