Diana Găbureac a luat o hotărâre când a citit cerința primului subiect la olimpiada de lectură: nu va avea o abordare previzibilă. A primit un text de o autoare ucraineană și i se cerea să își exprime punctul de vedere în legătură cu „societatea estică care tinde să respingă valorile occidentale”, spune ea, într-un interviu pentru Școala 9.
Strategia tinerei la Olimpiada „Lectura ca Abilitate de Viață” (OLAV) a fost, așadar, originalitatea: „Am intuit că ceilalți participanți vor aborda situația actuală din Ucraina, mai ales fiind vorba de o autoare ucraineană și am încercat să scriu altceva. Am discutat despre situația din Iran de acum câțiva ani, când a avut loc o emancipare a femeii, chiar dacă nu la nivel total”, explică Diana.
La 14 ani citea cărți despre „femei din zona estică fie măritate cu forța, fie abuzate”
În lucrarea ei, a făcut multe trimiteri la volumul „Prizonieră în Teheran. Cum am supraviețuit într-o închisoare iraniană” de Marina Nemat, pe care își amintește că l-a citit când era prin clasa a VIII-a și care a impresionat-o la acel moment: „Obișnuiam să citesc încă de pe atunci tot felul de cărți crude, care vorbeau despre femei din zona estică fie măritate cu forța, fie abuzate. Era un tablou crud pentru o fată de 14-15 ani, dar m-a stimulat să îmi deschid ochii spre cum stă situația în alte colțuri ale lumii, poate pentru a aprecia mai mult că m-am născut aici”.
Diana Găbureac a luat primul loc la olimpiada de lectură din acest an
Pentru proba orală, Diana a avut de citit romanul „Ciuma” de Albert Camus și de dezbătut, alături de o participantă din Alba, sintagma: „Nimic pe lume nu merită să te facă să renunți la ceea ce iubești”. S-a bazat și de data asta pe intuiția ei: „Am decis să fiu spontană, pentru că în momentul în care participi la o probă orală se simte orice parte regizată. Mi-am dorit să fie o discuție liberă și partenera de conversație a fost de acord. Am fost noi, am fost originale și cred că asta a contat cel mai mult”.
Diana a făcut referire, în răspunsurile ei, la cartea lui Camus precum și la alte lecturi personale, însă a adus în discuție și situații de viață: „Discutând despre dorința de a-i salva pe ceilalți din iubire, am abordat și situația de acum câțiva ani din Colectiv”, mai spune adolescenta. „A fost un subiect dureros de dezbătut, dar am încercat să ne concentrăm și să ne gândim la cum unii dintre salvatori au murit intrând din nou în club pentru a-i salva pe cei pe care îi iubeau”.
„Când am ieșit din sală, am închis ușa și ne-am îmbrățișat”
Tânăra nu a tratat proba ca pe o competiție, ci s-a bucurat de posibilitatea de-a lega o prietenie cu partenera de dezbatere: „Am jucat această dezbatere nu ca pe un meci de debate, nu ca pe un joc în care ar trebui să avem un învingător și un învins, ci am discutat cu foarte multă naturalețe. La final, când am ieșit din sală, am închis ușa și ne-am îmbrățișat”, își amintește ea. Ambele au obținut punctajul maxim la proba orală.
Elevele au păstrat legătura. „Încă mai vorbesc cu coechipiera mea, împărtășim titluri de cărți, de piese de teatru. Mă bucur mult să mi se reconfirme că OLAV nu este doar o olimpiadă, ci o experiență completă în care ai ocazia de a-l cunoaște într-adevăr pe celălalt”, mărturisește Diana.
Una dintre marile bucurii ale Dianei a fost că olimpiada s-a desfășurat în Capitală: „La finalul fiecărei probe, îmi luam rucsacul în spate și mă plimbam”, spune ea. „Bucureștiul este cu adevărat orașul meu de suflet din România. După probe, îmi puneam aplicația de Hărți pe telefon și încercam să trec prin tot felul de locuri”.
Eleva a terminat clasa a XII-a și are mai multe opțiuni profesionale pentru viitor
Inclusiv experiența de a sta la cămin s-a dovedit plăcută: „Deși inițial obișnuiam să văd o tensiune în a fi departe de casă și în a mă adapta la diverse condiții de cazare, am stat la cămin și mi-am făcut mulți prieteni și acolo”, mai povestește adolescenta.
Rezultatele olimpiadei au fost o surpriză pentru Diana, care nu credea că o să ajungă în top: „Plecasem fără așteptări de acasă, deci nu pot spune că simțeam vreo tensiune în ceea ce privește afișarea rezultatelor. Mi-a fost reconfirmat faptul că lucrurile cele mai frumoase ni se întâmplă atunci când ne așteptăm mai puțin”.
Pasiunea pentru anumite domenii e mai importantă decât rezultatul
Tânăra e conștientă că învață de fapt pentru ea și din dorința de a ști mai mult despre domeniile care o pasionează: „Îmi doresc să învăț pe acest subiect pentru că îmi place, mi se pare interesant și vreau să știu mai mult. Niciodată pentru că am nevoie de o notă mare, pentru că îmi doresc un rezultat sau pentru că vreau să mă calific la următoarea etapă”. De aceea, spune ea, nu a rezolvat niciodată subiecte „pe bandă rulantă”.
