
A absolvit Facultatea de Drept din București, iar de 20 de ani lucrează în presă. A scris pentru mai multe ziare din Galați, a fost redactor-șef la un post local de televiziune, a lucrat mai bine de 8 ani pentru Adevărul, iar acum este reporter la Libertatea. Scrie cu preponderență pe justiție, dar în ultimii ani s-a reinventat, abordând și domeniul educației. Face cunoscute poveștile dascălilor care inspiră și ale oamenilor care schimbă România în bine.

Sute de tineri din toată țara s-au întâlnit la final de octombrie în Vaslui și s-au întrebat „Încotro?”
Timp de două săptămâni am vorbit, în Școala 9, despre abaterile disciplinare ale profesorilor români. Am arătat cum unii fentează sistemul și revin la catedră. Am lansat o dezbatere publică și am adus la aceeași masă decidenți, profesori, părinți, elevi. Am vorbit despre sănătatea mentală a cadrelor didactice și câtă nevoie au de o salarizare motivantă și de respect. Și cu fiecare cărămidă la discuțiile aplicate despre rezolvarea unei probleme sistemice a tot trebuit să luptăm cu balastul unor mentalități. Sunt încă mulți profesori care se simt atacați atunci când în presă sunt dezvăluite cazurile pe care în primul rând ei ar trebui să le respingă.
Am crescut ca fiind copilul mijlociu al familiei. De mijloc am fost și în școala generală, ceea ce pentru multă vreme am considerat a fi un mare defect. O fi de la faptul că mi s-a spus de prea multe ori brânză bună în burduf de câine? Un mod destul de nepotrivit să îi transmiți unui copil că are potențial, dacă mă întrebați pe mine. Povestea asta e despre mine, copil care n-ajungea pe raftul de sus al medaliilor și coronițelor, neștiind atunci că nici nu are nevoie de ele și despre copiii de azi puși pe podiumuri din fașă și cântăriți în câți de 10 iau la materii care nu-i interesează.