Cum luptă cu abandonul școlar o profesoară din Vrancea. Face vizite acasă și la copiii repetenți: „Și-așa vin degeaba, doamna”

Cristina Ene Bărbosu (40 de ani), profesoară de limba română în comuna Sihlea, județul Vrancea, are o experiență la catedră de 12 ani. De mic copil și-a dorit să devină profesor. A cochetat mai întâi cu matematica, apoi cu franceza, iar finalmente a decis că predarea limbii și literaturii române i se potrivește cel mai bine. A urmat Facultatea de Teologie Ortodoxă, cu specializarea Litere, și are un master în Exegeză și Hermeneutică Biblică, disciplină care se ocupă cu interpretarea textelor biblice din Noul Testament. 

După absolvire a predat patru ani religie la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” și Colegiul „George Călinescu” din București. Nu i-a plăcut agitația din Capitală, așa că a revenit în satul unde s-a născut, iar acum predă la școala unde a învățat când era elevă. Și-a schimbat fundamental tehnicile de predare, după ce a absolvit în 2020 și Academia de Leaderschip și Pedagogie a organizației neguvernamentale Teach for Romania.

De ce renunță copiii la școală după clasa a IV-a

Când s-a întors acasă, s-a izbit de realitatea de la firul ierbii. Localitatea Sihlea are un grad mare de abandon școlar, iar principala cauză este faptul că mulți părinți nu înțeleg importanța educației și își folosesc copiii în gospodărie sau la muncile câmpului. 

„Unii copii obișnuiesc să vină la școală până în clasa a IV-a. Trecerea la ciclul gimnazial este o prăpastie unde mulți se pierd, pentru că rămân să muncească alături de părinți. Este o adevărată provocare, să aduci la școală copii care sunt prinși între două lumi”, explică Cristina Bărbosu. 

Profesoara a constatat și un alt fenomen. Elevii care rămân repetenți nu mai vin la școală. Copiii nu pot gestiona emoțional momentul și preferă să renunțe. „«Și așa vin degeaba, doamna», îmi spun cei care sunt într-o astfel de situație. Mai bine rămân acasă”, sunt câteva dintre scuzele elevilor lăsați repetenți. 

Dascălul se implică activ în readucerea la școală a acestor copii, dar chiar și așa, doar 15% dintre ei acceptă să mai dea o șansă educației. „E necesar să vorbești constant cu familia și să-l faci pe copil să conștientizeze că școala poate să îi schimbe efectiv viitorul”, punctează Cristina Bărbosu. 

Marian, o poveste de succes

Unul din adolescenții pe care Cristina Bărbosu a reușit să îi readucă la școală este Marian, un tânăr provenit dintr-o familie săracă cu mulți copii. A reușit după ce i-a arătat că educația este cel mai bun lucru care i se poate întâmpla. 

Tânărul a absolvit opt clase și a fost admis la o școală profesională de mecanici auto, unde primește și bursă, dar familia este cea care încearcă să-l determine să renunțe. „Familia vede în el un sprijin, care poate să aducă bani. Muncea la o vecină de-a mea care are pământ, iar Marian se ocupa de îngrijitul animalelor. Înțeleg că este greu pentru că are mulți frați, iar el este cel mai mare, dar pe de altă parte școala este singura lui scăpare”, spune profesoara. A constatat de-a lungul anilor că majoritatea părinților care nu vor să-și mai lase copiii la școală au doar patru clase sau nu au fost deloc școlarizați.

„Ei nu rezonează cu ideea asta că școala este cu adevărat importantă. Dacă încerci să-i faci să înțeleagă, primesc răspunsuri de genul «nu am ce să îi fac dacă el sau ea nu vrea». Deci, nu încearcă să se impună în fața copiilor, să le explice că educația îi poate ridica foarte mult”, explică Cristina Bărbosu. 

Fără implicarea părinților, războiul este pierdut

Clasa a VIII-a reprezintă un alt punct de cotitură pentru copiii din Sihlea. Sunt suficient de mari ca să lucreze în construcții și decid în multe cazuri să renunțe la învățătură.

Profesoara de română se înarmează cu răbdare și îi vizitează constant pe cei care au abandonat școala, de cele mai multe ori neanunțat, pentru a fi sigură că îi găsește acasă atât pe copii, cât și pe părinți. 

Chiar dacă sunt oameni simpli, părinții acceptă să discute despre situația propriilor copii, acesta fiind, de altfel, unul dintre cei mai importanți pași în readucerea acestora la școală. „Profesorul face cât poate, dar este nevoie ca elevul să vadă că și părintele spune aceleași lucruri. În acest cazuri și rata de readucere a copiilor pe băncile școlii este cea mai mare”, spune Cristina Bărbosu.

Perseverența dă rezultate

Când vine vorba de readus copiii pe băncile școlii, profesoara de română nu are pilule magice. Este în schimb foarte perseverentă, iar pe părinți reușește să-i convingă că doar prin educație copiii lor vor reuși să plece din mediul defavorizat în care trăiesc. 

Spune despre ea că nu a fost mereu așa, dar în timp a înțeles și ea că are o datorie. „Cred că e ceva din mine care s-a format în timp, pentru că nu am fost dintotdeauna așa. Îmi doresc pentru fiecare elev al meu să devină ceva care să-i creeze și o stare de bine, dar să-l și ajute să aibă o stare materială bună. Mă simt foarte legată de comunitatea mea. Sunt genul ăla de om care le arată și părinților, și copiilor că se poate și altfel”, povestește profesoara.

