Emanuela Ignățoiu-Sora, scriitoare, directoarea Fundației Comunitate Dâmbovița
Educația nu poate rămâne, tocmai ea (sic) neatinsă de schimbările aduse de tehnologie. De aceea îmi doresc ca dezbaterea despre educație să se deplaseze dintr-o abordare de secol al XIX-lea (în care era instrument de alfabetizare și de creare a unității naționale), înspre secolul XXI – în care nu facem educație, ci gândim; în care nu vom mai vorbi despre un sistem național de educare, ci de centre în care socializăm și ne formăm pe termen lung, în care accentul nu va fi pus pe învățare, ci pe folosirea în mod inteligent a informațiilor aflate la un click distanță, pe împărtășirea celor mai bune practici și pe inovare.
Ramona Stafie, mamă, membră AVE, București
Aș întreba directorii de școală și profesorii de ce mai educăm în ziua de azi și ce au nevoie într-o lume ideală pentru a scoate din școală oameni pregătiți pentru viață, aș întreba copiii ce își doresc să învețe și aș face un program integrat profesor – părinți prin care aceste lucruri să se concretizeze, iar copiii să avanseze în cunoaștere în funcție de talentele și înclinațiile fiecăruia iar părinții să susțină și să continue dezvoltarea și mai mult să se educe și să învețe și ei alături de copii și să se dezvolte emoțional, aș întreba specialiștii în educație și cei din tehnologie și afaceri care sunt competențele viitorului și cum le putem integra în școli și cum ne putem sprijini unii pe alții, aș întreba psihologii specializați pe educație cum putem crește starea de bine a profesorilor și a tuturor celor implicați în educație de la îngrijitori până la directori de școală și nu în ultimul rând aș adaugă că obligatorii in curricula școlară clase de educație emoțională, sexuală și financiară.
Cătălin Mihai, profesor de psihologie, București
Aș începe cu următorii zece ani în care vreau să văd mai multă educație decât învățământ, să reușim să-i ajutăm pe copii să aibă încredere și să ofere încredere, să avem mai multă răbdare și mai multă inspirație, pentru că doar așa copiii își vor dori să cunoască și să arate ce știu. În ceilalți 90 de ani vom mai vorbi.
Viorica Mihăescu, profesoară de limba și literatura română, București
Îmi doresc să-mi desfășor ora într-o clasa cu maximum 20 de elevi, astfel încât să pot să-i observ, să le ascult opiniile, să explic fiecăruia în parte, să dezbatem, să facem din ora de curs un moment al «nostru». Să «aerisim» programa și să discutăm teme de interes pentru ei, la propunerea lor, fără a fi presați de «cerințele» examenelor, din ce în ce mai bulversante. Îmi doresc dascăli bine pregătiți, permanent conectați la descoperirile momentului, respectați de societate. Și, chiar dacă știu că într-o școală a viitorului, învățământul on-line va fi o realitate, cred că nimic nu va putea înlocui căldura și pasiunea cu care un dascăl sădește în sufletul elevilor săi valori morale.
Dragoș Schenkel, fotograf
Școala ar trebui să învețe competențe, nu doar informații.
Copiii să învețe să argumenteze, să își caute un punct personal de vedere, să învețe să greșească și să continue.
Școala ca motor al diversității, progresului, laborator pentru o societate evoluată.
Luca Dinulescu, scriitor
Cred că ceea ce își dorește orice om normal: să pregătească oameni pentru piața de muncii acelor vremuri. Să nu specializeze maeștri în tinichigerie dacă se va observa că aceasta e făcută mai repede și mai bine de roboți, să nu scoată mii de absolvenți de jurnalism dacă se va observa că știrile sunt preluate și, eventual, editate sau chiar compilate mai bine cu ajutorul inteligenței artificiale. Automatizarea va face educația să fie deosebit de competitivă, lucru care va reuși într-o măsură mai mare sau mai mică. Important este însă să existe o conștientizare a acestui fapt și, mai mult, să se pregătească terenul pentru inevitabila fuziune a omului cu mașina.
Oana Dușmănescu, mamă, jurnalist
Școala ar trebui să recunoască într-un final faptul că nu suntem egali. Deci mi-aș dori ca școala să-i lase pe copii să-și aleagă drumul încă de la început. Să nu fie atât de specializată pe română și matematică, să poată ajunge la un grad de libertate și eliberare pe care-l merită istoria modernă.
