Școala 9: Povestește-ne puțin despre cum e să participi la o olimpiadă internațională. Cum ai descrie această experiență, dar contactul cu elevi din culturi diferite?
Etapa internațională a constat într-o săptămână de probe, prelegeri și evenimente sociale, care s-au desfășurat online. Ne-au vorbit trei miniștri ai economiei, un laureat al premiului Nobel și Gregory Mankiw, autorul cărții care ne-a servit drept bibliografie principală. Chiar dacă diferența de fus orar nu mi-a permis să iau parte la toată „socializarea” din competiție, nu am ratat nicio discuție cu cei care au fost invitați să ne vorbească.
Nu am ales cuvântul „discuție” întâmplător – am avut ocazia să adresăm întrebări și să vorbim, la rândul nostru, despre subiecte care ne interesează, în fața unor persoane datorită cărora am ajuns să putem cunoaște respectivele subiecte.
Cred că ceea ce diferențiază această olimpiadă de altele la care am participat a fost, în mod esențial, sentimentul de apartenență. Chiar dacă au participat elevi din 44 de țări, de puține ori mi s-a întâmplat să simt că o competiție îi reunește într-adevăr pe cei ce vor ca, timp de o săptămână, să discute despre pasiunea lor.
Ce întrebări le-ai adresat invitaților cu care ați interacționat?
Curiozitățile mele au fost legate de blockchain și criptomonede. La întrebarea privind viitorul criptomonedelor, profesorul Gregory Mankiw, de la Harvard, a remarcat că acest teren este extrem de propice pentru formarea bulelor speculative, a mărturisit că el îl evită și a pledat pentru diversificarea portofoliilor de investiții. În ce mă privește, recomandarea nu e deocamdată de actualitate practică…
Cum se uită o olimpică la Economie la situația economică a României? Te determină să te uiți altfel la știrile economice care apar la televizor?
Manualele americane nu creează o imagine idilică asupra economiei. Ca atare, m-au ajutat să privesc cu realism în jur. Impresia pe care o am e că România ilustrează ideea rezilienței economiei de piață, care reușește să supraviețuiască tuturor încercărilor la care o supune politica.
Olimpiadele, un efort „la care din ce în ce mai puțini tineri sunt dispuși să se angajeze”
Cum a început povestea ta cu olimpiada de Economie?
Am început să învăț economie în clasa a 10-a, sub îndrumarea doamnei profesoare Aida Lupulescu, din dorința de a mă familiariza cu una dintre cele două componente ale examenului de admitere la Facultatea de Drept a Universității din București. După un an de pregătire, deși Economia nu era una dintre materiile predate în clasa a 10-a, am participat la olimpiada organizată de Ministerul Educației și m-am calificat la etapa națională, care, din păcate, nu a mai avut loc din cauza pandemiei.
La Olimpiada Internațională de Economie am decis să particip pentru că simțeam că îmi lipsea provocarea unei olimpiade, iar concursurile naționale nu au fost organizate în acest an. Deși programa acestei competiții a fost diferită de cea cu care eram familiarizată – ni s-a propus ca bibliografie principală cartea unui profesor de la Harvard, Gregory Mankiw, Principles of Economics – rămân convinsă că orele de pregătire inițială au fost cele care mi-au stârnit curiozitatea pentru economie.
Am observat că majoritatea celor care scriu sau citesc despre elevi olimpici caută în spatele acestora povești remarcabile – despre pasiune, obstacole și, eventual, triumf. Îndrăznesc să sugerez, însă, că majoritatea elevilor olimpici își datorează medaliile celor care îi sprijină și despre care, din păcate, se vorbește prea puțin. Cred, deci, că înainte de a scrie și citi despre elevii olimpici, ar trebui să scriem și să citim despre profesorii lor. În ceea ce mă privește, fiecare participare la olimpiade se datorează unor încurajări primite la momentul potrivit, iar Economia nu face excepție. Și încă un lucru: cred că majoritatea elevilor olimpici își datorează medaliile și unui anumit tip de efort la care din ce în ce mai puțini tineri sunt dispuși să se angajeze.
Cum te-ai pregătit pentru această competiție? Ce decizii ai fost nevoită să iei, la ce ai renunțat și ce te-a determinat să te înscrii în competiție?
Olimpiada a constat în două etape eliminatorii, naționale, în urma cărora a fost constituit un lot de 5 participanți, și într-o etapă internațională, toate desfășurându-se în perioada martie-august 2021. Mi-am început pregătirea pornind de la sursele bibliografice obligatorii, pe care subiectele le-au urmat îndeaproape, datorită diversității atât de pronunțate a spațiilor economice, politice și culturale din care au provenit concurenții. Într-adevăr, această olimpiadă a fost, mai mult decât oricare altele din trecut, despre perseverență și disciplină. Deși am pornit cu noțiuni de economie care îmi permiteau o bună înțelegere a materiei, am fost pusă și în fața unor subiecte care mi-au fost complet străine la început. Apropo de ideea de a renunța, pentru acestea din urmă a trebuit să renunț la confortul de a excela într-un context foarte familiar, în favoarea încercării – cred eu, cel puțin la fel de importantă – de a performa într-un context (la început) foarte nefamiliar.
Cine te-a motivat în tot acest parcurs?
Mi-au fost alături părinții și câțiva dintre profesorii și prietenii mei. Chiar dacă, poate, economia nu le era tuturor familiară, au reușit întotdeauna să mă facă să sper că mie îmi poate fi, cu ușurință. Niciodată nu regret foarte multe atunci când vine vorba de olimpiade – în afară de dificultatea cu care mă confrunt atunci când, la final, nu găsesc toate cuvintele potrivite pentru a le mulțumi lor.
De unde vine pasiunea pentru economie? Crezi că economia le poate fi mai utilă elevilor decât matematica?
Nu se pune problema unei comparații pe criteriul utilități între matematică și economie. Deși poți face matematică fără economie, cu siguranță nu reușești să faci economie fără matematică. Economia folosește raționamentul matematicii, presupune o bună capacitate analitică și încorporează multe dintre instrumentele specifice matematicii. Fără să-mi abandonez înclinația pentru științele umaniste, sunt nevoită să recunosc că economia (mea) îi datorează multe matematicii (mele).
Elevii nu pot fi stimulați doar prin „stimuli de ordin material”
Crezi că anularea olimpiadelor și concursurilor școlare pe perioada pandemiei a fost o decizie optimă? Cum s-au resimțit efectele acestei decizii în rândul colegilor tăi?
Sunt convinsă că în spatele acestei decizii stau argumente solide privind situația epidemiologică de la momentul respectiv. Deși pentru elevii olimpici a însemnat un an în care nu și-au văzut prietenii sau numele înscrise în vreun clasament, ei formează, totuși, o minoritate căreia este rezonabil să presupunem că educația în spațiul virtual nu i-a schimbat foarte mult perspectivele.
Am remarcat faptul că în proiectul prezidențial România Educată, care se vrea a fi unul reformist cu privire la sistemul de învățământ, nu există referințe cu privire la elevii olimpici sau cei capabili de performanță (fie că vorbim de cea academică sau pe alte planuri, extrașcolare). Care este opinia ta?
Cred că așteptările și dezamăgirile pe care le avem cu privire la modul în care ar trebui încurajați olimpicii provin din anumite excese pe care opinia colectivă le cultivă în acest sens. Mi se pare nerezonabil să credem, de exemplu, că am putea mobiliza elevii spre a face performanță în adevăratul sens al cuvântului numai dacă le oferim suficienți stimuli de ordin material.
Deși vorbesc de pe o poziție privilegiată, pentru că familia și profesorii mei mi-au susținut și recunoscut întotdeauna eforturile, am avut șansa să stau alături de câțiva elevi foarte valoroși, care mi-au dovedit că olimpicii sunt, indiferent de circumstanțe, mereu gata să își ducă pasiunea mai departe.
Totuși, dacă ar trebui să adresez un îndemn celor care se află pe poziția de a schimba școala românească, acela ar fi unul despre perseverență. Mai degrabă decât să salutăm obținerea medaliilor, ar trebui să salutăm încercările și eșecurile de a le obține.
