Personaje:
MARCEL HOMORODEAN, dirigu'
MAIA MORGENSTERN, actrița
ROBERT MUNTEAN, fost elev și actor
CLAUDIA ANGHEL, directoarea Colegiului Național de Informatică „Tudor Vianu”)
TRUPA VIANU, PĂRINȚI, SUSȚINĂTORI, ABSOLVENȚI DE VIANU
ACTUL I. SCENA 1. Dirigu'
Decor: Curtea Colegiului Național de Informatică „Tudor Vianu” e plină de profesori, părinți, susținători, elevi și absolvenți. Lângă Peugeot-ul lui proaspăt spălat, Marcel Homorodean împarte invitații la spectacol.
Face repartizarea pe locuri ușor dezorganizat. Are planul sălii pe o foaie albă A4 și uneori așază două persoane pe același loc. Dar nimeni nu se supără. Homorodean recomandă suma de 15 lei per bilet, ca donație pentru trupa de teatru, dar viitorii spectatori sunt generoși. Și generozitatea lor chiar contează pentru că banii vor fi folosiți pentru viitoare spectacole.
Unii îl îmbrățișează, alții îi aduc sticle de vin și borcane cu miere, dar toți zâmbesc când îl văd pe Homorodean. Toată lumea îl salută pe „dirigu'”. Ai crede că e numele lui.
„Ei n-au dreptul, dar îi las să-mi spună așa. Pentru mine, dirigenția a fost un lucru extrem de important. Ultima clasă a mea, cea care a făcut posibilă Trupa Vianu, îmi spunea dirigu'. Și așa am rămas dirigu' cu toată lumea. E o poreclă fericită”, spune profesorul de informatică.
Mai sunt câteva minute până când începe primul spectacol din noul sezon al trupei de musical, la jumătatea lunii septembrie. Homorodean dă ultimele bilete. Au venit foști elevi să îi ureze succes, dar și mulți susținători ai echipei.
PĂRINTE: Începem în forță, da?
HOMORODEAN: În forță, în forță!
Și chiar au început în forță. „Romeo și Julieta”, spectacolul de debut din sezonul acesta, a fost un succes. Actorii, toți elevi la „Vianu”, energici și implicați, au pus în scenă tragedia scrisă de William Shakespeare până la ultimul detaliu. De la Actul I și până la pauză. De la pauză și până la finalul Actului II.
Cu emoțiile primului spectacol din sezon, cu stângăcia unora dintre actori, cu mici alunecări de voci, cu câteva probleme tehnice, vianiștii au reușit să ridice toată sala în picioare la final de spectacol.
„Vrem să îi mulțumim lui dirigu'! A reușit să ne insufle această pasiune pentru teatru și să ne unească pe toți”, încheie protagonista spectacolului. Acum toată sala scandează: „Di-ri-gu'! Di-ri-gu'! Di-ri-gu'!”.
Dirigu' e carismatic. E înalt, cu păr alb și cu ochelari, îmbrăcat mai mereu la costum.
ACTUL I. SCENA 2
Decor: O cameră înaltă, trei biblioteci de lemn, o canapea, un fotoliu, o măsuță de cafea și un televizor cu plasmă. În bibliotecă: cărți de informatică, sculptură, geografie, istorie și artă. Pe rafturi: fotografii din călătorii și fotografii cu familia. Marcel Homorodean stă pe fotoliu.
Marcel Homorodean este profesor la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” de 47 de ani. Aici a avut debutul ca profesor de informatică și tot aici l-a prins și pensia. De 7 ani de când s-a pensionat, se mulțumește cu o treime din normă.
În anul acesta școlar are doar două clase de a IX-a, dar în cei 47 de ani de carieră, Homorodean a fost contemporan cu peste zece mii de absolvenți de „Vianu”.
„Zece mii de oameni am cunoscut prin «Bună ziua!». Un stadion. Giuleștiul aproape”, glumește profesorul.
Școala i-a dat ocazia să fie alături de oameni inteligenți, spune el. Așa vorbește despre toți elevii lui. „Au învățat cât au învățat de la mine și pe urmă am învățat eu de la ei cât am putut”.
Foștii lui elevi nu au nume celebre. Nu sunt nici fotbaliști, nici cântărețe. Își amintește cu drag de mulți și cu unii încă mai ține legătura. „În general, li se pierde urma. La noi e o prietenie și o pasiune de patru ani. Începe într-a IX-a, se termină într-a XII-a. Pe urmă, din vina ambelor părți, se destramă relația pentru că trebuie să te concentrezi pe noua generație și ceilalți își duc drumul mai departe”.
În total, Homorodean spune că a învățat și le-a predat elevilor vreo 12 limbaje de programare. „Când ajungeam să spun: «în sfârșit, am început și eu să mă adaptez», venea directorul și spunea: «nu, nu, nu, lasă asta, acum se face limbajul Pascal»”, povestește profesorul.
C++, unul dintre cele mai populare limbaje de programare comerciale, a fost salvarea lui. „Am ajuns cu bine la pensie și datorită acestui limbaj. Îi mulțumesc sfântului care se ocupă de informatică că a adus pe lume C-ul ăsta!”.
Ca profesor, trebuie să știi cam de toate, dar „nu poți să-i ceri unui profesor să știe tot”. Nici lui Homorodean.
Tot ce a știut, însă, e că e în regulă să fii depășit, uneori, de propriii elevi. Din primii ani de carieră își amintește de o clasă cu trei elevi foarte buni. „Era o pasiune. Ei nu făceau nici zoologie, nici fizică, nici chimie. Ei făceau informatică. Și pătrundeau foarte adânc. Normal că nu puteam să mă duc să le spun «Ascultă-mă pe mine!», când ei știau foarte multe de la început”.
Șerban, un alt elev de care își amintește Homorodean, dădea rezultatul corect imediat ce termina de spus textul problemei. „E foarte aiurea când îți dai seama că e clepsidra întoarsă greșit. Adică el e elevul și eu sunt dascălul. Pe Șerban eu cred că în viața mea nu l-am învățat nimic”.
Homorodean spune că nu a făcut niciodată un clasament sau vreun tabel în Excel cu cei mai buni elevi. Buni sau răi, sclipitori sau neglijenți, au fost toți ai lui.
Când vine vorba despre apropierea de elevi, filosofia lui Homorodean e simplă: profesorul nu trebuie să pună niciodată catalogul între el și elevi. Nici la propriu, nici la figurat.
„În general, profesorii se ascund. După un catalog, de exemplu, când trec pe coridor. Să nu cumva să-l privească în ochi elevul. Și atunci, pentru mine a fost o tentație de a reuși să nu pun catalogul niciodată, nici fizic, nici imaginar, între noi doi, iar pentru asta am și descoperit punctul esențial: ca să poți să fii deschis și să ai o relație bună cu elevul, trebuie să faci ceva pentru el, înainte de orice”, explică Homorodean.
De spus, e ușor. De făcut, e mai greu. Dar a făcut. Și nu doar de la catedră.
Dintr-o întâmplare, un moment de „aberație”, așa cum îl numește Homorodean, în 2012 s-a născut Trupa de Teatru Vianu.
Într-o pauză, profesorul de informatică stătea de vorbă cu elevii clasei la care era diriginte.
HOMORODEAN: Domne', eu n-am văzut o piesă de teatru de când eram student. „Bună seara, Domnule Wilde!”, la Teatrul Nottara, cu marii actori de atunci.
ROBERT MUNTEAN:: Dacă nu ați văzut, hai să facem noi!
HOMORODEAN: Pai, stai un pic, că e cu muzică, e cu dans.
ROBERT MUNTEAN: Și ce dacă, hai să încercăm!
