19 ani, studentă la Litere. Victimă fericită, învinsă iremediabil de cuvânt
Dacă vrei, poți. Dacă înveți, vei reuși. Cine e serios și muncește, îi va fi mai bine. Am auzit aceste marote de nenumărate ori. Cel mai recent, ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, spunea despre copiii ce provin din familii sărace că dacă învață, pot cumula bursa socială cu cea de merit, iar asta să fie o motivație suficientă pentru părinți „să trimită copilul la școală, nu la muncă”. Am ales să vorbim astăzi despre măsurile de combatere a abandonului școlar, adesea prezentate ca un panaceu, dar care nu pot trece nici drept plasture. Și despre disprețul de a da, de la înălțimea privilegiatului, greutate voinței înaintea putinței.
Pablo Pineda a obținut, în 1999, diploma de pedagog de la Universitatea din Málaga, Spania. Devenea astfel prima persoană din Europa cu sindrom Down care își încheia studiile universitare. Părinții l-au trimis de la început la școli de masă, însă până la liceu nu s-a lovit de prejudecăți, povestește el pentru Școala 9. Atunci, profesorii au votat dacă să-l primească sau nu în instituție. Nu aveau încredere că tânărul cu Down, o afecțiune cromozomială care se asociază și cu dizabilitate intelectuală, ar putea să se țină de liceu. În prezent, Pablo, 49 de ani, vorbește în companii despre integrarea socio-profesională a persoanelor cu dizabilități și joacă în filme.
Furia se naște și crește subtil, se manifestă distructiv, dar câteodată se fructifică în artă, sport, și în proiecte comunitare. Am vorbit cu psihologa Silvia Ciubotaru despre acest sentiment puternic, care ne dirijează emoțiile și viețile.