Andrada Mazilu Sorca s-a născut în Biled, o localitate din județul Timiș, iar simțul didactic și l-a descoperit de mic copil, când a făcut în joacă o școală de vară, unde le preda celorlalți copii. Ulterior, după ce a crescut, a organizat o școală de vară adevărată, unde copiii care proveneau din mediile vulnerabile făceau activități suplimentare, cum ar fi lectura. A fascinat-o mama ei, învățătoare ca și ea, a cărei elevă a și fost, care a impresionat-o prin educația de calitate pe care a oferit-o copiilor cu puținele resurse pe care le avea.
Liceul pedagogic l-a urmat la Sibiu, iar la 18 ani avea primul job și era înscrisă la două facultăți, una cu profil pedagogic, iar cealaltă pe Limbi Moderne Aplicate. În anul doi de facultate a plecat cu o bursă în Germania, unde a studiat tot pedagogia. Ar fi putut să rămână acolo, dar a preferat să revină în România pentru a implementa ideile inovatoare care se aplicau în școlile și grădinițele germane.
„Gândul acela de-a avea impact a răsărit în mintea mea, s-a sădit acolo ca o sămânță care a tot crescut și mi-am dat seama că este, de fapt, ceea ce vreau să fac. Cred că în educație este vorba și despre serviciul pe care îl facem prin faptul că ne asumăm acest rol de a fi educator și formator”, spune dascălul. Una dintre aceste idei este disciplinarea copiilor fără condiționare, adică fără aplicarea de pedepse sau supunerea elevilor la umilințe. Acordă o atenție deosebită spațiului unde învață copiii. L-a adaptat nevoilor lor, iar micuții îl percep ca pe un loc unde se simte bine.
Astăzi este învățătoare la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara și în 2019 a fost desemnată profesor Merito.
Lecția despre autonomie și responsabilitate
Andrada Mazilu folosește la clasă autonomia în învățare. „Este important pentru mine ca elevii să înțeleagă că învățarea este despre ei și că este un proces și depinde la fel de mult și de modul în care ei se implică. Contează foarte mult ca ei să fie autonomi, responsabili, serioși și sinceri”, explică învățătoarea. Lucrează mult cu copiii în grupe mici și în echipe. Pentru anumite activități, le permite să-și aleagă singuri spațiul. De pildă, dacă creează împreună o planșă sau caută idei pentru o anumită temă, pot merge și în curtea școlii.
Autonomia și responsabilitatea tocmai aici intervin. Întrebarea care se pune este cum se comportă elevul atunci când nu este cadrul didactic lângă el? Copiii își fac treaba pentru că le este frică de profesor și știu că îi controlează sau își dau seama că este, de fapt, despre ei, pentru ei și e nevoie de implicarea lor ca să ajungă la rezultate?
Nu i-a ieșit din prima, dar după câteva luni de aplicare a principiului, copiii au înțeles că este important să fie responsabili în ceea ce fac.
Elevii își pot rescrie lucrările mai puțin reușite
Elevii săi nici nu se gândesc să copieze sau să tragă cu ochiul la colegi când susțin o lucrare pentru că au conștientizat necesitatea unei evaluării sincere a cunoștințelor pe care le-au dobândit atât pentru ei, cât și pentru învățător și părinți, astfel încât să știe unde mai au de lucrat. Le-a schimbat și atitudinea față de teste și evaluări, iar copiilor le face plăcere să învețe.
„Nu trebuie să le fie frică de școală. Am auzit atât de des această expresie și îmi doresc ca elevii să înțeleagă că este o etapă în dezvoltarea lor. Din acest motiv le și dau ocazia de a-și rescrie anumite lucrări. Dacă eu doar le trec nota în catalog și le spun să trecem la capitolul următor, nivelul lor de învățare rămâne blocat acolo. În schimb, dacă am o discuție individuală cu elevii, le explic unde au greșit și le ofer posibilitatea să se antreneze pe același subiect, copiii sunt extraordinari. Am văzut îmbunătățiri în toate situațiile”, spune Andrada Mazilu.
Elevii realizează astfel că depinde de ei să facă progrese la anumite materii în funcție de cât de mult timp și efort investesc în asta.
Învățare prin imitare
Învățătoarea și-a completat metodele de predare și cu o parte din modelul Waldorf, pe care l-a aprofundat în lucrarea de licență, și care se bazează pe imitarea de către copii a ceea ce face dascălul la clasă. A observat că dacă se implică în multe activități cu ei, elevii se simt motivați și inspirați, iar atunci când face lucrurile diferit de cum le-a cerut lor, îi atrag imediat atenția. De pildă, pe perioada pandemiei, a scris lecțiile într-un caiet, asemeni elevilor săi, iar copiii au vrut neapărat să îl aibă. Pentru ei a fost important să vadă cum a scris lecțiile, iar finalmente toți au primit pixuri colorate ca să scoată în evidență titlurile, așa cum făcuse învățătoarea lor.
Observ cum mă privesc și inclusiv cât de atenți sunt la tot felul de aspecte: cât de punctuală sunt la școală, cât de organizate sunt lucrurile pe birou, cum vorbesc și cum mă adresez altor profesori. Când copiii sunt mici, imită mult și este o responsabilitate mare din partea noastră, a dascălilor, să avem grijă la tot ce transmitem atunci când nu vorbim, ci doar ne manifestăm.
