Profesorul care duce specialiști în sate și orașe să le răspundă elevilor la curiozități. „Dacă mergem în fața lor și spunem că le știm pe toate, e ipocrizie”

Profesorul care duce specialiști în sate și orașe să le răspundă elevilor la curiozități. „Dacă mergem în fața lor și spunem că le știm pe toate, e ipocrizie”

Profesorul de geografie Răzvan Vișan a pus acum un an bazele proiectului „Citește și Dăruiește”. Elevii de gimnaziu și liceu își completează într-un formular curiozitățile, apoi profesorul caută specialiștii potriviți care să le răspundă la întrebări. Până acum, copiii au vrut să afle mai multe despre schimbările climatice, despre ce ni se întâmplă după ce murim, dar și dacă există viață dincolo de Pământ. Evenimentele au avut loc în sate și orașe din Dâmbovița și Argeș, în unele dintre ele fiind chiar singura activitate extrașcolară.   

12.12.2022

de Corina Dimitriu

Răzvan Vișan, 29 de ani, a crezut cu tărie, încă din 2019, de când a intrat în învățământ, că educația trebuie să fie accesibilă și gratuită pentru toți. Timp de doi ani, a pregătit elevi pro bono pentru Bacalaureatul la geografie, iar, ulterior, a decis să-și dedice timpul și resursele pentru un proiect educațional. Așa a luat naștere „Citește și Dăruiește”, proiect sub umbrela căruia organizează întâlniri unde elevii de gimnaziu își discută curiozitățile cu specialiști din domenii precum știința, medicina sau ordinea și siguranța publică. 

Proiectul ajuns la a zecea ediție s-a desfășurat mai întâi în sate și în orașe din Dâmbovița, unde locuiește profesorul. Apoi, Răzvan a pus la cale evenimente și în alte județe, de exemplu, în Argeș, la Pitești. Pentru ianuarie, plănuiește o astfel de ediție la Teatrul Excelsior din București și speră să continue să se extindă. 

Evenimentele au adunat de fiecare dată peste 200 de elevi și au îmbinat componenta academică cu momente de divertisment susținute de copii.

„Am demonstrat că pot să umplu o sală cu un eveniment de educație”

Proiectul s-a născut din dorința „de a face o altfel de școală”, explică Răzvan Vișan, pentru Școala 9. Prima ediție a avut loc în ianuarie 2022 la Braniștea, la vreo 30 de kilometri de Târgoviște, în școala unde Răzvan preda la acel moment. A obținut acordul de la directorul școlii și de la inspector, a găsit o sală, iar cu o săptămână înainte de eveniment, le-a dat elevilor formulare în care să-și scrie curiozitățile: „Nu le-am zis ce întrebări să pună, nu le-am dat sugestii. Le-am zis să scrie ce curiozități au ei, din orice domeniu, nu doar despre educație. Au întrebat despre schimbări climatice, despre extratereștri, despre siguranța lor, despre succes, despre muzică”, își amintește el. 

Profesorul de geografie Răzvan Vișan alături de câțiva elevi  Fotografie: Arhiva personală Răzvan Vișan  

După ce a citit întrebările, profesorul a luat legătura cu persoane în măsură să le răspundă. „Pe schimbările climatice am răspuns eu, pentru că sunt profesor de geografie, am studiat foarte mult despre asta și sunt în temă. Pe siguranță și ordine publică am adus pe cineva de la Prevenirea Criminalității și Direcția Generală Anticorupție, pe istorie am adus doi profesori doctori în istorie și tot așa”, spune Răzvan. 

În ziua evenimentului s-au adunat peste 230 de persoane: elevi de-ai școlii, reprezentanți ai autorităților locale, dar și inspectorul adjunct din Dâmbovița. Răzvan își amintește și acum emoțiile din acea zi: „A fost o provocare pentru mine. Eu vorbesc în fața a douăzeci, treizeci de persoane, dar să vorbesc din prima în fața televiziunii și a două sute de persoane a fost greu”. 

Entuziasmul elevilor i-a trezit dorința să continue proiectul: „Am demonstrat că pot să umplu o sală cu un eveniment de educație”, povestește el. „Este un moment foarte plăcut să vezi că oamenii ascultă lucruri benefice pentru ei”. 

Totul s-a așezat de la sine. După ce televiziunea locală a dat o știre despre eveniment, conducerea altor școli din județ l-a invitat să organizeze întâlniri similare. Au fost și solicitări pe care le-a refuzat din cauza distanței, de exemplu de la Baia Mare, din nordul țării. 

Dintre întrebările elevilor: Ce se întâmplă după moarte?

De fiecare dată, Răzvan adună întrebările de la copii. Recunoaște că unele l-au luat prin surprindere, astfel că a fost pus permanent în situația de-a căuta noi colaborări: „Am primit foarte multe întrebări la care nu am putut răspunde și la care nu am găsit un specialist. De exemplu, cum putem vindeca o formă de cancer? Sau altă întrebare bună: ce se întâmplă după moarte? Pe parcurs am avut și preoți, lucrăm și cu arhiepiscopia în prezent”. 

Ține minte că, la un moment dat, un elev l-a întrebat despre viața pe alte planete. Atunci, a explicat că „universul este foarte mare, cu miliarde de galaxii și planete și că omenirea nu are momentan tehnologia de a le cerceta pe toate”. 

Pe loc, un copil l-a întrebat dacă el crede că există viață pe alte planete, i-a răspuns că da, dar că nu putem ști dacă în viața noastră vom avea vreo legătură cu aceste ființe: „Nu am vrut să influențez credința elevilor”, mai povestește Răzvan. „Le-am dat răspunsul pe care îl consider eu cel mai aproape de adevăr, bazat pe dovezile pe care le avem.”. 

O altă întrebare venită din sală a fost „Cum putem schimba educația?”. Le-a spus că educația poate lua foarte multe forme și le-a dat drept exemplu chiar proiectul în derulare.

Printre cei care au urcat pe scenă în fața elevilor se numără personalități din Dâmbovița precum muzicianul Claudiu Dumitrache, profesorul de istorie Cornel Mărculescu și alpinistul Geo Badea, întors recent dintr-o expediție pe Munții Himalaya. Proiectul este încă în fază incipientă, dar Răzvan vrea să-l continue și să implice personalități din toată țara. 

Pe măsură ce invitații răspund la întrebările din formulare, copiii sunt încurajați să intervină și cu alte întrebări: „Eu mereu i-am felicitat pentru asta, și la clasă îi încurajez să întrebe. Le-am spus tot timpul: dacă veți pune întrebări mai multe, veți ști mai mult”. 

Copiii pleacă acasă cu romane

Au participat și părinți la întâlniri, însă formularele cu întrebări le-au fost distribuite doar copiilor, iar adulții nu le-au adresat întrebări invitaților. „Le-am spus copiilor să aducă cu ei părinți, bunici, frați, surori. Și adulții, mai ales în zonele rurale, au mare nevoie de educație”, mai explică profesorul. 

Pentru ca elevii să-și păstreze atenția, discursurile sunt, de obicei, intercalate cu momente artistice susținute de alți copii. De-a lungul edițiilor, elevii au avut în față dansatori, pianiști, interpreți de muzică populară, magicieni, toți de vârsta lor. De altfel, profesorul urmărește să-i promoveze pe copiii pasionați din regiunile respective: „Sunt mulți copii talentați. Unii dintre ei nu au avut curajul să urce pe scenă, alții poate nu s-au făcut remarcați. Iar eu am înțeles că e important să îi promovez”.

Unul dintre momentele artistice ale copiilor 

La final, fiecare copil din public primește o diplomă de participare și o carte. Până acum, s-au oferit cam 700-800 de romane. În afară de parteneriatul cu o librărie locală, Răzvan nu a acceptat donații pentru proiect, cu toate că există costuri semnificative în ceea ce privește timpul, premiile, motorina: „Poate după ce voi avea un ONG. Dar nu voi lua niciun ban ca persoană fizică, pentru că nu vreau să iau bani pe educație”, mai spune acesta.

„Vacanța asta este pentru mine, să lucrez cu elevii”

Din dorința de a-și îmbunătăți activitatea, profesorul le cere mereu feedback participanților după încheierea unei ediții, întrebându-i ce momente și ce invitați le-au plăcut cel mai mult. A observat că, la fel ca la clasele unde predă, - acum ține ore la Liceul privat Teoretic Atlas din București -, cei mici sunt reticenți la prelegeri: „Copiii sunt încântați, în general, de oamenii naturali, deschiși către ei și care depășesc barierele acestea educaționale, nu le fac prelegere. Dacă merg în clasă și vorbesc ca televizorul, merg degeaba, fac ora, îmi iau banii și am plecat. Iar eu nu urmăresc asta”.

Pe parcursul edițiilor, profesorul a întâmpinat și unele obstacole. De pildă, câțiva colegi de catedră erau suspicioși în legătură cu proiectul său. Uneori, reticențele au venit de la conducerea școlilor cu care a colaborat. „Au fost și niște contradicții cu unii directori, care considerau că orele sunt mai importante decât a avea în față foști deputați, actuali prefecți, profesori universitari, muzicieni, scriitori”, își amintește el. 

Pe Răzvan îl motivează, însă, elevii fericiți, iar feedback-ul pozitiv al acestora a fost mereu mai presus de orice dezamăgire. De altfel, nu a simțit niciodată lucrul cu ei ca pe o muncă: „Dacă stau acasă, mă plictisesc ușor, mai citesc ceva, dar tot îmi caut de treabă. Vacanța asta este pentru mine, să lucrez cu elevii. Plus că sunt fericit că pot să le aduc lor educația mai aproape, că pot să le îmbunătățesc capacitatea”.

De asemenea, Răzvan simte că evoluează și el prin organizarea acestui proiect: „Dacă mergem ca profesori în fața elevilor și le spunem că le știm pe toate, e ipocrizie”, precizează tânărul profesor. „Descopăr și eu lucruri noi, învăț lucruri, dar îi fac și pe ei fericiți”. 

Corina Dimitriu

studentă

19 ani, studentă la Litere. Victimă fericită, învinsă iremediabil de cuvânt

CUVINTE-CHEIE

citeste daruieste școală specialisti evenimente carti