Principiul sculpturii lui Michelangelo, în educație
Școala 9: Când ți-ai dat seama că tinerii nu mai învață la fel?
Raluca Stratulat: În procesul pedagogic rămâne un fir roșu etern, dar firul ăsta roșu are și anumite anexe care se schimbă. Fundamental rămânem destul de similari de la o generație la alta. De când se nasc, copiii au o dorință aparte să învețe și învață jucându-se. Apoi școala intervine destul de mult peste regulile lor de joacă și peste ritmul curent și le introduce cu totul alte mecanisme de învățare- unele mai nocive, altele mai puțin.
Preponderent, nu numai la noi în țară, s-a mers destul de mult contra curentului educației. Etimologic vorbind, „educere” înseamnă „a scoate” și noi mergem mult pe „a băga”. Adică suntem fix invers.
Educația ar trebui să scoată pe de o parte defectele, să identifice cu ce defecte se confruntă fiecare copil și să-l ajute să le elimine din viața de zi cu zi. Și, pe de altă parte, să își dea seama care sunt calitățile aparte pe care le are și să-l ajute să le scoată în evidență, să le dezvolte. Cam asta e ceea ce ar trebui să facă educația.
Noi mergem pe cantitate și pe a introduce cantitate, în loc să vedem ce material avem acolo și să-l scoatem la iveală. Pe principiul lui Michelangelo care spunea: „eu nu fac mare lucru când sculptez, scultura e deja acolo, eu trebuie doar să îndepărtez excesul”. Cred că pe principiul ăsta ar trebui și noi să mergem și să înțelegem că există inerent în sculptura blocului de piatră o curiozitate aparte care e eternă, indiferent de generație. Copiii au această pasiune de cunoaștere și plăcerea de a afla lucruri. Atunci când începe să i se adauge blocului de piatră tot felul de straturi, sculpturii din interior îi este din ce în ce mai greu să iasă la iveală. Și de atunci se îngreunează procesul de învățare și ăsta este cadrul general.
Foto credit: Alex Gâlmeanu
Generația care se revoltă cu argumente
Specific, există diferențe între generații?
Eu preponderent lucrez cu liceeni. La nivelul generațiilor prezente, Z (născuți între 1990-2010) și Alfa (născuți după 2010), am sesizat, mai ales la Z, că nu prea mai acceptă să li se pună straturile suplimentare fără să aibă un sens pentru ei acele straturi. Am observat un pic de rebeliune, revoltă din partea lor, dar nu una lipsită de argumente.
În cadrul generației mele, mai aveam lipsuri de argumente, noi eram rebeli, dar nu înțelegeam de ce, cu ce scop, ei vin la pachet și cu argumentele. Ei spun: „nu vreau asta pentru că...”, „nu-mi doresc fiindcă…”
În momentul în care le prezinți argumentele pentru care adaugi straturile suplimentare și îi mai înveți și pe ei să ia dalta și să se cioplească singurei, atunci lucrurile merg mult mai bine. Am sesizat că există o reacție pozitivă și constructivă în momentul în care te pui alături de ei în blocul de piatră. Încerci să intri alături de ei și să ciopliți împreună, nu tu în exterior ca mentor și el în interior, ci intrinsec încerci să pătrunzi în locșorul în care se află și să vezi punctul lor de plecare și să-i ajuți de acolo.
„Noi nu mai vrem să scoatem persoane pentru fabrici și uzine”
Are nevoie de un profesor ca de un partener de drum și nu neapărat ca de luminița de la capătul tunelului...
Cred că face parte din procesul de evoluție pe scara umanității, procesul de globalizare care ne-a impactat major. Acum ne putem conecta mult mai ușor unii cu alții, inclusiv la nivel internațional, de unde și necesitatea de lucru în echipă în absolut tot ceea ce facem în viața de zi cu zi.
Unii ridică în slăvi metodele și rezultatele din trecut pentru că se pliau foarte bine pe ce fel de persoană voiau să scoată în urma procesului educațional. Numai că noi nu mai vrem să scoatem persoanele alea pentru că nu mai avem atât de multe fabrici și uzine, ci mai degrabă avem nevoie de niște indivizi puțin mai empatici. Ne dăm seama de valorile educației emoționale, sociale, lucruri care în perioada perspectivă nu erau luate în considerare. Atunci doar inteligența intelectuală era vizată nu pentru a fi cizelată, ci pentru a fi introdusă în cadrul unui sistem de proceduri și procese. Și acele proceduri, procese și sisteme s-au schimbat, s-au transformat în procese globale și atunci mentalitatea începe să se extindă și ea la nivel global și are nevoie de conexiuni.