Silviana Șerbănescu, profesoară de engleză, București
Îmi doresc un moment zero după care actorii din sistemul de învățământ românesc să înțeleagă că învățarea limbii engleze reprezintă o deschidere continuă de orizonturi pentru o educație și un statut social mai bun. Predarea ei se poate face și altfel, interactiv și eficient, vizând limba în funcționalitatea ei directă.
Urania Cremene, expert în parenting
Sper ca în următorii 10 ani, nu 100, toți părinții să considere absolut firesc să învețe continuu despre educația, creșterea și relația cu copiii lor. Iar pentru întreg secolul care vine, îmi doresc ca educația să fie prioritatea zero a cetățenilor și a factorilor de decizie din România, înțelegând cu toții că aceasta este calea de urmat pentru a evolua și a o duce mai bine, la nivel colectiv.
Monica Diaconu, coordonatoare Școala Babel, Timișoara
În primul rând, fiecare profesor va fi ajutat să își descopere creativitatea și puterea de a face o diferență în viețile copiilor din jur. Fiecare profesor va primi sprijin pentru a fi o prezență pozitivă definitorie în viața fiecărui copil. Rolul profesorului, ca persoană ce are puterea să echilibreze inegalitatea de șanse va fi recunoscut de către societate. Înconjurați de profesori de vocație, copiii vor simți că școala este o comunitate iubitoare care le dă aripi pentru a se autodepăși și pentru a face lumea mai frumoasă.
Andrada Mazilu, învățătoare, Timișoara
Dorința mea este COLABORARE pentru educație. Îmi doresc să simțim în școală ca suntem o echipă, să ne ajutăm și susținem reciproc. Îmi doresc o colaborare strânsă cu părinții, o bună colaborare cu instituțiile și comunitatea locală. Îmi doresc ca ministerul și inspectoratele școlare să ne asculte și să fie aici pentru noi, pentru a ne ușura munca și a le face învățarea mai bună copiilor. Îmi doresc să simt că suntem uniți pentru educație, că privim cu toții în aceeași direcție.
Raluca și Adrian Bacinschi-Stratulat, creatori IziBac
100 de ani este o perioada de timp enormă, pentru care predicția oricărei tehnologii devine doar un exercițiu de imaginație. Nimic din ce considerăm acum vârf de lance tehnologică nu o să mai fie nici măcar relevant în 100 de ani. Așadar, o predicție ar trebuie să se axeze pe nevoile educaționale umane, care evoluează cu siguranță mult mai greu.
Peste 100 de ani cu siguranță vom fi renunțat la ultimele vestigii ale perioadei industriale din felul în care este gândită educația. Vom avea un sistem de educație particularizat pe nevoile elevului, în care profesorii vor fi cel mult un mentor în procesul educațional. Principala sursă de informații va fi digitală. Materiale înregistrate care vor stimula cât mai multe simțuri (mult dincolo de doar VR sau video interactiv) vor reprezenta principala sursă de cunoaștere și vor exista marketplace-uri globale pentru cei mai bun creatori de content educațional.
Testarea, sau mai bine zis, autotestarea, va avea loc automat, prin monitorizarea de către un AI a progresului pe care un elev îl face în jocuri extrem de atractive. Se vor monitoriza și adunarea de cunoștințe și cultivarea de abilități. Nu vor mai există teste stresante, ore obositoare și teme plictisitoare. Tot procesul educațional va fi doar o mare călătorie de autodescoperire a potențialului uman care se regăsește în fiecare.
Emi Beteringhe, președinte executiv la Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică (ARDOR)
Mi-aș dori ca în următorii 100 de ani sistemul de educație în România să devină unul în care democrația se practică la toate nivelurile, de la vârful ministerului educației până la ultima clasă din zona rurală, de la metodele folosite în clase la conținutul lecțiilor la felul în care administrăm orice instituție publică de educație.
Marian Ignat, elev, secretar general în Consiliul Național al Elevilor, Focșani
Mi-ar plăcea ca undeva în viitor să vorbim despre directorii școlilor ca manageri full-time. Cred și simt că un lider la nivelul fiecărei comunități școlare chiar poate prioritiza și soluționa (real) problemele din educație despre care vorbim astăzi.
Iulia Georgescu, notar, parte din comunitatea Lideri pentru Justiție; fondatoare a Asociației GHEPart
Ce m-ar bucura pe mine să aibă educația următorilor 100 ani? Educație civică, întregul, educație juridică, partea. Să știm de ce, cum, când și încotro. Să ne cunoaștem drepturile, puterea pe care o avem democratic față de autoritățile alese de noi sau numite, forța mandatului dat prin vot, mecanismele de care putem și ar trebui să uzităm între scrutine, când răspund penal minorii, ce e un dosar penal, că și darea de mită e infracțiune, cine face regulile, cum se aplică și cum se schimbă când nu mai sunt în acord cu evoluția societății, printre altele. Evident, nu va fi materia clasică, voit opțională sau facultativă; nu va fi ora pe care și-o iau profii să predea resturi de materii. Va fi ceva interactiv, cu multe dezbateri, discuții, teme de cercetare, pe teren chiar (câți elevi au fost la vreo ședință de consiliu local?), cu libertatea de exprimare ridicată la nivelul pe care ei îl merită. Iar materia va fi în fiecare clasă de la pregătitoare la a 12-a, mai mult facilitată decât predată de oameni deschiși să acorde încredere viitorilor cetățeni cu drept de vot.
Mihaela Negrea, mamă, membră în Inițiative în educație (InEdu), Timișoara
Îmi doresc o schimbare de paradigmă în sistemul de educație în următorii 100 de ani! În primul rând, dascălul să fie unul dedicat, să iubească copiii și să îi respecte. Întotdeauna OMUL sfințește locul! Finanțarea și tot ceea ce ține de dotări/remunerări să nu mai reprezinte o problemă. Educația, în sine, să nu cunoască limitări și să fie făcută în acord cu personalitatea tuturor celor implicați (educație în natură, educarea pasiunilor, gândire outside the box, cooperare, echitate etc.).
Carmen Proteasa, doctorandă la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea București, cadru didactic și mamă
Mi-aș dori mult ca în următorii 100 de ani să se schimbe felul în care arată școlile ca instituții, de la toate nivelurile de învățământ: începând cu săli de clasă, toalete, bănci, laboratoare, săli de lectură/spații de recreere, cantină până la regulamente și proceduri interne. Îmi e foarte greu să vorbesc la infinit despre factorii care susțin starea de bine a elevilor, performanță sau despre miezul învățării, când învelișul este ciobit, nepersonalizat, cârpit sau rece și gri.
Augustina Vasile, coordonatoare relații publice la Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică (ARDOR)
Îmi doresc mult ca în următorii 100 de ani (dar sper că mai devreme de atât) sistemul de educație să devină un spațiu mai sigur. Îmi doresc pentru copiii mei, dar și pentru mine, ca școala să fie locul în care - atât cei din bancă cât și cei de la catedră – să se simtă în siguranță să arate cine sunt cu adevărat și să se încurajeze să se descopere și să se înțeleagă. Pe sine și unii pe alții. Sper și am încredere că din ce în ce mai mulți dintre oamenii care pun cărămizi în educație (fie ei profesori, elevi, activiști, voluntari, părinți) simt și înțeleg importanța educației cu blândețe, a educației centrate pe înțelegerea sentimentelor și nu pe negarea lor, pe încurajarea diferențelor mai degrabă decât pe stigmatizarea lor, pe întâmpinarea diversității și a exprimării de opinii. Și asta mă face să cred că suntem deja pe drumul cel bun către educația de peste încă un Centenar. Trebuie doar să continuăm să punem dorință de la dorință.
Florin Râșteiu, elev, vicepreședinte Consiliului Național al Elevilor, Alba Iulia
Îmi doresc ca sistemul de educație din România să formeze caractere, nu roboței. Îmi doresc ca școală să formeze elevi care să gândească critic. Îmi doresc ca directorii și profesorii să înțeleagă că școala nu este stat în stat, așadar, trebuie să respecte drepturile beneficiarilor primari ai educației. Îmi doresc ca elevii sa asculte de părinți, dar să nu-i lase să le decidă viitorul.
Bogdan Chiriacescu, instructor debate și profesor de fizică, Nehoiu
Aș schimba sistemul de examene - bac, testele naționale. Ce se întâmplă acum este că aceste examene sunt prea șablonizate și verifică prea puțin competențele reale pe care le-a dobândit elevul. Un al doilea lucru pe care l-aș face (și asta ar fi cu aplicare imediata): aș decupla premierile de tip gradație de merit de performanțele elevilor/ rezultatele la olimpiade.
