Mihaela Braga, 34 de ani, este medic ginecolog de 8 ani. Astăzi face naveta între București și Buzău și prin specializarea sa principală, infertilitatea, ajută cuplurile care își doresc să aibă un copil. Pasiunea pentru ginecologie a apărut în momentul când își făcea rezidențiatul la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu”. „După primele luni de rezidențiat, știam deja că voi face o cariera în domeniul infertilității și că îmi voi dedica viața profesională să ajut cuplurile să-și îndeplinească visul de a deveni părinți.”
Pentru Școala 9 a vorbit însă despre un moment important în viața unei fete: prima vizită la ginecolog.
„După ce fata are primul contact sexual, este bine să meargă și la medicul ginecolog”
Școala 9: La ce vârstă este indicat să meargă fetele la ginecolog?
- De multe ori acest moment este asociat cu rușine și este datoria noastră de părinți să nu lăsăm acest lucru să se întâmple. După ce fata are primul contact sexual, este obligatoriu să meargă și la medicul ginecolog pentru a se asigura că totul este în regulă și pentru a vorbi despre contracepție.
În cazul în care există diferite probleme în sfera genitală, este indicat să se prezinte și mai devreme. Așadar, chiar dacă copilul afirmă că nu și-a început viața sexuală până la vârsta de 16-18 ani, cred că e mai bine să viziteze un specialist.
- Cum trebuie să își pregătească părinții fetele pentru această vizită și ce sfat aveți pentru cei care spun: „copilul meu nu și-a început viața sexuală, nu are nevoie să vadă un specialist”?
- Exista și multe fete care cred că orice consult ginecologic vine la pachet automat cu durere. Este datoria părinților să discute cu ele și să le spună că nu este așa. Depinde mult și blândețea medicului care consultă.
Este important ca mama să aibă o relație apropiată cu fata ei. Sfatul meu este ca, încă de mică, să îi explice care sunt părțile intime și cum trebuie să avem grijă de ele. Sunt și cărți pentru copii despre acest subiect. Ulterior, când apare prima menstruație, mama trebuie să îi ofere suport fetei și să îi explice transformările ce au loc în corpul ei.
Am paciente care își aduc fata la un consult, doar pentru a îi arăta că nu este nimic rușinos sau dureros. Este util ca fata să știe pașii unui consult ginecologic. Un alt aspect important este consimțământul. Pacienta trebuie informată despre toate manevrele care se vor efectua.
- Ce se întâmplă exact la această vizită? Poate unii sunt speriați tocmai din această cauză?
- Din păcate, văd multe paciente speriate de consultul ginecologic. Le spun tot timpul că nu este ceva plăcut, dar nu trebuie să fie dureros. Femeile sunt diferite și rolul nostru ca medic ginecolog este să știm să le abordăm. Aceasta este și cauza pentru care cele mai multe tinere
care vin la cabinet, se prezintă doar atunci când apare o problema și mai rar pentru contracepție sau control, din păcate.
Este o meserie care nu se poate face fără blândețe, altfel traumatizăm pacienta. Este important să comunicăm cu pacienta, sa îi explicăm ce se va întampla și să-i cerem acordul.
- În România există doar un opțional de educație sanitară care include și lecții de educație sexuală. Care este opinia dumneavoastra în privința educației sexuale, ar trebui introdusă ca o materie de bază în școli?
- Da. Din păcate am zilnic paciente care nu știu ce este ovulația, ce este ovocitul și cum apare o sarcină. Aici vorbim și despre adulți. Acest lucru trebuie schimbat. Fetele sau femeile trebuie să își cunoască și să își înțeleagă organismul. Nu este nimic rușinos aici.
În zilele noastre, din păcate, tinerii au acces la tot felul de informații online. Este datoria noastră să le oferim informații corecte și pentru a schimba acest lucru, trebuie început din școală.
„Mai întâi trebuie să ne ajutăm pe noi, ca mai apoi să putem să-i ajutăm pe ceilalți”
- Se vorbește astăzi mai mult despre starea de bine a femeii. Cât de important este să luăm și o pauză, din când în când?
- Din păcate nu am fost educați să avem grijă de noi, focusul copilăriei noastre era altul, în principiu cel de a performa cât mai bine, cred că majoritatea oamenilor de vârsta mea pot confirma acest lucru. Însă, după ce am devenit mamă, am realizat că nu am cum să funcționez dacă nu am grijă mai întâi de mine.
Acest lucru se aplică și în relația cu pacientele. Pentru mine este foarte important: să am o alimentație corespunzătoare, să dorm minim 8 ore pe noapte, să am exercițiu fizic constant, să-mi organizez programul, să petrec timp de calitate cu familia și măcar o dată pe săptămână să rezerv 2-3 ore doar pentru mine.
Sunt săptămâni în care nu reușesc să fac toate aceste lucruri, însă sunt mereu în căutarea echilibrului. Mai întâi trebuie să ne ajutăm pe noi, ca mai apoi să putem să-i ajutăm pe ceilalți.