Ana-Maria Brezniceanu, 44 de ani, a deschis în 2007 prima grădiniță autorizată Montessori din țară, iar patru ani mai târziu a fondat și Montessori School of Bucharest. Brezniceanu spune că părinții se îndreaptă tot mai des către sistemele de învățământ alternative – Ministerul Educației recunoaște șase astfel de metode: Montessori, Waldorf, Step by Step, Freinet, pedagogia curativă și Planul Jena – pentru că acestea oferă individualizare.
Școala 9: Ce tip de activități fac copiii la clasă, în sistemul Montessori?
Ana-Maria Brezniceanu: Fac proiecte multe și le prezintă. Învață să caute informația, să o analizeze, să o sintetizeze și să o prezinte într-un anumit format. Învață să reformuleze, să parafrazeze, pentru că îi învățăm de mici ce e plagiatul. Învață să facă o hartă mentală pentru că dacă vor, de exemplu, să facă un proiect despre vapoare, e mult prea larg [subiectul]. Vedem ce vrem să spunem despre vapoare, ce feluri de vapoare sunt, scriem despre toate felurile sau despre navele de război, să spunem. Și dacă ne oprim la navele de război, ce ne-ar interesa? Ce vrem exact să prezentăm colegilor? Din aproape în aproape își subțiază zona de cercetare. Ei toți știu că la sfârșitul prezentării colegii lor ar trebui să rămână cu minimum trei informații. Copilul devine profesor și orice profesor știe că ce predai nu mai uiți. Și atunci el își sintetizează aceste informații, își punctează ce este mai important să știe colegii și îi întreabă după aceea „ce ați reținut?”.
Ș9: Când aud de sistemele alternative, mulți părinți le asociază cu o înțelegere greșită a conceptului de libertate. Câtă libertate au copiii în sistemul Montessori?
A.M.B.: Nu-i dai copilului libertate decât la pachet cu responsabilitate. Și îi dai atâta libertate câtă poate duce el la nivelul gradului său de responsabilizare. La copiii de aceeași vârstă pot să existe grade diferite de responsabilitate, deci grade diferite de libertate. Și atunci nu este libertate totală. Până la urmă limitele sunt ca niște repere care-l ajută pe el să crească frumos în viață. Dar nu este nici strictețea de la capătul opus. Este exact acest echilibru între libertate și responsabilitate. La școală ai libertatea de a-ți alege cu ce începi, dar nu ai libertatea să nu faci nimic. Libertatea aceasta poate fi văzută ca libertate, dar, de fapt, este chiar o responsabilitate foarte mare. Nu este ușor. Știi că până la sfârșitul zilei trebuie să termini proiectul început, trebuie să lucrezi asta, asta și asta, ce ți-a dat învățătoarea și mai poți face ce mai vrei tu în plus, adică să inițiezi un alt proiect. Ai libertatea de a alege cum faci proiectul, dar nu ai libertatea să omiți anumite părți ale unui proiect.
Ș9: Îmi puteți da câteva exemple de reguli sau convenții de care trebuie să țină ei cont?
A.M.B.: La grădiniță, de exemplu, toate paharele sunt la fel. Și ei au pe etajera pe care își pun paharele semnul lor, al fiecăruia. Dacă nu-ți pui paharul înapoi la semnul tău și îl lași pe masă și lasă vreo doi-trei copii paharul pe masă, nu mai știi care este al tău. Deci le speli pe toate când vrei să bei. În septembrie mai rămân pahare pe masă, dar în octombrie sunt puse toate la locul lor.
Ș9: Ce clase aveți acum în școală?
A.M.B.: Până la clasa a treia, iar de anul viitor vom avea și clasa a patra. Am avut și gimnaziu și l-am închis pentru că nu am știut să îmbin Montessori cu cerințele din tradițional. Curriculum din tradițional este foarte stufos. În Montessori faci și educație antreprenorială, faci și educația caracterului, caritate, și nu-mi ajungea ziua ca să le cuprind pe toate.
Ș9: În sistemul Montessori se lucrează cu grupe diferite de vârste, pe un interval de trei ani ‒ de la 0 la 3 ani, de la 3 la 6 ani, de la 6 la 9 ani și de la 9 la 12 ani. Vorbiți-mi puțin despre modul în care funcționează aceste grupe.