La finalul clasei a XII-a, Diana încă nu și-a ales un domeniu pe care să-l aprofundeze pe viitor, căci o atrag diverse: „Cel puțin de două-trei ori pe săptămână port această discuție (n. r. – legată de alegerea facultății) cu cineva și cred că de fiecare dată răspunsul este unul diferit”, povestește ea. „Astăzi mă văd jurnalist, mâine mă văd profesoară de literatură, poimâine doctoriță și, cine știe, poate săptămâna viitoare voi dori să fiu un informatician de renume”. În ultimii ani, de exemplu, Diana a fost gazda unei emisiuni pentru tineri la postul de televiziune locală M9 TV din Mureș.
Până acum, a fost acceptată la profilul Computer Science al Universității Jacobs din Bremen, o cunoscută instituție americană privată din Germania. Vestea asta i-a dat Dianei curaj în ceea ce privește urmarea unui domeniu real, însă, în urma rezultatului de la OLAV, tânăra nu exclude nici posibilitatea să studieze la Facultatea de Litere.
Este convinsă, totuși, că hotărârea privitoare la facultate nu este decisivă pentru viața unui tânăr și rămâne deschisă la oportunitățile care îi vor ieși în cale: „Cred că viitorul nostru nu se rezumă la domeniul pe care îl alegem din punct de vedere profesional. Eu rămân deschisă în privința opțiunilor mele, așa cum rămân deschisă la orice experiență de viață”, mai spune ea.
De ce contează sprijinul părinților și al profesoarei de română
Diana a învățat să citească pe la 3 ani, din câte își amintește. Mama ei, cititoare de cursă lungă, a fost cea care i-a pus pentru prima dată o carte în mână și care a încurajat-o permanent să își cultive pasiunea pentru lectură.
Una dintre cele mai clare amintiri pe care le are Diana din copilărie este legată de zilele în care ieșea în parc nu doar pentru a se juca, la fel ca majoritatea copiilor de vârsta ei, ci și pentru a citi: „Odată ce am învățat să citesc cursiv, mergeam în parc și citeam, iar copiii aveau senzația că am în mână o carte de poze și mă întrebau care e ideea cu respectivul text, cine îmi citește. Foarte mulți credeau că poate inventez, că spun eu o poveste în timp ce mă uit prin carte”, își mai amintește adolescenta.
„A murit Luchi...” de Otilia Cazimir a fost prima carte pe care a citit-o împreună cu mama ei. Nu înțelegea foarte bine despre ce era vorba, dar voia să priceapă povestea. „Și acum am întipărită în minte imaginea respectivei coperte, era galbenă și cu un scris albastru”, rememorează Diana.
Prin lectură, ea obține satisfacții pe termen lung. „Mergem la lucru pentru că ne dorim bani sau mergem să ne întâlnim cu prietenii noștri pentru că simțim acea satisfacție de moment. Pentru lectură nu simțim un rezultat imediat. Trebuie să se sedimenteze mii și mii de pagini pentru a vedea un rezultat, iar pe mine tocmai acest fenomen mă motivează să citesc”, mai explică tânăra.
Nu doar părinții, ci și profesoara ei de română, Raluca Marian, a atras-o pe drumul cărților prin ore „altfel”. Când studiau „La țigănci” de Mircea Eliade, de exemplu, puneau în scenă piese de teatru. „Iar în momentul în care am abordat tema iubirii în clasa a IX-a, fiecare dintre noi a trebuit să își găsească un partener cu care să reprezinte o mică scenetă cu un cuplu celebru din istorie sau din folclor”, mai povestește Diana.
Au impresionat-o, de asemenea, orele tematice: „La «Alexandru Lăpușneanul» fiecare a adus bucate dintr-o zonă diferită a țării. De fiecare dată, doamna profesoară a încercat să ne arate că literatura este mai mult decât un text în care încercăm să descifrăm ce spune autorul”.
„Pe unele cărți le aleg ca pe prăjituri, mă uit după copertă, știu că anumiți prieteni mi-au recomandat respectiva carte sau pur și simplu mi se pare interesantă și decid să o iau.”
Diana nu are un tipar după care își alege cărțile. Caută uneori recomandări pe platforma Goodreads sau chiar pe Instagram. „Nu spun niciodată nu unei cărți pentru că nu e genul meu sau nu dezvoltă o temă care îmi place”.
Speră să poată scrie într-o zi ca Mircea Cărtărescu, autorul ei favorit, pentru că: „scriitura sa e ca o miere zaharisită, atât de compactă și atât de dulce și totuși atât de plină de semnificație și de sens.”
Pentru Diana, lectura înseamnă libertate, motiv pentru care nu crede în recomandări care să funcționeze la toți cititorii. Este de părere că fiecare cititor trebuie să găsească singur ce i se potrivește și să se bucure de cărțile care îi ies în cale: „Îi sfătuiesc pe tineri să intre într-o librărie, să se lege cu o eșarfă la ochi și să aleagă poate cel mai neașteptat titlu, să lase puțin destinul să decidă pentru ei”.
