Un profesor elvețian la început de drum primește 6 mii de euro pe lună brut și după ce caută experiență și calificări, poate ajunge la 12 mii de euro. Elveția și Liechtenstein sunt țările care își plătesc cel mai bine profesorii din toată Europa. Și asta se vede și în modul de predare și condițiile din școală, crede românca Magdalena Zoppi. A putut să vadă cum arată sistemul de educație prin ochii fetelor ei: Viviana este în clasa întâi, Sofia într-a patra și Anica, într-a șaptea, adică anul întâi de gimnaziu.
Profesorul are libertate totală legată de modul și ritmul de predare
Pe lângă salarii mari, în Elveția profesorii au și libertatea de a decide cum își structurează materia, având programa școală ca orientare. Au clase cu maximum 20 de elevi, iar asta le permite să fie atenți la emoțiile și nevoile afective ale fiecărui copil. În plus, fiecare profesor este susținut de o echipă de profesioniști: profesori de matematică specializați pe fiecare nivel, logopezi, psihopedagogi și pedagogi pentru copiii cu dificultăți de învățare. „Nu vreau neapărat să fac o comparație cu profesorii din România, pentru că eu am avut experiențe destul de OK, doar că e inevitabil ca un profesor care trebuie să aibă grijă de 30 de copii, plus și dublul numărului de părinți să mai aibă răbdare și pentru înțelegerea emoțiilor copiilor”, spune Magdalena.
A observat și că elevul este privit ca partener în actul didactic și i se cere părerea asupra modului de predare. Accentul în învățământul elvețian se pune pe dezvoltarea personală a copiilor și pe găsirea punctelor forte.
Învățatul aplicat cred că este cel care definește învățământul elvețian. Copiii lucrează individual la fiecare materie indiferent de vârstă. La fel și la temele pentru acasă. Temele pentru acasă sunt câte cinci minute de lucru.
Anica, Sofia și Viviana cunosc și sistemul din țara noastră fiindcă în 2015 au revenit la Iași, după moartea tatălui, pentru a fi mai aproape de familie, de rădăcini, în casa pe care și-a construit-o acolo. Au dat șansă României crezând că s-au mișcat lucrurile și că se vor putea readapta cu ușurință. „Din păcate, în cei patru ani mi-a fost destul de greu, deoarece veneam de la un sistem perfect. Așadar, toată experiența celor patru ani m-a determinat ca în 2019 să iau decizia de a mă reîntoarce în Elveția.”
Magdalena s-a căsătorit cu un cetățean din țara cantoanelor în urmă cu 13 ani, iar la vremea respectivă a făcut eforturi pentru a se adapta în Elveția. Și adaptarea la perfecțiune e grea. Acum crede că a fost cea mai bună decizie pe care a putut-o lua pentru un viitor mai bun pentru ea, ca mamă și ca om într-o societate care i-a oferit respectul pe care orice plătitor de taxe ar trebui să-l aibă într-o țară civilizată.
„Și când spun respect, mă refer de la amabilitatea doamnelor de la supermarket până la zâmbetul și înțelegerea autorităților și dorința lor de a te ajuta. Mi-a oferit o viață în care muncești ca să trăiești, mi-a oferit timp cu copiii mei care se simt relaxați chiar și după cea mai lungă zi de școală.”
Foto: Fetele Magdalenei Zoppi, la o expediție în natură
Țara cu cel mai mic procent de elevi cărora le e teamă de eșec
Magdalena este relaxată să-și știe fetele într-un sistem care are atâta grijă de copii: studiile PISA au arătat că elevii de 15 ani din Elveția se simt în cea mai mică măsură triști din toate țările OECD(Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică). În plus, Elveția are cea mai mică proporție de tineri cărora le e teamă de eșec.
Cred că suntem mult în urmă față de învățământul elvețian la capitolul social skills. Predăm materii total nefolositoare și uităm că în era tehnologiei tot ce ne mai rămâne nouă, ca ființe, este empatia, solidaritatea, prietenia și respectul pentru lumea înconjurătoare.
Dezvoltarea personală este esențială, deoarece este o activitate dinamică și creativă care îi susține și ajută pe copii să-și descopere resursele interioare, să dezvolte modalități proprii de găsire a soluțiilor la problemele pe care le întâmpină sau le poate întâmpina în existența sa. Scopul principal al școlii elvețiene este facilitarea accesului la un viitor împlinit, echilibrat, crede românca.
