La liceul de artă din Ploiești, elevii descoperă la ce se pricep. „Noi ne alegem cu ceva pe viață”

Opt elevi de-a VI-a compun o serenadă de culori într-un atelier de arte plastice al Colegiului „Carmen Sylva” din Ploiești, iar doi li se alătură online. Rita Bădulescu, profesoară de pictură și grafică, se plimbă cu mâinile la spate pe lângă mesele lor de lucru. E prima săptămână din iunie, mai e puțin până la vacanță. 

Acest liceu de arte, în fața căruia mulți părinți își lasă copiii cu mașina dimineața, e de obicei în topul colegiilor din Prahova ca promovabilitate la Bacalaureat. În 2019, de pildă, a ocupat locul zece din peste 40, cu 96% dintre elevi promovați, într-un județ care în general se clasează în prima treime la nivel național. Alte licee din țară cu același profil, în jur de 40, ajung în mare parte pe locurile din mijloc în județele lor și au promovabilitatea mai scăzută. În acest an școlar, 812 elevi au învățat aici arte plastice, arhitectură și muzică, în clase de câte 25-30. Școala 9 a mers în atelierul de pictură al liceului, unde ai putea crede că acești copii lucrează rupți de realitatea de pe piața muncii. Dar nu este așa. 

Artiștii, precum atleții de performanță

„Fetița asta nu știu unde să o așez”, îi spune profesoarei o elevă cu hanorac bleu. Cam toți îi pun întrebări sau își exprimă îndoielile, inclusiv cei care încă învață acasă. Profesoara anunță un elev din online că unii dintre ei își vor reface lucrarea despre vacanță.

Copiii participă la diverse proiecte, printre care concursul „Vreau să fiu ilustrator la Humanitas Junior!” și Diagnostik, o expoziție online unde trimit lucrări despre trăirile lor în pandemie elevi de la zeci de școli din toată lumea. 

Trei elevi care se concentrează să-și termine desenele și picturile

„Nu mă convinge lucrarea ta dacă nu transmite emoții”, îi explică profesoara unui elev aflat acasă despre planșa legată de pandemie. Se aștepta să ilustreze angoasa adusă de COVID sau, în orice caz, să arate cum s-a simțit el în ultimul an. 

Rita Bădulescu a început să predea educație plastică după Revoluție. Profesoara, fostă elevă a liceului în comunism, își amintește că ea și colegii munceau mai mult decât elevii de azi și pentru că atunci se intra mai greu la facultate. „Noi plecam prin piață, prin gară, să facem crochiuri (n.r. - desene rapide), ne duceam la peisaj singuri. Eram conștienți că, dacă nu muncim foarte mult, nu avem nicio șansă”, povestește profesoara. „Acum ne rugăm de ei să-și facă portofolii”. În unii ani erau și 50 de candidați pe loc, mai spune aceasta. Ea a picat de două ori admiterea într-o perioadă în care erau doar șase locuri la pictură la Universitatea de Arte din București. A treia oară chiar a fost cu noroc. Acum sunt cam trei candidați pe loc la buget. „Elevii mei au intrat toți la facultate, problema e că mai intră la taxă”, precizează profesoara. 

Rita Bădulescu, alături de un elev de-a XII-a, în atelier

Anul acesta, 21.500 de elevi au fost incluși în școlile de artă la: muzică, plastică și coregrafie. Ministerul Educației îi grupează pe studenții la arte cu cei de la științe umaniste și în total sunt vreo 35.000. Un studiu american arată că, dintre absolvenții de arte, doar 10% își câștigă primii bani de pe urma artei pe care o produc. Cu aceste perspective pleacă la drum în general acești tineri numiți adesea peiorativ „artiști”. 

Rita Bădulescu spune că elevii liceului sunt muncitori, învață și pentru materiile clasice la care dau Bacalaureatul, ca să intre la o facultate, în special de arte, însă îi compară cu generațiile dinaintea Revoluției și de asta cere mai mult de la ei. Munca și perseverența sunt cheia succesului în acest liceu, mai crede profesoara. „Fiind liceu vocațional, le aducem aminte tot timpul de activitatea unui sportiv – dimineața face antrenament, apoi urmează școala și seara, din nou antrenamentul”. 

„Efortul meu e de-ai convinge să muncească și să-și facă portofolii bune ca să prindă loc la buget”.

Profesoara se îndreaptă apoi spre un alt elev a cărui foaie e albă. Băiatului îi intră bretonul în ochi în timp ce schițează cu creionul o siluetă. „Ce trebuie să reiasă din ilustrație? Că știu să fac un personaj, el e cel mai important”, îi explică profesoara. „Un personaj poate fi reluat în mai multe ipostaze, e o poveste acolo: copilul se află în pădurea respectivă în mai multe situații”.  

