Diploma spune 9, Titularizarea spune 5. Anatomia unei crize a profesorilor de științe

În 2021, Adina Raclariu, profesoară de română și directoarea Școlii Gimnaziale „Gheorghe Săvulescu” din Crăcăoani, județul Neamț, a rămas cu două ore de Fizică.

Două ore pe săptămână înseamnă prea puțin pentru un post, dar destul cât Fizica să existe în orar. A urmat ritualul pe care listele administrative nu îl cuantifică: telefoane către alți directori, drumuri la inspectorat, întrebări către profesorii care aveau deja norma completă, refuzuri și alte telefoane.

Soluția a venit din ceea ce am numi, formal, biografie. O ingineră navală, revenită din Canada, absolvise între timp Teologia și preda Religie. A primit și cele două ore de Fizică. S-a pregătit, s-a adaptat și s-a descurcat.

Orele au fost acoperite. În tabel, cazul dispăruse.

Fizica a ajuns să fie predată copiilor prin întâlnirea accidentală dintre două ore izolate, o directoare care a refuzat să renunțe și o ingineră navală titulară pe Religie.

Aceasta este una dintre formele crizei profesorilor de științe din România, o criză care este mascată în momentul în care cineva acceptă orele. 

Am investigat date administrative publice din perioada 2022-2025 care arată că deficitul profesorilor de științe este alimentat de recrutarea slabă, posturile fragmentate și instabile, naveta între mai multe școli și pregătirea practică insuficientă. 

Analiza pleacă de la valoarea profesională a cadrului didactic și urmărește felul în care organizarea sistemului poate susține, fragmenta sau pierde această valoare.

Cea mai precară situație se înregistrează la Fizică: în cel mai favorabil an analizat (2025), au existat mai puțin de doi candidați eligibili pentru Titularizare la fiecare 100 de posturi vacante, iar în 14 județe, timp de trei ani consecutivi, niciun candidat nu a obținut o notă de minimum 7.

• În perioada 2022-2025, numai 10% dintre posturile vacante erau titularizabile, iar 52% dintre candidații înscriși nu s-au prezentat la proba scrisă. În paralel, există profesori calificați care nu găsesc posturi stabile în județele lor, în timp ce alte școli acoperă orele prin soluții temporare.



Criza, pusă pe hartă

Deficitul profesorilor de științe nu arată ca o singură criză, ci reprezintă mai multe crize suprapuse. La Fizică se vede mai ales îngustarea dramatică a bazei de recrutare. La Chimie apare o problemă de înlocuire generațională. La Informatică/TIC, școala concurează cu o piață a muncii mult mai atractivă. La Biologie, problema poate fi inversă - există candidați cu rezultate bune, dar posturile stabile apar rar. Matematica are cel mai mare bazin de candidați, însă și aici diferențele dintre județe rămân mari.

Între 2022 și 2025, la Fizică au existat 1.610 înscrieri validate la concursul de Titularizare. Dintre acestea, 772 au ajuns să obțină o notă la proba scrisă (adică au participat la proba scrisă și nu s-au retras în timpul probei) iar 122 au trecut pragul de 7. Cu alte cuvinte, dincolo de numărul inițial al înscrierilor, grupul candidaților care pot intra efectiv în competiția pentru un post titularizabil este foarte mic. În 2025, cel mai favorabil an din intervalul analizat, s-au înscris 453 de candidați validați la Fizică, 249 au avut notă la proba scrisă a concursului de Titularizare, iar 54 au obținut minimum 7.

Datele pe județe arată cât de localizată poate deveni această lipsă. În Timiș, în 2025, s-au înscris 16 candidați la Fizică, 8 au avut notă la proba scrisă, dar niciunul nu a obținut minimum 7. În Dâmbovița, au fost 13 înscriși, 5 note și niciun rezultat peste acest prag. În Caraș-Severin, 10 înscriși, 5 note și același rezultat: zero candidați cu minimum 7. Aceste rezultate nu descriu însă valoarea unei persoane, ci fragilitatea unui traseu: de la facultate la concurs, de la concurs la un post acceptabil, de la primul an de predare la rămânerea în sistem.

La Chimie, în Olt, Buzău, Tulcea, Teleorman, Hunedoara și Călărași, în toți cei patru ani analizați, nu a existat niciun candidat cu minimum 7 la proba scrisă a concursului de Titularizare. În același timp, listele de posturi indică nevoi repetate în mai multe dintre aceste județe. 

• Teleorman, Tulcea, Olt și Hunedoara apar constant în zona de vulnerabilitate. Aici, criza nu mai este un accident anual, ci un tipar.

Distribuția notelor completează imaginea. În unele județe, mediana notelor la proba scrisă coboară sub 4:

• La Chimie, în 2025, mediana a fost 2,85 în Buzău, 3,40 în Bihor și 3,53 în Mureș. 
• La Fizică, Suceava a avut în 2025 o mediană de 3,82, iar Doljul a avut în 2023 o mediană de 3,85. 

Aceste valori trebuie citite împreună cu restul traseului profesional: formarea inițială, pregătirea pentru concurs, vechimea în învățământ, tipul posturilor disponibile și condițiile concrete în care cineva ar urma să predea.

Biologia arată cealaltă față a problemei. În Bihor, între 2022 și 2025, au existat în fiecare an candidați cu minimum 7 la proba scrisă: 20 în 2022, 26 în 2023, 22 în 2024 și 21 în 2025. Totuși, niciunul din cele 87 de posturi vacante scoase la concurs nu a fost titularizabil. În Cluj, în 2024, au fost 33 de candidați cu minimum 7 la Biologie și un singur post titularizabil. În Iași, în 2023, au fost 30 de candidați cu minimum 7 și niciun post titularizabil identificat. Aici, problema nu este absența oamenilor care trec pragul concursului, ci absența unor locuri stabile care să-i facă să rămână.

La Informatică/TIC, datele surprind o competiție mai largă pentru absolvenți. În 2025, la nivel național, au fost 634 de candidați înscriși, 396 au avut notă la proba scrisă, iar 98 au obținut minimum 7. În Prahova, 44 de candidați s-au înscris, 14 au ajuns la probă și 3 au trecut pragul de 7. În Dolj, au fost 28 de înscriși, 16 note și un singur candidat cu minimum 7. În Arad, 27 de înscriși, 19 note și un singur candidat cu nota de cel puțin 7. Școala oferă norme fragmentate, navetă și incertitudine, în timp ce piața IT vine cu salarii mai mari și trasee profesionale mai previzibile, iar concursul de Titularizare devine doar unul dintre locurile în care această competiție sare în ochi.

Privite împreună, cifrele arată că expresia „deficit de profesori” acoperă realități diferite. Uneori lipsesc candidații. Uneori candidații se înscriu, dar nu ajung la proba scrisă. Uneori rezultatele nu trec pragul necesar titularizării. Alteori există candidați cu rezultate bune, dar nu există posturi stabile pentru ei. În tabel, toate aceste situații pot apărea sub aceeași formulă administrativă: post vacant, post ocupat, oră acoperită. Dar în viața unei școli, ele înseamnă lucruri foarte diferite.

Când ora e acoperită în tabel

Datele colectate pentru această investigație din cele 41 de județe ale țării, plus municipiul București, arată cât de îngustă a devenit rezerva de profesori.

La sfârșitul etapelor administrative, multe ore primesc în dreptul lor un nume. Întrebările esențiale rămân în afara statisticii:

• ce fel de profesor ajunge în fața copilului?
• câte școli traversează până acolo și cât timp va rămâne?

Septembrie la Crăcăoani

Ne întoarceam în Neamț. Adina Raclariu conduce o școală cu 297 de elevi și 32 de cadre didactice, repartizați în trei structuri din trei sate, care adună copii din cinci localități.

O zonă cu puține locuri de muncă. Mulți părinți lucrează în agricultură, în pădure sau rămân casnici. Depopularea înseamnă, în planurile de încadrare ale profesorilor: mai puțini copii, mai puține clase, mai puține ore, mai multe fracțiuni de catedră.

În cei șase ani în care a condus școala, Raclariu a schimbat aproape anual profesorul de Chimie. Fizica a ajuns la o profesoară de matematică care avea și specializarea Fizică. Biologia are un profesor titular, dar profesorul și-a completat norma într-o a treia școală.

„Un profesor care are catedră în trei școli e plecat cel puțin trei zile în trei școli diferite", spune Raclariu. „N-o să-i mai poți da dirigenție, pentru că nu se va mai putea ocupa de clasă.”

În astfel de comunități, școala are o responsabilitate enormă și foarte puțină putere asupra recrutării. Conducerea declară orele vacante. Repartizarea se face prin mecanisme județene și naționale. „Școala poate transmite o nevoie, poate căuta ajutor, poate negocia programul, poate ține oameni aproape”, susține directoarea. 

Raclariu amintește vechea practică prin care comunitatea îi oferea învățătorului o casă. O locuință de serviciu sau plata chiriei ar putea conta pentru un absolvent care vine într-un sat. Majoritatea administrațiilor locale abia încep să discute această posibilitate.

„Nu se vede în statistici stresul unui director care își caută un om pentru că n-are pe cine aduce la clasă. Nu se văd în statistici telefoanele care se dau între colegii directori, cu rugămintea de a afla dacă cineva vrea să vină să facă două ore și la școala mea. Nu se vede în statistici refuzul profesorilor care își completează catedra până la 20 de ore și refuză să mai ia două ore în plus, pentru că sunt foarte prost plătite și este un consum de energie pe care nu și-l asumă”, spune ea.

Când postul există, dar catedra nu

La conducerea Școlii Gimnaziale din comuna Dragoș Vodă, județul Călărași, se află Lucian Trică. Elevii săi provin, în general, din familii cu situații materiale precare, iar rezultatele la evaluările naționale sunt slabe. De peste 13 ani, de când este director, spune cu ironie că nu a existat „o perioadă mai bună” la încadrarea profesorilor STEM. În anul școlar 2024-2025, școala avea trei posturi STEM titularizabile. Toate erau însă fracțiuni de normă: 8 ore la Fizică, 6 ore la Chimie și 6 ore la Educație tehnologică. Pentru un tabel administrativ, acestea sunt posturi. Pentru un absolvent care trebuie să își plătească chiria, transportul și viața de zi cu zi, ele sunt bucăți de profesie care trebuie lipite de alte școli, alte drumuri și alte programe.

Luna august, spune Trică, înseamnă urmărirea etapelor de mobilitate, discuții cu inspectoratul, verificarea posturilor, întrebări către profesorii existenți, apeluri către cadre didactice care au mai colaborat cu școala și telefoane către profesori din localitățile apropiate. De regulă, școala reușește să înceapă anul cu toate disciplinele acoperite, dar în spatele unei ore trecute în orar se află, de multe ori, o vară întreagă de căutări.

În anul școlar curent, același cadru didactic predă Fizica și acoperă și cele 6 ore de Chimie la plata cu ora, având norma de bază în două școli. Matematica are 5 ore la plata cu ora, iar cele 6 ore de Informatică și TIC intră în obligația de predare a directorului. Profesorii care vin din alte unități trebuie să își împartă timpul între mai multe școli, ceea ce complică orarul și le limitează participarea la activitățile școlii.

Efectul cel mai greu de prins în statistici apare la elevi. Trică spune că, atunci când profesorul se schimbă, „copiii trebuie să se adapteze la alt stil de predare, alte metode de evaluare și alt ritm. Uneori, conținuturile se reiau. Alteori, sunt parcurse prea repede. Apar decalaje, nesiguranță și scăderea interesului pentru disciplină.” 

„Problema nu se reduce la câte posturi apar într-o listă”, mai spune directorul, „pentru că la nivelul școlii contează la fel de mult menținerea oamenilor pe termen lung.”

2.000 de kilometri pe lună pentru Fizică

Maria* lucrează, în prezent, ca fizician medical în nord-vestul țării. A fost și profesoară de Fizică, a început să predea din timpul masteratului.  Se gândea că o să fie ceva temporar, dar a descoperit că îi plăcea să predea.

A lucrat în șase școli, în principal rurale. Uneori a îndeplinit sarcini care reveneau profesorilor titulari. În unele școli, orele de Fizică fuseseră repartizate unor profesori de Engleză sau de Educație fizică, potrivit profesoarei. Norma ei în acte era de 18 ore.

Viața construită în jurul normei arăta astfel:

„Făceam aproape 2000 de kilometri lunar și eram plecată zilnic de acasă câte 12-14 ore. Pregătirea zilnică a lecțiilor și a materialelor didactice era de 3-5 ore. Toate au dus la burnout și la apariția unor probleme medicale pe fond de oboseală.”

Făcea experimente fizice și virtuale, folosea tabla inteligentă și tabletele, le cerea elevilor proiecte. Spune că elevi care porneau de la note între 4 și 6 ajungeau la 8 și 9.

În jurul acestor rezultate exista o muncă pe care norma didactică o descria foarte puțin: drumul, așteptarea, pregătirea, documentele, adaptarea la șase culturi instituționale și refacerea autorității în fiecare clasă.

Nici alte discipline nu sunt scutite de drumuri. Dacia Popescu, profesoară de Biologie la Școala Gimnazială „Alexandru Ștefulescu”, Târgu Jiu, și metodistă descrie cazul unei colege care a fost repartizată în patru școli cu șase structuri diferite. Într-o singură zi ajungea să parcurgă aproape 300 de kilometri, inclusiv drumul necesar pentru a-și duce copilul la karate.

„Nu mai poți să fii profesor”, spune Dacia Popescu. 

Naveta consumă exact resursele interioare de care elevii vulnerabili au cea mai mare nevoie.

„Ai un profesor dărâmat în față, un profesor epuizat, revoltat, enervat", spune Popescu. „Mai are el răbdare să se aplece asupra copilașului din rural care are atâtea lipsuri, inclusiv emoționale?"

Tânăra absolventă de Fizică a aflat, după angajarea în învățământ, că ora de la clasă era doar partea vizibilă. Pregătirea, naveta, rapoartele și disciplina ocupau restul zilei. În anumite clase, spune ea, profesoratul ajunsese „80% disciplină și 20% predare". 

Când s-a eliberat un post de fizician medical, profesoara l-a câștigat prin concurs și a plecat din învățământ.

„Chiar dacă acum lucrez în sistemul medical, vă confirm că nu este la fel de stresant și de solicitant ca sistemul de învățământ. Sunt liniștită, împăcată și știu că fac ceea ce îmi place."

Directorii și inspectorul de specialitate au continuat să o sune timp de doi ani, cerându-i să revină. Condiția principală pentru întoarcere ar fi existența unui post stabil, titularizabil, care să-i permită să construiască o viață în jurul profesiei. Sprijinul pentru navetă, materialele și salariul contează. Ea ar fi dorit să vorbească, înainte de angajare, cu un profesor STEM care să-i explice concret săptămâna de lucru. Formarea inițială îi prezentase doar lecția.  

Chimia îmbătrânește

O profesoară de Chimie cu 33 de ani de activitate didactică și diplomă în Chimie-Fizică spune că o oră reușită se vede pe fața elevilor, în momentul în care ei înțeleg. Predă într-o unitate de învățământ preuniversitar din Oradea, având atât elevi de la specializarea științe ale naturii, cât și de la specializarea matematică-informatică.

Experimentul contribuie la înțelegerea fenomenelor chimice numai atunci când elevul știe ce urmărește. Schimbarea culorii unor soluții preparate în laborator, efervescența și spectacolul captează atenția. Învățarea cere încă o oră, întrebări și aplicații.

„Am scris pe tablă procesele chimice pe care le-am observat și în ora următoare i-am întrebat din ele, ca să fiu sigură că a rămas cu ceva. Și asta ne ia timp. Ne ia foarte mult timp.”

În acel interval trebuie să încapă chimia organică, chimia anorganică, chimia fizică și termodinamica. Profesorul poate parcurge conținutul. Înțelegerea fiecărui elev cere un alt tip de timp.

