Onomastica școlară

Onomastica școlară

De la Eminescu la Unire, cine a botezat cele mai multe școli din România?

06.12.2018

De Maria Bercea, ilustrații de George Roșu

Sunt peste 18.000 de grădinițe, școli, licee, școli profesionale și postliceale în România, conform evidențelor Ministerului Educației. La ceas de Centenar, am vrut să vedem cine sunt conducătorii – și celelalte personalități ale nației și calendarului – care au dat numele celor mai multe instituții de învățământ preuniversitar din țară.

George Roșu

Artist

E născut în Brașov și fugit în Cluj, cu un ochi la Berlin. Desenează și scrie peste desene de aproape 15 ani, dar lui îi par mai mulți. E încadrat la ilustratori și profită de asta ca să apară prin reviste și librării Și-a propus să încărunțească repede. Are pisică de 10 ani și 8 kile. Este co-fondator al spaţiului de artă RAFT.

Maria Bercea

Editor

Scriitor. Excelolog. Organizator. Părinte.

CUVINTE-CHEIE

denumiri