ALT-Școala. Când se gândește la meseriile viitorului, Rareș Bișag este convins că vor avea legătură mai ales cu spațiul. Așa că îi pregătește din timp pe elevi și studenți în sensul ăsta: să știe din ce e alcătuit un satelit și chiar să construiască unul. A gândit, alături de colegii săi din organizația Romanian Space Initiative, o platformă educațională pentru copii, care vor putea învăța aceste noțiuni folosind realitatea augmentată. Proiectul SpacedIN a ajuns în finala competiției Innovators for Children organizată de Impact Hub București, în parteneriat cu BRD Groupe Societe Generale.
Aproape 119.000 de elevi susțin astăzi proba scrisă obligatorie a profilului din cadrul examenului de bacalaureat. Asta înseamnă că susțin fie proba la matematică, fie la istorie. După tragerea la sorți, la proba de matematică, profilul Mate-info, a căzut varianta 1.
„Care este cel mai puternic exemplu de progres pe care l-ați observat la un elev, o transformare care v-a făcut să înțelegeți cât de mult poate schimba lectura felul în care un copil percepe și exprimă realitatea?” Aceasta e întrebarea pe care au primit-o profesorii de învățământ primar care au participat la atelierele de literație Badabum Explorator, organizate de Asociația Punctart. Răspunsurile lor sunt pline de emoție și speranță.