„Îți trebuie timp să ajungi la fiecare, să vezi cum poate, ce poate, cât poate și cât dorește să poată.”

La unele clase de matematică-informatică, Chimia are o singură oră pe săptămână. Timpul alocat unei discipline transmite și o ierarhie simbolică. O materie comprimată într-o oră devine periferică în viața școlii. Elevii care aleg chimia la Bacalaureat o fac, de regulă, pentru admiterea la medicină. Dintre absolvenții ei, știe o singură profesoară de Chimie: „Medici am o mulțime. Profesor de Chimie nu o știu decât pe ea.”

În multe școli rurale, numărul mic de clase produce posturi hibride de Fizică-Chimie. 82,5% dintre aceste posturi se află în mediul rural, potrivit datelor colectate de Școala9. Profesorul trebuie să acopere două discipline. Candidatul trebuie să accepte localitatea, naveta, combinația de ore și instabilitatea contractuală.

Ea vede apropiindu-se vertiginos pensionarea unei generații întregi - „decrețeii”.

„În momentul în care se va retrage generația mea și cea cu câțiva ani înaintea mea, va rămâne un gol mare.”

Reforma intră în programă, dar se oprește la ușa clasei

Ana Donici, manager de proiect în cadrul Centrului de Evaluare și Analize Educaționale (CEAE), vorbește din perspectiva unei organizații care a contribuit la introducerea metodei investigației în școlile românești.

„Fizica Altfel” a început în 2011. Au urmat inițiative pentru Chimie și, mai recent, matematică. Aproximativ 70% dintre profesorii de Fizică au trecut prin program, potrivit datelor organizației. Au urmat „Chimia Altfel” și „Matematica Altfel”, pentru a-i susține pe profesori în predarea științelor.

Predarea prin investigație a intrat în programa de gimnaziu și în noua programă de liceu. Au fost realizate ghiduri metodologice, fișe, unități de învățare și experimente filmate.

„Din poziția de decident, să scoți legi sau tot felul de lucruri poate părea destul de simplu”, spune Donici. „Când ajungi la clasă să le aplici fără sprijin, este dificil.”

Modelul considerat eficient de organizație continuă după curs. Profesorii intră în comunități de practică, se întâlnesc periodic, discută activități, le adaptează și primesc feedback.

„Ai încheiat cursul și după aceea nu te mai întreabă nimeni dacă ai nevoie de ajutor sau ce ai putea să faci mai departe”, explică Ana Donici despre formarea obișnuită.

Profesorii ajung însă obosiți la aceste programe. Au trecut prin reforme succesive, birocrație, digitalizare și cursuri făcute pentru credite. În clasă concurează cu telefoanele, aplicațiile și instrumentele de inteligență artificială care oferă răspunsul instantaneu.

Obstacolul major, spune Donici, este combinația dintre oboseală și neîncrederea în schimbare. Profesorul aude pentru a suta oară că va urma o reformă. I se cere să investească energie înainte de a afla dacă inițiativa va rezista următorului ministru.

Dincolo de cursurile inițiale, CEAE a sprijinit formarea unei comunități de practică - Comunitatea Fizica Altfel - formată din profesori deja formați, care continuă să se întâlnească, să discute lecții, să-și dea feedback, independent de finanțarea inițială a programului. Ana Donici insistă asupra acestui detaliu ca pe unul dintre puținele mecanisme identificate în investigație care au reușit să supraviețuiască oboselii instituționale descrise de ea.

După investițiile recente, școala din Crăcăoani, Neamț, de pildă, are un laborator comun pentru Biologie, Chimie și Fizică. Are materiale, reactivi, table interactive și echipamente digitale.

Chiar și așa, directoarea școlii spune că experimentele palpabil sunt încă rare. Uneori elevii privesc pe ecran un experiment pe care l-ar putea realiza.

Profesoara de chimie spune că experimentul spectaculos produce o reacție rapidă. Învățarea apare după ce elevul înțelege ce a văzut. Siguranța exclude exploziile și demonstrațiile pe care unii adolescenți le-ar prefera.

Amintește și că, odată cu introducerea clasei pregătitoare, unele laboratoare și biblioteci au fost transformate în săli de clasă. Refacerea unei infrastructuri dispărute este dificilă chiar și după apariția finanțărilor.

„Ca să fii un bun mecanic, întâi trebuie să înțelegi”

Adam Freundlich, profesor de specialitate pentru mecanică auto la Colegiul Tehnic „Traian Vuia”, Oradea, a absolvit ingineria autovehiculelor rutiere. A lucrat opt ani la universitate, în automatizări pentru autovehicule, apoi opt ani ca șef de autobază. A continuat în sectorul privat, în prelucrări mecanice și metale.

A intrat în învățământ spre finalul anilor 2010. În școala sa, dintre opt profesori de specialitate, spune că este singurul format direct în domeniul auto. Ceilalți provin din mecanică generală și au învățat ulterior conținuturile necesare. Mulți nu au practicat efectiv.

Mecanicul auto de astăzi lucrează cu diagnosticare computerizată, senzori, electronică, sisteme de control și tehnologii care se schimbă rapid. Clasificarea școlară continuă să trateze adesea mecanica auto ca pe o extensie a lăcătușeriei, iar electricianul auto ca pe o versiune a electricianului general. Toate acestea, în condițiile în care fizica, chimia și matematica le permit tinerilor o înțelegere profundă a ceea ce se întâmplă.

„Când au mașină, oamenii nu se duc la lăcătușul din capătul străzii”, explică Freundlich. „Merg la service și îl văd pe omul acela că vine cu laptopul și face diagnoză.”

Pentru elevii lui, științele capătă sens în atelier, deși el nu este profesor de științe.

Îi întreabă pe elevii de clasa a X-a, la una dintre ore, de ce apare apă la capătul țevii de eșapament. Răspunsul pornește de la arderea hidrocarburilor. „Metanul este cea mai simplă hidrocarbură. Nu ați auzit de metan?”, a întrebat profesorul, văzând că elevii nu puteau explica apariția apei în această situație. „Peste trei zile”, continuă, „intru în clasă și văd pe tablă formule ale unor esteri și reacții sofisticate. Și ați trecut la esteri fără să fi învățat despre metan?” Întrebarea sa a fost întâmpinată cu răspunsuri afirmative, dar nesigure. 

Cutia de viteze devine inteligibilă prin relația dintre putere, forță și viteză. Vectorul poate fi explicat prin împingerea unui vagon pe șine, cu mărime, direcție și sens. Lucrul mecanic și puterea pot fi înțelese prin transportarea unor găleți cu nisip la capătul grădinii și prin timpul necesar executării mișcării. 

„Ca să fii un bun mecanic, întâi trebuie să înțelegi", spune Freundlich, mărturisind apoi că se află într-o situație „privilegiată”, în sensul că are mai multe ore pe săptămână alocate la disciplina de specialitate.

 „Așază-te în spate și întreabă-te”

În clasele din școlile profesionale, această ambiție întâlnește carențe acumulate ani întregi. Unii elevi citesc un text și nu pot povesti ce au citit. De altfel, potrivit rezultatelor PISA 2022, 42% dintre elevii români de 15 ani evaluați nu au atins nivelul 2 la lectură, pragul la care elevii demonstrează că pot identifica ideea principală a unui text de lungime medie și pot construi sensul unei părți a textului prin inferențe de bază. Alții întâmpină dificultăți la operații matematice elementare. Freundlich estimează că analfabetismul funcțional afectează o parte foarte mare a claselor sale.

Peste această fundație, planul-cadru adaugă conținut general, practică și mai multe discipline tehnice.

Elevii dintr-o școală profesională trebuie să parcurgă, în trei ani, o parte importantă din conținuturile claselor a IX-a și a X-a de liceu. În același timp au săptămâni de practică, stagii comasate și materii de specialitate. Mulți sunt navetiști. Autobuzul pleacă la ora două sau la ora trei. „Cum îi mai prinzi?”, întreabă retoric Adam Freundlich.

