În urmă cu 14 ani, Cristian Hatu pornea la drum cu gândul să schimbe paradigma în educație. Ce-o mai însemna și asta? Mai multe studii internaționale arătau că e nevoie de o schimbare profundă de sistem în școli. Iar schimbarea însemna să vii cu alte metode de predare, alte programe cu totul și mai ales, să formezi un alt tip de gândire la oamenii școlii.
Așa au început programul Fizica Altfel, care a introdus metoda investigației în școli prin care i-au pregătit pe profesori, la început în școli pilot, să predea altfel. Periodic au măsurat rezultatele, prin comparație cu alte clase unde se preda clasic.
Când au văzut, cu date, că pregătirea și entuziasmul elevilor pentru orele de fizică au crescut, s-au extins până în punctul în care au ajuns să schimbe programa de Fizică la gimnaziu.
Apoi au continuat cu Chimia Altfel și pornesc acum și Matematica Altfel.
Școala9: Avem un sistem educațional de aproape 300.000 de cadre didactice care este acuzat adesea că e foarte rezistent la schimbare. Cum i-ați găsit voi pe profesori în 2011 când ați demarat pilotarea Fizicii Altfel?
Cristian Hatu: Prin inspectori, am colaborat la început cu Societatea Română de Fizică, s-au implicat și ei, și au fost unele filiale care au zis că are sens ce facem, că au văzut prin alte țări. Deci a fost o deschidere la conducere la începutul proiectului.
- A fost și la profesori?
- A fost și la profesori. Se acumulase frustare la profesorii care făceau din vocație această meserie. Și spuneau: crește tot mai mult procentul „elevilor-mobilă” din clasă. Se uită la ceas, cât mai e din oră?
Erau profesori care puneau suflet, făceau cu pasiune munca aceasta și se întrebau: ce să facem? Vedeau că elevii sunt altfel decât erau când au făcut ei școala, când erau mai disciplinați, nu chestionau... Acum elevii au început să le chestioneze munca, să întrebe „la ce ne trebuie disciplina X sau Y sau informația X sau Y?” atunci când nu vedeau legătura cu viața reală.
- Școala era izolată, locul unde merg să se plictisească și apoi, delimitat de școală, mai e viața lor de zi cu zi.
- Dacă profesorii când au fost studenți au avut la rândul lor profesori universitari care prezentau lucrurile abstract, formal, au zis: ăsta-i standardul!
Tu poți să prezinți lucrurile formal, matematic, axiomatic când ai capacitatea de abstractizare. Or, asta se întâmplă pas cu pas. Elevii până la 14-15 ani au într-o mică măsură capacitatea de abstractizare. Și noi cu asta îi bombardăm.
Chiar și după ce și-au format o gândire abstractă, ei tot au nevoie de reprezentări care să semene cu lucruri din lumea reală. Mintea trebuie să se așeze pe un teren ferm. Nu sunt multe minți care pot gândi folosind doar concepte abstracte și trebuie mult exercițiu.
Or, tu, la clasă, nu extrapolezi capacitatea ta de a gândi abstract pe care o ai din facultate, așa mi-a plăcut mie, e o matematică superbă, superbitatea abstractului, așa fac și eu!
Cum măsori dacă ce faci are efect
- Ceea ce nu prea se face în implementarea politicilor publice în România și noi vorbim despre educație acum, este măsurarea. Voi ați început însă de la început să vedeți pas cu pas ce rezultate aveți.
- E ceea ce se numește evidence based policy (politică bazată pe dovezi, n.r.). Când vii cu o propunere nouă de abordare la clasă, încerci să vezi ce efect are asupra elevilor.
Chiar dacă abordarea respectivă a funcționat în nu știu câte țări, poate la noi nu merge, poate la elevii noștri nu merge sau poate mindset-ul profesorului de la noi nu e potrivit pentru o astfel de abordare.
Și atunci, în 2012-2013, am făcut un prim studiu de impact pe elevi cu un expert din Belgia, care era colaborator al celor de la OCDE - Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică.
A fost un prim studiu de impact și s-au văzut diferențele în competențele elevilor și se vedea că creștea interesul lor pentru orele de fizică, creștea motivația lor pentru a urmări cu atenție ce se întâmplă la ore. Și în 2021 am început un al doilea studiu de impact în care am făcut măsurători și pe elevi și pe profesori, am măsurat și competențele profesorilor. Am lucrat cu oameni care aveau expertiză serioasă pe analiză statistică.
- Și ce ați descoperit? Există o legătură între nivelul de pregătire al profesorilor și celor al elevilor?
- Am văzut că la elevii ai căror profesori au trecut prin cursul de formare și prin mecanismul de sprijin, performanțele sunt de două ori mai mari aproximativ decât ale elevilor care nu au avut profesori pregătiți.
- Cât durează, de fapt, această investiție în educație până la a avea rezultate în sistem? Voi v-ați uitat la alte țări, la Portugalia, la Germania…
- La gimnaziu s-a schimbat și programa școlară, deci acum învățarea prin investigație e recomandată în programă. Avem competențe specifice bine formulate și programa e bine făcută. Sunt manuale făcute de profesori cu experiență în investigație. Cred că trei din cinci sau șase manuale de a șaptea - acolo am analizat noi mai cu atenție.
Problema este felul cum se evaluează. Deci profesorii formează în gimnaziu competențele specifice din programă, dar nu este instrument de măsurare. Asta e o muncă care trebuie făcută de decidenți.
La fizică am intervenit serios, pe științe se măsoară toate disciplinele care țin de științele naturii. La fizică am format 3.000 profesori. Nu toți aplică, aici e altă discuție, că ei trebuie să fie susținuți prin mecanismul de sprijin ulterior. Și mai avem la chimie vreo 400, care înseamnă 10% dintre ei. Și de biologie nu există deloc.
Dar ideea este că din disciplinele de științele naturii nu se dau subiecte la Evaluarea Națională. Iar în clasa a opta nici nu mai fac de multe ori elevii orele, că se concentrează pe română și matematică.
Cum se schimbă predarea matematicii
- Dar ați început și programul Matematica Altfel. După Fizica Altfel, a urmat Chimia Altfel, adică încăpățânare maximă...
- Au fost și finanțatori care de câțiva ani ne-au propus să începem matematica. Altfel, am stat și noi pe gânduri, pentru că ne-am dat seama că aici schimbarea e mai dificilă.
- De ce?
- Acum spun și eu ce ne-au spus profesorii de fizică: că s-ar putea să nu găsim aceeași deschidere la profesorii de matematică. Sunt îndrăgostiți de matematică.
Am zis: asta e, hai să pornim la drum să vedem, după ani de amânare, să vedem dacă o să găsim și aici niște zeci - sute de profesori cu care să pornim la drum, că peste tot există oameni deschiși.
- Mi-amintesc cum s-a rostogolit în spațiul public imediat după ultimele rezultate la PISA această școală de gândire care spunea că problema nu e cum predăm, ci cum măsoară PISA.
- Vorbim de țări la care forța de muncă e mult mai competitivă, țări care stau mult mai bine în ierarhii pe ce înseamnă inovație, economii mult mai puternice, PIB mult mai puternic. Te întrebi: totuși, chiar în țările astea oamenii nu gândesc? Chiar suntem singurii sau printre puținii din Uniunea Europeană care procedăm bine?
Repet, vorbim de țări în care politicile publice sunt mult mai coerente și mai logice și mai evidence-based.
- Aș vrea să ne oprim către acest călcâi al lui Ahile, o temă care a devenit ceva mai discutată în ultimii ani și anume formarea profesorilor, criza profesorilor. Ce ați observat voi din sistem? În ce punct este România astăzi?
- La științele exacte e o situație foarte problematică. Sunt județe în care în ultimii 10 ani a venit un profesor nou de fizică sau poate doi la fel pe chimie. Începe să fie similar pe matematică.
Noi am crezut că creșterea salariilor profesorilor debutanți, cum fusese promisă, ar mai fi rezolvat din problemă. Din păcate, nu s-a respectat angajamentul și un profesor debutant are 3.700 de lei net.
E o chestie paradoxală. Profesorii, folosind învățarea prin investigație la clasă, asta conduce la faptul că mulți elevi devin interesați de fizică, de chimie, sunt pasionați. Dar ei nu dau la fizică sau chimie, dau la Politehnică unde ești direcționat spre industrie. Acolo ofertele la începutul carierei sunt incomparabile financiar cu ce se întâmplă dacă intri în sistemul de învățământ.
Sunt câteva studii internaționale care spun că potențialul de dezvoltare a unei țări depinde de nivelul la care se fac în școală științele exacte. De ce? Pentru că în industriile producătoare, construcții de mașini, materiale de construcții, industrie chimică, ai nevoie de înțelegerea proceselor din lumea fizică, din lumea chimică, ai nevoie de matematică.
Soluții pentru schimbarea de paradigmă
- Noi la REZOLVAT ne uităm la soluții. Din experiența voastră de atâția ani, ce funcționează în creșterea alfabetizării științifice matematice?
- Haideți să o luăm de la o radiografie a stării de lucruri. Noi nu prea avem evidence based policy. S-a încercat acum puțin cu niște experți de la OECD, au mai scris rapoarte, dar multe decizii se iau plecând de la opiniile unor oameni care au acces în zona de decizie. De multe ori, cei din zona de decizie preferă să se înconjoare de yesmeni.
Într-o țară ca a noastră, rolul ONG-urilor pe educație ar trebui să fie următorul - să vină cu propuneri fundamentate științific, pe care decidenții reușesc mai greu să le genereze.
La un moment dat se creează un mod de raportare straniu al profesorilor la decidenți. Poate ministerul să vină cu soluții, poate fundamentate, logice, dar se va izbi de rezistența profesorilor. Pentru că profesorii și-au pierdut încrederea în raționalitatea deciziilor decidenților.
Dacă nu se construiește o relație de încredere între noi și profesori, lucrurile nu funcționează. Ei au nevoie să fie respectați, ei au nevoie să fie considerați experți, buni profesioniști, bine intenționați. Noi cu astfel de profesori lucrăm și atunci ei sunt dispuși să-și suflece mânecile și să se apuce de treabă.
Nu automat orice propunere de schimbare care vine de la un actor sau altul, inclusiv ONG-uri, este acceptată de profesori. Și la ei e o saturație de tot felul de idei fără rezultate. Profesorii ne spun: facem alergie când mai auzim cuvântul schimbare. Eu văd oameni care își dau cu părerea despre orice. Noi am făcut doar fizică, chimie, acum facem matematică, deci din zona științelor exacte, nimic altceva. Fiindcă expertiza se câștigă în ani de zile.