„Îmi aduc aminte când fiica mea cea mare, Anica, era în clasa întâi și din cauza situației din familie, tatăl grav bolnav, nu se putea concentra, iar din discuția cu învățătoarea ajunsesem la înțelegerea ca ea să reușească să rămână concentrată pe un task 10 minute, urmând la clasa a doua să ajungă la normalul de 20 de min”, povestește Magdalena Zoppi.
În educația elvețiană există „noi”, adică o echipă formată din elev, părinți profesor
Elevul nu este criticat, ci este întrebat cu cea mai mare seriozitate unde consideră că există probleme și este consultat în ceea ce privesc soluțiile optime. „Începând cu clasa a patra elevul participă la ședință individuală cu părintele sau tutorele legal. Iar în discuția propriu-zisă întotdeauna se folosește pronumele personal persoana întâi plural - noi.”
Părintele poate avea două întâlniri pe an cu profesorul responsabil, un fel de diriginte, când se discută notarea copilului, iar pentru orice altă problemă poate fi contactat pe email sau telefonul clasei.
Un punct comun între cele două sisteme este existența consiliului elevilor care, din ce spune Magdalena, are un cuvânt de spus în actul educațional în interiorul fiecărei instituții.
Școala în Elveția. Înscrieri și programa școlară
Elveția are un sistem de învățământ autonom și există școli de zi, școli internat și școli private. Legislația deleagă cantoanelor autoritatea vizavi de tot ce înseamnă educație. Învățământul public este gratuit, iar dacă un copil împlinește vârsta de 4 ani până în luna mai a anului în curs, copilul intră în sistemul de învățământ obligatoriu, adică primul an de grădiniță. Se fac doi ani de gradiniță care se pot extinde la trei în cazul în care educatorul consideră copilul nepregătit pentru școala propriu-zisă.
Copiii încep școala în mod normal la 6 ani, iar ei pleacă cu un bagaj plin cu achiziții privind normele de comportare, în special. „La grădiniță se joacă și învață regulile comportamentale într-o instituție de învățământ. Nu învață litere, cifre, forme geometrice, învață să vorbească doar atunci când este întrebat, să asculte în liniște când altcineva vorbește, să respecte regulile de ordine interioară a grădiniței și experimentează”, povestește Magdalena.
Programele școlare variază de la un canton la altul. Grădinița și învățământul obligatoriu sunt finanțate și organizate de cantoane, în colaborare cu comunitățile locale. În momentul în care decizi să te muți în Elveția, trebuie să mergi la primăria din localitate/oraș și să-ți înregistrezi copiii. Magdalena Zoppi a sărit peste acest pas și a trimis doar un email adresat administrației școlilor din cadrul primăriei în care are domiciliul cu două săptămâni înainte de mutarea propriu-zisă.
„Cu o săptămână înainte am fost invitată la școală să cunosc cadrele didactice responsabile și școala ca structură și am fost informată de modul în care fiecare cadru didactic își desfășoară activitatea.”
Fără învoiri nemotivate de medic
Școala începe între jumătatea lunii august și jumătatea lunii septembrie. Fetele Magdalenei încep școala la 7.30 sau la 8.15 și au și pauză de prânz. După prânz încep a doua serie de cursuri și orarul variază în funcție de vârstă. Clasele mici au ore puține după prânz. Orele sunt de 50 de minute, iar în recreația mare copiii sunt încurajați să se joace afară.
„Nu se poate obține învoirea copilului decât pe motiv medical, având dreptul la două zile joker pe an ce pot fi folosite după bunul plac.”
Clasele sunt mixte, comasate, și anume: clasa întâi cu a doua, a treia cu a patra și a cincea cu a șasea. La fiecare doi ani se schimbă profesorul și se reechilibrează clasele în funcție de sex, vârstă, performanțe școlare și comportamentale.
Actualmente, școlile au program normal, și abia de pe 20 ianuarie, copiii mai mari de clasa a treia sunt obligați să poarte măști care sunt puse la dispoziție de către școală. La primul lockdown, elvețienii au stat acasă 7 săptămâni, timp în care au făcut ore sporadic pe Zoom și au lucrat foarte mult la proiectele individuale.