„Oricât ar încerca cineva să mă convingă pe mine să sar nouă metri, sigur va munci degeaba. Nu o să reușesc să sar nici trei metri”, mărturisește profesorul, făcând referire la exigența imposibilă pe care o percepe în acest context.

Uneori, discuția continuă mult după terminarea orelor. Într-o sâmbătă seara, un elev a pus pe grupul clasei o întrebare despre viteza luminii. Subiectul s-a îndepărtat repede de programa pentru mecanici auto și a ajuns la legile lui Newton, relativitate și felul în care timpul este legat de mișcare. „La ora unu noaptea eram oameni din clasă pe chat și ne combăteam în idei mai mult sau mai puțin tehnice”, povestește Freundlich. Pentru el, valoarea momentului venea tocmai din distanța parcursă de elevi: „Să-l faci pe un copil, care nu știe să citească, să înțeleagă fazele astea (fenomenele fizice și aplicațiile lor în viața de zi cu zi - n.r.) e o adevărată plăcere.”

Aceeași metodă apare în atelier. Când elevii au identificat greșit o chiulasă, piesa montată deasupra blocului motor, profesorul a evitat să le ofere direct răspunsul. I-a făcut să reconstruiască obiectul prin întrebări: „Cum ar fi trebuit să arate ca să fie așa cum te-ai gândit? Ce formă trebuia să aibă? Ce căutai înăuntru? «Axă cu came». Câte? «Două.» Bun. Cât loc ocupă? Și cât era chiulasa ta de înaltă?” Lecția nu era despre memorarea denumirii unei piese, ci despre oprirea impulsului de a lucra înainte de a gândi.

„Așază-te în spate și întreabă-te”, le spune Freundlich. Punctul său de plecare este că obiectul tehnic are o logică: „Ăla care a făcut-o nu-i un prost. Ăla e mai deștept decât noi toți împreună.” Dacă o soluție pare absurdă, primul pas este reconstruirea raționamentului proiectantului.

„Nu știu ce-o să facă atunci când plec”, susține profesorul, îngândurat când vine vorba de generațiile următoare.

Propoziția expune o problemă mai mare decât programa veche. Cunoașterea rămâne în capul unui singur profesor. Instituția nu are un mecanism prin care această reconstrucție să fie documentată, evaluată și transmisă următorului profesor.

„A intrat la mine cu doi și a ieșit cu șase”

Adam Freundlich contestă comparația dintre un liceu care primește elevi cu medii peste 9 și o școală profesională în care unii elevi intră cu nivelul notei 2.

„A intrat la mine cu doi și a ieșit cu șase. Ăsta este saltul.” Într-o școală considerată de elită, un elev poate intra cu 9,40 și poate obține peste nouă la Bacalaureat. Rezultatul rămâne valoros, dar o parte semnificativă din avantaj fusese deja acumulată anterior prin familie, școală, meditații și selecție.

În școala profesională, ridicarea unui elev de la 2 la 6 poate însemna recuperarea unor ani de eșec, apariția unei competențe reale și accesul la un loc de muncă. Această creștere apare rar în clasamente.

Freundlich oferă gratuit pregătire de două ori pe săptămână, în grupuri de cinci sau șase elevi, împreună cu alți colegi profesori. Cele mai multe solicitări sunt la Matematică. El avertizează și asupra ratelor de promovare la Bacalaureat. În unele școli, spune el, elevii considerați nepregătiți sunt descurajați să se înscrie sau sunt opriți înainte de examen. Rata finală se calculează raportând promovații la cei prezenți, iar diferența dintre absolvenți și participanți poate cosmetiza performanța instituției.

 De exemplu, în 2026, rata de promovare la Bacalaureat (în urma afișării rezultatelor finale) a fost de 76,9%. Au promovat peste 97.000 dintre cei peste 126.000 de candidați prezenți. Însă, aproape 4.700 de candidați au absentat la examinare, adică aproape 3% din numărul elevilor înscriși în clasa pregătitoare în anul școlar 2013-2014 și 3,08% din numărul elevilor care au fost înscriși în clasa a XII-a în anul școlar 2025/2026. 

În scenariul cel mai fericit, în care toți candidații absenți s-ar fi prezentat și ar fi promovat, rata de promovare ar fi ajuns la 77,7%.  

Dacă iei Titularizarea înseamnă că ești un prof mai bun?

Freundlich a susținut de trei ori concursul național de Titularizare și a obținut de fiecare dată note peste 8.

Concluzia lui: „Examenul (proba scrisă a concursului - n.r.) este relevant pentru capacitatea intelectuală. Asta nu înseamnă că tu, ca profesor, ești bun sau mai puțin bun.”

În evaluarea profesorului intră inspecția la clasă, portofoliul, examenul și o autoevaluare cu aproximativ o sută de criterii. Se acordă puncte pentru dirigenție, participări la conferințe, articole, cărți și cursuri.

Dirigenția aduce puncte. Profesorul căruia școala nu i-a oferit o clasă pornește cu un dezavantaj, indiferent de calitatea lecțiilor sale.

Piața răspunde rapid oricărui indicator birocratic. Apar cursuri, conferințe și edituri construite în jurul nevoii profesorilor de a acumula adeverințe. Un curs tehnic la care a participat Freundlich s-a dovedit a fi, povestește el, o prezentare comercială a unei game de produse.

„Marea majoritate a cursurilor sunt pierderi de vreme”, afirmă el, precizând că există și formări valoroase. Când punctajul vine din documente, profesorul rațional produce documente. Lecția zilnică, progresul elevului slab, explicația refăcută de cinci ori și relația construită cu o clasă dificilă rămân mult mai greu de certificat.

„Nu te caracterizează ca profesor doar faptul că ai adunat niște cunoștințe lexicale”, este de părere Freundlich.

Se formează după ce ajung la clasă

Silviu Andrei Muraru a început facultatea gândindu-se că ar putea deveni profesor și mentor al unei echipe de robotică. Ulterior, interesul i s-a mutat spre IT. 

O mătușă i-a spus că școala în care lucra avea nevoie de profesor de Tehnologia Informației și Comunicațiilor - TIC. Specializarea Fizică-Informatică îi permitea să predea. Silviu s-a înscris la concursul de Titularizare cu gândul că profesoratul va fi o etapă înaintea carierei de programator.

„Am început facultatea cu gândul de a deveni profesor, ca să pot mentora echipa de robotică din care făcusem parte în liceu”, spune el. „Pe parcursul anilor de studiu am lăsat însă această idee deoparte și mi-am îndreptat atenția spre o carieră în IT.”

În primul an, a predat în două școli, câte 12 ore în fiecare, la 24 de clase în total. Una dintre școli avea două corpuri în aceeași localitate. Cealaltă avea trei corpuri răspândite în trei sate diferite. În fiecare zi făcea între 10 și 20 de kilometri cu microbuzul, doar dus.

Silviu a predat la Todirești și Vânători (cu satele Hârtoape și Crivești la un loc) anul trecut, iar  anul acesta școlar a predat la Pașcani.

„Continui să predau pentru că, între timp, s-a trezit în mine o pasiune. Lucrul cu elevii este fascinant și plin de neprevăzut. Sunt acei elevi cu idei sclipitoare, dornici să afle mai multe - iar eu știu că ei există și că le pot răspunde la întrebări.”

Identitatea lui profesională combină fizica, informatica, programarea și predarea. „Mă consider o himeră: pe diplomă scrie că sunt fizician, dar eu cred că le cuprind pe toate la un loc”.

În anul școlar 2025-2026 a devenit titular. Un director care îl sprijină a contat decisiv. La fel și libertatea de a dezvolta proiecte.

Resursele rămân însă în urmă. Manuale de Informatică din 2003, versiuni vechi de software și programa care tratează uneori tehnologia ca pe un set de operații fixe ajung într-o clasă în care elevii folosesc deja inteligență artificială.

„La liceu, de exemplu, nu găsești un manual sau o resursă pe care să te poți baza cu adevărat în procesul educațional. Există manuale, dar tipărite prin 2003 - iar de atunci tehnologia a evoluat enorm.”

