„Stăm cu spatele la Dalai Lama”, atrage amuzat atenția John Hattie. Suntem lângă un stand cu cărți, amenajat la evenimentul Dare to Learn, care a avut loc la final de octombrie în București și care a adus pe scenă specialiști în educație din toată lumea.
Profesorul de științele educației John Hattie este directorul Institutului de Cercetări în Educație din cadrul Universității Melbourne, Australia, și a devenit cunoscut la nivel internațional în special datorită cercetărilor și cărților sale, printre care „Visible learning”, „Building to impact” sau „Great teaching by design”. Singura tradusă în română este „Învățarea vizibilă”, ultima ediție apărută la Polirom și lansată chiar în cadrul evenimentului, în prezența autorului.
Între lansarea cărții și un atelier pe care îl ținea pentru profesorii români, John Hattie a vorbit pentru publicul Școala9 despre investițiile care aduc cel mai mare impact în învățare.
Școala9: Ce este învățarea vizibilă?
John Hattie: Am numit cartea „Învățarea vizibilă” pentru că vreau să fac învățarea mai vizibilă. Elevii noștri vor să înțeleagă cum gândești tu, cum ai ajuns la acest răspuns, de ce e așa și nu altfel. Dar când facem o analiză a observațiilor dintr-o clasă, se vorbește foarte puțin despre gândire. Discutăm mult însă despre ce trebuie să spună profesorul.
Profesorii vorbesc aproximativ 90% din timp. Avem nevoie ca profesorii să vorbească mai puțin, iar elevii să vorbească mai mult, la momentul potrivit.
Așadar, cum ne uităm la cele mai bune strategii de învățare pentru copii? Cum îi învățăm aceste strategii? Pentru că ei sunt obsedați de cum să învețe. Dar noi suntem obsedați de cum să predăm. Vreau să ajungem la un echilibru corect
„Cea mai frecventă emoție a elevilor la cursuri este plictiseala”
- Bazat pe știință, ce funcționează asupra predării și asupra modului în care învață elevii?
- Am peste 100.000 de studii făcute pe 300-400 de milioane de studenți și mă uit constant la studiile care reproduc același lucru. Ca de exemplu, cum structurezi activitățile în timp.
Este cel mai lung studiu cunoscut din lume și a fost reprodus de multe ori. Dar mulți profesori încă le spun elevilor: „Vreau să rezolvi 10 probleme chiar acum”, în loc să o facă de-a lungul timpului și să le amestece cu alte subiecte. Așa că avem mult de lucru pentru a transmite acest tip de mesaje pe care le găsim în cercetări pe terenul profesorilor, și asta este ceea ce încerc eu să fac. Și treaba mea este să spun cum facem asta, cum ne uităm la diferitele tipuri de erori pe care le fac copiii, cum ne uităm la climatul clasei? Cum să facem din asta o parte esențială a activității noastre și să ne îndepărtăm de discuțiile noastre despre predare. Nu pentru că nu sunt importante, dar nu este suficient. Este vorba despre impact.
- Nu este vorba despre metode?
- Nu, este vorba despre impactul metodelor.
- Dar ce înseamnă impact? Pentru că asta este o altă discuție.
- Ai dreptate. Și este una foarte importantă. Iar pentru mine, impactul înseamnă reușită, este progres. Este vorba despre ce fel de învățare face elevul, care este conceptul său de învățare, dacă această clasă este un loc primitor pentru a veni.
Este vorba despre faptul că elevii simt că aparțin, deoarece nu își lasă emoțiile la poartă. Și vreau să îi îndrept pe elevi, indiferent de vârstă, spre pasiunea de a învăța. O fac acasă, o fac la jocurile lor video, o pot face.
Fiecare elev vine în clasă cu o motivație incredibil de profundă. Pur și simplu aleg să nu o folosească pentru unele dintre lucrurile pe care le predăm noi. Trebuie să fim mai buni în a-i invita să învețe.
- Și cum putem face asta?
- Ei, bine, una dintre probleme este că, atunci când analizăm emoțiile elevilor în timpul cursurilor, cea mai frecventă emoție este plictiseala. Plictiseala înseamnă lipsa provocării. Arta de a preda înseamnă că ceea ce este provocator pentru tine poate să nu fie provocator pentru mine. Și asta trebuie să știe profesorii. Dar trebuie să avem provocări.
Se pune mult accent pe muncă, fă asta, fă cealaltă! Și în multe dintre activități, nu există nicio provocare. Și jocurile video ale copiilor sunt despre provocări. Și când ajung la provocare, vor să continue să se tot înfrupte din acea provocare. De ce să nu învățăm din asta și să spunem, hai să stabilim provocarea?
Să facem să fie frustrant pentru copii să învețe, astfel încât atunci când învață, frustrarea să merite. Pentru că despre asta este vorba în învățare. Și apoi să creștem constant și continuu provocarea. Elevii nu sunt motivați atunci când sunt puși doar să facă, să facă, să facă - fără provocare.
Copiii sunt motoare pentru îmbunătățire. Trebuie să alimentăm îmbunătățirea.
Care sunt, de fapt, cele mai bune școli?
- Cum îi putem face pe profesori să fie mai interesați de această profesie? Există o criză a resurselor umane în educație, în întreaga lume. Cum puteți face această profesie mai atrăgătoare pentru ei?
- Mă uit peste tot unde merg, fără nicio excepție, fiecare școală are „buzunare” cu astfel de profesori acum și cred că este vorba despre modul în care îi recunoaștem. Iar noi tindem să nu o facem. Suntem foarte buni ca profesori să negăm expertiza din jurul nostru. Ne pricepem foarte bine să spunem: lasă-mă în pace, sunt autonom. Iar asta nu este suficient. Iar aici, leadership-ul spune că vom privilegia vocea acelor profesori cu cel mai mare impact. Și este nevoie de curaj, iar acesta este cel mai mare lucru care lipsește în educație, este curajul de a face asta.
Se întâmplă în multe școli. Am fost ieri într-o școală aici, în București, și am văzut-o în acțiune. Am stat de vorbă cu profesorii. Am vorbit cu ei. Cum îți cunoști impactul? Și ei scot progresul, elevii.
- Rezultatele testelor?
- Vreau și asta, vreau și testele. Dar s-au uitat și la progresul pe care elevii îl făceau de la începutul anului. Când am vorbit cu elevii despre ce înseamnă să fii o persoană care învață, mi-au spus că este vorba despre muncă grea, frustrare, provocare. Iar îngrijorarea mea este că nu despre asta vorbește guvernul dumneavoastră. Și cred că aici e nepotrivirea.
- Este multă distragere a atenției în politică. Acum suntem într-o mare campanie electorală în România și peste tot în lume. Politicienii spun în general că educația este un domeniu esențial pentru noi, dar apoi faptele nu urmează discursurile. Ați abordat asta în cartea „Politicile distragerii atenției”.
- Eu mă uit la gradul în care sunt pregătiți să investească în învățarea profesorilor lor, pentru că aceasta este politica cea mai importantă și cred că cu asta ne luptăm. Fiindcă de obicei, vor să investească în evaluări și curriculum și structuri și clădiri și toate acestea nu au efect deloc.
- Nu?
- Nu! Iar noi trebuie să știm și să ne dăm seama că trebuie să investim în profesori, creând timp și spațiu pentru ca ei să lucreze împreună, așa cum ați văzut în lucrările mele, cel mai mare impact este atunci când profesorii lucrează împreună și discută despre impactul lor. Acest lucru poate crește rata de învățare de patru ori.
Aceasta este cea mai mare problemă, dar necesită timp, necesită curaj, necesită investiții. Sper că vreun partid politic se va ridica și va spune că vom investi în profesorii noștri.
Dacă profesorii au cel mai mare impact asupra elevilor, trebuie să investim în cel mai mare impact.
Acum, vă rog să nu mă înțelegeți greșit, asta nu înseamnă că aveți profesori slabi. Aveți în multe locuri, în fiecare școală, unii profesori grozavi. Trebuie să investim în mai mulți dintre ei. Trebuie să îi creștem. Asta va face diferența pentru scorurile PISA.
Mă îngrijorează aici, în România, că aveți o campanie pentru școlile performante și aveți părinți care vânează școli performante. Acestea nu sunt neapărat cele mai bune școli. În multe dintre școlile cu rezultate bune, profesorii și elevii sunt în croazieră, adică și dacă nu faci nimic, te vei descurca bine. Aș paria că multe dintre cele mai bune școli din această țară sunt în zonele socio-economice dezavantajate și în zonele rurale, unde profesorii au mai mult de un an de creștere în rezultatele elevilor pentru fiecare an de predare și trebuie să fie recunoscute ca fiind cele mai bune școli din România.
- Ați atins acest subiect cu scorurile PISA și avem, practic, o obsesie legat de îmbunătățirea lor. E o dezbatere națională. Testul PISA este principalul punct de plecare atunci când vorbim despre educație și calitatea ei?
- Nu am nicio problemă cu PISA, dar este pentru tinerii de 15 ani, așa că în multe cazuri este prea târziu, iar alții susțin testările la alte grupe de vârstă și cred că este un mesaj acesta. Dar mă îngrijorează faptul că răspunsul general este că problema este la școli, la profesori, la evaluarea curriculumului.
Problema este că nu investim în profesori și asta aș vrea să văd că se întâmplă și numai atunci când veți începe să faceți asta veți vedea rezultate bune la PISA.
Și mă uit la țările din întreaga lume și Andreas Schleicher (director al Education and Skills) de la OCDE a explicat acest lucru foarte pe larg. Sistemele care investesc în îmbunătățirea impactului profesorilor sunt cele care se îmbunătățesc dramatic.
