Pentru cei aproape 3 milioane de copiii din grădinițele și școlile din România sunt repartizați 788 de medici generaliști și 3.262 de asistenți medicali, potrivit datelor din septembrie 2020 transmise de Ministerul Sănătății. Asta înseamnă un cadru medical generalist la 750 de copii. Cabinetele medicale mai dispun de alte aproape 900 de cadre medicale, dar sunt specializate în stomatologie.
Medicul școlar a devenit persoana însărcinată să-i testeze pe elevi pentru Covid și este liantul dintre școli și Ministerul Sănătății. Am vrut să înțelegem care este ritmul de lucru al unui medic școlar în aceste zile. Pe 13 octombrie, erau peste 16 mii de elevi și 5.452 de angajați din școli infectați, aproape dublu față de sfârșitul lunii septembrie.
Daniela Rajka, medic școlar în Cluj, responsabilă pentru 2000 de copiii: „Sunt zile în care testăm 100 de copii“
Eu mă împart între trei școli și o grădiniță. Alerg de la o școală la alta. În fiecare zi am cazuri noi în toate cele patru unități de învățământ. De două săptămâni, aproape zilnic am cel puțin o clasă de testat, în ziua a opta, după ce a fost confirmat un caz pozitiv în clasa respectivă. Dar sunt și zile în care am două sau trei clase de testat, plus alți copii cu simptome. Deci sunt zile în care eu și colega mea asistentă testăm și 100 de copii.
Nevoia de testare ne depășește puterile, pentru că suntem prea puțini. Ministerul Sănătății ne-a promis anul trecut că va deschide posturi, dar nu s-a făcut niciun pas în acest sens. Ne-au spus că nu se poate pentru că este stare de alertă.
Într-un cabinet medical școlar nu poți să bagi mai mult de doi copii pentru că trebuie să păstrezi distanță între ei, mai ales că le dai jos masca pentru recoltarea nazalofaringiană (n.r. - din nas și din gât). Ca să testezi un copil tot ai nevoie de 15 minute, așa că faceți dumneavoastră calculele. Dacă ni s-ar pune la dispoziție săli mai mari, am putea să testăm patru-cinci copii în jumătate de oră. Altfel, nu avem cum.
Copiii au început să se sperie când aud de cazuri pozitive. Din fericire, nu am avut copii la cabinet cu forme grave. Au avut simptome ca la o simplă răceală: tuse și puțină febră.
Pe lângă testarea propriu-zisă, trebuie să completăm concomitent un formular. Din acest motiv este nevoie de doi oameni într-un cabinet. Unul să facă testarea și celălalt să completeze formularul cu datele copilului. Apoi, trebuie să introducem datele și rezultatul testului pe platforma online Coronaform (dezvoltată de Ministerul Sănătății). Ca să introduci datele de la 50 de copii îți ia cel puțin două ore și trebuie să fii foarte atent. Dacă introduci date greșite, direcțiile de sănătate publică s-ar putea să nu mai poată contacta familia copilului. Partea de completat hârtii ne mănâncă mai mult timp decât testarea.
Surprinzător, anul acesta, față de cum era în primăvară, testarea rapidă cu recoltare nazofaringiana, cu bețițorul în nas și în gât, este mai acceptată de către părinți. Din acest motiv, dar și al numărului mare de cazuri pozitive, avem mai mult de testat. Acum două săptămâni nu aveam suficiente teste, dar am primit de la DSP-uri între timp.
Cât despre vaccinare, cei mai mulți dintre medicii școlari nu pot acest lucru în cabinetele lor. De ce? Foarte puține au dotările necesare, printre care un calculator conectat la internet, imprimantă și un frigider în care să păstrezi vaccinurile.
Într-un oraș mare, găsești două-trei cabinete autorizate pentru vaccinare. În Cluj sunt mai multe, adică opt. Pe de altă parte, la cât de mult trebuie să testăm nu știu dacă am găsi timp și pentru vaccinare. La cabinetul meu au venit 13 cereri de vaccinare de când a început școala. Din fericire, eu sunt unul dintre puținii medici școlari care au cabinete dotate cu tot ce le trebuie pentru vaccinare.
Claudia Strîmbeanu, medic școlar în Craiova, responsabilă pentru 900 de copii: „Alerg de la o unitate la alta“
Eu mă ocup de o școală și de două grădinițe. Am reușit să testez fiecare copil care a venit la cabinet. Trebuie să vorbești și să ai răbdare cu toți: director, profesori, părinți și copii. Cu blândețe, cu tact, și în prezența părinților. Asta îi ajută pe copii să se simtă în siguranță. Testele nu traumatizează copiii. Haideți să ne oprim cu acest mit.
Azi m-am dus la școală, după aia la o grădiniță, și apoi m-am întors la școală ca să testez un elev simptomatic. În total, astăzi am testat opt copii simptomatici. Alerg în fiecare zi de la o unitate la alta. Este mai multă muncă față de anul trecut din cauza creșterii numărului de cazuri, corelată și cu faptul că testăm mai mult. Suntem copleșiți și pentru că avem de făcut fișe, raportări. Când e testarea din a opta zi, este mai aglomerat.
Nu am avut cazuri grave. Mulți dintre copiii cu Covid sunt asimptomatici. La cei mici, de grădiniță, am descoperit febra ca simptom dominant. Dar asta și pentru că ei nu știu să explice cum se simt, și-atunci febra o depistăm mai ușor. Cei mai mari s-au plâns și de dureri musculare sau de oboseală. Alții tușeau, respirau mai greu ori aveau grețuri și vărsături.
Eu nu cred că testele pe bază de salivă ne vor ajuta foarte mult, pentru că au o rată mai scăzută de precizie. Încă nu am înțeles cine va face aceste teste, care s-au luat pentru școlile unde nu sunt cabinete medicale.
Mi se par dificil de realizat la școală de către profesori, pentru că elevii ar trebui să-și dea jos masca în clasă, în plină colectivitate. Mai sigur ar fi ca testele pe bază de salivă să fie folosite de părinți acasă.
În mediul rural, nu există altă posibilitate decât să apelezi la profesori sau la părinți pentru testare, pentru că nu ai medici școlari, cu mici excepții.
Ela Codreanu, medic școlar în Sibiu, responsabil pentru 1.500 de copii: „Sunt zile în care de abia facem față“
Am cam două clase pe zi de testat. La mine este puțin mai ușor pentru că am toți copiii în aceeași clădire. E o școală mare. Copiii sunt cooperanți cu procesul de testare. Mulți zic că îi gâdilă și cam atât. Dar nici anul trecut ei nu opuneau rezistență.
Cu părinții este mai greu de comunicat. Mulți, în continuare, nu vor să-și dea acordul pentru testare, dacă a fost găsit un caz pozitiv în clasa copilului lor. Alți părinți care ajung în cabinet, săracii, încearcă să se disculpe de ce copiii lor s-au infectat.
La școala unde lucrez am doar o asistentă. Ne ajutăm una pe alta cât putem. Ne-ar mai trebui cel puțin un om, pentru că sunt zile în care de abia facem față.
Școala 9 a solicitat un punct de vedere de la Ministerul Sănătății cu privire la amânarea suplimentării posturilor de cadre medicale pentru școli, dar nu am primit un răspuns până la publicarea articolului.