Este foarte legată de locurile natale și crede că doar prin educarea copiilor de azi, comunitatea poate crește. „Pentru mine, Sihlea este colțul meu de rai și vreau ca toți copiii din comunitate să aibă șansa la un trai mai bun și asta grație faptului că merg la școală.”

Cum să înveți substantivul cu acizi și baze din Chimie

Profesoara pune la fel de multă dedicare și în munca la catedră. Își începe întotdeauna orele de curs cu partea de conectare. Elevii săi îi spun cum se simt, ce au făcut de ultima oară când s-au văzut, dacă au dispoziția și energia necesare pentru școală și ce ar putea să facă ca să le crească interesul pentru orele de română. 

Trece apoi la predare, învățarea prin joacă și interdisciplinaritatea fiind două dintre metodele sale favorite. De pildă, la ultima lecție elevii săi au învățat substantivul, iar profesoara a făcut trimitere la acizi, baze și alte substanțe care se predau la Chimie. Lucrează mult cu copiii în echipe, pentru că astfel îi antrenează și pe cei care nu ar lucra singuri prea bine. 

„Partea de final a lecției o rezerv pentru reflecție. Este momentul acela când încerci să afli ce au învățat. Îi întreb, de regulă, ce au făcut în acea zi ca să fie mândri de ei. Inițial, dădeau răspunsuri scurte, dar ulterior s-au analizat mai mult și acum dau răspunsuri mai complexe și îmi place că sunt foarte specifici. Asta mă asigură că au înțeles conținutul lecției”, spune Cristina Bărbosu. 

Le oferă elevilor săi libertatea de a gândi singuri și a găsi soluții la exercițiile de gramatică, astfel încât să facă din asta o rutină, de care să se folosească ori de câte ori vor avea o problemă de rezolvat. 

Vânătoarea de „comori” din manualul de limba română

Cristina Bărbosu folosește multe metode nonformale pentru a preda limba română la clasă. Una dintre acestea, cu mare trecere la elevi, este vânătoarea de „comori” din manualul de limba română. Copiii trebuie să meargă la o anumită pagină, pe un anumit rând, și să selecteze un cuvânt sau o frază, dezvoltându-și astfel și capacitățile de literație.

Un joc care le place la fel de mult este șotronul gramatical. „Lipim bandă adezivă pe parchetul sălii de clasă și formăm astfel șase pătrate. Copiii sar în ce pătrat doresc, iar acolo este o întrebare, la care trebuie să răspundă. Dacă răspunsul este corect, își pot alege următorul pătrat în care pot sări. Dacă este greșit, le spun eu un pătrat unde să sară, care este evident mai departe de locul unde sunt și le vine mult mai greu să facă asta. Prin urmare, se străduiesc să răspundă corect mereu la întrebările din pătratul unde sar”, explică profesoara regulile.

Învățare de pe pereții clasei

O altă modalitate de învățare prin joacă este cea cu cardurile. Dascălul a creat mai multe carduri, pe care a trecut sarcini, iar elevii săi trebuie să le îndeplinească. Partea frumoasă, dar și amuzantă în același timp, este că răspunsurile le găsesc în clasă, pe pereți. Este ceea ce se numește escape room, adică trebuie să găsească răspunsurile corecte ca să ducă la bun sfârșit sarcinile pe care le-au primit”, spune Cristina Bărbosu. Mulți copii nu sunt familiarizați cu astfel de metode de predare și o întreabă câteodată dacă învață sau se joacă. De fapt, le fac pe amândouă, pentru că învățarea și joaca nu se exclud una pe cealaltă, ba dimpotrivă, se completează. 

Șansa să-și refacă greșelile din lucrări

Nici așezarea în bănci nu este cea tradițională în clasa Cristinei. La teste, copiii își întorc băncile, ca să se privească în ochi și să se conecteze unul cu celălalt și în același timp să nu se mai streseze la fel de mult. 

Profa de română nu pune note doar în urma unei singure testări. „Nu îți poți da seama de ce știe un elev după o testare. Eu îi ascult, le dau și provocări, iar după ce am recapitulat materia suficient de mult încât toți să facă față testului, abia atunci îl susțin. Cei care nu au dat răspunsurile corecte, le ofer șansa să-și corecteze trei greșeli la întrebări asemănătoare cu cele din testul inițial”, spune cadrul didactic. Merge chiar și mai departe, conștientizându-i pe copii că nota pe care o obțin la o testare nu reprezintă decât cunoștințele pe care le au la acel moment.

Educație în natură

Cristina Bărbosu s-a alăturat recent unei campanii naționale, intitulată sugestiv „Școala în natură”, prin care dorește să crească gradul de conștientizare în rândul profesorilor privind benefiicile educației în aer liber. 

„În momentul de față adunăm un catalog de bune practici, pe care îl vom împărtăși cu ceilalți colegi care îmbrățișează ideea. Ulterior, vom depune un memoriu la Ministerul Educației, prin care vom cere alocarea unui număr de ore, prin care profesorii doritori să le poată desfășura în aer liber cu elevii lor”, ne oferă Cristina câteva detalii despre acest interesant proiect. După izbucnirea pandemiei, lucrurile s-au schimbat dramatic, dar cu respectarea unor reguli simple de protecție și distanțare, profesoara spune că ieșirile în natură vor fi un adevărat balon de oxigen pentru copii.