S-au scurs două săptămâni de când profesorii au intrat în grevă, iar zilele de protest continuă să se adune. Cadrele didactice nu vor să renunțe, nu mai au încredere în promisiunile guvernanților după atât timp în care, spun ele, educația a fost ignorată.
Angajații din învățământ s-au arătat revoltați după Executivul a adoptat, zilele trecute, o ordonanță pentru creșterea salariilor cu 1.000 de lei brut. O variantă de altfel respinsă la negocierile cu sindicatelor, dar care a fost implementată oricum de Guvern.
Luați și aruncați în sistem
La Colegiul Dobrogean „Spiru Haret”, unde predă Marcelina Popa, toată lumea participă la grevă. Profesoara de matematică, în vârstă de 62 ani, nu și-a ținut orele înainte de minivacanța de 1 iunie, a făcut însă puțină pregătire cu elevii din clasele a VIII-a și a XII-a. I s-a părut un fel de soluție de compromis, astfel încă să nu-i lase de izbeliște pe copiii din anii terminali, dar să susțină și greva.
Participă la protestele profesorilor pentru că în 37 de ani de carieră s-a lovit de toate problemele sistemului: lipsa materialelor la clasă, manuale vechi sau deloc, salarii mici. A cumpărat de la topuri de hârtie la cretă și culegeri. Rezumat, toate astea arată, spune Marcelina Popa, că nu există niciun fel de sprijin pentru cadrele didactice, odată ce acestea intră în sistem.
„Pregătirea psihopedagogică e precară. Noi am fost aruncați în sistemul de învățământ să ne descurcăm singuri. În facultate am făcut psihologie, pedagogie, dar la modul teoretic. Am făcut și puțină practică, dar practica asta însemna că citim puțină teorie și apoi mergeam în fața clasei”, explică profesoara.
Artificiile pe care le face ca să adapteze lecțiile din manual
„Un profesor are nevoie constant de sprijin, pentru că se schimbă programa, se schimbă manualele”, adaugă ea. Chiar și un dascăl cu aproape 40 de ani experiență, cum e ea, are nevoie de ajutor, punctează aceasta. Și nu doar material.
De exemplu, manualul de matematică de clasa a VIII-a după care lucrează la școală cu elevii are un capitol nou, se numește „Indicatorii tendinței centrale în statistică”.
Lecția din carte începe cu câteva definiții lungi despre ce sunt indicatorii statistici, ce este tendința centrală și cum arată variabilele numerice. Continuă cu câteva formule matematice în care literele se amestecă cu cifrele alături de niște exerciții.
„Când capitolul începe așa, și profesorul și elevul vor să arunce manualul. Eu nu știu cum să predau chestia asta la gimnaziu. La liceu am mai făcut-o. Un om mai priceput decât mine ar trebui să-mi ofere în manual un exemplu, cum ar trebui să introduc lecția asta. Nu să dai o definiție care te îngrozește. Toate exemplele sunt cu salarii, cu lucruri care nu-i interesează pe copii. Sunt prea avansate pentru ei”, explică.
Când a văzut că nu-i e prea util ce i s-a pus pe catedră, a improvizat. A găsit într-un curs de facultate „un exemplu mult mai drăguț” pentru a explica lecția despre statistică, cu un cercetător care studiază un grup de 10 șobolani. „Mult mai interesant”, spune profesoara. Iar elevii au înțeles.
„Fiecare profesor care își respectă meseria pentru anumite ore trebuie să-și conceapă el exemplele, să le caute el. Dar asta ia timp mult. Și atunci, unii sfârșesc în a recita din manual. Eu am multă experiență și atunci îmi vine mai ușor să fac abstracție de manual și să lucrez cu propriile exemple. Dar profesorii care vin acum n-au experiența mea și iau manualele astea de bune și cred că dacă-i explici unui copil de-a VIII-a așa ceva va înțelege. Nu va înțelege”, spune Marcelina Popa.
„Sunt tot soiul de programe pentru profesori, de la ONG-uri, dar de sus trebuie”
Aproape tot ce știe a învățat singură, uneori din mers, după experiențele cu copiii la clasă, din cărți de specialitate, multe ale unor autori străini din domeniul pedagogiei. „A trebuit să mă adaptez”, afirmă dascălul.
În primii săi ani de învățământ, cel mai mult au ajutat-o meditațiile - acest „fenomen care la noi a devenit toxic” -, faptul că a lucrat separat cu câțiva copii, care puneau întrebări pe care colegii lor nu aveau curajul să le adreseze în clasă. Așa și-a dat seama ce nu înțeleg copiii.
Sunt voci care spun că sunt mulți profesori slabi. Este adevărat. Dar sunt slabi și pentru că nu au fost ajutați să fie buni. Cu toată bunăvoința, nu ai timp - poate ai familie, copil mic - să stai pentru fiecare oră de la clasă să cauți, să corectezi, să faci lucruri speciale. - Marcelina Popa, profesoară de matematică
„Ăsta cred că e cel mai grav lucru care s-a întâmplat în învățământ, faptul că nu au fost aproape în niciun fel ajutați profesorii. Reforma trebuie să pornească de sus (de la autorități, n.r.). Sunt tot soiul de programe pentru profesori, de la ONG-uri, dar de sus trebuie să vină”, adaugă profesoara.
Și-a mai dat seama că elevii merită a doua șansă și că nu ar trebui să țină cu dinții de o notă dată la un test sau o ascultare la un moment dat, pentru că important e nu nota, ci cu ce rămâne copilul.
Marcelina Popa nu-i judecă pe profesorii care au ales să stea deoparte și să nu intre în grevă pentru că nu știe în ce situație se poate afla fiecare. „Sunt oameni care poate nu se descurcă cu ratele, au tot soiul de probleme, poate au copil mic”, spune ea.
„Nu formez istorici, formez competențe prin disciplina mea”
Mihaela Murgoci crede că dacă profesorii nu ies în stradă pentru a-și apăra - și cere - drepturile, „nu vom avea niciodată profesori care să facă treabă în școli”.
Profesoara are 50 de ani și este profesoară de istorie în trei școli, una în București și două din județul Giurgiu. De cinci ani de când este în învățământ face naveta între ele. „Au rămas (primăriile, n.r.) în urmă cu deconturile pentru transport. Ni se spune că nu sunt bani. E după cum îți prioritizezi investițiile. Educația e undeva jos”, afirmă profesoara.
A intrat la catedră în 2018, prin intermediul programului Teach for Romania, o organizație care oferă formare și sprijin pentru cadrele didactice. Până atunci a lucrat tot în educație, dar în zona formării profesionale pentru adulți. Și-a dorit să ajungă într-o școală publică pentru a-și răspunde la o întrebare care a măcinat-o mult timp: de ce adulții care participă la cursurile sale nu au competențele pe care ar fi trebuit să le învețe de mici la școală, pe lângă cunoștințe, și abilități și atitudini?
„Eu predau istorie și toată lumea, când aude, e: «aaa, trebuie să învățăm pe de rost ani». Nu. Istoria înseamnă cum îți dezvolți gândirea critică, ce înveți despre trecut ca să înțelegi prezentul. Asta ține de competențe. Eu nu formez istorici. Eu formez competențe prin disciplina mea”, explică.
„Îmi plac foarte mult copiii și este provocator să lucrezi cu ei, să-i vezi cum își dezvoltă gândirea, cum își pun întrebări, cum își dezvoltă imaginația. Partea grea este partea sistemului, ce înseamnă școală, ca sistem: hârtii de completat, atitudini diferite ale colegilor - că nu sunt cancelariile cele mai liniștite locuri”, mai povestește Mihaela Murgoci.
Un manual pentru profesori
Precum colega sa din Tulcea, simte că dascălii au fost școliți, pregătiți, apoi împinși în sălile de clasă și lăsați singuri acolo. Fără ajutorul celor de la Teach for Romania și al câtorva colegi de cancelarie, spune ea, nu crede că s-ar fi descurcat. Nu există sprijin din partea statului, acuză Murgoci. Lipsurile se văd în primul rând material: a cumpărat din propriul buzunar hârtie, cretă, a printat fișe, tot ce avea nevoie la clasă. Salariul îi ajunge undeva la 5.000 de lei, cu tot cu sporuri și norma de hrană. Crede că salariul unui debutant ar trebui să pornească de la cel puțin 4.000 de lei net. Acum, după recenta ordonanță a Guvernului care a mărit veniturile angajaților din educație, un profesor cu mai puțin de 5 ani experiență câștigă 3.430 de lei, cu tot cu sporul de dirigenție și de solicitare neuropsihică.
Dar nevoile unui profesor se întind și dincolo de bani și salarii.
„Ce lipsește foarte mult este acel manual al profesorului. Există manuale, dar pentru elevi, și uneori nu sunt nici ele adaptate nivelului elevilor, unele sunt foarte sus, sunt pline de date și cam atât. Problema cu care ne-am confruntat și în pandemie a fost lipsa resurselor online. Eu am resurse online pe istorie, niște filmulețe. Dar unele sunt în limba engleză, cu subtitrare și copiii de gimnaziu din rural nu reușesc, nu apucă să citească subtitrarea”, explică profesoara.
Există copii răi?
„Întrebarea reală care se pune este dacă copilul poate fi schimbat în bine sau în rău”, răspunde Marcelina Popa. E o reacție la afirmația profesoarei de franceză Alexandra Chirea, de la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din București, care a spus într-un interviu pentru Școala 9 că nu există copii răi, ci doar adulți care nu știu să se comporte cu ei.
Popa e de părere, în schimb, că cei mici pot fi răi și lipsiți de empatie. Și pot fi ajutați în privința asta, însă nu de profesor singur.
„Eu nu am de unde ști ce s-a întâmplat cu el în trecut, nici psihologii școlii nu știu. Dar și dacă aș ști, nu pot să mă ocup de un singur copil la oră”, spune profesoara de matematică.
Mihaela Murgoci e de acord. Educația nu e doar în curtea școlii, e în curtea tuturor, a familiei, a asistenței sociale. „Școlii i se pune în cârcă să rezolve probleme, dar aici problema trebuie rezolvată integrat, iar asistența socială să-și facă treaba”, subliniază ea. De exemplu, în situații în care un elev provoacă probleme la clasă, profesorii avertizează familia, dar familia nu ia măsuri în privința asta. „Dacă i se încalcă drepturile inclusiv de propria familie, copilul trebuie luat de-acolo fără discuții”, punctează.
Foto: George Călin / Inquam Photos
