Sunt activități la care sper să revenim curând, fiindcă nu însemnau numai o distracție. Sunt în esență programe educaționale frumoase pe care cei mici le vor reține, care au un caracter stimulator. Îi îmbogățesc emoțional și prezența unui public atât de mare îi ajută în timp să lupte cu timiditatea și le cultivă spiritul de inițiativă. Munca laolaltă ajută la dezvoltarea simțului de răspundere, al copilului și al clasei.
La Teatrul Luceafărul din Iași era mare sărbătoare. Noi, cadrele didactice, împreună cu copiii, făceam pregătiri cu o lună înainte. Doamna manager venea la noi în noiembrie și ne organiza: „Fetelor, la ora 13:00 avem întâlnire sus în mansardă, pentru a stabili detalii despre Crăciun!”
Scotoceam idei, concepeam un întreg demers, în telefon căutam contactul Moșului și al spiridușilor săi, al fotografului, al directorului teatrului pentru a închiria sală. O sunam și pe doamna Maria, cea care ne-a fost alături cu realizarea costumelor și a tutuurilor an de an, iar noi acasă, în weekend, concepeam coregrafii, căutam scenete, pregăteam versuri, cream povești inedite.
Doamna manager: Fetelor, facem în fiecare zi repetiții! Scoatem boxa mare din cabinetul meu și ne întâlnim cu toate în sala de jos pentru ultimele pregătiri la ora 11:00. O să fie minunat la final!
Așa și era! O lună de foc, cu repetiții în toi, care se lăsau cu răgușeală și transpirații pentru acele două ore de spectacol. Dar merita orice minut de efort și zbucium. Copiii își primeau cadourile de la Moș Crăciun și împreună primeam cu căldură în inimi aplauzele zgomotoase la scenă deschisă.
Acestea sunt micile impresiile dintr-un spectacol de înainte de pandemie. Nu mai putem de mult timp să ne adunăm în grup mare ca odinioară. Contra legii, nu putem fi.
Ce simt că se pierde? Un spectacol cu ocazia sărbătorilor de iarnă sau de final de an școlar nu însemna doar să memorezi un cântec și o poezie. Aceste reprezentări artistice erau un bun prilej de evaluare a activităților. Prin poeziile recitate, copiii dovedesc că sunt obișnuiți să vorbească corect, nuanțat, expresiv, folosind o mimică și un ton cât mai adecvate, prin mișcările prezentate se vedea stadiul coordonării cu ritmul muzicii, prin cântece se constata armonizarea cu ceilalți, starea empatică. Prin organizarea acestor momente speciale dezvoltam copiilor dragostea pentru artă și gustul pentru frumos.
Pentru părinți era un izvor nesecat de satisfacții, oferea o stare de bine sufletească și trăiau sentimente de mândrie pură. Iar pentru noi, cadrele, un motiv de încântare, de evidențiere a talentului și a muncii de echipă. O ocazie în care ne transformam în regizori, unde micii actori erau copiii.
Excursiile și orientarea în spațiu
Activitățile extrașcolare au un rol foarte important de altfel. Excursiile, de exemplu, sunt pentru a dezvolta abilitățile de viață independentă. Nu doar copiii prind încredere că se pot descurca, dar e o lecție și pentru părinții care ar vrea să-și țină puii mereu aproape.
Știu sigur că astfel de ieșiri contribuie la spiritul de observație al copilului, chiar și la cel de orientare. Lărgirea orizontului geografic se face împreună cu ceilalți, nu doar cu familia, crescându-i copilului sentimentul de apartenență la un grup social.
Minim două excursii pe an școlar sunt binevenite și îmbrățișate și de către părinți cu mare entuziasm, fără teamă, cu încredere în personalul didactic și în experiența sa. Copiii noștri sunt universul care ne leagă, iar pentru ei, lăsăm superstițiile și temerile în spate. Așa încât, câteva ore pe autocar până la Suceava, Botoșani, Borsec ni se par un fleac.