„Înseamnă să te confrunți cu elevi care te iau peste picior pentru că ești tânăr și cu părinți care te consideră un nimeni pentru că nu ai 30 de ani de catedră și rezultate la examenele naționale. Înseamnă elevi care văd Informatica și TIC-ul ca pe niște discipline la care vin doar ca să se joace, să asculte muzică și să facă gălăgie - convinși că oricum nu au nevoie de Word, Excel sau PowerPoint, că nu trebuie să știe ce este o rețea de calculatoare ori de ce contează securitatea digitală, „pentru că le face oricum ChatGPT pe toate”.

Silviu vede profesorul ca pe o punte între om și tehnologie. Inteligența artificială poate genera explicații. Apropierea umană îl ajută pe elev să simtă că poate înțelege.

Darius Mangra a ales facultatea de Fizică după ce o profesoară din liceu i-a arătat claritatea și diversitatea domeniului. Este acum doctorand la Universitatea de Vest din Timișoara.

Profesoratul a apărut în anul al treilea de facultate, când a primit câteva ore la un liceu din Oradea. După prima săptămână, perspectiva i s-a schimbat: „Mi-am dat seama cât de interesant este să predai și cât de ușor poți să faci oamenii să înțeleagă lucrurile pe care le spui, dacă și tu le înțelegi la rândul tău.”

A predat apoi un an în trei licee. Domeniul său actual de cercetare este fizica materialelor, sens în care încearcă să păstreze predarea alături de cercetare. El propune ca minimum 60% din modulul psihopedagogic să însemne predare efectivă: lecții susținute, observate, discutate și refăcute.

Radu Gologan este profesor la Universitatea Politehnica București și președinte al Societății de Științe Matematice din România. Acesta susține că studentul ar trebui să vadă școala întreagă: ora, pauza, cancelaria, conflictul, activitatea extracurriculară și diferența dintre o clasă de elită și una în care profesorul reconstruiește zilnic încrederea în școală. Formarea actuală, spune el, produce adesea absolvenți care au auzit despre managementul clasei și descoperă clasa abia când rămân singuri în fața ei.

Darius și Silviu și-au consolidat sau redescoperit alegerea profesională după intrarea efectivă în clasă. Unul a primit o ofertă spontană în timpul facultății. Celălalt a aflat despre post printr-o rudă.

România recrutează astfel o parte dintre profesorii de științe și tehnologie: prin întâlniri accidentale între un post liber și un tânăr care descoperă predarea abia după ce ajunge în fața clasei.

4 puncte distanță între facultate și Titularizare

În fiecare vară, notele mici la Titularizare devin știre. Candidații cu note de 2, 3 sau 4 sunt fotografiați statistic și transformați, adesea pe nedrept, într-o explicație completă pentru lipsa profesorilor. Ar părea ca și când școlile caută oameni, iar cei care vin sunt slab pregătiți. Lucrurile, însă, sunt cu mult mai complicate.

Datele din perioada 2022-2025 descriu o problemă reală de pregătire. Cum ajunge un absolvent care termină facultatea cu o medie apropiată de 9 să obțină, la Titularizare, o notă cu trei puncte mai mică?

În toate cele cinci discipline analizate, mediile universitare declarate de candidați sunt ridicate. Media mediilor de absolvire este de 9 la Biologie, de 8,74 la Chimie, de 8,60 la Matematică, de 8,56 la Informatică/TIC și de 8,55 la Fizică.

Rezultatele de la Titularizare arată o altă imagine.

La Chimie, nota obținută la concurs este, în medie, cu 3,51 puncte mai mică decât media de absolvire. La Fizică, diferența este de 3,33 puncte. Urmează Informatică/TIC, cu 2,94 puncte, Matematica, cu 2,51, și Biologia, cu 2,16.

Diferența rămâne mare inclusiv în rândul absolvenților cu rezultate universitare foarte bune. Dintre candidații la Fizică având media de absolvire de cel puțin 8,50, aproximativ 80% au rămas sub nota 7 la Titularizare. Proporția a fost de aproximativ 74% la Chimie, de 71% la Informatică/TIC și de 61% la Matematică. Biologia a avut cea mai mică diferență, însă chiar și aici aproximativ 41% dintre absolvenții cu minimum 8,50 au rămas sub pragul necesar titularizării.

Cu alte cuvinte, patru din cinci candidați la Fizică cu medii universitare de cel puțin 8,50 au luat sub nota 7 la concurs. La Chimie, aproape trei din patru.

Datele permit mai multe explicații. Standardele de evaluare diferă între universități. Notele pot fi acordate mai generos în unele programe. Materia cerută la Titularizare poate fi slab conectată la ceea ce s-a studiat în facultate. Unii candidați susțin concursul la ani buni după absolvire. Alții intră în examen cu pregătire limitată pentru tipul de subiecte cerut.

Analiza arată că două instituții publice evaluează foarte diferit pregătirea aceleiași persoane. Universitatea îi oferă absolventului o diplomă și o medie apropiată de 9. Concursul prin care încearcă să obțină stabilitate în școală îl plasează frecvent în jurul notei 5 sau 6.

Între cele două evaluări intră la clasă viitorul profesor.

Pregătirea se consolidează după intrarea în școală

Candidații care absolviseră în anul concursului au avut, în perioada analizată, o medie de 5,79. Aproximativ 31,3% au obținut cel puțin 7, iar 28,2% au primit note sub 5.

În cazul candidaților cu zero ani vechime în învățământ, adică au absolvit mai demult, media a fost 5,52. Doar 26% au atins nota 7. Aproape 34% au rămas sub 5.

Rezultatele cresc după primii ani petrecuți în școală. Media notelor la proba scrisă, pentru candidații cu unu până la patru ani de experiență, a fost de 6,40, iar 41,4% au obținut minimum 7. Cei cu cinci până la nouă ani vechime au ajuns la o medie de 6,44, cu un procent apropiat al notelor de cel puțin 7.

Diferența este și mai clară în cazul definitivatului. Dintre candidații care aveau deja acest grad didactic, 49% au obținut minimum 7, iar 8% au rămas sub 5. Dintre candidații aflați înaintea obținerii unui grad didactic, doar 23% au trecut de 7, iar 33% au primit note sub 5.

Grupul cu cele mai bune rezultate este format din oameni care au predat deja câțiva ani. Profesorul Radu Gologan spune direct unde se rupe pregătirea: „Sistemul de educație psihopedagogică este în mare parte formal. Nu este concret, însoțit de exemple, de practică.”

Soluția, spune el, ar însemna „mult mai multă practică directă cu copiii, cu elevii și mai puțină teorie”. Viitorul profesor ar trebui să stea „pe lângă un profesor o perioadă mai lungă”.

Dacia Popescu, profesoară de Biologie și metodistă în Gorj, a coordonat ani la rând practica pedagogică a studenților la Biologie și Chimie. În anii buni, opt sau nouă studenți asistau la lecții, vedeau clasa, încercau să înțeleagă cum se ține ora. Unii au fost atât de impresionați de relația profesorilor cu elevii încât, ani mai târziu, și-au înscris propriii copii la aceeași școală.

Apoi participarea s-a redus. Doi sau trei studenți veneau în ultima săptămână pentru a bifa prezența și a obține nota: „Am rămas metodistă. Dar coordonator de practică, la universitate, am renunțat să mai fiu pentru că mă enervam foarte tare că nu veneau (studenții - n.r.) la ore. La sfârșit, când îi pui să își țină lecția, unii dau din colț în colț și râd elevii de ei. Corectau copiii de clasa a VII-a greșeli de ortografie pe care le făceau unii studenți scriind lecția de Biologie pe tablă. Și greșeli științifice.” 

„Ore de practică sunt prevăzute, dar nu sunt reale, pentru că (studenții, n.r.) nu vin", concluzionează Popescu, referindu-se strict la propria experiență.

Mai întâi „dispar” candidații

Numărul persoanelor înscrise la Titularizare oferă o imagine mai optimistă decât numărul celor care intră efectiv în sala de examen.

