Mulți părinți, inclusiv din România, sunt sceptici cu privire la vaccinarea celor mici, chiar și a celor peste 11 ani, deși în valul patru al pandemiei au fost internați în spital, într-un timp scurt, mai mulți copii decât în valurile anterioare. Peste 200 sunt acum spitalizați, dintre care 20 la terapie intensivă.
Rezultatele studiului Pfizer la care au participat 2.268 de copii demonstrează că vaccinul este sigur pentru aceștia și „stabilește un răspuns puternic al anticorpilor”, potrivit companiei, scrie NPR, radioul public american.
„Cercetările de acest tip trebuie făcute pe cohorte mai mari, însă la momentul acesta orice informație vine pe baza unor observații de cercetare științifică corect realizată poate să genereze anumite concluzii și anumite recomandări”, spune, pentru Școala 9, Doina Azoicăi, preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie. Specialista precizează că ar opta pentru extinderea cercetărilor, în condițiile în care populația are îndoieli vizavi de vaccinarea copiilor.
Doar 15% dintre minorii eligibili sunt vaccinați
De la începutul lunii iunie, în România s-au putut vaccina și copiii între 12 și 15 ani – vaccinurile s-au aprobat într-o primă fază doar pentru persoanele de la 16 ani în sus. La noi s-au vaccinat până acum cu cel puțin o doză aproximativ 200.000 de copii și adolescenți, între 12 și 19 ani, și anume 15% dintre cei eligibili.
Este importantă vaccinarea lor, consideră epidemiologul, pentru că se infectează tot mai mulți cu tulpina Delta, iar în cazul celor mici „frecventarea grădinițelor și a școlilor reprezintă cu certitudine un criteriu de risc”. Atrage atenția, însă, că ar trebui să analizăm cu atenție rezultatele studiilor asupra grupei de vârstă 5-11 ani și „să dăm răspunsuri la toate întrebările, pentru că nu putem merge doar cu prezumții”. În același timp, spune epidemiologul, vaccinarea cât mai multor adolescenți reprezintă „o țintă care trebuie atinsă”.
Doina Azoicăi amintește că procentul de vaccinare a adulților este, de asemenea, sub cel așteptat inițial. „Dacă adulții ar fi înțeles utilitatea vaccinării lor pentru a-i proteja pe cei din jur, care încă nu se pot vaccina, ar fi fost mai simplu în acest val. Acum vedem că și copiii pot face infecții grave”, mai spune epidemiologul.
Vaccinul ar putea fi aprobat la finalul anului
Participanților la cercetare li s-au administrat două doze de câte 10 micrograme la 21 de zile distanță și efectele secundare au fost asemănătoare cu cele ale persoanelor cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani care au primit vaccinul. În cazul acestor copii, doza indicată e mai mică decât pentru cei peste 12 ani, și anume 30 de micrograme.
Directorul general al Pfizer a argumentat realizarea acestui studiu prin faptul că, din iulie, cazurile pediatrice de COVID-19 au crescut cu aproximativ 240% în Statele Unite și că este necesar un vaccin pentru copii.
Nu se știe când se va lansa, căci după finalizarea studiului – cercetările vor mai continua –, Pfizer va prezenta rezultatele la Food and Drug Administration (FDA) ca să obțină autorizație.
Directorul National Institutes of Health (NIH), instituție responsabilă cu sănătatea publică în SUA, a declarat recent pentru NPR că părinții vor trebui probabil să aștepte până la sfârșitul lui 2021 ca să fie aprobat un vaccin anti-COVID-19 pentru copiii între 5 și 11 ani.
Fotografie: Shutterstock