Peste jumătate din copiii din România contemplă ideea de a-și construi viitorul în străinătate, din cauza lipsei de oportunități educaționale și a neîncrederii sau nemulțumirii față de condițiile de viață din România. Această statistică ar trebui să ne cutremure pe toți: de la „simpli” cetățeni, până la guvernanți. Din păcate însă, am ajuns să mă număr și eu printre ei.
O dirigintă și eleva ei de clasa a X-a povestesc cum li s-a schimbat viața de când s-au închis școlile.
Aurora Liiceanu, 79 de ani, scriitoare și specialistă în psihologie, povestește despre doamna Klug, profesoara sa de engleză din liceu, pe care a reîntâlnit-o peste ani și a cunoscut-o, în sfârșit, în afara orelor de la școală. Acea profesoară reușea să ducă de mână elevele într-o lume a poeților englezi care nu apăreau în manuale. În schimb, profesoara de română, o doamnă cu părul făcut sărmăluțe, era dură, deloc creativă și obișnuia să le critice lucrările. Nu lăuda pe nimeni.