La Fizică, în medie, 52% dintre candidații înscriși între 2022 și 2025 nu s-au prezentat la proba scrisă. În 2023, proporția a ajuns la 63%.

La Informatică/TIC, rata medie de neprezentare a fost de 39%, iar la Chimie de 39%. Matematica a avut 23%, iar Biologia 18%.

Mai întâi există absolvenții unei discipline. O parte dintre ei iau în calcul predarea. O parte se înscriu la concurs. O parte se prezintă. O parte obțin minimum 7. O parte găsesc un post pe care îl pot accepta. O parte rămân suficient de mult încât să dobândească experiența asociată celor mai bune rezultate din anii următori.

La fiecare treaptă, grupul devine mai mic.

La Matematică, 2.871 de persoane au produs 4.807 participări în bazele concursului dintre 2022 și 2025. Adică au avut în medie aproape 2 prezentări, dar e posibil unul să fi participat o dată și alți de 3-4 ori. La Biologie, 1.603 persoane au generat 2.521 de apariții. La Fizică au fost identificate 519 persoane distincte și 772 de participări.

Unii revin după o notă sub 7. Alții au obținut deja note mari, dar au găsit doar posturi greu de dus: titularizabil în mediul rural sau, dimpotrivă, niciun post titularizabil. Unii predau ca suplinitori și repetă examenul pentru a-și continua traseul. Alții încearcă să se apropie de județul în care locuiesc, după ce au acceptat un post stabil la sute de kilometri distanță.

Aceeași persoană poate apărea în statistica unui an ca debutant, în anul următor ca suplinitor și, după mai multe încercări, drept candidat cu experiență și definitivat.

Cifra anuală a candidaților amestecă intrările noi cu oamenii rămași ani la rând în stresul de a susține examenul din nou și din nou. Indiferent dacă, la prima încercare, l-au promovat sau nu. 

Cifrele arată conturul. Pentru situația reală, trebuie să mergi într-o școală în care o oră rămasă fără om nu e o linie de tabel, ci o problemă de rezolvat înainte de prima zi de școală.

Elevii au nevoie de un profesor care nu pleacă

Amalia Bara se pregătește să devină profesoară de Fizică în nord-vestul țării. În gimnaziu, același cadru didactic îi preda Biologie, Fizică, Chimie și Educație tehnologică. Orele aveau o rutină simplă: lecția era copiată din carte, elevii stăteau liniștiți, apoi urmau ascultările și testele. Explicații și experimente rar. Relația dintre profesoară și elevă a rămas, după cum spune și ea, „neutră".

În clasa a IX-a, Bara a luat 2 și 3 la testele inițiale de Fizică și Chimie. A ajuns să creadă că aceste discipline „nu sunt de mine”. A recuperat în vacanță. În clasa a X-a a ajuns la note de 9 și 10, fiind la profil real.

„Aflând în liceu pasiunea pentru științe, simt că mi-a fost furată”, spune ea. „Simt că lipsea ceva.”

Amalia spune că a ajuns la facultate bine pregătită datorită cunoștințelor acumulate în liceu. Recuperarea a însemnat și schimbarea felului în care își vedea propria capacitate.

Experiența ei arată și că schimbarea profesorului poate funcționa atunci când memoria clasei este transmisă. În clasa a XI-a, profesoara de Biologie a ieșit la pensie. Cadrul didactic care a preluat clasa a fost informat despre nivelul și situația elevilor, iar tranziția s-a făcut lin. „Pentru mine nu s-a simțit schimbarea”, spune tânăra.

După primul an de facultate de medicină, ea a început să se gândească serios la predare. Așa că a aplicat la facultatea de Fizică, unde și-a regăsit interesul pierdut în gimnaziu. Profesoratul a apărut pe parcurs, iar experiența ei de elevă a împins-o spre această alegere. „Nu aș vrea să fiu un profesor fără empatie”, declară tânăra.

Am întrebat-o ce se pierde atunci când un copil are ani întregi de științe predate superficial:

„Se pierde interesul copiilor și le este furat un vis, o șansă.”

Singurătatea performanței

La aproximativ 70 de kilometri de Oradea, Tamio-Vesa Nakajima a avut traseul opus.

A făcut liceul în Beiuș și a ajuns să reprezinte România la Olimpiada Internațională de Informatică din 2017, unde a obținut medalia de aur. A studiat apoi Informatica la Oxford și și-a susținut acolo teza de doctorat, fiind acum cercetător postdoctoral în Marburg, Germania.

Traseul lui Tamio a fost construit de o rețea de adulți care au recunoscut și au susținut, în momente diferite, aceeași direcție.

„Știu cu siguranță că, dacă nu era mama mea și diverșii profesori și îndrumători pe care i-am întâlnit pe parcurs, nu reușeam să ajung undeva”, spune el.

Influența principală i-o atribuie mamei sale, care i-a cultivat încă din copilărie „o iubire pentru cunoaștere, creativitate și perseverență”. Profesorul de Informatică Mircea Rotar i-a oferit constant probleme, resurse și sprijin pentru participarea la olimpiade, iar mama sa a luat legătura cu foști olimpici care puteau continua pregătirea tehnică.

„Profesorul meu începea să simtă că, și dacă mă putea îndruma, nu putea neapărat să facă toată latura tehnică, în special pe parcurs ce materia devenea din ce în ce mai complexă”, explică el. Această recunoaștere a propriei limite a extins mediul în care elevul putea crește.

Pentru Tamio, într-un oraș mic, una dintre responsabilitățile esențiale ale profesorului este „să dai elevului un mod de a interacționa cu alte persoane de vârstă mai mare care îi împărtășesc interesele”. „Este foarte greu să menții interesul pentru ceva dacă ești singura persoană pe care o cunoști interesată de acel lucru. La vârsta aia nu cred că ai atât de multă inițiativă”, spune Tamio.

Medalia obținută înaintea admiterii a contat în traseul spre Oxford. „Este foarte important să ai un mediu stabil, cu un profesor care te ajută. Mai târziu este mai ușor să continui ceva. Să începi este mult mai greu.”

Cu atât mai mult cu cât singurătatea intelectuală a fost, pentru Tamio, mai grea decât orice altceva.

„Ca olimpic era destul de greu să nu am oameni care să lucreze la aproape același nivel. Pe când mergeam la olimpiadă era ca o eliberare.”

Tamio avertizează și asupra mitologiei construite în jurul performanței. Competiția îi ajută pe o parte dintre elevi. Alții reușesc să performeze în urma unor activități bazate pe proiecte și pe cooperare cu alții, nu neapărat în urma unor competiții contra cronometru așa cum sunt olimpiadele. O comunitate valoroasă, susține el, îl ajută pe elev să își atingă potențialul și să își construiască identitatea, dincolo de colecția de medalii.

„Au terminat-o”

Ani la rând, principala concurență a elevilor pregătiți de Dacia Popescu pentru concursurile de Biologie venea din Motru.

Acolo lucra o profesoară care trimitea constant elevi la etapele naționale ale competițiilor de Biologie. Într-un sat, profesoara a descoperit un copil cu potențial excepțional. Familia avea resurse reduse. Distanța făcea ca pregătirea constantă să fie aproape imposibilă. Profesoara l-a luat acasă.La propriu. Cu acordul părinților, bineînțeles.

Copilul a locuit cu ea o lună înainte de etapa județeană și încă o lună înainte de etapa națională. A primit masă, cazare, pregătire și acces la o lume care, în satul lui, rămânea inaccesibilă.

„Este unicul exemplu, pe care îl știu, de succes fulminant din rural”, spune Dacia Popescu. „Dar cu ce devotament din partea profesoarei!”

Apoi a venit austerul 2025. Norma profesoarei a coborât de la 18 ore de Biologie la șase, consecință a măsurilor prin care norma s-a mărit la 20 de ore pe săptămână. Restul urma să fie completat prin educație tehnologică, pentru care făcuse reconversie, sau prin navetă la Padeș, la 29 de kilometri de Motru.

