„Deci, Buni (așa îi ziceam mătușii), fă-mi pe plac puțin. Cum era pe-atunci?” Începe să râdă. Răspunde: „A trebuit să merg pe jos cinci kilometri cinci zile pe săptămână timp de patru ani ca să ajung la școală. Eram singura fată din clasa mea.” Să ne așezăm în spațiu și timp. Era 1957, când comunismul abia prindea rădăcini în România. Deși începuseră să existe școli publice și la țară, dacă voiai să mergi la liceu, trebuia să cauți instituțiile posibile din cel mai apropiat oraș, de aici cei cinci kilometri parcurși pe jos.
Motivul pentru care mătușa mea era singura fată din clasa ei era că celelalte abandonau ș;coala pentru a munci la câmp sau pentru a prelua cu totul muncile din gospodărie. Educația a început treptat să devină o opțiune și pentru femei. Am realizat într-un mod abrupt că nu-mi doresc să fiu martoră la un viitor similar cu trecutul mătușii mele.”
Fragment din „Femeile care m-au făcut femeie”, eseul pentru admitere la Wellesley College al Juliei Boca
Neuroștiințe și psihologie este specializarea Juliei la Wellesley College din SUA. A absolvit în 2017 liceul din Galați la mate-info bilingv, crezând că niciodată nu se va prinde de ea nimic din științele exacte. Voia științe politice, cu gândul ăsta a plecat în America. Doar că acolo și-a descoperit adevărata pasiune pentru STEM (Science, technology, engineering, and mathematics – științe, tehnologie, inginerie, matematică). La fel și sora ei, care plecase la studii în SUA cu trei ani înaintea ei: fostă elevă de filologie, cu umbra unei corigențe la muchie la economie, care astăzi este analist financiar la o mare companie americană. Cum de au putut trece de la „Uman” la specializări tehnice?
Julia s-a gândit mult la asta și în pragul absolvirii celor patru ani de facultate, are un răspuns: „Este foarte curios pentru că, spre exemplu, la mate-info bilingv am făcut toate materiile posibile, asemănător cu ce fac azi. Diferența este că la Wellesley mi s-au oferit resurse, profesori, materiale și oportunități să-mi dau seama cum să mă raportez la subiectul respectiv și cum să-l învăț”, spune tânăra.
A avut mai multe șocuri când a ajuns la facultate în SUA. Primul a fost că va studia la un colegiu exclusiv pentru femei și din 2015 și persoane transgender. De ce în secolul XXI al incluziunii sociale să ai o școală segregată pe gen?
„Cum adică facultate de fete? Mi se părea o gândire de Evul mediu. Dar nu este”, spune Julia. Comunitatea feminină de la Wellesley a transformat-o. „Când am plecat nu-mi plăcea să vorbesc dacă erau bărbați în cameră, mi se părea că mă judecă, că n-o să vadă în mine o femeie inteligentă care are ceva de adus în discuție. Când am ajuns la Wellesley, lipsa vocii masculine din cameră m-a încurajat să vorbesc, să-mi fac vocea auzită, să nu mai fiu timidă și să nu-mi mai pese de ce cred oamenii despre ce zic sau cum mă comport”.
Un colegiu care formează „liderii de mâine, nu pe soțiile lor”
Colegiul Wellesley face parte din grupul The Seven Sisters Colleges, formate din mai multe astfel de instituții de învățământ, înființate în 1800 să ofere o educație specifică femeilor. Un fel de pension, fiindcă învățau cum să organizeze o gospodărie și cum să fie soții bune.
„Am crezut că vin într-un loc care va forma liderii zilei de mâine, nu pe soțiile lor”, le spunea revoltată profesoara de arte Katherine Watson, interpretată de Julia Roberts în filmul „Mona Lisa Smile” („Zâmbet de Monalisa”). Ea încerca să le facă pe studentele din anii ‘50 să pună la îndoială statutul gata șlefuit de societate al femeii din umbra bărbatului.
Cu patru ani înainte de premiera din cinematografe, un bebeluș din Galați, România, era botezat după Julia Roberts. „Este un fapt pe care nu pot să mi-l explic din viața mea: tata m-a numit după Julia Roberts, dar nu pentru că văzuse filmul. Cred că a fost „meant to be” (predestinat)”, râde astăzi Julia, studentă la Wellesley.
Alături de Ioana Petrescu, fost ministru de Finanțe al României și fostă studentă la Wellesley
A văzut filmul înainte să ajungă la facultate și a speriat-o puțin. „Părea că toate fetele astea sunt așa deștepte și mă întrebam de ce m-au acceptat, pentru că nu credeam că intru în tiparul lor. Dar ajungi să îți dai seama că și tu ai un rol în tot sistemul american”, spune românca astăzi, la 23 de ani, mândră că este aproape absolventa unui colegiu prin care au trecut Hillary Clinton și Madeleine Albright (prima femeie care a ocupat funcția de secretar de stat al SUA între 1997 și 2001. De la noi a mai urmat cursurile Wellesley fostul ministru de Finanțe, Ioana Petrescu.
„Veneam din România cu toată rușinea din lume”
Așa cum a reușit Julia Roberts în film să le arate studentelor că pot fi stăpâne pe destinul lor, comunitatea din viața reală de la Wellesley a ajutat-o pe româncă să scape de teama de a fi ea însăși. „Profesoarele și toate prietenele mele nu au niciun sentiment de rușine. Eu veneam din România cu toată rușinea din lume. Două lumi diferite. Acum știu cum să mă comport, cum să negociez, să nu-mi fie frică că sunt o femeie care are ceva de spus, care vrea să ajute la educația copiilor și vrea să se facă ascultată”, spune tânăra.
Julia crede că filmul întruchipează fidel spiritul extrem de competitiv al colegelor ei. „În sălile de curs mereu erau aceleași fete ca cele din film, care te fac să înnebunești pentru că știu mereu răspunsul. E și amuzant puțin.”
Astăzi nu mai există o profesoară care să iasă în evidență pentru viziunea sa, asemenea celei jucate de Julia Roberts, pentru că un colegiu întreg este așa. Își amintește și de o profesoară româncă pe care a întâlnit-o. „Predă franceză și cinematografie, dar emigrase de foarte mult timp în Franța și America. Îmi aduc aminte că m-a chemat la ea în birou și mi-a oferit sarmale”, povestește Julia.
În general, toate profesoarele sunt dedicate profesiei și pot sta cu studentele ore în șir după cursuri să le îndrume. Ceea ce prea puțini dintre profesorii români ar face, crede Julia.
Se ia pe sine ca exemplu al neputinței sistemului. „Eu nu am simțit niciodată că mi-am găsit o pasiune sau că a existat un profesor care să se uite la mine și să mă ajute la ce sunt bună.” Își amintește că orice inițiativă pe care a avut-o în timpul liceului din Galați era privită cu scepticism de profesorii și de directorul școlii, că era nevoie de multă muncă de lămurire până puteau să facă ceva.
„Părea că profesorii nu mai voiau nimic. Erau obosiți, cred că ăsta e cuvântul potrivit. Eu nu am simțit niciodată că un profesor este neapărat încântat când vin cu o idee sau că vrea să ne ajute, să se implice. Mi se părea că toți așteptau să sune clopoțelul la ora 2 și să plece acasă.”
Își amintește doar de profesoara de română care a înscris-o la un club de scriere în clasa a XI-a și de atunci a continuat să scrie. Eseul pentru aplicarea la facultate în America l-a scris după ce a întors internetul cu susul în jos. „Cu ajutorul profesoarei de română și engleză, în cancelarie scriam eseul și încercam toate trei să vedem care este rețeta succesului pentru a scrie un eseu corect pentru școlile americane.”
Cum să fii admis în SUA
Părinții ei au făcut un efort financiar să primească și consiliere de la o firmă specializată, dar tot simțea că nu e pe drumul cel bun. Tot ea a înțeles cum trebuie să se vândă pentru SUA. Azi, când ajută alți tineri români să aplice peste Ocean crede cu atât mai mult că eseul este cea mai importantă parte a aplicației.
„În eseul meu am vorbit despre bunica mea în comunism și cum m-au influențat femeile din familia mea, având în vedere că au muncit foarte mult și au trecut prin niște perioade a istoriei noastre prin care eu n-o să trec vreodată. N-o să simt vreodată durerea lor și o să trebuiască să mă înclin mereu în fața lor pentru că eu am ajuns azi să studiez în America”, spune tânăra.
Ea are o bursă aproape completă. Din totalul de 73 de mii de dolari, cât costă facultatea pe an, ea plătește doar 3000. Muncește în campus la helpdesk și ca student asistent la biroul de admitere, adică face webinarii și tururi ghidate în facultate. Și în puținul timp pe care îl are îi consiliază pe elevii români cum să aplice în State la facultate, ținta fiind să fie acceptați cu bursă.
Anul trecut a realizat și platforma „Vreau să studiez în America” și a început să aibă și primele rezultate. De pildă, o elevă din Suceava, consiliată, de Julia a fost acceptată la Dartmouth College pe informatică, un colegiu Ivy League (grup de universități și colegii caracterizate de excelența academică, cu selecție drastică la admitere și elitism social). „Copilul și părintele sunt foarte emoționați, ei credeau că nu mai intră, că muncesc degeaba. Tu trebuie să fii acolo foarte calm și să le absorbi sentimentele lor negative, să fii acolo ca o ancoră pentru ei”, spune Julia.
A mai avut și alți elevi care au intrat la facultăți bune și asta le-a dat curaj și altora să o caute pe româncă pentru consiliere. „O oră cu noi, care este numai 60 de lei, cât o cafea cu colegii, ar putea să îți schimbe viața”, se vinde cu încredere tânăra.
Spune că o pregătire pentru un colegiu este în realitate o muncă ce trebuie să înceapă din clasa a noua, când copiii trebuie să încerce cât mai multe activități ca să înțeleagă ce pasiuni au și ce domeniu le-ar plăcea. „Pentru examene e bine să înceapă să facă demersuri din clasa a zecea și să le susțină cât mai curând, ca să nu se aglomereze toate în anul terminal”, este sfatul Juliei. Dacă vor ajutorul echipei Juliei, ar trebui să o contacteze cel mai târziu în luna septembrie a clasei a XII-a. „Fiind un proces atât de complex, avem nevoie de timp să putem să construim o poveste credibilă și personală pentru fiecare elev, fapt ce durează minim trei luni.”
Din dosarul candidatului trebuie să reiasă clar că are abilități de lider, lucru în echip, efort, sacrificiu.
„E foarte important să arăți că ești ceea ce în engleză se numește well rounded (rotund), adică să nu te focusezi numai pe o materie, fiindcă de foarte multe ori olimpicii au fost refuzați pentru că s-au focusat pe o singură materie și nu s-au implicat în alte activități.”
Examene date singur, în altă cameră
Ea a considerat mereu că este un copil de nivel mediu, fără un talent special. Dar în SUA și-a descoperit talente nebănuite. „Ajungi în sistemul american unde fiecare student contează, părerea fiecărui student contează. Dacă nu ai înțeles ceva la curs, poți să te duci imediat după ce se termină la profesori și să le spui fără nicio rușine că nu ai înțeles și își iau tot timpul din lume să stea cu tine până înțelegi.”
Fiecare student semnează de la început un cod de onoare, astfel că nici nu se pune problema ca cineva să copieze la examene. De pildă, dacă le spui profesorilor că ești anxios cu privire la un examen, poți să-l susții singur în altă cameră. „Dacă de exemplu ai anxietate pentru că ceilalți scriu foarte mult și ei au terminat și tu nu și nu te mai poți concentra, poți merge în altă cameră să dai examenul singur. În pandemie, foarte multe examene le-am dat acasă singuri fără niciun fel de supraveghere, totul s-a bazat pe faptul că au încredere în noi.”
Când au prezentări, primesc ajutorul tutorelui de public speaking, iar când au de scris eseuri, zece tutori îi ajută să facă un eseu bun. Și totul gratuit. „Toată lumea vine la office hours, așa se numesc orele profesorilor în afara cursurile, la care studenții merg să facă probleme mai multe, să vorbească mai mult despre curs. Toată lumea se adună acolo, există dulciuri, suc, toată lumea se simte bine. A fost un șoc pentru mine”.
După ce termină facultatea, Julia va lucra o perioadă în cercetare. Dar visul ei este să construiască un start-up. Și la temelia lui vor sta acei mulți kilometri parcurși de Buni, mătușa sa, pe jos, până la școală.
Fotografii: Arhiva personală Julia Boca
