Emilia Șercan, jurnalista de investigație care scrie despre plagiate: „Ar trebui să existe sancțiuni mai drastice când vine vorba de teme și de examene”

Emilia Șercan, jurnalista de investigație care scrie despre plagiate: „Ar trebui să existe sancțiuni mai drastice când vine vorba de teme și de examene”

Într-un interviu pentru Școala 9, jurnalista Emilia Șercan, totodată lector la Facultatea de Jurnalism a Universității din București, vorbește despre cum a ajuns România să promoveze o cultură a plagiatului, de unde izvorăște ea și de ce se perpetuează. Pornind de la cazul ministrului Cercetării Florin Roman, care și-a plagiat lucrarea de disertație, jurnalista atrage atenția asupra faptului că responsabilitatea corectitudinii unei teze nu cade doar pe umerii autorului, ci și pe ai profesorului coordonator.

12.12.2021

de Cristina Radu

Ziarul Libertatea a scris joi despre cum cel puțin 10 pagini din lucrarea de disertație a ministrului Florin Roman sunt copiate la virgulă dintr-un suport de curs întocmit de un profesor de la Universitatea Politehnică din Timișoara. Roman a luat atât pasajele de text și graficele, cât și erorile de redactare.

„Ți se dă acea bibliografie să îți iei niște surse de informare, să le relaționezi cu ce gândești tu”, a declarat ministrul în dialogul cu Libertatea, atunci când a fost pus în fața plagiatului. Florin Roman a mai spus, în apărarea sa, că „la finalul disertației, am inclus bibliografia folosită”.

Emilia Șercan are peste 25 de ani experiență în presă și și-a dedicat ultimii ani descoperirii fraudei intelectuale din școlile doctorale. Ea explică, în interviul pentru Școala 9, cum se citează corect într-o lucrare și cum abordează cu studenții săi de la Facultatea de Jurnalism etica și valorile morale.

Școala 9: Ministrul Cercetării și Digitalizării, Florin Roman, spune că nu a plagiat în lucrarea sa de disertație, pentru că a introdus în bibliografie acel suport de curs din care au fost luate, integral, pasajele. A procedat corect?

Emilia Șercan: Evident că nu a procedat corect. Regulile de citare în toată lumea academică spun foarte clar că trebuie să pui ghilimele, să atribui informația respectivă imediat, fie prin citarea cu paranteză, fie prin notă de subsol. Apoi, detaliile extinse despre lucrarea cu pricina sunt incluse în bibliografie.

Doar includerea unei lucrări direct în bibliografie fără să pui ghilimele, fără să citezi corespunzător, înseamnă plagiat.

Scuza pe care Florin Roman o dă nu este una nouă. A mai folosit-o și Victor Ponta în 2012, când a fost acuzat de plagiat.

Responsabilitatea se împarte între autor și coordonator

De la fostul ministru de Interne Gabriel Oprea și fostul premier Victor Ponta, până la chestorul Bogdan Despescu și procurorul Codruț Olaru, toți au negat plagiatul cu dovezile în față. Este rea credință din partea lor sau pur și simplu nu știu ce este plagiatul și ce înseamnă furtul intelectual?

De șapte ani, de când scriu despre plagiat, am găsit o serie de explicații pentru situațiile masive de plagiat din lucrările persoanelor publice. Pe de-o parte, responsabilitatea majoră îi aparține conducătorului lucrării. Pentru că un student poate oferi scuza că nu știe să folosească citarea corectă, dar cel care trebuia să-i spună este coordonatorul.

Pe de altă parte, unii nu și-au scris lucrările, ci le-au fost servite de-a gata în foarte multe situații de către conducătorii lucrărilor. În alte situații, au plătit ca să le fie scrise și le-au primit plagiate.

Așadar, și coordonatorul poate fi învinovățit de erorile din lucrare.

Sigur că da. Pentru că până la urmă, el girează. În cazul doctoratelor, există o comisie de îndrumare la nivelul școlii, care funcționează pe parcursul celor trei ani în care un doctorand își urmează studiile. Coordonatorul de doctorat îi supervizează studentului fiecare pas, după care, urmează o comisie de referenți care validează teza de doctorat și care acordă titlul de doctor respectivei persoane. Filtre sunt și la master și la licență, pentru că aceste lucrări sunt și ele prezentate în fața unei comisii.