Zis și făcut! Spectacolul de debut, „Buna seara, Domnule Wilde!”, a avut premiera pe 3 iulie 2013, pe scena Teatrului Nottara.
Acum, „Trupa Vianu” are 11 ani de existență. În „Sala Vianu”, multe generații de liceeni vianiști au cântat și au dansat pentru prima oară, au legat prietenii, au râs și au plâns, au visat și și-au îndeplinit visuri. Tot aici, unii au început să privească către scene mai mari. Și acolo au ajuns. Robert Muntean, cel care i-a propus lui Homorodean să joace primul spectacol, este acum actor la Teatrul Evreiesc de Stat din București.
Spectacolele au fost multe. Vreo 200. „Chirița în Provincie”, „Romeo și Julieta”, „Notre - Dame de Paris”, „Mamma Mia”, „Grease”, „Fantoma de la Operă” și „My Fair Lady” sunt puse în scenă de trupă în fiecare an.
„Noi am zis că o să jucăm trei spectacole. Dar n-a fost așa. A fost un noroc faptul că am jucat două sute de spectacole”, spune profesorul.
Acum, elevii nu mai vin la „Vianu” doar pentru informatică. Unii afirmă cu multă convingere că alegerea e legată și de trupa de musical a colegiului. Au venit să cânte, să danseze și să urce pe scenă.
Homorodean are 11 ani experiență în a-i coordona pe liceeni la teatru. La el în sufragerie, pe fotoliu, butonează mai bine de un minut telecomanda de la televizorul cu plasmă. Pune pe YouTube „Fantoma de la Operă” jucată de elevii lui.
Decorurile, ținutele, luminile, coregrafia, traducerile aparțin trupei. „Toate sunt ale noastre”, spune. Mai sunt doar zece zile până la următorul spectacol.
„Sunt atașat cultural la Vianu. Mi-a fost frică de pensie, acum nu-mi mai e. Visam să joc table în Cișmigiu, dar n-am timp de așa ceva. Tot ce fac eu acum e mai bine în afara clasei decât în clasă”, zâmbește Homorodean.
Și echipa de teatru nu e singurul lucru de care se ocupă la „Vianu”. În 1988, a citit despre cursa de canotaj dintre Cambridge și Oxford, o competiție cu peste 100 de ediții. Cinci ani mai târziu, la „Vianu” s-a jucat pentru prima dată un meci de fotbal între elevi și profesori.
De atunci a devenit tradiție. „Ajungem la ediția 40 anul viitor. Le mai dau câte 10 lei la fiecare să mă lase să dau și eu în minge. Nu contează cine câștigă”, râde profesorul.
Tot ce face la „Vianu” e pentru elevi. „Învățământul ar trebui să fie fericit. Și nu e. Dar cel puțin pe acolo, pe colțul meu, e uneori fericit”. Asta îl mulțumește.
Pentru „Vianu”, a făcut o trupă de teatru și un meci elevi - profesori. Pentru liceele din toată țara, a făcut multe manuale de informatică.
Una dintre cele trei biblioteci de lemn, cea din dreapta fotoliului, e adăpost pentru câteva dintre manualele pe care le-a scris Homorodean: „Știu fiecare carte unde e, în ce bibliotecă, pe ce raft”. Știe, așa că se ridică de pe fotoliu și pune pe măsuța de cafea opt manuale scrise de el.
Doi, patru, șase, opt. Mai adaugă șase.
Zece, douăsprezece, paisprezece.
„Mamă, s-au îngălbenit”, spune. Și tace.
Timpul nu iartă nici măcar cărțile, așa că Homorodean, la cei 72 de ani ai lui, s-a hotărât să se bucure doar de prezent.
„Azi e o zi foarte frumoasă. Nu mă întreba de mâine. E o întrebare la care nu pot să-ți răspund. Chiar te bănuiesc că ești răutăcioasă dacă mă întrebi”, îmi spune râzând.