Ar trebui să salutăm efortul și ambiția, mai degrabă decât reușitele de la final. Vom încuraja eficient performanța atunci când vom înceta să o prezentăm ca pe ceva excepțional și vom începe, în schimb, să o privim ca pe o urmare firească a muncii susținute.
La ce facultate vrei să mergi și de ce? Va fi în România?
Aș vrea să urmez o facultate de drept, însă nu am o opțiune fermă cu privire la locul în care să o fac. Decizia eventuală de a pleca din România nu ar fi, însă, urmarea unei comparații între calitatea educației din țară față de străinătate – sunt convinsă că aș beneficia în continuare de o bună pregătire academică aici –, ci o preferință personală pentru studiul într-un mediu competitiv. O parte din ambiția mea se datorează disconfortului inițial de a mă afla în situații necunoscute, așa că studiul în străinătate ar putea părea un pas firesc din această perspectivă.
„Sistemului nostru de educație îi lipsesc pașii mici”
Ce ne poți spune despre experiența ta de liceu? Ești eleva unui colegiu de elită din Timișoara; în dezbaterea de astăzi, colegiile de elită sunt prezentate ca fiind medii elitiste, în care, dacă părinții nu provin din medii influente și nu au un anumit statut social, copiii acestora nu pot reuși. O critică frecventă la adresa acestor licee este faptul că nu sunt incluzive și că vor să își selecteze elevii independent, prin sisteme de admitere personalizate. Ce părere ai despre această propunere?
Am, într-adevăr, privilegiul să fiu eleva unuia dintre cele mai bune licee din Timișoara, Colegiul Național Bănățean. Sunt mândră când mă gândesc la faptul că a fost și liceul mamei mele și că, la un moment dat, pentru că petreceam prea mult timp acolo, am primit de la doamna profesoară Mariana Nagy propria mea cheie de la cabinetul de limba română. Școala mea este, într-adevăr, un mediu de elită, în condițiile în care respectă atât elevii, cât și profesorii performanți. Este unul dintre motivele pentru care am ales să rămân în ea timp de 12 ani. Am știut întotdeauna că mă pot baza pe profesorii mei și am fost mereu bucuroasă să mă reîntorc la prietenii mei, în clasă, după săptămânile de pregătire pentru olimpiadă.
Am fost admisă la Colegiul Bănățean în urma unui examen de evaluare națională care nu a păstrat fidelă componența claselor din gimnaziu. Chiar dacă urmez profilul de Științe ale Naturii – unde fac excepție de la regulă, pentru că nu voi urma medicina –, examenul de admitere standardizat a reușit să reunească în aceeași clasă elevi cu pasiuni comune (sau măcar convergente) și, foarte important, cu un nivel similar de pregătire. Nu cred, deci, că eventualele filtre adiționale, constând în admiteri independente, ar avea consecințe mult diferite față de sistemul actual, așa cum nu consider nici că ar descuraja anumite valori, precum echitatea sau egalitatea de șanse.
Ce crezi că îi lipsește actualului sistem de educație?
Când am început pregătirea pentru Olimpiada Internațională de Economie (relativ târziu față de momentul competiției), am numărat zilele rămase până la prima probă. Apoi am numărat temele pe care trebuia să le pregătesc și capitolele de carte asociate lor și mi-am propus să nu las să treacă nicio zi în care să nu parcurg câte capitole erau necesare pentru a studia întreaga materie. Deși în aparență o abordare superficială, a funcționat, pentru că mi-a dat satisfacția de a putea parcurge o distanță mare cu pași mici.
Sistemului nostru de educație îi lipsesc pașii mici. Reușim întotdeauna, în funcție de poziția pe care o ocupăm în sistem, să identificăm obiective importante pe care am vrea să le vedem materializându-se. Din păcate, nu ne este la fel de ușor să trecem la fapte mărunte cu care am putea produce o schimbare, poate pentru că înțelegem greșit schimbarea, doar sub formele sale extreme.
