Anna este mamă a doi copii, Amelia, 7 ani, și Zlata, 10 ani. Cele trei au emigrat din Ucraina în România anul trecut în aprilie, la două luni după izbucnirea războiului. Tatăl fetelor a rămas în țară, iar Anna are ochii umezi când povestește despre dorul de casă. „Dar siguranța e cea mai importantă acum”, spune Anna în prima zi de școală. Au ales să vină din regiunea Cherson în România pentru că au aici niște prieteni și pentru că e aproape de casa lor.
- Regiunea Cherson din Ucraina a fost ocupată de Rusia în martie 2022 și a fost eliberată aproximativ opt luni mai târziu, Atacurile rusești nu s-au terminat, luna trecută fiind bombardate o grădiniță și mai multe locuințe, potrivit CNN.
Școala 9 le-a însoțit pe cele trei în prima zi de școală, pentru a vedea cum se adaptează elevii după ce au fost forțați de circumstanțele războiului să emigreze.
Fără flori la început de an școlar
Anna iese cu cele două fete de mână din scara blocului unde locuiește în București. Ambele poartă rochițe, părul strâns în coadă și un mic ghiozdan pe umeri. Anna zâmbește, deși ea știe că pe fete le așteaptă noi provocări acum. „Le e dor de școala lor, de casa lor, de profesorii lor”, spune ea despre eleve. Nu au flori, deși la fiecare colț de stradă al Bucureștiului, florăriile și-au întins buchetele pe trotuare, pregătire pentru începerea școlii.
„Există și în Ucraina această tradiție de a da flori profesorilor la începutul școlii, dar acolo școala începe pe 1 septembrie și nu mi-a trecut prin cap să iau flori la această dată”, explică Anna.
Deși Școala Uruguay la care învață fetele e la un kilometru distanță de casa lor din București, Anna își duce fetele cu mașina în prima zi. Ele stau zgribulite și strănută din când în când, căci în jurul orei 8.00, mercurul nu depășea 13 grade în prima zi de școală.
„Probabil că știu să spună «Bună dimineața!»”
În fața școlii Uruguay sunt alți copii și părinți - unii români, alții ucraineni. Anna salută câțiva părinți, și ei refugiați. Ne retragem puțin din fața școlii, pentru a nu fi disturbați de zumzetul elevilor, bucuroși că se întâlnesc.
Este al doilea an de școală pentru copii. Primul l-au făcut într-un hub pentru ucraineni în școala Uruguay, inițiat de o ucraineancă, și ea, refugiată. Era un fel de after school, unde copiii realizau diferite activități de învățare. „Asta este prima zi de școală în română”, spune Anna. La acel hub, copiii învățau și românește, dar încă nu se descurcă foarte bine. „Probabil că știu să spună «Bună dimineața!»”, explică cei de la Agenția ONU pentru Refugiați din România.
Practic, cele două fete sunt audienți în acest an, adică participă la ore, dar nu sunt evaluate, căci nu cunosc încă limba. După ce învață limba, elevii audienți se pot înmatricula ca orice alt elev, însă nu se știe încă dacă vor fi echivalate aceste studii. Ministerele educației celor două țări erau în discuții pentru a gândi o metodologie.
„În timpul unei lecții, a fost un bombardament în orașul de unde preda profesoara. Copiii au asistat la explozie”
În ciuda acestor incertitudini, Anna spune că „Copii sunt foarte încântați să meargă astăzi la școală, să interacționeze cu elevii români. Ei sunt foarte deschiși la a se cunoaște unii cu ceilalți. Sunt puțin timizi la început, dar comunică”.
Zlata, sora cea mare, a continuat să studieze online cu profesori din Ucraina. Anna explică faptul că profesori din diferite regiuni ale țării predau online pentru copii. Acolo, școala a început în 1 septembrie, însă de câteva zile cursurile au fost suspendate din cauza „unei experiențe foarte neplăcute”.
„Zlata a avut o experiență foarte neplăcută în urmă cu câteva zile. În timpul unei lecții, a fost un bombardament în orașul de unde preda profesoara. Copiii au asistat la explozie și au fost terifiați. Ferestrele apartamentului au explodat și copiii s-au speriat. Lecțiile online au fost suspendate pentru un timp”, povestește mama.
Cu gândul la acasă, dar recunoscători pentru că au fost primiți aici
Astfel de întâmplări nu sunt excepții pentru ucraineni în această perioadă. Elevii și profesorii știu deja că în momentul în care se aude o sirenă care anunță un atac, orele se suspendă, ca cei care sunt încă în Ucraina să se poată adăposti.
În aceste condiții, Anna devine emoțională când povestește de situația din țara vecină și vocea îi tremură. „Cea mai dureroasă întrebare este dacă ne este dor de casă”, spune ea.