Are o agenție de turism de care se ocupă împreună cu soția lui, Roxana. N-a fost în Bulgaria, în Grecia, în Norvegia și în Suedia. În rest, a văzut toată Europa.
Din America a văzut New York-ul, iar în Asia și în Africa a fost „cu ochiul”. „Am fost în Istanbul și m-am uitat peste Bosfor și am văzut Asia. Și undeva în sudul Spaniei se vedea Coasta Africană”.
ACTUL II. SCENA 1
Decor: Ora 18:00. E deja întuneric afară. E întuneric și frig. E și normal, doar e decembrie. E miercuri, deci Homorodean e în laboratorul de informatică. Miercurea are ore cu una dintre clasele de-a IX-a.
S-a sunat de ieșire, așa că proaspeții liceeni încep să-și strângă lucrurile. Homorodean le amintește să nu-și uite nimic în clasă. La plecare, le îmbrățișează pe fete, iar cu băieții dă noroc.
„Elevii nu vin la orele mele cu stres, nu vin supărați. Încercăm să găsim întotdeauna ceva în plus față de litera manualului. E taina profesorului, să zic așa. A unui profesor care e pasionat de meseria lui”, spune Homorodean.
Se bucură, pe de-o parte, că are mai puține ore la școală. „Am o treime din normă. Într-un fel e foarte bine. Că nu sunt încărcat, am timp să socializez cu colegii. Toată lumea mă cunoaște și eu îi cunosc. E singurul loc în care nu mă grăbesc”.
Dar mărturisește că, pe de altă parte, nu ar putea rezista fără orele de la „Vianu”: „Pentru mine a fost o panică totală vârsta de 60 de ani pentru că mă gândeam: vine pensia!”.
Chiar și după pensionare, pasiunea l-a făcut să mai rămână în colegiu o vreme. Din toată activitatea lui, e cel mai mândru de trupa de musical. „Când îi văd pe copiii ăia minunați… Ei sunt norocul meu!”.
Ei și toți cei care au susținut trupa. „Trebuie să ai decoruri, ținută, lavaliere, lumini, sunet. Pentru că oricâtă bunăvoință ai avea, dacă nu ai și niște resurse, nu poți să faci treaba asta”.
ACTUL II: SCENA 2
Decor: Sala Vianu. Decor și ținute de iarnă, lavaliere, lumini, sunet. Începe ultimul spectacol din 2023, un spectacol cu secvențe din musicaluri celebre și cu multe colinde.
HOMORODEAN (face prezentările): Raluca e jurnalistă, scrie despre mine.
MAIA MORGENSTERN: Meritați!
Mai sunt câteva minute până începe spectacolul. Pe unii invitați îi conduce Homorodean la locul din sală. În mâna dreaptă ține foaia A4 cu planul sălii și în mâna stângă ține căștile.
Părinții fac ultimele retușuri. Pe rândul al treilea, în primele locuri de lângă culoar, o mamă își dă fetița cu fixativ în păr. Pe rândul al cincilea, un bărbat a început să facă fotografii, deși cortina e încă trasă.
Pentru spectatori, seara abia a început. Dar actorii sunt în sală de la ora 12, iar Homorodean de la ora 14.
Se deschide cortina. Ultimul spectacol din 2023 s-a terminat într-o ploaie de aplauze. Toți s-au bucurat de prezent, așa cum i-a învățat dirigu'.
CLAUDIA ANGHEL: Nu e nimeni pregătit să preia ce face Marcel.
Nici Homorodean nu știe cine se va ocupa de trupă când se va retrage el. Dar acum e aici. Și poate va fi și mâine, și poimâine. „M-au întrebat și colegii mei și am zis «Băi, deocamdată sunt aici. Lăsați-mă în pace!».
Dacă aveți o sugestie de articol, temă pe care să o abordăm sau o observație legată de acest material, vă rugăm să ne scrieți pe adresa redactie@scoala9.ro.
