De la „Liceenii Rock’n’Roll” la BeatAgora, programul care readuce muzica în școală. Zoli Toth: „Nu am crezut că cineva o să plângă când vede o chitară”

De la „Liceenii Rock’n’Roll” la BeatAgora, programul care readuce muzica în școală. Zoli Toth: „Nu am crezut că cineva o să plângă când vede o chitară”

Cu o jumătate de oră pe săptămână de muzică la clasele a noua și a zecea, generații de elevi români ajung să vadă un instrument muzical doar la televizor. De aici a pornit BeatAgora și într-un an au implicat în proiect 6.000 de elevi din toată țara, din care 70 au învățat să cânte la un instrument, cât trei clase de liceu vocațional. Și o fac în 11 trupe nou înființate. Toate astea la clase cu profil real. „Riscăm să avem niște generații de super IT-iști, niște super magicieni ai lui 1 și 0, dar care să aibă emoție zero”, crede muzicianul Zoli Toth, fondatorul fostei trupe Sistem. Într-un interviu pentru Școala 9, a povestit cum ia naștere o nouă generație „liceenii Rock’n’Roll”.  

19.03.2024

de Andreea Archip

BeatAgora stătea în sertarul lui Zoli Toth de ceva vreme. „Toată tinerețea noastră a fost despre filmul Liceenii și ce emulații se creau în jurul trupei. Eu vin dintr-o școală de muzică, știam care este farmecul muzicii și ce poți să faci cu un instrument atunci când știi cât de cât să-l mânuiești. Și am plecat pe acest pariu de a încerca să facem în 5 ani 50 de trupe în 50 de licee din 50 de orașe din România”, rezumă artistul Zoli Toth planul ambițios. În vârstă de 47 de ani, a fondat trupa Sistem, împreună cu care a câștigat în 2005, alături de Luminița Anghel, primul premiu pentru România la Eurovision. Acum, artistul are un proiect în care îmbină muzica clasică cu cea electronică, într-un show numit „Better Toghether”. Este implicat în mai multe proiect de mediu și din 2023, se concentrează pe BeatAgora.

Programul de educație muzicală creat în colaborare cu BRD Groupe Société Générale a ajuns pentru început în cinci orașe, Toplița, Blaj, Râmnicu-Vâlcea, București și Călărași. În curând, pe site-ul BeatAgora se va lansa un formular de înscriere pentru selecția următoarelor zece școli. 

Zoli Toth, inițiatorul programului BeatAgora. Foto: Eli Driu

Ce înseamnă să faci parte din program? Împreună cu profesorul de muzică din școală sunt create comunități de elevi interesați de muzică, cărora le dau instrumente muzicale, învață să cânte la un instrument și participă la traininguri cu artiști. 

Și fac asta la licee cu profil Real „pentru că acolo orice materie legată de emoții lipsește cu desăvârșire. Adică nu se predă muzică, nu se predă desen, nu se predă dans, nu se predă absolut nimic. Și riscăm să avem niște generații de super IT-iști, niște super magicieni ai lui 1 și 0, dar care să aibă emoție zero”, spune Zoli Toth. 

De aici și numele proiectului, de la filosoful și matematicianul Pitagora, printre primii care s-au aplecat asupra științei muzicii. A ieșit BeatAgora, „adică o chestie care să aibă o pulsație, să aibă o vibrație într-o agora, într-o piață, într-o comunitate.”

- Care au fost reacțiile când elevii din liceele unde ați ajuns au pus mâna pe instrumente? 

- Reacțiile au fost diverse, de la lacrimi de bucurie, efectiv lacrimi de bucurie. Avem videouri în care copii de clasa 5-a, a 6-a stau în spatele toboșarului și mimează ce face cel din față numai ca să învețe și ei mișcările, că la un momement dat poate vor avea ocazia să cânte. 

Apoi a fost momentul în care „mateiștii” (elevi la „Matei Basarab”, n.r.) din București au desfăcut o claviatură și unul dintre băieți știa să cânte și a început să cânte Bohemian Rhapsody și brusc, 40 de copii s-au adunat în jurul lui, s-au luat în brațe unii pe alții și au început să danseze în jurul lui.

E fascinația muzicii, despre asta este vorba. 

O oră de muzică la două săptămâni și profesori care predau în patru-cinci școli

- Ați dat peste o secetă…  

- Da. Și vorbim despre București, care e capitala României, unde copiii au posibilități materiale mult mai mari decât copiii din Toplița sau copiii din alte orașe. 

Avem poze în care, în momentul în care asamblează tobele, se adună 10 copii în jurul lor, fiecare să strângă măcar un șurub, să facă parte din ceea ce se întâmpla acolo.

Acum suntem într-o perioadă în care generațiile care sunt astăzi în băncile școlii nu mai au acea apartenență a unui trib. Când eram elev, a 5-a B, noi eram cei mai tari, ne băteam cu a a 5-a C la fotbal, era comunitatea noastră, era clasa noastră, era diriga noastră, erau multe chestii ale noastre. Astăzi și din cauza tehnologiei, telefonului mobil și a societății în general, o clasă, dacă are 24 de elevi, are 24 de celule. Nu se prea mai gândește în echipă. Iar muzica are această abilitate de a aduna, de a te strânge în jurul muzicii. 

