Avea cinci ani și zece luni când a intrat în clasa întâi. Nu împlinise 18 ani când era în primul an la facultatea de Litere în Iași. „Am făcut-o pe automat pentru că deși cerusem părinților un an să mă gândesc ce vreau să fac - nu îi învinovățesc! - mi-au zis vorba aia românească: cum adică să pierzi un an din viața ta? Nu aveam nicio pasiune, nu-mi plăcea nimic. Și așa am pierdut trei.”
La 23 de ani, Bogdan Ghiorghiu termina și un masterat la Litere și lua o decizie nebunească: să se înscrie la Facultatea de Fizică. „Nu știam ce e aia o derivată sau o integrală. E ca și cum n-ai ști ce e complementul sau atributul când dai la Litere. A trebuit să o iau de la zero, dar pentru că-mi plăcea, am reușit.”
La Fizică a întâlnit cea mai tare profesoară din viața lui. „La orele dumneaei era o atmosferă cât se poate de relaxată. Avea o singură condiție, să nu folosim telefoanele, în rest puteam să facem orice: să vorbim, să ne vărsăm frustrările, dacă nu înțelegeam ceva, puteam să o întrerupem oricând să-i punem o întrebare și să insistăm oricât cu întrebarea noastră până când înțelegeam. Era un mediu foarte cald și foarte confortabil”, își amintește tânărul.
Pe atunci deja creștea în el visul de a fi astronom, dar și-a pus totuși un mic asterix la lista posibilităților: „Dacă voi fi vreodată profesor, așa vreau să fiu și eu.”
I s-a deschis o „fereastră către știință”
Între timp, devenise tot mai îndrăgostit de comunicarea științifică. În 2014, când a ajuns în finala competiției FameLab în Marea Britanie a avut un șoc să vadă ce înseamnă un eveniment de popularizare a științei acolo.
„Pe o zonă mare cu iarbă erau 12 corturi și fiecare avea peste 70 de standuri înăuntru și o scenă. Timp de o săptămână se făceau prezentări și demonstrații, dezbateri, talk-show-uri simultan. Mi s-a părut utopic. Am rămas atât de mult impresionat încât am zis că trebuie să fac și în România așa ceva.” Un coleg cu care se plimba atunci prin oraș i-a zis simplu: „just do it!” („fă-o!”)
Așa că din toamnă, Tecuciul, orașul său natal, avea primul eveniment „Fereastră către știință”.
Între timp a mers mai departe și cu căutările unui masterat în Astronomie. Așa a ajuns la Universitatea Aarhus, din Danemarca, cu bursă. Ca să se poată întreține, a trebuit și să se angajeze. Era, de altfel, și o condiție pentru bursieri, să aibă și un job part-time. După trei luni și-a găsit unul, ca om de serviciu la o clădire de birouri. Apoi a dat peste o companie care oferea meditații online pentru elevi din toată lumea.
„Aveam de ales între a face curat în birouri noaptea, în cealaltă parte a orașului, și asta. Cu cât am făcut mai multe meditații, eram tot mai apreciat în companie și de elevi și am început să obțin mai multe ore”, povestește Bogdan.
Cum s-a decis să se întoarcă în Danemarca
În acel an și jumătate se poate lăuda că a predat științe pe toate continentele. Apoi a terminat masteratul și a venit acasă, continuând să facă meditații online o perioadă. La un moment dat, firma s-a orientat către alt tip de proiecte educaționale, deci Bogdan n-a mai dat meditații. A rămas totuși în legătură cu șeful companiei care din când în când îl recomanda pentru posturi de profesori și tot îl ademenea să se întoarcă în Danemarca.
Îl refuzase de vreo zece ori, până într-o zi.
„Eram pe punctul de a scrie emailul de refuz, «mulțumesc că te-ai gândit la mine, dar…» Apoi m-am oprit și am zis să mă mai gândesc.” A decis să-și asume riscul.
Dacă acum mă simt pregătit de un nou început, de ce să nu încep aventura? Acum un an și ceva mai târziu cred că e o decizie foarte bună, sunt fericit aici, îmi place mult jobul ăsta și îmi aduce foarte multă satisfacție și cred că am crescut ca om și educator.
Altfel de inspecții la clasă
Predă matematică și fizică la un liceu privat care urmează programa pentru Bacalaureatul Internațional. N-a primit niciun training înainte de a ajunge în fața elevilor într-o sală de clasă, doar un tur al clădirii.
„Eu nu mai fusesem profesor până atunci, doar meditator, așa că mă așteptam să am inspecții în primele ore, să trec prin ședințe, workshop-uri. Dar nimic. Totuși, școala are un inspector angajat full time care merge din când în când la câte o clasă, dar cu intenția de a sprijini profesorul”, povestește dascălul.
Cu alte cuvinte, inspectorul intern al școlii este ca un cadru didactic de sprijin. „Îți spune: văd că sunt probleme cu elevul cutare, cu ce pot să te ajut? Sau: astea sunt materialele pe care le am eu, asta poți face în anumite situații, văd că e nevoie de un efort în plus pentru a disciplina un elev. E acolo să ajute profesorul, nu să-l pedepsească.”
„În România ești descurajat să recunoști că nu știi ceva”
Orele sunt foarte relaxate, așa cum i-ar fi plăcut și lui când era licean și cum a învățat de la profa lui din facultate. „Este de fapt o cultură în Danemarca în rândul profesorilor ca elevii să se simtă în singuranță și relaxați, să fie răsplătiți când pun o întrebare și încurajați să recunoască când nu știu ceva, nu pedepsiți. Asta face orele diferite de România, unde ești descurajat să recunoști că nu știi ceva.”
Crede că profesorii în Danemarca sunt ajutați și de faptul că au libertate totală în a-și organiza ora, în comparație cu România unde trebuie uneori să galopeze prin materie și să completeze teancuri de rapoarte.
„Dacă un elev are o întrebare care ar întrerupe lecția pentru câteva minute, cred că prioritatea profesorului ar trebui să fie să răspundă la întrebare. Fiindcă în acel moment elevul este cel mai deschis, el a avut inițiativa. În acel moment, ce spui el va absorbi ca un burete”, crede Bogdan.
La început punea multă presiune pe sine, să nu greșească, să folosească la maximum orice bucățică din oră.
„Dar mi-am dat seama că mă pot relaxa puțin și că această relaxare, în mod ironic, va eficientiza și ora. Dacă eu sunt încordat și pun presiune pe toată lumea, procesul de învățare va fi considerabil încetinit. Am început să mă relaxez și am început să mă concentrez pe conținut, pe explicații, pe reacția copiilor”.
„Elevii nu se tem că sunt ascultați și că primesc 2”
Evaluarea elevilor danezi este diferită. Primesc doar patru note pe an: două dintre ele le dă profesorul pentru evoluția pe care a avut-o liceanul, cât a participat la ore și celelalte două sunt la testări. Profesorii fac subiectele, le pun într-un plic și îl înmânează directorului. Conducerea se ocupă de aceste testări.
„Nu există note precum cele din România, trecute în catalog. În timpul orei elevii nu se tem că sunt ascultați și că primesc 2. Bineînțeles că noi pe parcurs încercăm să verificăm că ei sunt cu noi, că au înțeles, și dacă sunt în urmă, nu le dăm 2, ci evaluăm dacă am mers prea repede și încetinim, recapitulăm.”
Există totuși presiunea celui mai mare examen dintre toate: bacalaureatul. Un test deopotrivă pentru elevi și profesori. Bogdan are emoții fiindcă anul ăsta are prima generație care va da examenul, iar școala face o statistică în funcție de aceste rezultate, să vadă unde se poziționează.
Fericirea se transmite de la catedră spre bănci
Pentru profesorii danezi e foarte importantă starea de bine a copiilor, dar sistemul în ansamblu are grijă ca și ei să fie fericiți. De exemplu, au o mare autonomie la ore. „Nu am inspecții, nu am restricții, nu am presiune, pot să-mi aranjez curriculumul așa cum cred eu că se potrivește pe elevi. Pot să stau de două ori mai mult decât programat pe un capitol pentru că elevii pe care îi am eu în clasă în acel moment au probleme să înțeleagă vectorii și peste un alt capitol să merg mai repede fiindcă elevii au înțeles. Și asta face pe toată lumea fericită.”
Danemarca este de altfel a doua cea mai fericită țară din lume, după Finlanda. E o adevărată cultură a stării de bine care se simte peste tot. Asta înseamnă și că investesc în serviciile de sănătate, educație, timp liber. Da, plătesc taxe mai mari, dar înțeleg cu toții de ce e bine să fie așa. Danemarca este pe locul patru în lume la nivelul contribuției populației – 56% din venituri, după Costa de Fildeș, Finlanda și Japonia, potrivit World Population Review.
Vrei să economisești 10% din venitul tău și să nu ai educație și sănătate gratuită? Cred că mentalitatea danezilor este că cu banii vrei să-ți faci viața mai bună și poate face societatea asta cu banii tăi. Danezii reușesc să facă cât mai multe lucruri gratuite și accesibile pentru toți și să aibă grijă de ele.
Aproape de casa lui, Bogdan are un stadion imens, cu terenuri de fotbal, baschet și tenis, piste de atletism și accesul este gratuit. „Are teren de fotbal cu gazon mai bun decât stadionul din Tecuci pentru echipa oficială. Este public și gratuit, doar să te duci să te bucuri de ele. Cam așa s-ar reflecta fericirea aici, dar e posibil să fie și cauză și consecință în același timp. Mai există această mentalitate de a colabora și să facem ceva de care să ne bucurăm cu toții și să avem grijă de acel lucru, fie că e stadion sau parc sau școală”, mai spune românul. Apoi, mai sunt câteva ingrediente ale fericirii: orașele sunt mici, verzi, au puține blocuri și mai multe case.
„Profesorii sunt dispuși să colaboreze”
„Janteloven” sau „legea lui Jante” este un cod de conduită creat de autorul danezo-norvegian Aksel Sandemose prin care se dezaprobă ambiția personală. Puterea danezilor stă în capacitatea lor de a nu lăsa pe nimeni în urmă.
„Dacă în unele țări, nu le numesc, mentalitatea generală este dacă eu nu pot să urc sunt fericit și dacă vecinul coboară, în Danemarca este aceeași satisfacție dacă urcăm împreună. Eu mă simt mai bucuros dacă urc împreună cu ceilalți decât singur, fiindcă dacă ei urcă, și eu voi avea o viață mai bună și cu toții putem să ne bucurăm de asta. Nu există o competiție toxică între profesori în cancelarie.”
Profesorii muncesc împreună și se ajută. „Am avut profesori venind la mine și spunând că elevul cutare l-a întrebat despre planete și să-i explic ca să poată și el să-i răspundă. Nu există o predare multidisciplinară, dar nicio întrebare a unui elev nu rămâne fără răspuns fiindcă profesorii sunt dispuși să colaboreze.”
Cadrele didactice nu au altă grijă decât să-i ajute pe elevi să învețe. Școala la care învață tecuceanul este foarte bine dotată. Fiecare clasă are table cu două fețe și un smartboard cu proiector. Există laboratoare pentru fiecare disciplină, iar dacă un elev face un proiect anume și are nevoie de ceva în plus, se face o cerere la conducere.
Când partea materială nu e o problemă, cu toții își pot face treaba mai bine. Danemarca investește în educație 5,2% din PIB, în timp ce România jumătate.
Și asta se oglindește și în rezultatele la nivel internațional: la ultimele testări PISA la matematică și științe, elevii danezi s-au clasat pe locul 18 în lume, iar cei români pe 51.