Antonia Pup, elevă, președinta Consiliului Județean al Elevilor Timiș, Timișoara
Libertatea. De fapt, aș vrea să schimb un lucru: lipsa ei. Libertatea în parcursul educațional, libertatea în gândire și în exprimare. Libertatea de a te ridica împotriva abuzurilor și de a putea lupta pentru ceea ce crezi.
Marian Anghel, director de liceu, Balș, județul Olt
Aș vrea ca învățarea elevilor să fie făcută în așa fel încât fiecare elev să fie expus unei experiențe colective, de calitate, oferindu-i șanse maxime de înțelegere a lumii și a sensului ei. O astfel de înțelegere i-ar rafina contribuția și ar crea sinergia de care cu toții vor avea nevoie pentru a continua.
Alex Dobromir, student
Dacă aș vrea să schimb ceva în sistemul de învățământ care m-a format ar fi ignoranța. Ignoranța este lucrul care trage în jos atât elevi, cât și profesori. Profesorii sunt ignoranți vizavi de dorințele elevilor de a vedea aplicabilitate și exemple relevante pentru ei, iar elevii sunt ignoranți la a înțelege materiile în profunzime și a le vedea frumusețea, pentru că au alte priorități. Dacă am lăsa ignoranța la o parte, am putea ajunge la un front comun, unde elevii înțeleg de ce învață ce învață, iar profesorii sunt mulțumiți că ei își dau interesul pentru a pricepe ce e de priceput, nu pentru note.
Andreea Nistor și Silvia Toth, Asociația pentru Valori în Educație (AVE)
Școlile din România au nevoie de directori hotărâți și care să aibă o pregătire autentică de manageri. Sistemul educațional are nevoie de lideri care să își asume cu viziune și pragmatism transformările pe care vor să le realizeze. Exemplul altor țări demonstrează că directorii școlilor cu cele mai bune rezultate sunt adevărați antreprenori și vectori de schimbare în comunitățile lor.
Vlad Cherecheș, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș
În următorii 100 de ani mi-aș dori ca școala românească să valorizeze fiecare copil, elev, student și să-l ajute să-și atingă potențialul maxim de care e capabil. Să nu mai avem nici măcar o persoană „lăsată în urmă”, să găsim soluții pentru nevoile fiecăruia. Să avem elevi și studenți foarte conștienți de ceea ce învață, ceea ce știu, ceea ce le place și ceea ce-și propun. Și, în final, școala să formeze mai ales cetățeni activi și responsabili, dar și să modeleze caractere pe principii solide.
Mihai Tănase, elev, Asociația Elevilor din Constanța
Îmi doresc ca sistemul educațional românesc să fie centrat cu adevărat pe elev, nu doar la nivel declarativ, ci prin măsuri concrete.
Daniela Vișoianu, Coaliția pentru Educație
Îmi doresc ca nepoții mei să aleagă să trăiască aici. Alegerea lor va fi rațională, datorită calității vieții și, mai ales, a serviciilor publice și comunitare, România fiind țara cu cel mai mare progres al indicelui de fericire și gradului de încredere în ceilalți.
Alina Seghedi, Asociația Reality Check
Pentru următoarea sută de ani, îmi doresc să avem un stat care să știe în orice moment ce copii nu ajung la grădiniță sau la școală, să înțeleagă de ce nu o fac și să ia măsurile necesare de sprijin, motivare și monitorizare în așa fel încât să nu mai avem niciun copil rămas în afara sistemului de educație. Și-mi mai doresc să avem școli bune pentru toți copiii.
Șerban Iosifescu, președinte ARACIP
Mi-aș dori pentru educația românească diversitate (în abordări pedagogice, actori și tipuri de intervenții), incluziune (pentru toate minoritățile și pentru fiecare copil, elev, tânăr sau adult care învață) și inovație. Toate împreună (diversitatea + incluziunea + inovația) definesc calitatea educație și excelența - așa cum eu le înțeleg.
Daniel Tache, profesor de limba și literatura română, Târgoviște
Un sistem de învățământ descentralizat și debirocratizat, care să se poată adapta rapid unei realități în continuă schimbare. Școli a căror politică educațională să fie hotărâtă paritar de către profesori și părinți, formațiuni de studiu alcătuite din cel mult 15 elevi. Programe școlare minimale, care să lase profesorului deplină libertate în selectarea conținuturilor. Profesori a căror competență profesională să fie riguros evaluată și care să intre în sistem din vocație, nu din necesitate. Activități de învățare în care profesorul să le ofere elevilor doar ceea ce tehnologia nu le poate oferi deja. Un sistem de evaluare care să pună elevul în competiție doar cu sine însuși. Examene gândite să verifice competențele dobândite, nu informațiile acumulate de către absolvenți. Nu în ultimul rând, un sistem de învățământ care să cultive în mod real valori precum diversitatea culturală, toleranța, egalitatea de gen, respectul pentru demnitatea umană. A, și un nivel de salarizare a personalului, comparabil cu cel din țările dezvoltate.
Claudia Costea, asistent social, Baia Mare
Îi doresc școlii, ca de-acum într-o sută de ani, să-și iubească mai mult învățăceii, să aibă răbdare să-i cunoască, să trăiască cu porțile și inima deschisă și cu gândul la cei rătăciți. Și mai ales, să nu-i mai fie frică de cei altfel.
Cătălin Diaconu, învățător, Bacău
Mi-aș dori să se schimbe conduita guvernanților despre sistem. Declarativ educația este prioritate națională, dar mereu este lăsată pe ultimele locuri când e vorba de investiții. În același sens, ar trebui să existe un consens general asupra politicilor educaționale ce vizează următorii 20-30 de ani, bazat pe studii și prognoze.
Cătălin Ciupală, profesor de matematică în Brașov
Pe termen scurt mi-aș dori să avem la nivelul sistemului de învățământ conducători de necontestat care să poată schimba în bine acest sistem. Pe termen lung, îmi doresc că profesorii și învățământul în ansamblul lui să fie ancorat în cotidian și acomodat cu modul actual de gândire și înțelegere al noilor generații de elevi.
Alex Trandafir, elev, Oradea
Ceea ce îmi doresc cel mai mult de la învățământ este focusarea pe pasiunile și înclinațiile elevului. Să înveți constant la 15 materii mi se pare cel mai prost lucru pe care îl poți face în ideea de a te dezvolta. Să nu mai spun că dacă faci ceva în afara școlii, ceva care chiar te va ajuta în viață, de multe ori școala îți dă în cap că nu ai voie. Abordarea profesorilor aș mai schimba-o dacă aș putea. Unii din ei duc o lipsă imensă de empatie.
Oana Trifan, elevă, Sălaj
Să avem dulapuri (e o mare problemă, ghiozdanul are în jur de 6-7 kg) și să nu ne ceară așa de multe la materiile neimportante.
Iulian Margin, elev, Sălaj
Cred că ar fi foarte important ca elevii din România să aibă posibilitatea de a se axa pe un anumit domeniu atunci când aceștia sunt hotărâți și vor să exceleze la ceva. Pe lângă faptul că ne trezim foarte dimineața, mai ales cei care fac naveta, stăm la școală 6 ore, ajungem acasă și o luăm de la capăt cu învățat și teme. Ne culcăm târziu, ne trezim devreme. Cărțile sunt structurate prost, nu se înțelege nimic, iar la lucrurile practice nu toți ne pricepem. Învățăm limba latină, chiar dacă nicăieri nu se cere, și nu mai este folosită. Ora de civică ar trebui să fie structurată în scurte discuții din care să rămâi cu ceva, nu pagini întregi de lucruri pe care nu le înțelegi. Programul nostru este îngreunat, și pentru ce? Suntem obosiți, pentru că suntem chinuiți. Pe noi cine ne înțelege? Fiecare profesor are așteptări de la noi, și niciunul nu știe că și colegii lui ne cer la fel de mult.
Alexandru Holicov, co-fondator Adservio, catalog școlar electronic
De curând am descoperit un citat din anul 1895: „Cum arată astăzi școala, va arăta mâine țara.” Îi aparține lui Spiru Haret, cel care a pus bazele învățământului modern în România. Cuvintele lui sunt atât de reale astăzi încât mi-aș dori ca în următorii 100 de ani programele de guvernare să urmeze principiul acestui citat. Alinierea la tehnologia actuală, deschiderea mentalităților, utilizarea instrumentelor moderne, folosirea metodelor de predare pentru a ști și nu pentru a fi notat aș vrea să se întâmple azi, nu peste 100 de ani. Adservio este singura platformă de management educațional din România și toată energia și efortul nostru sunt puse în slujba inovației în educație.
Laurențiu Staicu, profesor universitar la Facultatea de Filosofie, Universitatea București
Mi-aș dori ca educația să devină atât de flexibilă și modernă încât școala să fie locul unde toată lumea merge de plăcere, nu de nevoie, un fel de loc favorit pentru petrecerea timpului.
Mircea Alexandru Fioșoiu, profesor de logică și filosofie, București
Mi-aș dori un sistem de educație centrat cu adevărat pe nevoile elevului. Ei sunt motivul principal pentru care noi, profesorii, alegem să profesăm în acest domeniu. Fericirea și bunăstarea lor ar trebui sa fie probleme de interes național.
Constantin Vică, lector universitar la Facultatea de Filosofie, Universitatea București
Ne dorim profesori care să nu-și mai domine elevii sau studenții, o finanțare de minim 8% din PIB, libertate și autonomie în gândire, respect pentru procesul educației.
Anamaria Andriucă, profesor zootehnist, Miroslava, județul Iași
La 100 de ani de țara îmi doresc implicare, entuziasm și păstrarea autenticității și identității ca popor. Toate acestea ar oferi tinerilor optimism, le-ar stimula curiozitatea și le-ar dezvolta încrederea că pot schimba lumea.
Nicoleta Fotiade, fondatoare Asociația Mediawise Society
Îmi doresc copii și tineri liberi, cu minți deschise, solidari, realiști, capabili să pună întrebări și să asculte, să înțeleagă și să respecte diversitatea socială, culturală, umană. Îmi doresc un sistem de educație care să completeze educația copiilor din familie, să-i pregătească pentru viață. Pentru toate astea e nevoie de multe schimbări în felul cum ne educăm copiii. Sper să nu fie nevoie de 100 de ani să le obținem.
Ruxandra Mercea, director Transylvania College, Cluj
Avem nevoie de o constelație de școli pozitive, care se influențează, se sprijină reciproc și cresc împreună, devenind mai bune împreună. În această constelație fiecare strălucește cât poate mai puternic. Credem ca școlile sunt mai mult decât o instituție, sunt o comunitate, fiecare aparte în felul ei, unde fiecare membru al comunității își poate descoperi propria valoare și voce, unde învață să facă o diferență. Credem că elevii sunt motivați să învețe atunci când simt că învățarea le aparține și ei sunt cei care contează. Caracterul lor se formează acasă și la școală, iar când profesorii și părinții colaborează pentru dezvoltarea identității și autonomiei tinerilor, pentru a construi relații sănătoase, atunci elevii devin motivați. Credem că profesorii trebuie să aibă o voce, să își exprime identitatea și autonomia, pentru a-și găsi și arăta măreția din ei, astfel încât să-i poată călăuzi apoi pe copii să și-o descopere la rândul lor. Misiunea noastră este să le redăm această voce în fiecare școală și în societate.
Sînziana Popescu, scriitoare
În primul rând, aș vrea ca toți copiii din România să aibă șanse egale la o educație decentă, inclusiv cei din satele izolate, care fac ore prin frig ca să ajungă într-o clasă goală și rece, în care nu învață mai nimic. Și, pentru ca asta să se întâmple, ar trebui ca sistemul nostru de educație să se informatizeze și să se debirocratizeze. Apoi, mai cred că ar trebui să câștige puțin și la capitolul șarm. Profesorii, dar, mai ales, părinții ar trebui să înțeleagă că procesul de învățare e un act de seducție, unul prin care cei mici învață de la cei mari pentru că îi admiră, pentru că îi fascinează, pentru că au încredere în ei, pentru că atunci când vor crește vor să ajungă ca ei. Nu pentru că se tem de profesorii lor, de notele proaste, de reacția părinților în fața acestor note. Nimic nu se poate învăța cum se cuvine, deci așeza în mintea noastră pe termen lung, prin teroare. Și dacă așa a fost odată, dacă așa am învățat noi, părinții puștilor de azi, nu înseamnă că așa e bine să fie, că acesta ar fi un model demn de urmat.
Anca Băltărigă, profesoară de matematică, București
Îmi doresc ca sistemul de învățământ să ajute elevul să își descopere aptitudinile, să le dezvolte și mai târziu să le poată valorifica pe piața muncii. Faptul că elevii din zilele noastre sunt înconjurați de tablete și telefoane cred că o să producă o schimbare majoră (și benefică) în rândul generațiilor viitoare de elevi.
Alex Băltărigă, profesor de matematică, București
Probabil ar trebui să existe un moment zero. E fix ca în soluția unei probleme de matematică în care știi că ai o eroare. E mai eficient să scrii din nou soluția decât să cauți greșeala. Dacă ar fi implicați suficient de mulți oameni pregătiți și motivați eu as alege o reformă totală în care să se pună accentul pe calitate și nu pe cantitate. Să i se dea posibilitatea elevului să își aleagă cursurile/materiile în concordanță cu interesele lui.
Cristina Andreescu, profesoară de informatică și TIC, București
Îmi doresc din tot sufletul ca elevii noștri, copiii noștri, să învețe cu plăcere, din curiozitate și din dorința de a cunoaște, nu de frică, nu prin competiție și nu pentru note. Și mai ales, nu pentru examenul de Bac! Examenele de admitere la facultate ar trebui să fie acelea care să facă selecția în funcție de VOCAȚIE și să dirijeze mai departe tânărul pe calea care i se potrivește, fără materii ce nu-i vor folosi niciodată.
Nicoleta Bițu, activistă romă
Școala românească să formeze spirit critic și oameni toleranți și deschiși la diferențe.
Yasmina Micu, elevă, voluntară Tineri pentru Tineri
Ce îmi doresc eu de la sistemul educațional e să revină la viață, să-și dea un micuț update, să nu mai fie ca acum 100 de ani și să fie mai prietenos cu noi, elevii. Mi-aș dori mult să se implementeze programe care să îi ajute pe copii, adulții de mâine, să învețe cum să se descurce în societate, să-și formeze niște aptitudini și să fie oameni echilibrați și frumoși.
Antonia Petrescu, elevă, voluntară Tineri pentru Tineri
Dorința mea e să i se ofere copilului libertatea de a-și exprima opinia, fără a exista consecințe la nivelul notelor sau al relației cu profesorul respectiv. Mă refer acum la profesorii care îi crispează pe elevi și îi fac să creadă că ei nu pot gândi singuri și că trebuie neapărat să învețe anumite lucruri. Nu mă refer la BAC, că acela e un examen. Chiar dacă ar fi fost frumos să fie mai variate cursurile în sistemul educațional românesc și să se încerce implementarea unor materii mai practice, pentru a câștiga experiență.
Florica Nicolae, directoare și profesoară de biologie, Ciocârlia, jud. Constanța
Îmi doresc un sistem educațional reclădit din temelie pe trei principii esențiale pentru învățământ: responsabilitate, implicare și respect. În plan instituțional, ca să asigurăm reușita în educație, avem nevoie de principii și valori asumate de toți oamenii școlii și recunoscute de către întreaga comunitate: comunicare cu efect transparență, calitate cu efect performanță, responsabilizare cu efect răspundere, formare continuă cu efect profesionalism.
Lavinia Dinu, mamă, București
Mi-aș dori să aibă ore în care să-i pregătească pentru viața reală, noțiuni despre viața de zi cu zi. Să învețe să-și dezvolte inteligența emoțională. Inclusiv ideea de practică de vară, de cultivat, îngrijit, recoltat, văzută ca o exploatare pe vremuri, acum aș vedea-o ca pe o experiență plină de beneficii. Teoria să aibă și o aplicație practică, așa noțiunile de geometrie, fizică, chimie ar fi mai ușor de înțeles și de folosit apoi.
Camelia Antal, profesoară de sport, Timișoara
Mi-ar plăcea ca manualele în limba română să aibă și texte de genul „nu se știe sigur, dar credem că…”, „oamenii de știință încă dezbat acest subiect” etc. În momentul în care „educabilul”, indiferent de vârsta lui, află că știința nu e toată demonstrată, că e „ongoing process”, poate să creadă că și el va avea un rost/loc. Se va întoarce să afle dacă s-au mai aflat lucruri referitor la problema în cauză. Elevul nu ar mai fi partea pasivă, care trebuie doar încărcată cu informații universal valabile. În plus și nu în ultimul rând, ulterior, ar fi mai ușor ca adult să accepți schimbări, știi că și alții au mai greșit și că trebuie sa te adaptezi, că ce era acum 10 ani este depășit.