Dar toate aceste filtre nu au funcționat corect în România. De-asta am ajuns ca în unele instituții, plagiatul să fie regula, nu excepția, așa cum sunt Academia SRI și Academia de Poliție, unde situația e dezastruoasă și din cauză că mulți dintre profesorii de-acolo au tezele de doctorat și o parte dintre lucrările științifice plagiate.

Aceste situații de plagiat punctuale, care sunt descoperite de presă, nu sunt soluționate cu verdicte. Instituțiile statului depun toate eforturile posibile pentru a-i salva pe plagiatori de la un verdict de plagiat și nu îi pedepsesc.

O astfel de formă de pedeapsă poate avea un rol preventiv. Cei care ar intenționa să plagieze, s-ar gândi de două ori înainte, în timp ce profesorii coordonatori își vor lua mai în serios rolul și vor fi mai atenți la lucrările primite de la studenți.

Noi am vorbit punctual despre plagiatori și e normal să o facem, dar cred că în momentul în care profesorii vor răspunde pentru lucrările pe care le-au girat, abia atunci se vor redresa lucrurile.

„Cum poate un om care nu înțelege cum se face citarea să conducă Cercetarea?”

Sunt voci care spun că plagiatul unei lucrări de disertație este mai puțin important decât plagiatul unei lucrări de doctorat. Este așa doar pentru că nu vorbim, la masterat, de acordarea unui titlu?

Orice plagiat, chiar și plagiatul unui eseu, este grav. E adevărat că titlul de doctor îți oferă alt tip de beneficii decât îți aduce o lucrare de masterat. Însă nu trebuie să spunem că nu-i o mare chestie, pentru că este.

Plagiatul arată faptul că persoana respectivă, în cazul acesta, Florin Roman, nici măcar nu a înțeles, nu avea habar că lucrarea ar putea fi plagiată. Și asta pentru că fie i-a făcut-o cineva, fie nu știe ce este citarea, iar asta reiese din declarațiile lui.

Nu este o chestie care trebuie tratată cu superficialitate. Pentru că Florin Roman este și ministrul Cercetării, nu doar al Digitalizării. Este un domeniu de o importanță extremă pentru România.

Este absolut indecent pentru oamenii de știință din România care sunt respectați internațional să aibă, în fruntea domeniului, o persoană care a mințit în CV, a plagiat în lucrarea de disertație și nu are nicio legătură nici cu domeniul cercetării, nici cu al digitalizării.

Un om care nu înțelege cum se face citarea, cum se pun ghilimele, cum poate să conducă domeniul Cercetării?

Studenții ar trebui sancționați mai drastic pentru copiat

Ce ar trebui să facă coaliția de guvernare după acest scandal?

Ar fi trebuit să-l demită deja. Nu trebuie să vorbim la viitor, acum ar fi trebuit să vorbim la trecut. Florin Roman nu mai trebuia să fie acum ministru.

Cum îi determinați pe studenți să se raporteze la etică și cum îi învățați să citeze corect?

Sunt extrem de riguroasă. Am mai multe întâlniri cu studenții, dar întotdeauna am o una specială în care le explic cum se face citarea, le arăt diferența dintre un text citat și unul necitat, le explic structura lucrării, ce trebuie să conțină, cum trebuie făcută fiecare parte. Îi învăț convențiile de citare pentru că e normal ca ei să nu le știe. Iar în momentul în care îmi trimit lucrările fac diverse observații de rigoare pe draftul inițial.

După ce ați început să scrieți despre plagiat, ați avut studenți care v-au predat lucrări cu pasaje copiate sau citate incorect? Sau de frică au fost mult mai vigilenți?

Cu studenții de la licență nu am avut nicio problemă.

În schimb, și asta e foarte grav, studenți din anul I, II, III nu înțeleg ce înseamnă plagiatul. Au de făcut interviuri, reportaje, știri, diverse produse jurnalistice, dar le copiază de pe internet. Aproape în fiecare an am avut câte un student pe care l-am prins cu câte un interviu plagiat.

A fost o studentă care a vrut să trișeze foarte grav. Mi-a dat un interviu cu actorul Florin Zamfirescu, interviu pe care puteai să-l faci, așa cum arăta interviul respectiv, dacă aveai vreo 10 ani de presă pe cultură. Se vedea că autorul era specializat pe domeniu, știa foarte bine teatru, îi cunoștea în detaliu cariera lui Florin Zamfirescu, lucruri care reieșeau din întrebările puse. Un student din anul II nu va putea niciodată să facă un astfel de interviu, oricât de bun ar fi.

Studenta, ca să nu o prind, pentru că s-a gândit că s-ar putea să bag interviul pe Turnitin (platformă de detectare a plagiatului, n.r.), a schimbat litera „i” din alfabetul latin cu litera „i” din alfabetul chirilic. Vizual, ele sunt identice, însă softul nu recunoaște, pentru că el citește în imagini. Punând o altă literă, distorsionezi imaginea. Am băgat interviul pe Turnitin și a ieșit similaritate zero. Ceea ce e iar un semn de întrebare pentru că aceste softuri au capacitatea să găsească orice succesiune identică de trei-cinci cuvinte, foarte des folosită, deci îți dă un procent de similitudine.

Am luat bucăți din interviu, le-am băgat pe Google și am găsit interviul într-o revistă de cultură. Studenta a primit nota 1 și a rămas restanțieră.

Ar trebui să existe sancțiuni mai drastice când vine vorba de teme și de examene. La examene, studentul poate fi exmatriculat, dar dacă vorbești de o temă de seminar, în momentul de față, regulamentul Universității din București permite nota 1 cu restanță sau exmatriculare, nu există sancțiuni intermediare, de tipul exmatriculare pentru anul în curs și reînmatriculare în anul următor.

Avem un Cod de etică, dar stă la sertar

De unde izvorăște această cultură a plagiatului la nivel înalt? Poate fi toleranța la copiat din școala generală și liceu o cauză?

Este și asta o cauză. Dar eu cred că principala cauză a plagiatului în România este faptul că după 1990 calitatea studiilor universitare a scăzut teribil odată cu înființarea universităților private. Nu este rău să le avem dacă ele ar fi unele super puternice, așa cum sunt în străinătate.

Problema este că majoritatea universităților private au angajat rapid profesori doar ca să îndeplinească criteriile de acreditare și au luat profesori din zona politică pentru a avea garanția că vor reuși să treacă prin Parlament, prin Ministerul Educației, diverse organisme de control, toate procedurile.

Iar unele universități, tot pentru a îndeplini acele criterii de acreditare, au luat profesori de la stat care dintr-odată, în loc să țină o singură normă, țineau două norme. Un profesor are 200 de studenți la stat, dar mai are încă 200 la privat. Și atunci nu mai are timp să se ocupe atent, iar calitatea actului didactic scade.

Avem un Cod național de etică ce vorbește despre integritatea în cercetarea științifică, încă din 2019, dar nu este implementat. Ce s-a întâmplat cu el?

Codul de etică ar trebui să fie promovat spre aprobare prin Hotărâre de Guvern, dar responsabilul principal este ministrul Cercetării. Adică Florin Roman. Crezi că domnul Roman va aproba acest Cod?

Sociologul Dumitru Sandu și o serie de colaboratori au întocmit acest Cod pe care niciunul dintre miniștrii Educației și ulterior, ai Cercetării nu și l-a dorit implementat. El, în momentul de față, este accesibil sub formă de ghid. Cei de la Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice l-au postat sub formă de ghid pentru că niciun ministru nu și-a dorit să și-l asume.

Ce este Codul de Etică, de ce avem nevoie de el și ce schimbări poate aduce?

Codul de etică înseamnă bunele practici și buna conduită în cercetarea științifică. Adică exact componenta pe care o păstorește Florin Roman.

Dacă ar fi Cod, el ar fi universal valabil, obligatoriu pentru toată comunitatea științifică. Nefiind aprobat, el funcționează mai degrabă ca o serie de recomandări pe care le fac profesorii pentru comunitatea științifică.

România nu are așa ceva. Noi suntem o țară cu un sistem de cercetare centralizat, alte țări îl au descentralizat și fiecare universitate își decide propriile politici de integritate sau de etică. Noi nu le avem. Poate și din cauza asta avem această haiducie. Nu există norme, nu există reguli, se produc fraude.

Foto: Pagina de Facebook Emilia Șercan

Cristina Radu

jurnalist

A terminat Facultatea de Jurnalism din București și a început să lucreze în presă în 2016, în primul an de studii, la agenția de presă News.ro. Din 2018 învață să vadă poveștile din spatele știrilor, ca reporter Libertatea. Scrie despre oamenii care schimbă câte puțin societatea, despre mediu și animale, și acoperă domeniul administrației publice locale. Îi place Harry Potter, are doi motani răsfățați și crede că locul stafidelor nu este în prăjituri.

CUVINTE-CHEIE

emilia sercan, copiat, plagiat, de ce copiaza elevii, plagiat doctorat, florin roman plagiat, cod etica

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile