EDUCAȚIA ÎN LUME. Prima regulă pentru redeschiderea școlilor americane: purtarea măștilor. Cele mai căutate joburi vor fi cele în inteligență artificială

EDUCAȚIA ÎN LUME. Prima regulă pentru redeschiderea școlilor americane: purtarea măștilor. Cele mai căutate joburi vor fi cele în inteligență artificială

Președintele Joe Biden se va ține de cuvânt și va redeschide toate școlile în primele o sută de zile de mandat. Iar prima regulă și cea mai importantă va fi purtarea măștilor. Criza Covid a schimbat ceea ce înseamnă educația și a determinat antreprenorii să fie creativi. O companie daneză vrea, de exemplu, să ajungă la 10 milioane de elevi prin intermediul laboratoarelor virtuale de științe. Dar tot pandemia lovește cele mai vulnerabile țări: ca să răspundă crizei de personal, Rwanda a început să angajeze mii de profesori fără nicio experiență sau calificare.

21.02.2021

de Andreea Archip. Foto: Shutterstock

Danemarca. Laboratoare virtuale de vânzare pentru școli

Creativitatea antreprenorilor s-a îndreptat în pandemie către soluții educaționale. Danezul Andreessen Horowitz a investit milioane în laboratoare virtuale, care le oferă elevilor experimente cum ar fi creșterea sau izolarea bacteriilor, dar și animații 3D despre biodiversitatea exoplanetelor, teste de tip quiz și chiar un asistent virtual. Creația sa, Labster, vinde practic simulatoare de știință pentru școli și deja investitorii din Silicon Valley au oferit 60 de milioane de dolari pentru dezvoltarea companiei. În prezent, Labster are peste 2000 de colegii, universității și licee înscrise pe platformă, scrie Techcrunch. Compania își propune să ofere lecții de știință pentru 100 de milioane de studenți în următorii ani. Labster oferă diferite niveluri de acces în laboratorul virtual.

Marea Britanie. Cu o treime mai multe înscrieri la școlile de asistente medicale

Universitățile engleze care au cursuri de asistență medicală au înregistrat un număr record de înscrieri în pandemie. Numărul celor care s-au înscris la aceste cursuri este cu 32% mai mare decât în mod normal. Și „de vină” ar fi poveștile motivaționale din pandemie cu personalul medical curajos, scrie BBC. Dintre aplicanți, cei mai mulți sunt persoane care inițial abandonaseră școala. S-au întors să învețe științe medicale și în jur de 10 mii de persoane în jurul vârstei de 35 de ani. Cererea de școlarizare vine și să sprijine nevoia de personal din spitalele din Marea Britanie. Guvernul a promis de altfel că va putea astfel să angajeze 50 de mii de asistenți medicali în plus în sistemul public.

SUA. Măștile de protecție, prima condiție pentru redeschiderea școlilor

Președintele Joe Biden a promis că va redeschide școlile în primele 100 de mandat. După luni întregi de negocieri cu uniunile sindicale, Centrul pentru Controlul și Prevenția Bolilor a emis un nou ghid pentru redeschiderea școlilor americane. Cele mai importante reguli sunt purtarea purtarea universală a măștilor și distanțare între elevi, arată Al Jazeera. Ca să-i readucă la școală pe toți cei 55 de milioane de elevi, trebuie respectate normele de igienă și să se facă anchete epidemiologice la fiecare caz, mai arată recomandările. „Știm că am avut focare în școlile în care au fost breșe în ceea ce privește purtarea măștilor”, a spus Rochelle Walensky, directoarea Centrului pentru Controlul și Prevenția Bolilor. Vaccinarea profesorilor nu va fi o condiție pentru redeschidere. În prezent, doar 44% dintre școlile districtuale au oferit educație față în față, dar din ianuarie au început să redeschidă treptat.

Rwanda. Sunt recrutați peste 10 mii de profesori

Criza profesorilor calificați a determinat guvernul rwandez să angajeze 10.864 de profesori de școală primară și de gimnaziu necalificați. Aceștia au primit un contract de probă de un an de zile și după această perioadă lu se va cere să urmeze un curs de pedagogie obligatoriu pentru a obține un contract perioadă nedeterminată, potrivit All Africa. De asemenea, din cauza crizei de personal, guvernul a luat decizia de a elimina examenele de intrare în sistem.

STUDIU. Specialiștii în inteligență artificială, cea mai căutată categorie profesională

Un studiu realizat de Deloitte arată că majoritatea companiilor trec printr-o criză de personal specializat în inteligență artificală, fie că vorbim de dezvoltatori web, ingineri, cercetători sau analiști de date, scrie Inside Big Data. Stă cel mai bine în această zonă Irlanda, potrivit unei cercetări din 2019. Inteligența artificială a devenit esențială în viața de zi cu zi, iar China este printre țările care deja au gândit programe de pregătire pentru tehnologia viitorului, inclusiv inteligență artificială. Și Finlanda are programe pe bază de proiect pentru a-i învăța pe elevi să colaboreze și să rezolve probleme.

Andreea Archip

editor coordonator

A terminat Facultatea de Jurnalism la Iași. A fost redactor-șef la „Opinia Studențească”. În 14 ani de presă, a lucrat la Evenimentul Zilei, Adevărul, TVR - Departamentul Știri, Digi 24 și Libertatea, unde este reporter și în prezent. A lucrat așadar în presă scrisă, televiziune și online. Domeniile de interes au fost mereu din domeniul social: educație, drepturile omului, sănătate. 

CUVINTE-CHEIE

danemarca, inteligenta artificiala, masti, redeschidere scoli sua,

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile