Reporter cu 21 de pălării colorate, pasionată de teatru și cărți polițiste.
Cristina Bărbosu-Ene (42 de ani), profesor de Limba și literatura română la Școala Gimnazială Sihlea din județul Vrancea, a început să schimbe metodele de predare ca să crească motivația elevilor. A făcut câteva schimbări simple, dar ale căror efecte s-au văzut imediat. Elevii ei au început să fie mai atenți la ore și mai autonomi în învățare.
Există șapte comisii și grupuri de lucru care printre altele trebuie să rezolve problemele de inechitate din școala românească. De la toate avem documente de politici care nu ajung niciodată să fie implementate și poze cu zâmbete, perfecte în campanii electorale. Și mai avem și copii care nu au cu ce să ajungă la școală, care nu au ce să mănânce, copii veșnic uitați la marginea societății. O analiză realizată de Antonia Pup despre obsesia politicienilor de a rula cuvinte grele prin discursuri și rapoarte până le dezbracă de conținut.
„Să crești fără un tată îți poate altera permanent chimia creierului”. Am dat peste citatul ăsta în „Sunday Times”. Matematica relației mele cu tata e nedreaptă: am fost cinci ani cu el și de trei ori mai mulți fără. Cinci ani din care încerc să pun cap la cap piese de puzzle decolorate sau șterse, alteori vii, mereu din povestirile altora, ca să aflu cine a fost tata. Psihologii vorbesc despre importanța doliului a cărui delimitare în timp e diferită pentru fiecare și căutându-l pe el, înțeleg că această explorare e despre a afla mai mult cine sunt eu. Așadar, dragă tată, sunt eu, Catinca…