Asociațiile de Părinți organizează Ziua Pădurii și Weekend-ul Campionatului de Fotbal
Voluntariatul este o activitate cu care cei din țara cantoanelor sunt mai mult decât obișnuiți. Se formează asociații de părinții care organizează activitățile extrașcolare. Ele sunt de cele mai multe ori de natură sportivă. „La noi în comunitate se organizează Ziua pădurii când se aleargă sau se face ciclism prin pădure și Weekend-ul campionatului de fotbal între elevii școlilor din comunitate”, spune Magdalena Zoppi.
Anica, Sofia și Viviana fac ore de pian, vioară, balet, au urmat cursurile de mers pe bicicletă în trafic, au învățat să folosească mijloacele de transport în comun. Profesorii au avut răbdare și înțelegere, iar integrarea celor trei s-a petrecut foarte repede. „Deși mă întorceam «acasă», faptul că fetele și-au petrecut primii ani de școală în România și că aveau deja prieteni și știind cât de mare e diferența între sistemele de învățământ, m-a făcut să am dubii și să-mi fie oarecum frică de această mutare, dar am beneficiat de foarte multă susținere și suport din partea autorităților”, conchide Magdalena Zoppi.
Elvețienii nu fac ambiție pe viitorul copilului lor
Copilul este cel ce ține unite cele trei părți implicate în educația lui și anume: familia, comunitatea, profesorii. Au un punct comun și o deviză după care se ghidează: să vadă copilul fericit și să meargă cu drag la școală. Elvețienii au foarte mare încredere în școlile de stat și în cadrele didactice.
„Nu discută între ei despre performanțele propriilor copii și nici nu fac ambiții pe viitorul lor, acceptă cu destulă ușurință sfaturile sau recomandările cadrelor didactice în ceea ce privește capabilitățile elevului de a continua studiile liceale sau de meserii”, spune Magdalena.
Competiția nu este un cuvânt des întâlnit în școlile elvețiene, în afara orelor de sport, când sunt jocuri de echipă. Prin urmare, orice fel de concurs sau olimpiadă nu sunt premise.
„Cunosc cazul unei fetițe venită din România în clasa a IV-a care a fost nevoită să schimbe trei instituții de învățământ pentru că nu se adapta, colegii nu o acceptau și i se aruncau în față diverse exclamații, o imitau: «sunt cea mai bună din clasa!»”.
Elevii din gimnaziu sunt clasificați în funcție de tipul de liceu pentru care sunt potriviți
Până în clasa a treia nu există note, ci calificative: insuficient, suficient, satisfăcător și excelent, dar copiii sunt evaluați nu doar prin prisma performanței, ci și din alte criterii cum ar fi: receptivitatea, interesul arătat acelei materii, disciplina, conștiinciozitate, gradului de evoluție.
Și se ține foarte mult cont și de starea copilului, adică nu îl pedepsește cu o notă proastă dacă el de exemplu în mod constant este liniar în progres la o materie și într-o zi de testare nu a fost OK și prin urmare rezultatul este unul slab.
Evaluarea performanțelor școlare ale elevului este folosită drept criteriu de bază pentru trecerea în clasa următoare. Din clasa a treia se acordă note, cea mai mare fiind 6, iar nota de trecere este 4. Dar punctul forte din evaluarea copiilor o reprezinta skill-urile socio-umane.
„Evaluarea pentru gimnaziu se face într-o comisie din care fac parte toate cadrele didactice, psihologul școlar care analizează dosarul comportamental al elevului, părinții putând să conteste evaluarea, dar cu șanse mici de reușită, deoarece evaluarea este una realistă și obiectivă, din nou cu accent foarte mare pe comportamentul elevului. Pentru băieți, care la maturitate vor face armata, se ține în mod special evidența comportamentală care le va servi la înrolare”, povestește Magdalena pentru Școala9.
La mai bine de un an de la întoarcerea în Elveția, Magdalena și cele trei fete se declară foarte fericite și liniștite. România este frumoasă și rămâne țara lor natală. Nu-și uită rădăcinile și se întorc cu drag în vacanță. Dar preferă să facă școala și să trăiască în Elveția.