Predarea înseamnă pentru ea ieșirea din spațiul convențional și folosește joaca ca metodă de învățare. Iese cu copiii în natură, se joacă și citește cu ei. Înainte de pandemie, vinerea era ziua învățării nonformale. Elevii învățau prin activitățile pe care le făceau, cum ar fi excursiile și vizitele la muzee.
Metoda „vorbirii girafelor”
A integrat și poveștile în procesul de învățare. Pornește de la o carte citită sau de la tema unei cărți, iar în jurul acestora construiește cu copiii întreaga zi de școală sau toată săptămâna. Pune accentul și pe dezvoltarea emoțională a micuților și folosește metoda comunicării nonviolente, care face minuni.
„Este vorba în primul rând despre a-l înțelege pe celălalt. Când nevoile acestuia nu sunt împlinite, reacțiile sunt cele pe care noi le catalogăm ca fiind negative. Dacă nevoile copiilor nu sunt împlinite, între ei apar diferite conflicte. Metoda comunicării nonviolente ne ajută să vedem ce s-a întâmplat de fapt, ce a condus la acea stare, cum au trăit, simțit și exprimat copiii starea respectivă și ce pot face pentru a o corecta”, explică dascălul.
Copiii de la clasa ei o numesc metoda „vorbirii girafelor” pentru că sunt animale pașnice. Necesită timp pentru a fi pusă în practică, dar rezultatele sunt spectaculoase. Metoda rezolvă practic la nivel profund comunicarea și situațiile conflictuale dintre copii. Învățătoarea îi ajută astfel pe elevii săi să verbalizeze ceea ce trăiesc și folosește în plus jocuri de rol, prin care să-și exprime ideile și emoțiile și să le înțeleagă mai bine.
Cititul, ritualul clasei
Lectura la clasa Andradei Mazilu are un ritual special. Nu trec la citit imediat, ci analizează titlul cărții și coperta, discută despre care ar putea fi acțiunea, încearcă să afle cât mai multe lucruri despre autor și studiază stilul în care au fost create ilustrațiile din carte. „Partea aceasta le place foarte mult, iar apoi povestea îi captivează, iar textele pe care le aleg sunt fie amuzante, fie cu teme foarte serioase. Pe măsură ce le citesc, învață literele, ajung să citească singuri și îi implic apoi în diverse proiecte de lectură”, își explică metoda învățătoarea. Îmbină câteodată lectura cu matematica, ca atunci când au citit o carte despre pantofi și au învățat și înmulțirea cu doi. Îi fascinează când le citește cărți biografice ale personalităților care au realizat lucruri importante în lume.
Lucrează, de asemenea, cu copiii săi la dezvoltarea gândirii critice. Tocmai de aceea a înființat „consiliul democratic al clasei” cu fosta generație de elevi, un spațiu unde se obișnuiau să discute unul cu celălalt, să se organizeze și să ia decizii și fără ea.
„Îmi doream ca aceste practici să rămână cu ei și după clasa a V-a. Este și o întâmplare amuzantă. Un elev conducea întâlnirea, fiecare copil se înscria la cuvânt și își doreau foarte mult să voteze și supuneau diferite decizii la vot. La unul din aceste consilii au ajuns la concluzia că majoritatea locuiesc la bloc și nu au animale de casă, iar ca un proiect s-au gândit că ar fi bine să avem un animal de clasă. Un părinte s-a oferit să ne doneze un animăluț și în clasa noastră am avut o veveriță. Copiii s-au împărțit pe echipe ca să facă curățenie după ea, iar pe perioada vacanțelor era luată și îngrijită”, ne povestește Andra Mazilu despre lecția de responsabilitate pe care elevii ei au învățat-o atunci.
Visează să studieze în Singapore, a doua țară din lume la testările PISA
Andrada Mazilu nu se oprește doar în sala ei de clasă, vrea să aducă o schimbare în întreg sistemul de învățământ. De câțiva ani lucrează la asta prin intermediul asociației inEDU – Inițiativă în Educație, pe care a înființat-o cu un coleg în 2015. Ea și colegii ei, care s-au implicat ca voluntari, vor să creeze un spațiu care susține profesorii și promovează comunicarea, empatia, autonomia, precum și învățarea bazată pe realitate și nu cea fragmentată pe materii. Organizează lunar ateliere de formare pentru profesori, un festival al educației și o școală de vară la sat, a creat un club de carte și face conferințe și workshopuri pentru părinți, dar și proiecte de orientare în carieră pentru elevii de liceu.
După ce își va încheia misiunea cu actuala generație de copii, învățătoarea și-a propus să meargă în Singapore ca să învețe mai multe despre sistemul de educație de acolo, despre care crede că este foarte bun. „Este un vis personal. M-a fascinat dintotdeauna Singapore pentru că este o țară care a evoluat foarte mult în ultimii ani, îmbină tehnologia cu grija pentru mediu și natură și care pune extrem de mult accentul pe educație și are rezultate foarte bune. Nu știu dacă se va și îndeplini, dar este o dorință în sufletul meu.”