Cum îți alegi nuanțele

În încăperea încărcată până în tavan cu desene, picturi și mesaje scrijelite pentru profesoara Rita Bădulescu, se aud exerciții la pian. Elevii s-au obișnuit cu astfel de sunete și multora le place să unduiască pensulele pe un background muzical. Unii chiar au studiat pianul sau alte instrumente în clasele I-IV, în același liceu.   

Printre ei se numără și Xenia Boroș, 13 ani, elevă aici încă din clasa zero. Cinci ani i-a dedicat pianului, însă astăzi se bucură că a renunțat la el. „M-am chinuit mult, învățam piesele pe ultima sută de metri”, își amintește fata. Crede că pianul cere mai multă muncă decât talent. În schimb, desenul e floare la ureche, căci face parte din viața ei de pe la 4 ani. Tatăl ei este dentist de profesie și desenul a rămas una dintre pasiunile lui – părinții l-au convins să o abandoneze pentru medicină. De aceea, spune Xenia, el își lasă copiii să facă singuri alegeri; sora ei mai mică, de pildă, cântă la violă și vocal. Deocamdată, tata, care i-a pictat pe mai mulți din familie de-a lungul anilor, este artistul ei preferat. 

Descoperirea nuanțelor e una dintre bucuriile Xeniei

Xenia reface acum o lucrare dintre cele cu tema „vacanța” și vrea să iasă cât mai colorată și să ilustreze copii fericiți. O îngrijorează, însă, că ar putea să semene cu o zi de naștere. Prima planșă pe subiectul acesta nu i-a plăcut profei, căci erau prea diluate culorile. 

„Îmi testez nuanțele pe mână”, spune ea. Pe stânga are o dungă roșie. Cu părul strâns într-o coadă lăsată peste umăr, Xenia amestecă pe o paletă roșu cu negru și apoi rezultatul, cu alb. Dar culorile ei preferate sunt altele: galbenul, pentru că-i vioaie și albastrul, pentru că o reprezintă – e un pic melancolică și totodată veselă. Aruncă un ochi și peste lucrarea colegei de alături și o sfătuiește să mai adauge verde, o îndeamnă să ia de pe paleta ei. 

Dacă nu termină la școală tot ce și-a propus în cele două ore de pictură avute joia, mai lucrează acasă vreo două ore. Pe lângă pictură, Xenia și colegii ei studiază desen și modelaj, în total, cinci ore de profil pe săptămână. În V-VIII au ca toți elevii de gimnaziu patru ore de română și matematică. Într-a VIII-a, la gimnaziu, numărul maxim de ore pe săptămână poate fi 34, pe când la arte plastice, 37. 

Ora se apropie de final, profesoara îi dă un ultim sfat unei eleve, unde să-și țină culorile: ca ea, într-o cutie golită de bomboane. Pe la 11, elevii de-a VI-a își așază planșele în mape și își iau rămas-bun de la profesoară. 

Ilustratoare încă din clasa a VII-a

Alte două eleve ale Ritei Bădulescu, dintr-a VII-a, intră în clasă să povestească cum au ilustrat textele publicate în volumul „O vacanță de 10+. Povestiri născocite și desenate astă-vară”, în urma unui concurs Humanitas Junior de anul trecut. 

Alexandra Terțea, cu o beretă pe cap care te trimite numaidecât cu gândul la o fotografie celebră a lui Picasso, ține minte că ilustrația despre „Salamandrele din țeavă” i-a luat o lună, cu tot cu munca în creioane colorate și apoi în acuarele rusești. 

Ca mulți alți elevi, a venit la acest liceu să studieze muzica, dar după doi ani, într-a V-a, s-a orientat spre arte plastice. Desena de mică, picta chiar și pereții casei fără să-i ceară nimeni, desigur, iar aceste abilități le păreau mai dezvoltate și ei, și părinților. De obicei, ei o întreabă dacă își dorește cu adevărat să facă un anumit lucru și ulterior o încurajează. Are și un pictor preferat, Ștefan Luchian, cunoscut mai ales pentru tablourile lui florale, create între 1908 și 1916. 

Alexandra, pe culoarul pictat al școlii

După absolvirea liceului, Alexandrei i-ar plăcea să dea admitere la o facultate din străinătate, la  pictură clasică, și să lucreze după modele reale, să nu fie „legată de digital”. 

„Acum nu mă preocupă partea comercială”, explică Alexandra, în contextul în care mulți artiști în România se descurcă greu financiar, mai ales la început de drum sau în crize precum cea cauzată de pandemie. Pentru ea, important e să participe la proiecte și să dezvolte un portofoliu. 

Ana Tudose, colega ei, a ilustrat pentru aceeași carte textul „Regatul pierdut”. Au trecut deja doi ani de când e elevă aici și a ales școala asta ca să învețe mai multe despre artă, pe lângă îmbunătățirea abilităților. La gimnaziu, spre deosebire de liceu, au în programă și istoria artei. Ana și-a stabilit să continue cu pictura până într-a XII-a, iar apoi ar vrea să plece la facultate în Danemarca. „Îmi place tehnica grafică și să lucrez în acuarelă”, spune eleva. Iulia Ignat, profesoară aici, și Livia Rusz, de origine maghiară, sunt două dintre ilustratoarele ei favorite. 

La pictură, de obicei, copiii vin dintr-a V-a și puțini renunță din cauză că descoperă că nu e vocația lor, spune Rita Bădulescu. Iar într-a IX-a li se alătură și elevi noi, care, la fel ca restul, „lucrează din plăcere și au chemare pentru a face carieră”. 

Sunt și elevi care caută performanță; la olimpiada națională de arte vizuale, care nu s-a mai ținut în pandemie, participau în jur de 14 elevi de la arte vizuale și arhitectură și se întorceau cu vreo zece premii și mențiuni. 

În pauză, apare un elev de la altă clasă cu o planșă, o așază pe-o masă, s-o vadă și profesoara. E prea mult spațiu liber, iese în evidență fundalul albăstriu. „Nu-mi place. La mine nu merge oricum”, dă verdictul profesoara. „Știu, doamna”, îi răspunde băiatul bosumflat și se duce spre ieșire. 

Cum se autocaracterizează Rita Bădulescu? „Sunt bau-bau pentru elevi”, spune profesoara. Pe unii de-a XII-a i-a convins să se apuce de lucrările de atestat mai repede avertizându-i că nu le încheie mediile. 

„Există deschidere internațională”

Șapte elevi dintr-a XII-a (sunt împărțiți pe grupe) intră pe rând în atelier pentru ultima oră oficială de educație plastică, dar nu și ultima întâlnire cu profesoara, căci mai au multe de vorbit. O elevă vopsită verde-turcoaz își ocupă locul pe una dintre mese, ceilalți adolescenți se așază pe scaune. Așteaptă să mai vină o colegă pe care vor să o felicite de ziua ei. 

„E ciudat că n-o să mai stăm aici, în atelier”, recunoaște un elev cu păr ondulat. 

De un dulap sunt agățate tricouri cu picturi ale unor artiști ca Henri Matisse și Joan Miró, rămase după un proiect de promovare a artei plastice; le-au îmbrăcat și la un eveniment din centrul Ploieștiului.  

Acum, elevii se întreabă oare cum vor fi la Bacalaureatul și admiterea la facultate. Două adolescente vor să meargă la cea din Timișoara, restul în București. Profesoara îi încurajează să se decidă pentru prima, pentru că e „mai occidentală” și are un colectiv tânăr. „Să păstrați legătura unii cu alții”, îi mai sfătuiește. 

La arte plastice se fac trei ore de română și două de matematică pe săptămână până într-a X-a, după care scapă de matematică, și au 12 ore de atelier. Bacul lor e la fel ca al liceenilor de la uman: au examen la română, istorie și o probă la alegere dintre geografie și materiile de științe sociale. Au în plus pe listă un atestat care dovedește competențele profesionale la final de-a XII-a. Chiar dacă nu e obligatoriu, Rita Bădulescu insistă să-l susțină. Pe lângă lucrările practice, elevii trebuie să scrie o teză ca o licență. Tot în liceu își pregătesc dosarul cu lucrări pentru admiterea la facultate, căci pe lângă proba de desen, impusă cam peste tot, au și interviu pe baza portofoliului. 

În toți acești ani, elevii și-au aflat înclinațiile, între altele, pentru grafică – se pot angaja, de exemplu, în publicitate – ilustrație și animație. Daniel Bucur, cu brațele sprijinite pe picioare, povestește că a venit aici într-a V-a pentru pian, s-a mutat la pictură apoi, iar într-a IX-a voia la arhitectură. Însă după o întâlnire întâmplătoare în școală cu profesoara Bădulescu, s-a dus la educație plastică. L-a convins că i se potrivește.  

E ceea ce crede și el astăzi: „Mulți fac un profil care nu-i pasionează. Noi ne alegem cu ceva pe viață, fiecare are ceva specific, liceul ne-a ajutat să descoperim asta”. Și el, și colegul lui, Lucian Ene, vor să ajungă graficieni. Nici ei, deși vor intra pe piața muncii mai devreme decât elevii din gimnaziu, nu-s îngrijorați de aspectele financiare: „În grafică nu e o problemă nici în pandemie”, crede Lucian, „pentru că există deschidere internațională”. 

Învățătura din această școală i se pare și profesoarei că are un plus față de cea din alte instituții preuniversitare: „Predau ceva și copilul imediat aplică. Îi arăt exemple, tehnici”, explică ea. „În educație plastică poți să faci conexiuni aproape cu orice, cum ar fi cu geometria descriptivă”.