Despre efectele „educației negative”, prin țipete și pedepse, asupra copiilor: „Sunt mai puțin creativi și curioși și mai predispuși să sufere de depresie”

Despre efectele „educației negative”, prin țipete și pedepse, asupra copiilor: „Sunt mai puțin creativi și curioși și mai predispuși să sufere de depresie”

Pedepsele, țipetele și amenințările nu ar trebui să facă parte din educația copiilor: nu doar că nu dau rezultate, ci afectează creierele minorilor, cauzând modificări permanente și probleme pe termen lung, scrie El Pais. Între tiparele de educație care sunt promovate în prezent, „educația pozitivă” prinde tot mai mult teren. Dar chiar și părinții care sunt adepții acestui mod de a-și crește copiii, găsesc uneori greu să-și înfrâneze furia sau frustrarea și uneori țipă la cei mici. În același timp, cea mai mare parte a adulților nu au acces la informații privind creșterea armonioasă a copiilor, așa că apelează adesea la educația prin violență fizică sau verbală. 

14.07.2023

de Alexandra Șerban

Patru din cinci copii sunt abuzați verbal sau fizic, arată un studiu UNICEF, citat de El Pais. Iar 80% din copii primesc pedepse corporale. 

Acest tip de comportament nu e specific doar țărilor subdezvoltate sau în curs de dezvoltare. Un sondaj realizat în Franța, în octombrie 2022, arată că 79% din 1.314 părinți admit că au recurs la violență psihică în educația copiilor. 

Gândim ceea ce simțim

Emoțiile și sentimentele sunt cele care ne modelează comportamentul, susține neurocercetătorul Antonio Damasio în cartea „Descartes’ Error: Emotion, Reason and the Human Brain”, publicată în 1994. Damasio îl contrazice pe Descartes în cercetarea sa: expresia corectă ar trebui să fie „Simt, deci cuget”, și nu „Cuget, deci exist”. 

Astfel, cercetătorul portughez arăta că emoțiile sunt corelate direct cu rațiunea. Pentru a ajunge la această concluzie, a măsurat câmpurile magnetice produse de curenții electrici care trec prin creier. 

Prin urmare, „educația negativă” are un impact profund asupra creierelor celor mici. Abuzul prin atacuri verbale, menite să umilească și să denigreze copilul, crește sentimentul de teamă; abuzul emoțional duce la sentimente de rușine sau de vinovăție; iar corecțiile fizice pot accentua și mai mult toate aceste efecte negative. 

Copiii expuși la abuzuri, mai apatici

Cercetările neuroștiințifice arată că atunci când minorii sunt abuzați verbal frecvent, la vârsta adolescenței „sunt mai puțin creativi și curioși, mai puțin capabili să dobândească noi cunoștințe și mai predispuși să sufere de tristețe și depresie”, spune David Bueno i Torrens, biolog specializat în genetică și neuroștiință și directorul primei catedre de neuroeducație din Spania, la Universitatea din Barcelona.

„Prin educație negativă, amigdala cerebrală (parte a sistemului limbic, responsabilă cu procesarea emoțiilor, eliberând substanțe chimice în organism, n.r.) devine mai reactivă la emoțiile negative, iar zona prefrontală, care se ocupă de emoții, devine mai puțin capabilă să gestioneze anxietatea și stresul”, continuă biologul. 

Pentru a găsi un echilibru între educația extrem de permisivă și cea tiranică, neuropsihologii susțin o educație care stabilește limite stricte și îi încurajează pe minori să-și crească încrederea de sine.  

Alexandra Șerban

reporter

Este jurnalistă din 2014. A crescut cu vorba lui George Costanza: „I like to get the daily news”.

CUVINTE-CHEIE

educație negativa educație prin pedepse cercetare educație