A.M.B.: Funcționează foarte bine pentru că copiii mai mari sunt modele pentru cei mici. Și un copil mai mic ascultă mai degrabă de un copil mai mare decât de un adult, pe de o parte. Pe de altă parte, un copil care a ajuns în grupa de vârstă superioară are o încredere de sine extraordinară prin faptul că îi „ghidează” pe cei mai mititei. Are empatie, că are grijă de ei. Iar cei mici abia așteaptă să ajungă ca cei mari. Vor și ei să lucreze cu materialele cu care lucrează cei mari, se uită cu admirație la ei. Deci, motivația este intrinsecă. Nu stai să-l împingi de la spate, că el deja vrea să facă ce face colegul mai mare.
Ș9: Câți copii sunt într-o clasă și câți profesori lucrează cu ei?
A.M.B.: Depinde. Dacă voi avea o clasă de 20 de copii, voi avea [din rândul copiilor] un profesor lider și un asistent. Dacă voi avea o clasă de 25 de copii, voi avea un lider și doi asistenți. Și avem doi adulți la clasă. Este un lider de clasă, un învățător sau educator Montessori și un asistent sau doi asistenți Montessori.
Ș9: Cum se adaptează un profesor la acest gen de grupă?
A.M.B.: În ce privește planificarea, cu siguranță este mai greu. Eu cred că un învățător Montessori lucrează de trei ori mai mult decât unul din învățământul tradițional. Gândiți-vă că noi ne facem planificări pentru fiecare copil în parte în fiecare vineri. Nu avem o planificare standard făcută de la început de an școlar, să mergem după ea ‒ cine se ține, bine, cine nu, sănătate și noroc, noi mergem mai departe. Ne uităm în fiecare moment să vedem ce goluri sunt de umplut, unde trebuie să mai consolidăm, ce stăpânește [fiecare] și cum putem să legăm o altă materie de ceva ce deja stăpânește. Planificările se fac săptămânal. Și este acel principiu al zonei proximei dezvoltări: un profesor bun este acela care cunoaște bine zona de confort și îl provoacă [pe copil]. Nu prea mult, ca să nu-l frustreze, dar nici prea puțin, ca să nu-l mențină în zona de confort. Ci atât cât să-l ducă în zona proximei dezvoltări. Și apoi, pas cu pas, această zonă crește, se consolidează cunoștințele și ele devin zonă de confort și apoi treci mai departe. Ori, cum poți face acest lucru dacă nu cunoști zona de confort? Dacă nu știi ce știe exact copilul?
Ș9: În ce constă pregătirea profesorilor Montessori?
A.M.B.: Este un curs foarte riguros, de 900 de ore, dintre care 250 de ore sunt de practică și observare la clasă. Un masterat în România are vreo 670 de ore, deci este ca un masterat. Iar profesorii noștri se duc la curs, au 8 ore de curs pe zi și încă vreo 4 de teme acasă. Vin cu niște cearcăne până la barbă, dar fericiți. Trec printr-o transformare ca om, nu doar ca dascăl.
Ș9: Aveți profesori care au trecut de la sistemul de masă la Montessori?
A.M.B.: Da, dar profesorii pe care eu îi recrutez avea oricum principiile Montessori în sânge. Nu le numeau Montessori, era intuitiv ceea ce făceau. Prin observarea copiilor și prin dorința lor de a ajunge la fiecare dintre copii, implementau fără să știe aceste principii.
Ș9: Cum vă descurcați cu Evaluările Naționale, care se dau la clasa a doua? Există o pregătire specifică pentru ele?
A.M.B.: Ne descurcăm foarte bine. Cu câteva luni înainte le dăm acele fișe [model pentru evaluare], pentru că ei nu sunt obișnuiți cu ele și este important să vadă formatul. Dar cunoștințele sunt aceleași. E adevărat că au fost și situații hazlii. În primul an, ne-au cerut examen și la clasa pregătitoare, nu doar la clasa a doua, dar s-a renunțat între timp. Și a fost foarte simpatic, că la clasa pregătitoare aveau la un moment dat o întrebare de genul „care dintre următoarele imagini nu aparțin unei clase?”. Și aveau variante acvariu, canapea, catedră și bancă. Copiii noștri n-au știut ce e aceea catedră, în schimb aveam acvariu și aveam canapea în clasă. Nouă ne trebuia alt barem (râde). Și a mai fost o fetiță la clasa a doua. A avut o problemă cu o bicicletă pe o pantă. În problemă, copilul de pe bicicletă a parcurs nu-știu-câți kilometri, câți kilometri va mai parcurge până în vârful dealului știind că dealul are atât. Și printre răspunsuri era și 0 și ea a bifat 0. Și când am întrebat-o „de ce?” mi-a zis „păi nu vezi că bicicleta n-are lanț?”. Ea avea o logică perfectă.
Ș9: Ce știți despre copiii care au trecut la sistemul de masă?
A.M.B.: N-a fost foarte greu, dar este o trecere. Trebuie să te obișnuiești cu temele. Ei aici nu au avut teme sau au avut foarte puține teme pentru acasă. Este alt sistem, cu alte reguli. Și trebuie să te adaptezi. Aici, dacă nu ai creionul ascuțit, te ridici, știi unde este ascuțitoarea, ți-l ascuți, te întorci și lucrezi. Acolo trebuie să ridici mâna și să ceri voie.
Ș9: Lucrați cu manuale la clasă?
A.M.B.: Nu avem manuale. Le-am cumpărat, să vedem ce se cere, pentru că este important să-i obișnuim cu genul de enunțuri din manuale. Vrem să știm exact ce se cere pentru că am văzut de multe ori că în curriculum este ceva și în manual este altceva.
Ș9: Cum arată orarul copiilor?
A.M.B.: Noi avem program de la 8 la 16. De la 8 la 8 și jumătate vin copiii și iau gustarea de dimineață, de la 8 și jumătate la 11 și jumătate au un ciclu Montessori de muncă neîntreruptă. Ei își iau pauze în cadrul acestui ciclu, dar fiecare își ia pauza când simte el nevoia. Este foarte important acest ciclu de trei ore. Când vine, [copilul] poate să se apuce de ceva mai ușor și apoi se uită în jur, își ia ceva mai greu și apoi spre ora 12 ajunge să facă ceva cu adevărat provocator. Atunci apare concentrarea profundă. Sau poate să vină hotărât să termine ceva ce a început cu o zi înainte și care este din start provocator și spre final își alege ceva mai ușor. Dar el trebuie să treacă prin toate aceste grade de dificultate din cadrul unui ciclu. Acest ciclu de lucru este sfânt în Montessori. După care urmează masa și ieșitul afară, cam o oră și jumătate. Masa și-o pun singuri. Fiecare clasă are mașină de spălat vase și ei se organizează cu fețele de masă, cu bolurile, cu spălatul vaselor. Dar asta înseamnă că i-am pregătit de la grădiniță. La grădiniță rămân zilnic alți doi copii și împreună cu asistenta pun masa. La grădiniță preferă să piardă din ieșitul afară ca să pună ei cu polonicul în farfuriile colegilor. Și după masă, la grădiniță avem somnul și joaca de după-amiază, apoi au gustarea și joacă. Iar la școală, după masă își termină proiectele, după care au complementare – franceză, muzică, pictură, religie.
Ș9: Care este sistemul de evaluare?
A.M.B.: Tot anul evaluarea este narativă. Ne uităm să vedem ce goluri au și cum putem să lucrăm mai mult cu ei. Dar ne întâlnim cu părinții la finalul semestrului să le spunem cum stau copiii dumnealor. Iar la finalul anului avem o foaie matricolă cu note. Pentru că, în momentul când vor pleca de la noi, ei trebuie să aibă aceste foi matricole. Pe lângă această foaie matricolă au câte o caracterizare, de câteva pagini bune, pentru fiecare materie în parte și pe partea socială și emoțională.
Ș9: Cum sunt integrați părinții în procesul educațional?
A.M.B.: Avem o dată pe lună Clubul Părinților. Aici, fie prezentăm noi diverse teme, fie avem invitați care povestesc despre relația frate-soră, despre cum să le vorbim copiilor despre sex, despre autocunoaștere. Adică încercăm lună de lună să creștem împreună cu părinții. Dar trebuie să fii pe aceeași lungime de undă și nu întotdeauna ne iese. Există situații, rare ce-i drept, în care părinții vin la noi din o înțelegere greșită a conceptului, crezând că Montessori înseamnă o libertate totală - și nu este cazul. Există și o lună de observație, în care vin să observe la clasă și au de completat un formular, iar pe spate notează întrebările la care răspundem după.
Ș9: Cum influențează statul evoluția sistemelor alternative?
A.M.B.: Există la nivelul ministerului o comisie națională de alternative educaționale, care le reglementează oarecum. Eu cred că Montessori este încă în fază de pionierat. Și în acest sens ai nevoie de un sprijin din partea ministerului. Am avut o relație foarte bună. Există inspectori pe alternative și învățământ privat, care vin deja cu deschidere spre noi.
1/6