Joi, zi însorită. Alarma sună la 5.10 dimineața. Nu îmi pare rău deloc dacă la finalul ei, după 16 ore de nesomn, sunt sfârșită de oboseală. E o oboseală care vine alături de o mare satisfacție: pentru preșcolari s-a încheiat așteptarea acelei zile și au pornit la drum lung cu autocarul. Plimbarea alături de ei prin curtea mănăstirii Putna, jocurile ghidușe din interiorul curții familiei primitoare din Horodnicu de Jos, masa bună la restaurant și distracția de pe drum ne-au bucurat inima.
În excursii, copiii vizitează anumite obiective turistice, fac drumeții, dansează, cântă, leagă prietenii strânse, desfășoară activități practice, astfel încât fiecare își pune amprenta în grupul din care face parte.
Câteva mesaje și informații utile înainte privind ora întâlnirii, vestimentația potrivită pentru o astfel de zi și inima deschisă sunt detaliile de care e nevoie pentru a porni la drum împreună.
Astfel de activități sunt o adevărată sursă de îmbogățire pe mai multe planuri, mai ales că ne creăm amintiri și le vom păstra pentru mult timp de acum încolo. La sfârșitul zilei, pe chipul lor se poate vedea încântarea, dar și urmele inevitabile ale oboselii. Au ce povesti cu entuziasm cel puțin două zile după ce s-au întors acasă.
Uzura psihică și-a spus cuvântul și asupra mea, dar perlele din timpul zilei m-au ținut vie. Cu același zâmbet, mi-am informat prietenii că în Franța nu există găini. Așa susținea Petru, care după ce a văzut una și-a amintit că atunci când a fost în Franța nu a văzut urmă de orătanie. De la Tudor am aflat că în biserică, se strigă tare: “Bună, Dumneeeezzzeeeuuuu!”
Copiii au intrat pe rând în rolurile celor trei iezi și al mamei lor care a plecat după ale gurii prin pădure, după cunoscuta poveste a lui Creangă. Merită aplaudat și Stanislaw care la intrarea în căsuța caprei cu trei iezi s-a descălțat și s-a așezat cuminte pe pat. Puțin mai avea și intra în lumea viselor. Au fost tropote de râs atunci când preșcolarii mei m-au văzut cu batic pe cap și îmbrăcată în port popular. În același timp erau și macinați de curiozitate de ce am acele haine pe mine. Multe povestiri s-au stârnit, de aici efectul „Mai vreau în excursie!”
La teatru sau la lecția de imaginație
Mergeam des și la teatru înainte de pandemie. Copilul trăiește teatrul, este pentru el o experiență memorabilă. În fața lui, omulețul mic simte, vede, aude și își imaginează!
Copiii: Uite! A venit lupul! Ce cap mare are!
O poveste pusă pe scenă îi captivează pentru că totul se întâmplă sub ochii lor. Intră în pielea personajelor, se transformă, simt ca și cum s-ar întâmpla în realitate și emoțiile se fac simțite. Datorită emoțiilor, fiecare poveste prinde viață. Muzica, dansul, jocul, cântecele se împletesc cu lumina, costumele, machiajul. Cu ajutorul lor, copilul intră într-un orizont nou, cu ajutorul imaginației sale bogate.
Să meargă la spectacole este o metodă bună de a stimula și de a crește stima de sine la copii. Creativitatea și imaginația sunt puse la lucru și barierele timidității și ale tracului sunt combătute. Participarea directă a copilului în piesele de teatru sau spectacole facilitează drumul lui către cunoașterea lumii, cu tot ce înseamnă ea. Experiența de viață va deveni mai vastă, ceea ce îl va ajuta în bunul lui demers școlar și nu numai.
Acum cortinele sunt trase. Încerc, cât de mult pot, să continui să le dezvolt copiilor aceste abilități, dar e greu când facem totul online. Pot suplini astăzi spectacolele cu sute de oameni implicați doar cu câte un video cu colinde și cântece vesele de iarnă pe care le interpretează de copii. Trist că totul se întâmplă în fața unui ecran.
Dar nu abandonăm lupta. Cei mici se bazează pe noi să-i ghidăm și să-i învățăm. E momentul ca noi, cei mari, să preluăm de la ei puterea de a visa. Și dacă tot ne este atât de dor de serbări, excursii și de spectacole, măcar știm ce să-i cerem lui Moș Crăciun.