A sunat-o pe Dacia Popescu plângând. „Mi-a spus: «Doamna Dacia, să vedeți ce mi-au făcut».”

Popescu rezumă consecința într-o propoziție tranșantă: „Au terminat-o.”

În anul următor, Motru a avut zero elevi la etapa națională.

Educația avea deja ceea ce pretinde că încearcă să construiască: o profesoară stabilă, competentă, capabilă să identifice talentul într-un sat și dispusă la un efort care depășea radical fișa postului. O reorganizare a normei a rupt acest echilibru.

Trei copii, trei discipline și trei rezultate diferite. Amalia a recuperat ce i s-a furat, pentru că liceul i-a oferit, mai târziu, o întâlnire pedagogică reală. Tamio a avansat pentru că o rețea întreagă de adulți - mama, profesorul, foștii olimpici - a continuat să-l susțină mai departe. Elevul din Motru a fost adus la națională de o profesoară dispusă la un sacrificiu personal semnificativ. După reorganizarea normei, elevii din localitate au pierdut infrastructura care produsese acea șansă.

Talentul copilului a contat. Competența, timpul și stabilitatea profesorului au decis dacă talentul avea unde să crească. 

Există profesori care vor să rămână și nu au unde

În Gorj, Dacia Popescu a întâlnit profesoare cu gradul didactic I care, după nouă sau zece ani, încă nu erau titulare fiindcă n-au găsit un post.

Le-a tot văzut la inspecții pentru grade și Titularizare: „Anul ăsta te-am văzut de trei ori. Știu că poți, știu ce știi", i-a spus o dată Popescu unei candidate ca s-o încurajeze că  nu a reușit să obțină un post stabil.

În județ nu apăreau posturi titularizabile. Unele profesoare au mers în Prahova sau București, au susținut inspecția într-o școală necunoscută, s-au titularizat acolo și au așteptat apoi transferul spre casă.

„Se duce și viața ta între timp”, conchide Dacia Popescu.

O altă profesoară de Biologie a încercat în repetate rânduri să obțină stabilitate. Avea un copil mic și îl creștea singură. A urmat o a doua facultate, Psihologia, și a devenit consilier școlar. A rămas în educație totuși.

„Dragostea mea dintâi tot biologia este și mă doare sufletul că n-am putut să merg pe prima mea opțiune”, i-a spus profesoarei Popescu.

Când un candidat caută stabilitatea în alt județ…

Datele referitoare la Titularizare ilustrează și mobilitatea administrativă a candidaților: diferența dintre județul de domiciliu declarat și județul în care aceștia se înscriu la concurs. Între 2022 și 2025, la cele cinci discipline STEM analizate, 2475 din 14450 de înscrieri validate au fost înscrieri interjudețene, adică 17,1% din total. Cele mai mari centre de atracție au fost București, Iași și Cluj. Dacă ne referim, în mod global, la disciplinele analizate, 42,4% dintre înscrierile din București, 34,1% dintre cele din Iași și 43,4% dintre cele din Cluj au venit de la candidați cu domiciliul în alt județ.

Candidații la Matematică au cea mai pronunțată mobilitate. Din 6156 de înscrieri validate în perioada analizată, 1225 au fost făcute în alt județ decât cel de domiciliu, adică 19,9%. Aproape jumătate dintre aceste înscrieri interjudețene se fac în trei centre: București, Iași și Cluj, care adună împreună 45% din mobilitatea administrativă la Matematică. Traseele cele mai frecvente duc spre Iași din Neamț, Botoșani, Vaslui, Bacău și Suceava, iar spre București din Dolj și Dâmbovița. La Biologie, proporția este aceeași, 19,9%, dar volumul este mai mic: 611 înscrieri interjudețene din 3063. Aici, Iași, București și Cluj prezintă 52,9% din mobilitatea disciplinei, cu trasee vizibile din Botoșani, Suceava, Neamț și Galați spre Iași.

La Fizică și Chimie, mobilitatea este mai puțin intensă, pe bazine de recrutare mai restrânse. La Fizică, 195 din 1610 înscrieri validate au fost interjudețene, adică 12,1%. București, Cluj și Iași concentrează 59% dintre aceste înscrieri, iar cele mai frecvente trasee sunt Ilfov-București, București-Ilfov, Gorj-București, Bacău-Iași și Dolj-București. La Chimie, 236 din 1827 de înscrieri au fost interjudețene, adică 12,9%. București, Cluj și Iași adună 55,5% dintre ele, cu trasee dominante Ilfov-București, București-Ilfov, Suceava-Iași, Bistrița-Năsăud-Cluj și Bacău-Iași.

Informatica/TIC are cea mai mică pondere a mobilității interjudețene dintre disciplinele analizate: 208 din 1.794 de înscrieri validate, adică 11,6%. Bucureștiul este principalul centru de atracție, cu 59 de înscrieri venite din alte județe, urmat de Cluj, Iași, Timiș și Brașov. Spre deosebire de Matematică și Biologie, unde deplasările spre Iași, București și Cluj sunt mai dense, la Informatică/TIC primele trei centre adună 44,7% din înscrierile interjudețene, iar traseele sunt mai dispersate: Ilfov-București, Gorj-București, Gorj-Vâlcea, Argeș-București și Dolj-București. Așa se vede, în datele concursului, o parte din geografia căutării unui post: nu doar câți candidați există, ci și unde sunt nevoiți să intre în competiție.

…și încearcă să se întoarcă acasă

Am urmărit candidații care își declară domiciliul într-un județ, merg la Titularizare în alt județ și revin ulterior în județul de domiciliu. În rezultatele finale din 2023-2025, această revenire apare în 37 de situații, pentru 28 de candidați unici pe aceeași disciplină. Cele mai multe se produc relativ repede: 22 de reveniri după un an, 9 după doi ani și 6 după trei ani. Fenomenul este concentrat în două discipline: Biologie, cu 29 de situații și 22 de candidați unici, și Chimie, cu 8 situații și 6 candidați unici. Pentru Fizică, Matematică și Informatică/TIC, același criteriu conduce la valoarea zero.

Aceeași mișcare se vede și în rapoartele „Posturile ocupate” din județul de domiciliu. Acolo apar 54 de situații, corespunzătoare la 19 candidați unici pe disciplină, după participări anterioare la concurs în alt județ. Și aici revenirea este apropiată în timp: 27 de situații apar după un an, 20 după doi ani și 7 după trei ani. Biologia domină tabloul, cu 37 de situații, urmată de Chimie, cu 17. Mecanismele prin care candidații reapar în județul de domiciliu sunt mai ales continuitatea sau prelungirea contractului, viabilitatea postului, angajarea pe perioadă determinată, pretransferul, plata cu ora și detașarea. Cele mai multe apariții sunt în Neamț, Dâmbovița și Giurgiu, câte 7 situații, urmate de Argeș și Galați, câte 6, și Maramureș, cu 5.

Paradoxul performanței

Radu Gologan atrage atenția asupra unui fenomen prezent în școlile considerate de elită.

România continuă să obțină rezultate internaționale remarcabile la matematică, Informatică, Fizică și Chimie. În spatele lor există profesori excepționali, părinți dornici și capabili să îi susțină, comunități de pregătire și tradiții consolidate. Aceste rezultate sunt concentrate într-un număr relativ mic de școli. Imaginea lor poate fi însă extinsă greșit asupra întregului sistem.

Gologan consideră că profesorul care ridică o comunitate defavorizată ar trebui plătit chiar mai bine decât cel care lucrează într-o instituție de elită cu elevi deja selectați: „Un dascăl care ridică o comunitate ar trebui să aibă salariul dublu”, susține profesorul.

Ideea atacă una dintre cele mai comode presupuneri din sistem, aceea că salariul egal pentru aceeași vechime exprimă echitate. Munca diferă radical. Un profesor preia elevi cu medii peste 9, familii implicate și acces la meditații. Altul reconstruiește citirea, disciplina și încrederea într-o școală din care colegii încearcă să plece. Clasamentele îl recompensează aproape întotdeauna pe primul. 

Cei foarte buni au alternative

Ana Donici indică una dintre cauzele directe ale deficitului STEM: concurența sectorului privat.

Absolventul vede salariul, condițiile de promovare, stabilitatea și ierarhia profesională dintr-o companie. În școală vede suplinire, repartizare, posturi fragmentate și un statut social erodat.

Tamio-Vesa Nakajima, cercetător în Germania azi, observă că absolvenții foarte buni de Matematică și Informatică aleg frecvent software, finanțe sau firme de trading. Remunerația este incomparabil mai mare.

„Până la urmă te ajută destul de mult în viață să nu fii sărac”, sumarizează tânărul cinismul societății de azi. Studiile recente arată constant că rezultatele școlare sunt strâns legate de situația materială a familiei. Copiii ai căror părinți au venituri mai mari beneficiază, de regulă, de mai multe resurse educaționale, de un mediu mai stabil și de acces mai ușor la sprijin suplimentar pentru învățare (Liu et al., 2022). Datele PISA 2022 confirmă că elevii din familii avantajate obțin rezultate semnificativ mai bune decât cei din medii vulnerabile, inclusiv în România (OECD, 2023). Cercetările recente arată că diferențele apar prin accesul inegal la cărți, tehnologie, meditații, școli mai bune și prin nivelul de stres produs de lipsurile materiale (Rakesh et al., 2025).

Radu Gologan estimează că profesoratul apare ca primă opțiune pentru aproximativ 10% dintre absolvenții de Matematică cu medii peste 8,50. Pentru o reînnoire sănătoasă, consideră că proporția ar trebui să ajungă la cel puțin 20%. Aceste valori reprezintă evaluarea unui expert, nu o statistică națională. 

Vara trecută, profesorul Gologan a văzut cum unele cadre didactice și-au părăsit profesia, dar și o deteriorare accentuată a moralului lor. Profesorii tineri, în special cei care plăteau chirie, nu puteau construi o viață din salariul de debutant și din ore suplimentare slab remunerate. Aceste aspecte au fost cu atât mai evidente cu cât, din septembrie 2025, norma de predare a crescut pentru o parte importantă a profesorilor, iar noua formulă de calcul a făcut ca tariful plății cu ora să fie sub jumătate, undeva la 20 de lei pe oră. „Umilințe", le caracterizează Gologan într-un cuvânt.

Criza începe înaintea pensionării

Într-un raport județean consultat de Ana Donici, în Neamț apărea un singur profesor debutant de Fizică în anul școlar 2023-2024. „E cumplit", spune ea.

Imaginea rămâne alarmantă: într-un județ întreg, generația de intrare înseamnă un singur om!

Fizica a rămas sub o rată de acoperire de 2% în fiecare an analizat.

Matematica a avut o rată de 24% în 2022. În 2023, a coborât la sub 8%, de aproximativ trei ori mai puțin, apoi a recuperat parțial în anii următori.

Catedra care își pregătește urmașul

În școala din Târgu Jiu unde predă Dacia Popescu, catedra de Biologie are două profesoare.

Colega ei este cu zece ani mai tânără. Lucra bine la clasă, dar se temea la începutul carierei sale să pregătească elevi pentru concursuri. Dacia i-a arătat cum să aleagă materialele, cum să organizeze pregătirea și cum să conducă elevul până la etapa națională. Transferul de cunoștințe și abilități a durat ani.

În prezent, cele două profesoare pregătesc niveluri diferite. Elevii școlii au ocupat integral podiumul județean la mai multe clase și au ajuns la etapa națională. Când norma profesoarei Popescu a crescut, colega mai tânără a preluat o parte din pregătire. Catedra s-a adaptat fără să piardă continuitatea.

Dacia Popescu se apropie de pensionare: „Dacă fiecare dintre noi, la specialitatea noastră, lăsăm un om atât de bine format, atunci școala va fi pe mâini bune în continuare.”

Această propoziție conține o politică de personal completă. Profesorul experimentat și colegul mai tânăr lucrează simultan. Școala păstrează ambii oameni suficient de mult încât mentoratul să producă autonomie.

Același principiu apare în modul în care Radu Gologan a adus profesori tineri în comisiile olimpiadelor. Îi observa la conferințe și școli de vară, îi invita, îi testa și le oferea responsabilități. Apare și în comunitățile de practică descrise de Ana Donici. Apare în relația dintre Silviu Muraru, tânărul profesor de Informatică și TIC care a predat anul acesta la Pașcani, și directorul care îi permite să construiască proiecte.

Soluția există deja, în fragmente locale. Un noroc pentru sistemul național de educație.

Cum păstrezi un profesor…

Păstrarea profesorilor de științe cere mai mult decât o creștere generală a salariilor.

Cere posturi întregi și stabile, construite înainte ca oamenii să renunțe. Cere stimulente serioase pentru comunitățile rurale și școlile dezavantajate: locuință, transport integral, salariu diferențiat și timp de pregătire.

Cere recrutare timpurie în facultăți. Studenții trebuie să intre gradual în școli, să predea sub supraveghere și să fie plătiți pentru acest efort.

Cere mentorat instituționalizat. Profesorul experimentat trebuie să aibă timp și recunoaștere pentru formarea unui coleg, iar succesiunea trebuie să înceapă cu ani înaintea pensionării.

Cere programe tehnice scrise alături de profesioniști care cunosc tehnologia actuală. Adaptarea făcută de Adam Freundlich trebuie transformată din soluție individuală în cunoaștere publică. În caz contrar, ea va conduce - așa cum am văzut și în cazul profesoarei de Fizică - la surmenaj și, poate, chiar la pierderea unui profesor valoros.

Cere evaluarea progresului elevilor, inclusiv distanța dintre nota 2 la intrare și nota 6 la ieșire. Rezultatul final singur recompensează selecția și ascunde munca din școlile grele.

Cere formare continuă legată de practică și comunități profesionale, cu mai puține cursuri construite pentru diplome și puncte.

Cere putere reală pentru școală în recrutare, alături de mecanisme care limitează favoritismul și protejează calitatea.

Cere recunoașterea unei realități simple: profesorul împărțit între patru școli are tot atâtea contexte diferite în care să își îndeplinească sarcinile, dar o singură rezervă de energie. 

Septembrie, din nou

La sfârșitul verii, Adina Raclariu va verifica iar planul de încadrare. Dacă vor rămâne ore, va începe să sune pe oriunde știe. Și nu va fi singura.

Fosta profesoară de Fizică va merge să lucreze la spital, unde spune că munca este mai puțin stresantă decât predarea. O parte dintre directorii care au căutat-o după plecare vor găsi un alt suplinitor.

Silviu Muraru va reveni la liceul unde a devenit titular. Va încerca să le explice elevilor că Informatica înseamnă mai mult decât aplicații și răspunsuri generate instantaneu.

Darius Mangra își va continua cercetarea și va încerca să păstreze loc pentru predare.

Profesoara de Chimie cu care am vorbit va preda și la clase cu o oră pe săptămână, în care trebuie să încapă o ramură întreagă a științei.

Dacia Popescu va lucra alături de profesoara pe care a format-o și va ști că, după pensionarea ei, catedra va avea memorie.

Profesoara din Motru va rămâne cu șase ore de Biologie sau cu amintirea anilor în care trimitea constant copii la națională.

Amalia Bara va încerca să devină pentru elevii ei profesorul pe care l-a întâlnit prea târziu.

Tamio-Vesa Nakajima va purta mai departe efectul celor patru ani în care același profesor i-a urmărit creșterea și i-a arătat că, din Beiuș, putea ajunge într-o comunitate internațională.

Adam Freundlich va continua să traducă fizica în cutii de viteze și chimia în apa care curge din eșapament. Programa va rămâne pe hârtie. Ordinea care îi dă sens va rămâne, în mare parte, în mintea profesorului.

Undeva, într-o școală din România, un copil va intra la prima oră de Fizică. Va privi spre catedră. În evidențele administrative, ora va fi acoperită.

(*Numele au fost schimbate pentru a asigura anonimatul.)