Mai primești întrebările astea: „cu ce mă ajută informația asta?”, „de ce trebuie să învăț asta?”
Eu din start când încep să predau ceva încep cu „de ce facem acest lucru”. Când le spun regulile după care ne ghidăm când rezolvăm niște probleme, explic fiecare regulă, de ce există regulile x și y. Și atunci eu nu mai primesc întrebarea pentru că le dau din start argumentele.
Ce sesizez este că pentru mulți e o surpriză că le ofer aceste argumente. Pe de o parte, nici nu-și puneau problema să mă întrebe pentru că atât de obișnuiți erau să nu primească argumente. Și îi și provoc să găsească argumente pentru unele reguli. Din când în când, îi întreb: „de ce credeți voi că…?” De exemplu, de ce ducem noi un număr par de flori la morți și impar pentru cei vii?
Încercăm să combatem „pentru că așa se face” cu o gândire critică cât mai sănătoasă. Iar de la alții am sesizat partea extremă, că li se părea natural să se întâmple așa, dar procentajul între cei care sunt surprinși față de cei care nu sunt surprinși, e încă în inferioritate.
„Atâta timp cât tu ca profesor nu continui să înveți cu plăcere, nu ai cum să predai cu plăcere”
Își și doresc lucruri diferite de la viață elevii de azi?
Generația Z e un pic mai pragmatică și mai sceptică și vrea să aibă un impact mai ales la nivelul mediului, sunt destul de preocupați de acest aspect. Vor să facă bani ușor. Au tot auzit de la părinți, bunici, că banul se face greu, dar totuși văd în social media că nu pare atât de greu, că uite, fata aia bea un cocktail, zâmbește frumos și e super renumită și face o grămadă de bani. „Vreau să fiu și eu influencer, că nu e mare lucru.”
Nu și-au dat neapărat seama că în spatele fațadelor care par foarte naturale, lejere, casual, e de fapt mult efort, muncă și falsitate. Mulți au căzut în capcana asta. Apoi s-au mai trezit și de aici scepticismul pe care l-au dezvoltat în privința fațadelor umane. Au căzut pe la 12-13 ani și s-au trezit la 18. Am observat că cei mai mulți au trecut prin această decepție și atunci sunt mai sceptici în privința a ceea ce oamenii arată că sunt și vor să îi cunoască mai în profunzime. Chiar și pe profesori. Am observat că nu știu de unde să te ia, sunt foarte analitici mai întâi și durează cam o lună până să înceapă să se deschidă cu totul în privința ta și să aibă încredere totală.
În schimb generația Alfa este mult mai deschisă, mult mai conectată și empatică, ei au trecut de această decepție, au primit de-a gata informația că lucrurile din social media nu sunt chiar așa cum par și atunci sunt mult mai deschiși.
La nivel vocațional, ceilalți erau orientați pe a face bani cât mai ușor, cei de aici din alfa sunt mai mult orientați spre a îmbunătăți viața oamenilor din jurul lor prin prisma a ceea ce fac. Vor să aibă un impact, dar nu neapărat un impact care să le aducă faimă, ceva egocentric.
Nu sunt neapărat interesați de cât efort trebuie să depună, sunt dispuși să muncească mai mult. Și are sens în ciclul generațional.
Cum am studiat în psihopedagogie: condițiile dure creează o generație dură, generația dură creează condiții mai confortabile, condițiile confortabile creează o generație confortabilă care creează o circumstanță dură din nou care creează o generație dură. Acesta este ciclul.
Generația Millenials (1980 – 1994) a vrut să le dea pe tavă foarte mult copiilor lor. Începeam să ne dăm seama că educația socială și cea emoțională joacă un rol important, dar nu știam regulile jocului pentru ele. Părinții au început să se deschidă, să gestioneze emoții și sentimente, dar nu știau exact cum, pentru că lor nu li se predase în trecut și i-au cam lăsat să-și facă de cap.
Foto credit: Andreea Retinschi
Se spune că generațiile de astăzi nu se mai pot concentra la o activitate un timp mai lung din cauza obiceiurilor create de tehnologie. Așa e?
Attention span-ul (capacitatea de a-ți menține atenția, concentrarea active - n.r.) nostru cu siguranță a scăzut de la o generație la alta, dar m-aș referi mai degrabă la interest span-ul (capacitatea de a-ți menține interesul activ). Noi avem aceeași capacitate de a ne menține concentrarea și atenția, unii chiar mai dezvoltată ca alții, doar că a scăzut capacitatea noastră de interes destul de mult. Pentru că odată cu procesul de globalizare am fost izbiți de tot mai mulți stimuli și informații și avem acces la din ce în ce mai multe informații.
În același timp, nu avem filtre foarte bine dezvoltate, nu suntem învățați să filtrăm informația nici la școală și nici acasă. E modalitatea noastră de a ne conserva energia și a înlocui lipsa filtrului cu a ne micșora interest span-ul, ca să nu ne consumăm foarte mult din energie.
E ca și cum ai fi izbit din foarte multe părți și începi să te aperi. Consider că e mai mult un mecanism de apărare și de conservare, nu neapărat un mecanism care să ne modifice nouă capacitățile.
Motivul pentru care cred că se întâmplă asta - și cred că e o etapă absolut firească a societății - este că în momentul în care ne conectăm la nivel global unii cu alții este firesc să existe un schimb foarte puternic de informații, începem să ne cunoaștem, pe multe niveluri. E ca la prima întâlnire când cei doi își spun tot felul de lucruri, doar că în acest caz e ca la o primă întâlnire cu miliarde de oameni. E foarte obositor.
„Dacă părintele nu citește, copilul nu o să citească”
În contextul acestor trăsături ale elevilor, cum ar trebui să fie un profesor?
În primul rând, profesorul ar trebui să fie mai mult un partener de drum, să treacă din postura de superior în postura de partener. Secundar, cred că ar trebui să aibă un rol mai mult de ghidaj decât de furnizor de informații. Cred că profesorul ar trebui să fie filtrul și apoi să-i învețe pe copii să-și filtreze informațiile.
Să le ofere reguli, să le spună motivele și să le seteze obiectivul. Mai întâi să vedem destinația și apoi cum ajung acolo. Asta e esențial în procesul de învățare, să înțeleagă de ce fac ceea ce fac. Noilor generații nu mai merge să le spui „pentru că așa se face”. Sper să se impună și să nu mai accepte acest „așa se face”.
Pe lângă asta, atâta timp cât tu ca profesor nu continui să înveți cu plăcere, nu ai cum să predai cu plăcere și să-i înveți pe elevi să învețe. Profesorii ar trebui să se concentreze pe a învăța ei în continuare, să-și mențină și să-și crească acel copil interior curios să pună întrebări și să participe la cât mai multe, să se pună singurei în contexte cât mai diverse și cât mai interesante de învățare.
Și părinții la fel?
Sunt foarte mulți părinți cu care discut și îmi spun că cel mic nu pune mâna să citească o carte și eu îi întreb: dar tu pui mâna să citești o carte? Nu, dar ce treabă am eu? Păi, cât timp te vede pe tine că te uiți la televizor, nu poți să-l trimiți pe el să citească o carte, fiindcă el învață mult prin mimetism. Dacă părintele nu citește, copilul nu o să citească. Rare sunt șansele în care copiii cu părinți care nu citesc se apucă singurei. Dar se întâmplă și asta, dacă și-au luat modelul din alte părți, poate e un profesor care citește și îl imită pe el.
Profesorii trebuie să-și dea seama că ei reprezintă un model pentru elevi și nu doar academic, ci un model de om. Pe asta ar trebui să ne axăm, pe faptul că noi ca profesori avem nevoie să ne dezvoltăm și emoțional, social, spiritual, să ne reechilibrăm, să fim cumva armonioși din multe puncte de vedere. Nu doar intelectual. Informațiile sunt la tot pasul și poți să dai două click-uri și le-ai găsit, trebuie însă să știi cum să le cauți, să le filtrezi și cum să le integrezi în viața de zi cu zi.
Să ne reamintim ce înseamnă a educa: să ne concentrăm pe a scoate, pe a vedea sculptura în cadrul blocului de piatră și să punem și noi umărul la a sculpta, nu doar la a pune mai multe materiale peste blocul respectiv, sperând că într-o zi o să iasă nu știu ce capodoperă de-acolo.
