
Reporter cu 21 de pălării colorate, pasionată de teatru și cărți polițiste.

Când se stabilea forma proiectului „România educată”, am trimis către Ministerul Educației - pe căi oficiale - propunerea includerii în lege a principiului parteneriatului „școală-comunitate-familie”. Nu a existat deschidere și interes, nu a fost inclus în lege, așa cum nu a fost inclus nici principiul conform căruia școala răspunde pentru orice se întâmplă în interiorul său. Responsabilitatea din perspectiva statului este mai degrabă pestă sau blasfemie, nu concept asumat sau crez.
Pe vremea când eram noi liceeni, nu exista așa ceva. Elevii nu erau implicați deloc în procesul decizional educațional, nici măcar în calitate de consultanți (poate doar responsabilii UTC – UTC de la Uniunea Tineretului Comunist). Îmi amintesc că prima acțiune a elevilor, de amploare, la care am participat, a fost în clasa a X-a, la câteva luni după Revoluția din 1989, un marș de protest prin care se cerea desființarea treptei a doua (examen care se susținea între clasa a X-a și a XI-a).
O fată de clasa a șasea adună 35 de copii de gimnaziu să dialogheze despre egalitate de șanse și stereotipuri de gen.