Editorial. Școala este locul, drumul și frumusețea

Editorial. Școala este locul, drumul și frumusețea

Am citit multe (am vrea să spunem toate, dar poate că nu e așa) comentarii la articolele pe care le-am publicat în „Școala 9”. Unii dintre cititorii noștri ne-au dat dreptate, alții ne-au înjurat, a fost și o categorie care ne-a recomandat să mergem în școli să vedem care este realitatea (deși în fond noi nu am părăsit niciodată școala, deci transmitem de la fața locului). „Dacă doriți o recredibilizare a învățământului de ce scrieți asemenea articole?” ne-a întrebat cineva. 

27.10.2021

de Monica Halaszi și Horia Corcheș

„Nu mai scrieți despre cazuri care nu ne fac cinste”, ne-a transmis un cititor. „Ar fi bine să nu mai transmiteți mesajul că profesorii care nu predau discipline de examen nu fac nimic”, ne-a sugerat un altul.

Ne vom opri la acest ultim comentariu pentru a clarifica un aspect din viziunea noastră asupra rolului școlii și implicit a profesorilor. Și chiar nu credem că viziunea noastră este chiar atât de diferită de a majorității.

Așadar...

CREDEM că...

...școala este acel loc creat pentru a transforma, pentru a permite înflorirea.

Este acel loc în care copilul vine/este adus pentru a deveni, iar devenirea presupune schimbare și cunoaștere. Copilul vine/este adus pentru a parcurge un drum – iar drumurile sunt frumoase nu numai pentru că te duc spre destinație, ci pentru că te pun în fața unor situații al căror rol este de a te ajuta să crești. Sigur, există drumuri netede sau accidentate, există pietre de care te împiedici sau câte o băltoacă în care calci din greșeală, există flori pe marginea drumului (și le admiri sau le culegi), scaieți – de care cu greu reușești să scapi și te cam enervează, uneori simți să te plictisești (fiindcă drumul este monoton), alteori te simți provocat, te oprești să privești, să cercetezi, să analizezi, să compari, să evaluezi, să emiți judecăți de valoare, să desenezi, să scrii o compunere, să cânți, să te rotești în pași de dans. Sunt momente în care o iei la fugă sau faci sărituri ca mingea sau câte o genuflexiune. Și ca să faci față unui drum, oricărui drum, este important să știi să comunici în limba țării tale și în limba celorlalți, să utilizezi științele în rezolvarea unor probleme, să apelezi la instrumente digitale, este important să înveți cum să înveți, să manifești interes pentru autocunoaștere, spirit de inițiativă și de antreprenoriat, să te implici social și civic și să te fii deschis la fenomenul cultural.

...școala este acel loc în care se țese adultul de mâine.

Fiecare dintre disciplinele școlare are rostul ei în tapiseria finală (permiteți-ne să folosim această metaforă), iar tapiseria aceasta nu se elaborează la întâmplare, după cum îi trăsnește omului care mânuiește războiul de țesut, ci pe baza unui model prestabilit. Și pentru că trebuia să poarte un nume, modelului i s-a spus profilul de formare al absolventului. Componentă reglatoare a Curriculumului național, profilul de formare al absolventului descrie de fapt așteptările față de elevi la finalul diferitelor cicluri ale învățământului preuniversitar prin raportare la cerințele exprimate în diverse documente de politică educațională, în studii de specialitate și mai ales în Legea Educației. În fond, acest profil de formare al absolventului reprezintă imaginea de ansamblu asupra a ceea ce ne dorim ca elevul de astăzi să devină ca adult. Și la devenirea aceasta contribuie în mod egal toate disciplinele: limba și literatura română, limbile străine, tot ceea ce se regăsește sub cupola STEM (matematica, științele, tehnologia), istoria, geografia, științele sociale, artele, sportul. Cum poți să fii întreg în viață fără vreuna dintre disciplinele enumerate mai sus? Da, sunt discipline considerate cenușărese, dar basmul ne învață că sub hainele ponosite ale Cenușăresei se afla viitoarea regină. Din păcate, amânarea acelor evaluări transdisciplinare propuse de Legea Educației favorizează clivajul dintre discipline (în viziunea multora sunt importante doar disciplinele din care se susțin examenele naționale, iar celorlalte li se pune eticheta de neimportante).

...școala este locul în care înflorirea se produce și ca formă a cunoașterii de sine.

Ca formă a descoperirii sinelui, a recunoașterii diversității emoționale din interioritatea ta, a descoperirii cum se raportează aceasta la ceilalți, a învățării mecanismelor prin care interioritatea ta să nu intre în coliziune fatală cu a celorlalți. Și asta nu se poate face decât tot prin acees la diversitate, prin empatizare cu ea, prin înțelegerea ei, prin interpretarea ei. Diversitatea disciplinelor de studiu este și ea o formă de înțelegere a diversității umanului.

...școala este acel loc care produce tapiseria plus încă ceva.

Îmi amintesc de un fel de povestioară pe care nici nu știu unde am auzit-o. De fapt nu este tocmai o povestioară, ci un soi de tantră. Totul pleca de la îndemnul de a privi o floare despre a cărei frumusețe trebuia apoi să vorbești, după ce îi vei fi găsit locul. Locul frumuseții, a se înțelege. Unde, în ce constă frumusețea florii? Și oricât ai fi căutat frumusețea florii în compoziția ei chimică și în părțile componente, în sol, în fertilizatori și în măiestria grădinarului, concluzia la care vei fi ajuns este că frumusețea este mai mult decât suma părților din care este alcătuită floarea. Frumusețea este dincolo de floarea însăși.

Care este viziunea noastră asupra școlii?

Școala este locul în care frumusețea începe să se nască. Prin asocierea tuturor culorilor, a tuturor formelor, a tuturor esențelor, sunetelor și ideilor. Niciodată nu vom fi împotriva frumuseții, niciodată nu o vom ultragia. Și știm foarte bine că decupând din întreg o parte, nu ai cum să produci decât sângerări și răni. Și prin toate acestea, de fapt, spunem că școala nici nu este un „loc”. Școala este o inimă, care se hrănește cu ce primește de la celelalte părți ale unui întreg și la rândul ei asigură hrana fiecări părți a întregului. Școala este însăși frumusețea de dincolo de ea.

Foto: Dumitru Angelescu

Profesori de Școala 9


„Profesori de Școala 9” este o rubrică bilunară scrisă de Monica Halaszi și Horia Corcheș.

Monica Halaszi lucrează în domeniul educației de 30 de ani. Predă limba și literatura română, este autoarea unor programe și manuale școlare, formator național și inițiatoarea concursului „Lectura ca abilitate de viață”. A publicat articole pe teme de educație în Dilema veche și în Tribuna învățământului. Și-ar dori ca școala românească să se recredibilizeze, iar vocea profilor să conteze cu adevărat. Nu crede că i s-ar fi potrivit o altă profesie, urăște când i se spune că este dascăl și și-ar dori să călătorească mai mult. Și fiindcă îi place să analizeze diverse aspecte din domeniul educației, s-a decis să scrie despre ele.

Horia Corcheș este prof de română. A fost prof și la țară, și la tehnologice, și la colegii de top. Este autorul romanului pentru copii „Istoria lui Răzvan”, al romanului „Partaj”, dar și al altor proze scurte sau poezii. Scrie săptămânal în revista Dilema veche. Ca profesor, îi place să transforme predarea clasică a limbii și literaturii române într-una mai prietenoasă. A scris manuale școlare, diverse auxiliare didactice, este membru în varii comitete și comiții, dar îi place, în egală măsură (cel puțin...) să se dea cu bicicleta, să meargă la sală, să stea la soare pe plajă sau să citească în balcon. 

 

CUVINTE-CHEIE

ce reprezinta scoala, ce trebuie sa fie scoala, educatie, monica halaszi, horia corches

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile