Roxana a avut primul contact cu limba latină în clasa a VIII-a, însă, fiind ocupată cu pregătirea pentru Evaluarea Națională, nu s-a gândit că va deveni și o materie la care să facă performanță la nivel național și internațional. Un proiect pe care l-a avut de realizat la ora de latină i-a trezit interesul pentru această disciplină: „Am ales ca temă, alături de o colegă, școala la romani. Informându-mă despre subiect, am descoperit foarte multe similarități cu sistemul educațional din prezent, cum ar fi începerea școlii la șapte ani și existența a trei cicluri de învățământ obligatoriu – primar, elementar, superior”.
Să cunoști un filosof în loc de premiu
Ce a impresionat-o cel mai tare a fost să afle că, după terminarea studiilor, romanii făceau o călătorie în Grecia, care le oferea posibilitatea de a se întâlni cu marii filozofi ai timpului. „Îmi imaginam cum este să ai o conversație cu un astfel de om, cred că e ceva extraordinar. Iar aceste călătorii demonstrau o deschidere foarte mare a oamenilor din Antichitate, chiar și raportat la zilele noastre”.
În clasa a IX-a, metoda de lucru a profesoarei de latină a convins-o definitiv pe Roxana de frumusețea materiei. „M-a atras faptul că doamna profesoară ne punea la început să facem comparații între o serie de cuvinte în limba română și corespondentele lor din latină. A fost un exercițiu interesant pentru mine, iar, după, am aflat că se regăsește și în subiectele de olimpiadă”.
Așa a început un lung drum și anevoios înspre performanță, pe care Roxana și l-a asumat cu ambiție și hotărâre. În fond, dictoanele ei preferate în limba latină sunt Per aspera ad astra („pe căi anevoioase către stele”) și Ad augusta per angusta („pe poteci strâmte către fapte mari”) – „pentru că simt că ele mă definesc în contextul efortului pe care mi l-am impus pentru olimpiade”. De asemenea, Roxana consideră că „munca e întotdeauna mai importantă decât talentul. Poți avea oricât talent la o disciplină, dar numai prin muncă ți-l poți șlefui”.
Pe vremuri se studiau șapte-opt ore de latină și greacă veche
Înainte de Cel de-Al Război Mondial, exista în școala românească profilul clasic. Fiecare elev de la acest profil avea în orar șapte-opt ore de latină și greacă veche săptămânal. Adică studii intensive de limbă, traducere și cultură clasică. După Al Doilea Război Mondial și după instaurarea comunismului, est-europenii, învinși, au fost considerați ca aparținând neamului sovietic. „Iar odată ce ai spus că nu aparții latinității, unde să se infiltreze și profesorul de latină, în primul rând, și, pe urmă, profilul clasic? Acesta a fost desființat, iar latina nu s-a mai studiat deloc pentru 5-10 ani”, ne-a explicat Ioana-Roxana Popa.
După Revoluție, limba latină părea să ocupe un loc semnificativ în planurile-cadru, fiind inclusă între materiile de bacalaureat pentru filologi încă din 1990. Însă în 2009, disciplina primește o lovitură: este scoasă complet din aria obiectelor pentru examenul maturității.
Ajungem, astfel, «țara unui paradox», o țară unde cultura și originea nu triumfă, ci sunt uitate. Lecția de istorie din clasa a XII-a despre romanitatea românilor și micile trimiteri de la orele de literatură rămân pentru elevul român un glas comemorativ, dar nu îndestulător.
Studiul limbii latine în prezent
Astăzi, latina este prevăzută ca disciplină obligatorie în clasa a VII-a, când elevii au o oră pe săptămână denumită „Elemente de limbă latină și de cultură romanică”. În liceu, latina mai este studiată doar de elevii de la profilul de filologie, care dau și teză semestrială la această materie, și de cei de la seminarele teologice.
Conform unui studiu realizat de Universitatea din Leipzig, Italia era, în 2014, țara cu cel mai mare procent de elevi de liceu care studiau limba latină (40%), urmată de Elveția (16.8%), Belgia (9%) și Germania (8.7%). Latina este studiată la liceu și în țări non-europene, dintre care se remarcă SUA, Noua Zeelandă și chiar unele țări africane (Nigeria, Ghana, Senegal).
Ce presupune Olimpiada de Latină
Principala provocare pe care o ridică olimpiada de Latină sunt exercițiile de traduceri, care nu intră în materia de la clasă. Așa cum a explicat Roxana, „Latina devine în acest punct o matematică. Dacă pentru a-ți însuși o simplă problemă ai nevoie de zeci de exerciții, pentru o traducere bună ai nevoie atât de exerciții, cât și de lectura a alte zeci de traduceri, poate chiar și de lecturi în domeniul istoriei, al literaturii”.
Olimpiada de Latină implică însă și alte cerințe, diferențiate în funcție de clasă. Până la clasa a X-a, traducerile sunt dublate de exerciții de analiză gramaticală a unor cuvinte latinești. La clasele a XI-a și a XII-a, textele propuse pentru traduceri sunt semnificativ mai complexe, iar în subiect mai apar exerciții de analiză literară.
Elevii primesc un text în limba latină, însoțit de traducerea acestuia și trebuie să realizeze un comentariu literar în limba română, în care să demonstreze cunoașterea integrală a operei din care face parte fragmentul. „Este un exercițiu care vizează mai mult partea de cultură decât pe cea de limbă. Cunoștințele din domeniul istoriei și al literaturii se dovedesc, din nou, indispensabile”, a explicat Roxana.
Există și o fază internațională unică. În funcție de rezultatele de la etapa națională, elevii pot fi selectați pentru unul din cele trei concursuri Certamen, fiecare dedicat câte unui scriitor (Cicero, Ovidius, Horațiu). „Eu am fost la Certamen Ciceronianum, concursul dedicat lui Cicero, unde au participat elevii din aproape 50 de țări. În anul nostru, proba a constat doar din traducerea unui text din Cicero, însă nu am știut asta de la început, precizările lor au fost destul de vagi”, a menționat Roxana.
Cât învață un olimpic la Latină
Începând din clasa a IX-a, Roxana și-a dedicat o mare parte a timpului liber studiului latinei. „Lucram cam o oră pe zi pe parcursul anului școlar, dar îmi amintesc că în clasa a X-a, în perioada de dinainte de olimpiada națională, am lăsat totul deoparte. Lucram ziua, lucram noaptea, nu mai făceam aproape nimic altceva”. În clasa a XI-a, după ce s-a văzut calificată la concursul internațional, a reușit să își impresioneze profesoara prin puterea ei de dedicare. „Am terminat într-un weekend toate variantele pe care ar fi trebuit să le lucrez până la concurs. Țin minte că doamna profesoară a rămas foarte uimită când i-am adus la corectat trei caiete, era copleșită, nu mai știa ce să îmi dea de făcut”, a spus Roxana.
Părinții au sprijinit-o în studiul limbii latine, chiar dacă tatăl ei i-a sugerat uneori să își direcționeze eforturile spre discipline mai de actualitate. În ceea ce privește profesorii, viziunile au fost diferite. „Unii dintre ei chiar m-au încurajat. Profesoara de română a fost foarte interesată de ce făceam, a spus că e mare lucru să ai în clasă pe cineva care studiază o limbă ce se pierde încet. Alți profesori au tratat performanța mea ca pe ceva de la sine înțeles, se așteptau să ajung la o națională”.
Eforturile Roxanei au fost în general apreciate, însă, așa cum ne-a explicat, foarte puțini din oamenii cu care vorbea ajungeau să înțeleagă în ce constă pregătirea ei:
Unii se așteptau să știu toată latina, să o vorbesc cursiv. Nici acum nu sunt la acest nivel, eu mereu consider că nu știu nimic și că am foarte multe de învățat.
Limba care nu se mai vorbește
Nemaifiind limbă oficială în nicio țară, latina nu presupune și o parte conversațională. „Niciodată nu am avut cu cine să comunic în latină, chiar dacă mi-ar fi plăcut. Colegii români de la olimpiadă nu știu să vorbească această limbă, pentru că la competiții nu se pune accentul pe vocabular. În schimb, dacă primesc un text în latină, reușesc să îl înțeleg și știu să pronunț cuvintele”, a mărturisit Roxana.
Așa cum ne-a mai explicat eleva olimpică, în studiul acestei limbi, accentul cade pe gândirea comparată, pe descoperirea influenței pe care cultura clasică o exercită până în zilele noastre. De aceea, Roxana nu acceptă etichetarea latinei ca „limbă moartă”: „După cum știm, atât limba română, cât și poporul român își găsesc în lumea romanică o origine nobilă, conform celor care au explorat trecutul. Cronicarii, poeții și istoricii au înțeles că a ne cunoaște originea e ceva ce ne construiește pe noi sufletește, nu numai trupește”.
Trecând de generalizări, cultura romană le este utilă celor care își doresc să urmeze o carieră în justiție. Roxana face parte din această categorie, iar, în procesul de documentare firesc pentru un elev aflat în an terminal, a descoperit că aproape toate facultățile de drept din țară și din Europa includ un curs de drept roman. „Aici e necesar să îl înțelegem pe Cicero, ale cărui procese au rămas conservate”. Prin lecturi aprofundate, eleva a descoperit că societatea funcționează în conformitate cu ceea ce a fost în trecut, în formă primară sau rudimentară. „Și în Imperiul Roman au existat crima, cauțiunea, furtul, nemulțumirile pentru moștenire și fărădelegile, pe care Cicero le-a analizat magistral. Avem multe de învățat de la cei din urmă”.
