„Cei trei purceluși sunt descriși ca fiind mici. Sunt ei prea mici pentru a pleca de acasă? Ar trebui ca părinții lor să fie urmăriți penal pentru neglijență?”, „Există o absență notabilă a forțelor de ordine în această poveste. De ce?”, așa despică Will Hussey povestea „Cei trei purceluși” în cartea sa - ghid pentru profesorii care vor să le dezvolte copiilor gândirea. Este numai una dintre cărțile scrise de profesor pentru copii, prin care dorește să îi facă să vadă lucrurile „între, deasupra, dedesubt, în jurul și dincolo de bariere”.
„Petreceam mai mult timp cu copiii altora decât cu ai mei”
Pe Will l-am întâlnit la începutul lui noiembrie la Conferința despre educația timpurie din București. Deși e licențiat în Sport și Educație prin aventură, nu e îmbrăcat în trening și nici nu are pantofi de sport, dar cămașa și sacoul nu-l opresc să-ți arate că întreaga sa viață e o aventură atunci când povestește. „Acesta nu e un training de dezvoltare personală, ci de reamintire personală”, își începe Will prelegerea la conferința cu sute de profesori.
Tranziția de la educația clasică la una bazată pe dezvoltarea gândirii a făcut-o când „mi-am dat seama că petreceam mai mult timp cu copiii altora decât cu ai mei”. Așa că a renunțat la jobul full time pentru unul part time ca să-și vadă copiii crescând și nu s-a mai întors niciodată la vechiul program. „Când copiii mei au fost suficient de mari pentru a merge la școală, mi-a plăcut să lucrez cu jumătate de normă. Așa că, atunci am început să scriu. Am început să scriu despre mentalitatea de creștere și gândirea creativă”.
Școala 9: Cum v-ați descoperit această pasiune pentru educație?
Will Hussey: Din întâmplare. M-am format ca profesor, am început să predau, și cu cât faci mai mult asta, cu atât mai mult îți influențează opiniile. Mi-am dat seama că ființele umane funcționează prin ceva numit „răspuns la stimuli”. Cu alte cuvinte, dacă spun în niciun caz nu trebuie să vă gândiți la un elefant roz”, cei mai mulți oameni nu se pot abține să nu aibă o asociere trecătoare cu un elefant roz, iar acest mecanism, dacă îl asociem cu factori sociali și evolutivi, ne ajută întotdeauna să obținem ce e mai bun din noi înșine. Iar acest lucru este cu adevărat relevant în educație, pentru că există o veche zicală - poți duce un cal la apă, dar nu-l poți face să bea. Așa că, pentru mine, este vorba despre încurajarea copiilor să își asume responsabilitatea, iar ei sunt motivați și pasionați să crească, să învețe.
Ce e știința înfloritoare - de la bine, la foarte bine
- Cum ați trecut de la predarea clasică, pe care o întâlnim de obicei în școli?
- Mi-am dat seama că există niște calități care îi ajută pe copii să înflorească atât în sala de clasă, cât și în afara ei, în viață. Și, de fapt, nu doar copiii, ci și adulții, suntem la fel, ceea ce m-a făcut să mă interesez de ceea ce se numește „știința înfloritoare”. Practic, e despre cum să ajutăm să scoatem ce e mai bun din oameni. Și, în special atunci când ești în educație, este foarte important să avem grijă de oamenii care au grijă de oameni. Oamenii sunt cea mai importantă resursă. Aici intervine știința înfloritoare.
- Dar cum ar putea un profesor de matematică, de pildă, să aplice asta când predă?
- Voi oferi un pic de context... Știința prosperității se bazează pe primul doctorat în psihologie pozitivă din Marea Britanie. Psihologia tradițională este ceea ce noi numim un model de boală. Deci, totul se rezumă la a nu te simți foarte bine, dacă ești bolnav, dacă suferi de anxietate, stres, depresie, este vorba de a te readuce de la starea de rău la o stare de echilibru. Dar psihologia pozitivă, despre care vorbesc eu, se referă la ceea ce putem face pentru a te muta de la starea de bine la sinele tău înfloritor. Acum, dacă ești profesor de matematică și doar îți faci treaba, te simți în medie de trei, patru, cinci pe o scală de la unu la zece. Acest lucru are un impact asupra calității predării și a calității învățării tale. Dacă în schimb te simți mai aproape de versiunea ta de opt, nouă sau chiar zece, cercetările arată că vei fi un profesor semnificativ mai bun, mai interesat, mai entuziast, mai implicat, mai interesant. Iar asta se va răsfrânge asupra elevilor tăi. Nu se poate să nu ai un impact asupra fiecărei persoane pe care o întâlnești în fiecare zi.
- Și credeți că acest lucru poate fi aplicat în clase cu mai mult de 20 de persoane, de exemplu?
- Categoric. Pozitivitatea funcționează în cadrul a trei grade de separare. Imaginați-vă că fiul meu îmi face o ceașcă de cafea dimineața. Atunci, se estimează că sunt cu 16% mai fericit. Pentru că fiul meu mi-a făcut o ceașcă de cafea. Dacă prind autobuzul dimineața și sunt într-o dispoziție bună, atunci s-ar putea să am o discuție cu șoferul autobuzului, făcându-l pe el cu 10% mai fericit. Și pentru că dacă el este cu 10% mai fericit, s-ar putea să zâmbească fiecărui călător care urcă în autobuz în acea zi. Așa că se întinde pur și simplu până la trei grade de separare printr-un fenomen care se numește propagare hiperdidactică. Dacă faci un singur lucru bun pentru a influența pozitiv, să zicem o clasă, 30 de persoane prin acest fel de trei grade de separare, poți influența pozitiv aproape 22.000 de oameni în decurs de 24 de ore, ceea ce este uluitor. Dacă doriți să schimbați cultura unei școli, de exemplu, atunci despre asta este vorba.
„Aproape 40% din fericire este generată din interior, ca produs al gândirii tale”
- Aveți o diplomă în educație fizică. V-a schimbat acest lucru în vreun fel perspectiva asupra vieții?
- Absolut. Cei mai mulți dintre noi cred că lumea ni se întâmplă doar din exterior spre interior. Dacă veștile sunt proaste, ne simțim un pic triști. Dacă vremea e rea, începem să ne plângem. Dar fericirea ta vine din trei locuri diferite. Vine de la părinți, vine de la mediu, dar aproape 40% din fericire este generată din interior, ca produs al gândirii tale. Iar dacă poți înțelege că tu controlezi acești 40%, este o schimbare de perspectivă. Este practic diferența dintre a avea o zi proastă și o zi obișnuită. De la o zi obișnuită la o zi bună, sau de la o zi bună la o zi fantastică. Dar ființelor umane nu le plac schimbările, și asta este partea interesantă. Avem corpuri care sunt construite pentru performanță, dar creiere care sunt programate pentru eficiență, ceea ce înseamnă că ne place să facem aceleași lucruri pe care le-am făcut întotdeauna. Și asta este în regulă. Asta ne ajută să supraviețuim. Asta ne-a ajutat să supraviețuim de mii și mii de ani. Dar ceea ce nu ne ajută să facem este să prosperăm.
- Lucrați cu persoane cu vârste cuprinse între 5 și 105 ani. Cum vă adaptați la acest decalaj?
- Mesajele sunt exact aceleași. Și am constatat că, de fapt, oamenii mici se descurcă foarte bine cu ideile mari. Pe măsură ce îmbătrânim, uneori învățăm să fim un pic mai închiși la minte. Dacă le prezinți lucruri mari copiilor, ei nu trebuie să se dezvețe de ceva ce au învățat deja.
- Credeți că oamenii se pot schimba la orice vârstă?
- Da. Nu este niciodată prea târziu să te schimbi. Cred cu adevărat în asta. Iar schimbările mici pot face o mare diferență. Dar cred că cel mai greu lucru în ceea ce privește schimbarea este partea de determinare. Este nevoie de ceva numit efort. Iar problema este că atunci când suntem oameni ocupați, când trăim vieți aglomerate, când ai o sută și una de lucruri de făcut, să mai faci un singur lucru nu este întotdeauna o prioritate. Dar cred că este valoros și merită pentru toată lumea.
„Nimeni nu știe cu adevărat cum îi afectează tehnologia pe tineri”
- Credeți că dezvoltarea tehnologiei are vreo legătură cu pierderea abilităților practice?
- Cred că oamenii sunt mai sedentari acum decât erau înainte și nu sunt sigur de impactul pe care acest lucru îl are asupra creativității active a oamenilor. În timp ce tinerii obișnuiau să iasă afară și să se joace, acum se joacă pe un Xbox. Și nu critic acest lucru, dar cred că echilibrul este foarte important.
Cred că au trecut aproximativ 20 de ani de când internetul a explodat cu adevărat și este aproape ca și cum am trăi un experiment în timp real. Nimeni nu știe cu adevărat cum îi afectează tehnologia pe tineri sau pe cei mai în vârstă.
- Ați menționat despre creativitatea activă. La ce se referă ea?
- O să vă spun o mică poveste despre fiica mea Martha, de când era foarte, foarte mică. Copiii foarte mici nu stau nemișcați prea mult timp, dar cu această ocazie anume ea a stat nemișcată. Așa că am întrebat-o ce face. Ea a spus: „Tată, îl desenez pe Dumnezeu”. I-am spus: „Martha, nimeni nu știe cum arată Dumnezeu”. Iar ea a răspuns: „Ei bine, vor afla într-un minut”. Asta demonstrează cum copiii sunt creativi în mod natural, iar uneori, pe măsură ce creștem, învățăm să nu mai avem o gândire atât de divergentă și învățăm să fim convergenți și conformi cu anumite standarde. Și cred că este foarte important să păstrăm această creativitate, care constă în inspirație, imaginație și inovație. Inspirația este, de exemplu, atunci când vezi o cutie de carton și te gândești „arată interesant. Pot să fac ceva cu acea cutie”. Imaginația este când te gândești că poți folosi acea cutie de carton pentru a zbura pe lună, iar inovația este modul în care te gândești cum poți realiza acest lucru. Și cred că acest lucru este foarte, foarte important și nu ar trebui să se piardă.