Plus că a cânta într-o trupă înseamnă disciplină, înseamnă a-l asculta pe celălalt, înseamnă muncă, studiu, foarte multe lucruri care ajută la dezvoltarea copilului pe viitor. Ca să nu vorbim de lucrurile de sănătate mentală, de dezvoltarea armonioasă. 

Beatagora

S-a dovedit științific, copiii care studiază un instrument muzical au abilități de memorie, o viziune în spațiu mult mai clară. Nu degeaba medicii, chirurgi sau arhitecții mari cântă la un instrument muzical. 

- Deși cunoaștem toate lucrurile astea din societate, atomizarea, problemele emoționale, suprimăm materiile la care nu se dă examen. Despre muzică a fost o discuție infinită despre cum să nu se mai dea note sau că ar fi o materie neimportantă. 

- Mai mult decât atât, în sistemul de învățământ actual, există o jumătate de oră de muzică pe săptămână, la clasele a 9-a și a 10-a. O oră la două săptămâni. La clasa 11-a și a 12-a, nu există nicio materie legată de emoțional, nu există muzică, nu există nimic. 

Pentru că un profesor are o normă de 18 ore pe care trebuie să o facă într-o săptămână și pentru că sunt 0,5 ore la clasă, asta înseamnă că el într-un liceu ar trebui să aibă 36 de clase de a 9-a și a 10-a împreună ca să poată să fie într-o singură unitate de învățământ. Ca să-și facă norma, profesorii se plimbă pe la patru-cinci licee. 

De exemplu, la nivel județului Călărași există doar șase profesori care au terminat profilul pedagogic la o unitate de învățământ superior. De cele mai multe ori, orele de muzică sunt înlocuite cu orele de matematică română, fizică, chimie etc.. Directorii nici măcar nu mai scot la concurs posturile pentru că nici nu prea vin profesori, nu au cum să trăiască din asta. Situația este destul de urâtă și cred că e nevoie de programe de genul acesta. 

„De ce se cântă așa puțin în România? O țară care nu cântă e o țară tristă”

- Ne mai trezim din când în când că e nevoie de educație muzicală atunci când se discută foarte violent în spațiul public despre trapanele, despre Erika Isac, despre Gheboasă, atunci devenim mai atenți.

- Noi avem un har să fim atenți de multe ori la lucrurile care de fapt nu au nicio importanță.

De multe ori există și această discuție „de ce ascultăm manele”? Ok, dar de ce mâncăm shaorma în Ardeal? Adică vorbim tot despre o artă, doar că de data asta e culinară, vorbim despre muzică. Maneaua mi se pare foarte normal să o aud în periferia orașului București, pentru că aici am fost sub ocupație otomană. Adică aia mi se pare o chestie organică. 

Aici e deja o chestie de igienă culturală care ar trebui să aibă o strategie la nivel național. Dar problema mea nu a fost niciodată de ce se cântă manele, ci problema mea a fost de ce se cântă așa puțin în România? Pentru că o țară care nu cântă e o țară tristă.

România este pe ultimul loc în Europa la vânzările de instrumente muzicale. Ceea ce este o radiografie la cât de mult se implică societatea sau cât de mult își dorește să cânte la un instrument. În același timp nici nu poți să ceri unei societăți să-și dorească să cânte la un instrument dacă nu l-a văzut niciodată în viața lui. 

Noi nu am crezut că cineva o să plângă când vede o chitară sau un set de tobe. Dar adevărul din teren e mult mai trist decât poți să-ți închipui.

Noi în București trăim așa, într-o bulă a noastră, tu mergi la filarmonică, eu la operă, la teatru. Sunt 80 de evenimente într-o săptămână. Dar la Blaj există un concert pe lună. Și Blaj este, să zicem, orașul emblemă pentru mișcarea pașoptistă din România, adică nu poți să zici că e orice oraș din România. 

În Toplița avem situația în care suntem la școala „Miron Cristea” și fiind orașul mic, s-a auzit repede de proiect și sunt alte școli care au vrut să vină în proiect. În total, în Toplița sunt 1.200 de elevi. În București, doar la „Matei Basarab” sunt 1.000. 

De exemplu, la Călărași, acolo e un profesor fantastic, a adunat două trupe, au avut deja patru concerte, au fost sponsorizați de Camera de Comerț. Se închide cercul, tu îi dai niște bani, ăla învață și la un moment dat aduce niște bani înapoi.

La Călărași, elevi care sunt la alt liceu, decât „Mihai Eminescu”, în clasa a 8-a, vor să dea la „Mihai Eminescu” doar pentru că există programul BeatAgora. 

La București, la „Matei Basarab”, sunt patru formații. Și interesant este că fiecare are o identitate proprie: una este rock, una este punk, una cântă un rock românesc, așa cu tente de folk rock și un easy jazz.

- Cum se întâmplă coagularea? Cum se organizează ei din momentul în care ajungeți în școală?

- Ajungem în școală, profesorul de muzică, prin materialele pe care le dăm noi, popularizează proiectul în școală, după care, copiii se înscriu la acest, să zicem, opțional. Cei mai talentați sau cei care își doresc să și muncească pentru treaba asta - pentru că în muzică e ca în sport, trebuie să și muncești - sunt cooptați de profesorul de muzică. Noi plătim și niște profesori externi care cântă la instrumente muzicale altele decât pianul, de exemplu la chitară, tobe etc.. Pentru că profesorul de muzică nu știe neapărat să și cânte la un instrument. Asta e o chestie pe care încercăm în viitor să o schimbăm, ei așa sunt formați în facultăți, la profilul pedagogic.

- Și ați avut deja primele concerte?

- Da, cei de la Călărași au avut patru concerte. Da, au cântat inclusiv la gala de premiere a elevilor supradotați din oraș, în față la 600 de oameni, la Casa de Cultură. Sunt invitați la zilele orașului acum. Au o energie foarte mișto. 

„Pierdem niște ani în care copiii de 14-18 ani se izolează în loc să fie împreună”

- Într-o țară în care știm despre copii că abia ajung într-un laborator de fizică, de chimie, ați făcut laboratoare de muzică. Cum sunt ele?

- S-au înființat patru laboratoare de muzică și sunt convins că se va întâmpla și la București, dar aici cei de la „Matei Basarab” au școala în renovare. Dar aceste laboratoare s-au născut organic, datorită faptul că aveau copiii activitate și profesorul din școală a rugat directorul. Plus că instrumentele nu se prea pot muta, ele trebuie să aibă o poziție fixă cât de cât. Și acum urmează etapa următoare, să le și antifonăm ca să devină niște laboratoare, să poată și imprima ceea ce fac. Sunt foarte happy. E un proiect care mi-a dat foarte, foarte multă energie. 

Mai făcusem în trecut proiecte educaționale. Am un proiect în care sunt profesor la Cantus Mundi și ansamblul de percuție. Dar în management n-am mai făcut de niște ani. 

- Avem copii care ajung să vadă un instrument muzical doar la televizor. Ce pierdem, de fapt, neinvestind în asta?

- Pierdem niște generații de copii care nu mai știu să dialogheze, nu știu să se bucure împreună, nu prea mai știu să asculte... Suntem într-o perioadă în care toată societatea strigă, strigă și vrea să se audă pe sine însăși, nu-i interesată de ce zice celălalt. Cântatul în cor, cântatul într-o trupă, tocmai asta te învață, lasă vocea un pic mai jos, hai să stăm împreună, spiritul ăsta de echipă.

Și atunci când nu tragi în echipă la o căruță, e foarte greu să schimbi. Ca și cum ar fi un guvern care fiecare și-ar face doar felia lui fără să colaboreze unii cu alții. La fel este și societatea. Un instrumentist, o trupă tocmai asta învață, să aibă bucuria și de a da altora.

Pierdem niște ani în care copiii de 14-18 ani se izolează în loc să fie împreună și când te izolezi automat intervine invidia, intervine ura, lucruri mai puțin frumoase. 

Avem și situația în care, de exemplu, la „Matei Basarab”, într-o clasă de-a noua, erau cinci copii care știau să cânte la un instrument, în aceeași clasă. I-am întrebat: ați cântat vreodată împreună până acum? Păi, nu am știut că și el știe să cânte. Fiecare era o celulă separată.

N-ați vorbit niciodată de hobby-urile voastre? Nu! 

Și la patru luni distanță, când am fost acum în februarie, cântau împreună. Ceea ce mi s-a părut wow!

Zoli Toth

- În provincie cel puțin este vorba și de lipsa banilor…

- E de ordin financiar și este nivelul educației și al culturii pe care le are România la nivel de provincii. Dacă încercăm de fiecare dată să ne ascundem de faptul că noi suntem o țară subdezvoltată din punct de vedere al culturii și al educației, atunci ne mințim. România cântă, e talentată. O fi talentată, dar nu e instruită. 

Este fix ca în fotbal. România de ce nu mai câștigă nimic? Hagi la vremea lui a zis: dacă nu joacă oamenii fotbal, de unde să-i selectezi?

Pentru că până prin anii 2000, au fost artiști care erau rezultatul sistemului de învățământ din comunism, Cântarea României, când toată lumea trebuia să cânte. După aia, lucrurile de finețe au fost date la o parte, au rămas numai strict matematică și română la care de multe ori faci niște formule pe care nu le folosești niciodată și le uiți imediat. 

Andreea Archip

editor coordonator

A terminat Facultatea de Jurnalism la Iași. Până la Școala 9, în cei 18 ani de presă, a fost redactor-șef la „Opinia Studențească”, a fost reporter la Evenimentul Zilei, Adevărul, TVR - Departamentul Știri, Digi 24 și Libertatea. 

CUVINTE-CHEIE

beatagora, muzica liceu, trupe muzica liceu, program muzica licee, program zoli toth, zoli toth

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile