
A absolvit Facultatea de Drept din București, iar de 20 de ani lucrează în presă. A scris pentru mai multe ziare din Galați, a fost redactor-șef la un post local de televiziune, a lucrat mai bine de 8 ani pentru Adevărul, iar acum este reporter la Libertatea. Scrie cu preponderență pe justiție, dar în ultimii ani s-a reinventat, abordând și domeniul educației. Face cunoscute poveștile dascălilor care inspiră și ale oamenilor care schimbă România în bine.

Părinții au început să strângă bani pentru a le cumpăra cadouri profesorilor. Dacă unii se orientează către daruri simbolice, flori sau bomboane, există încă mulți părinți care adună sute de lei. Asta, deși Codul de etică pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar și Codul Penal interzic astfel de practici. Printre părinții care au fost constrânși să dea bani se numără și o mamă care lucrează ca polițistă și al cărei „defect profesional” a făcut-o să identifice în această colectă o faptă de corupție.
„Transport”, „psiholog”, „inspectorat” sau „bullying” sunt cam singurele cuvinte pe care le-am înțeles într-un atelier de educație în limba ucraineană. Pot spune că am fost audientă, așa cum sunt și copiii refugiați la orele din școlile românești și am văzut cum se simte bariera lingvistică pentru ei. Aceasta este însă doar una dintre problemele cu care se confruntă zilnic. Le-au dezbătut pe toate într-un forum și apoi le-au prezentat autorităților.
Cine nu știe celebra și amuzanta, dar și trista poveste a omului leneș portretizat de Ion Creangă? Omul care era atât de leneș încât, atunci când o femeie bogată și miloasă vrea să-l scape de spânzurătoarea spre care-l duceau sătenii, refuză posmagii oferiți de aceasta, pentru că i se pare prea greu să și-i înmoaie singur. Cu adevărat, nu știm o parabolă mai elocventă pentru a ilustra ultima limită a lenei. Sau a delăsării. Grozavă povară!