Dacă e să găsim o parte bună pandemiei, asta ar fi că ne-a învățat să ne spălam pe mâini. Desigur, sistemul de învățământ, atât de greu încercat în pandemie, ar fi trebuit să fie primul care trage niște concluzii pentru că, vorba aia, face educație. Sau așa ar trebui.
Am mers anul acesta, post-pandemie, în foarte multe școli gimnaziale și licee. Există săpun lichid? Hârtie igienică? Uscătoare de mâini? I-am întrebat pe copii și au râs copios. „Da’ de unde?”, mi-a răspuns o domnișoară de liceu.
Ajung în școli pentru a livra niște ateliere de dezvoltare de abilități. Ne jucăm și învățăm să ne gestionăm emoțiile, să comunicăm eficient, să ne cunoaștem și să evoluăm. Cum să fac să îi învăț să respecte instituțiile statului, atâta timp cât statul un le acordă un respect elementar, creându-le condiții decente? Rostul școlii at trebui să fie și acela de a le oferi copiilor vise.
Îmi aduc aminte de o școală unde s-a construit o toaletă nouă, frumoasă. O fetiță de clasa a doua petrecea foarte mult timp la toaletă pentru că îi plăcea să stea în locul acela, în timp ce acasă avea toaletă în curte. Nu știu ce o să facă cu viață ei, dar pot să jur că o să-și dorească să trăiască în așa fel încât să aibă toaletă în casă, cu apă curentă, gresie și faianță. Și deja e un mare pas în plus.
Dacă un restaurant din orice cartier sau un hotel ar avea toaletele la fel cum le au școlile, am vedea zile la rând la buletinele de știri cum organele de control dau amenzi și închid unități. La școli merge și așa.
Eu intru întotdeauna la toaleta elevilor și le sugerez și domnilor inspectori ca, atunci când evaluează activitatea managerială, să treacă pe acolo, pentru că de multe ori există diferențe majore între toaleta elevilor și cea a profesorilor.
Și, dacă vrei să vezi cât de implicat e un director de școală, cam acolo ar trebui să înceapă orice evaluare: cât de mult iși respectă instituția elevii, astfel încât să le asigure un minimum de decență.
Aici nu există diferență între rural si urban, cam toate arată la fel.
Am intrebat un director cum face ca în școala pe care o manageriază să existe întotdeauna hârtie igienică, săpun lichid, ba chiar uscatoare de mâini și apă caldă.
„Consider că în definiția stării de bine, într-o școală, intră și asigurarea minimă a condițiilor igienico-sanitare specifice secolului în care trăim: hârtie igienică, săpun, apă caldă, dezinfectanți. Par la prima citire lucruri banale, care nu ar necesita costuri prea mari, o problemă minoră care devine majoră pentru orice director de școală atunci când face bugetul. Chiar dacă sunt consumabile, deseori bugetul școlilor este pe avarie, întotdeauna existând la nivel local alte prioritați .care se văd cu ochiul liber. Din experiența mea, există două condiții: să ai, ca manager, creativitatea de a cere (consiliului local, primarului, asociației de părinți, marilor centre comerciale etc.) și să dai peste un primar openminded ca al nostru. După ce le ai pe toate acestea, trebuie să te întorci către elevi, către educația lor sanitară, pentru că și aici am întâmpinat probleme.
Țin minte că, în primul an când am pus în băi săpun lichid și hârtie igienică, toate au dispărut în prima zi. Le-am regăsit în grupurile sanitare și chiar pe pereți. Pentru a mai diminua costurile, în timp, am montat și uscătoare de mâini și încălzitoare instant pentru apă, la fiecare chiuvetă. Îi sfătuiesc pe colegii mei să insiste și pe palierul sponsorizărilor. Trimiteți e-mail-uri către cei care produc/vând astfel de produse. Vă spun că este imposibil să nu obtineți sponsorizări.”
Acum este vacanță. Și e timp suficient să lucrăm în interiorul școlilor, în loc să punem lacătul pe ușă și să-l mai deschidem abia cu două săptămâni înaintea începerii unui nou an școlar. Nu e foarte complicat, trebuie doar să abandonăm un pic confortul de a spune „nu se poate”.
