O familie are doi copii, unul supradotat și celălalt cu dizabilități intelectuale. Ambii au nevoie de școli speciale – una în care cel supradotat s-ar dezvolta și una în care copilul cu dizabilități intelectuale ar avea unde să învețe să vorbească, să scrie și să citească, să învețe o meserie. Ambele școli sunt scumpe iar părinții nu au posibilități materiale. Ce să aleagă?
Religia se dezbate
Este una din situațiile folosite ca punct de plecare în dezbaterile de la orele de religie ale Laurei Stifter. Nu-și propune să-i convingă pe elevi de ceva anume, ci le prezintă perspective diferite și-i provoacă chiar să găsească singuri argumente, soluții, întrebări, pentru fiecare temă pe care o abordează la ore.
„Le spun că religia creștină este religia iubirii, a libertății, a unității în diversitate. Le vorbesc mult despre valorile creștine, despre Persoana și lucrarea minunată a Domnului Iisus Hristos și despre multe, multe altele”, spune Laura.
Le spun că sunt o susținătoare a mișcării ecumenice (mișcarea de dialog și reunificare a Bisericilor creștine diferite), dar le prezint atât argumentele pro, cât și contra mișcării ecumenice, pentru ca ei să-și poată forma o opinie proprie.
Orele sale încep cu o rugăciune, Tatăl Nostru, dar la care se roagă doar cei care cred și apoi pornește dezbaterea. Spre surprinderea profesoarei, chiar din primul an a avut un număr mare de elevi înscriși la orele sale. Regula spune că doar cei care vor și fac o cerere în acest sens fac orele de religie.
Încearcă să ducă relația cu elevii și în afara școlii. „Îi încurajez pe elevii mei să mă contacteze, să mă întrebe, să discutăm și în afara orelor, atunci când ei simt nevoia și, nu în ultimul rând, organizez diferite activități extrașcolare în care-i invit să se implice”, adaugă profesoara.
Pentru creativitatea ei în predare, anul acesta a primit și distincția de Profesor Merito.
Visa de mică să fie profesoară
Laura este profesoară în învățământul de masă din 2018. A început la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, unde a predat un singur an școlar. Anul următor a predat Cultură civică și Educație socială la două școli generale: Școala nr. 150 și Școala nr. 11 „Ion Heliade-Rădulescu”. Anul trecut și-a susținut examenul de definitivat în învățământ, iar de atunci predă Religie la Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”.
Visa de la 10 ani să devină profesoară, în ciuda deficienței de vedere, având-o drept model pe mama sa. Suferă din naștere de micro-oftalmie, o dizabilitate vizuală care nu se poate corecta nici cu ochelari de vedere. Vede extrem de puțin cu un singur ochi. Distinge culorile, obstacolele sau obiectele foarte mari din apropiere, dar cam atât. Nu vede să scrie și să citească decât cu litere mult mărite (caractere de 45-50 la calculator), așa încât folosește tehnologii asistive audio – softuri speciale de citire audio a monitorului (screen-reader-e) pentru calculator și telefon.
Astăzi este una dintre foarte puținii profesori cu dizabilități care predau la învățământul de masă, cu toate că mulți au încercat să o determine să meargă într-o școală specială.
Cum ar putea fi accesibilizate școlile
Asta a făcut-o să fie și mai determinată în a promova educația incluzivă în rândul elevilor, dar și a profesorilor. Semestru de semestru, profesoara Laura Stifter depinde de ajutorul a ceilalți 18 colegi să-i transcrie notele în catalog, fiindcă nu este încă legalizat catalogul digital. Are în laptop propriul catalog în care face prezența, trece notele și absențele, iar la sfârșitul semestrului fiecare diriginte al clasei îi transcrie datele în catalogul fizic.
„M-ar ajuta, în primul rând, digitalizarea catalogului, fiindcă astfel aș avea independență în trecerea notelor în catalog, mi-aș putea lua și dirigenție, ceea ce-mi doresc mult. De asemenea, m-ar ajuta să le pot corecta lucrări în format electronic și, în general, materialele didactice să fie ușor accesibile în format digital”, spune profesoara.
Nu a cerut niciodată accesibilizarea în vreun fel a spațiului, nici tehnologii asistive. A învățat traseul prin școală, formându-și o hartă mentală, iar când mai greșește sala își întreabă elevii pe care-i întâlnește pe holuri. „O singură excepție a fost, o situație specială de la școlile generale unde am lucrat și unde, fiind șantier, am fost nevoită să cer o singură sală în care să-mi țin toate orele. Altfel, la una dintre școli aș fi fost nevoită să mă plimb oră de oră prin trei corpuri de clădire diferite, printre meseriașii care lucrau acolo, materiale de construcție”, explică Laura Stifter.
Dar anul ăsta a fost ajutată de liniile trasate pe pardoseală. „Provocarea este mereu la începutul unui an școlar, într-o unitate de învățământ nouă, până învăț clasele. Anul acesta m-a ajutat faptul că s-au desenat niște săgeți pe jos, ca să se evite contactul între elevi, și știu că atunci când apare săgeata înseamnă că acolo s-au terminat treptele și am ajuns la al doilea etaj”, spune tânăra.
Rolul educației în combaterea discriminării
Crede că școlile ar trebui să dea primul exemplu de combatere a atitudinilor discriminatorii. Chiar și ei i se spunea că ar trebui să stea permanent cu însoțitor la clase. „Aceasta fusese inclusiv o recomandare primită de la un cabinet de medicina muncii, dar eu am contestat și nu am luat în considerare acea recomandare și multe altele similare.”
Din punctul meu de vedere, ideea de școală specială este în sine discriminatorie, iar elevii cu dizabilități au dreptul fundamental de a fi desegregați școlar și incluși în societate de la cele mai mici vârste, începând cu înscrierea lor în școli de masă.
De către elevi s-a simțit tot timpul acceptată și îndrăgită. Cu unii, cu deficiențe de văz, muncește în regim de voluntariat. Își dorește ca ei să-și dobândească treptat independența, să fie toleranți, empatici, să dezvolte gândire critică și curajul de a-și pune întrebări, să se învârtă în jurul perseverenței.
Ei sunt și cei care o fac să continue indiferent de obstacole. Dacă nu ar fi elevii, spune profesoara, toate dezamăgirile din sistemul de învățământ de stat din România ar fi făcut-o să renunțe.
