Note bune, o platformă cu lecții video gratuite pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat

Note bune, o platformă cu lecții video gratuite pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat

Platforma online Note bune, lansată la finalul lunii martie, îi ajută pe elevii de gimnaziu și liceu să înțeleagă mai ușor materia pentru examenele naționale. În lecțiile video gratuite, cei care au Evaluarea națională descoperă, de pildă, cum să compare două texte după o serie de criterii sau câți „i” se folosesc la redactarea unor cuvinte precum „copii”. Pe site-ul proiectului sunt și fișe de evaluare. 

04.04.2022

De Medeea Stan

Doi dintre mentorii elevilor care se pregătesc de Evaluarea Națională și Bacalaureat sunt Andra Cărbunaru, co-fondatoarea Asociației pentru Educație Digitală Bigger Picture, și Bogdan Rațiu, profesor de română la Liceul Teoretic „Bolyai Farkas” din Târgu-Mureș, despre care Școala 9 a povestit cum a ajuns să aibă elevi maghiari de 10 la limba română. 

„Îmi amintesc rugăciunile colegilor mei dinaintea examenului: Doamne, să nu pice poezie. Orice, dar nu poezie. Îți sună cunoscut?”, așa începe Andra Cărbunaru una dintre lecțiile video de pe site-ul Note bune. Andra, absolventă a Facultății de Litere din București, le mai spune elevilor de gimnaziu că în liceu poezia se cam complică, dar că ei întotdeauna i s-a părut mai simplă decât proza, pentru că reținea versurile. „Rețeta de analiză a poeziei e foarte ușoară”, explică ea. „Ține minte că poezia unește lumea interioară a poetului cu lumea exterioară și ne oferă nouă, cititorilor, o nouă perspectivă asupra unor trăiri”. 

Mentorul Andra Cărbunaru, în timp ce vorbește despre personaje literare

Există o lecție și pentru cei din clasa a VIII-a care vor să aprofundeze, de exemplu, caracterizarea unui personaj literar. „Zi de zi discuți cu familia, colegii, profesorii tăi și permanent îi caracterizezi. Știi cine sunt, din ce familie provin, ce meserie au. Apoi, îi privești și le vezi trăsăturile fizice, cum le sunt chipul, ochii, îmbrăcăminte”, explică Andra ca și când s-ar afla pe o scenă, în fața unui public foarte atent. De fapt, la asta se și așteaptă din partea celor care o urmăresc: să fie numai ochi și urechi.  

„«Note bune» e după un pilot făcut anul trecut, care a strâns 2,2 milioane de reacții pe TikTok și peste 400.000 de accesări pe Youtube”, spune Andra Cărbunaru pentru Școala 9. În prima săptămână de la lansare, echipa Note bune a anunțat pe contul de Facebook al proiectului că a ajuns la 100.000 de vizite pe site.   

„Hai să învățăm să gândim poezia”

Bogdan Rațiu, profesor de română, le prezintă liceenilor materia pentru Bacalaureat. Cum stau lucrurile în ce privește textul liric la liceu, așadar? „Hai să învățăm să gândim poezia”, îi sfătuiește el pe elevi. Și le pune o întrebare. „În fața unei poezii trebuie să fii ca atunci când asculți melodia preferată. Ce ți se întâmplă?”. Explică, după aceea, ce impact poate să aibă poezia asupra lor după ce o citesc. „Încercăm să vedem și să simțim niște imagini care declanșează niște trăiri”, continuă profesorul. 

Iar asta nu e tot. Profesorul vorbește pe rând despre fiecare subiect de examen și arată cu exemple din viața de zi cu zi a elevilor cum se rezolvă. Deocamdată, liceenii au acces la cinci lecții, restul urmează să fie încărcate. „Textul argumentativ te ajută în foarte multe momente. (...) Îl faci pe cititor să fie interesat de ceea ce spui, îl seduci prin modul în care transmiți ideile și îl convingi de opinia ta”, spune Bogdan Rațiu în legătură cu unul dintre subiectele de la examen. Și face o conexiune și cu experiența personală a adolescenților. „Sunt sigur că, dacă mama ta spune o idee, tu nu-i răspunzi automat: Da, așa e. Încerci să găsești argumente, perspective, să explici pe alocuri, să aduci dovezi și exemple”. 

În următoarele săptămâni, echipa va urca pe site și clipuri în care alți mentori descâlcesc materia de la matematică. După ce urmăresc videourile, elevii pot descărca fișele de evaluare chiar de pe site. 

Medeea Stan

Reporter

Descoperă jurnalismul din 2014 și își dorește să continue măcar până la pensie, adică până prin 2055.

CUVINTE-CHEIE

note bune, lectii, video, bacalaureat, evaluare nationala

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile