Generația 2019 (VI)

Ioana-Elena Tărăbășanu

18 ani, studentă la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București

Când intră într-un laborator, Ioana simte că vrea să-și pună cât mai repede haina în cui și geanta lângă și să se apuce de treabă. Din grădiniță și școala primară, de când dădea peste o enciclopedie sau făcea științele naturii la clasă, până într-a VI-a, când și-a dat seama că este drumul pe care vrea să-l urmeze, Ioana a fost pasionată de științe și voia să învețe cât mai mult. În clasa a VIII-a, la Evaluarea Națională, primul ei examen cu miză, s-a panicat și nu a obținut o notă care să-i asigure intrarea la profilul de științe la care ar fi vrut, ci la o clasă cu profil de mate-info. Un an mai târziu, după ce a mers la Olimpiada Națională de Chimie și la cea de Științe pentru Juniori, s-a transferat la un profil de științele naturii. La finalul clasei a XI-a, în vară, a participat la un proiect de cercetare la Institutul de Biofizică din Măgurele, unde a tratat celule normale și celule canceroase. Atunci și-a dat seama cât de mult îi place să facă cercetare. „Îmi place foarte mult să învăț, iar prin cercetare pot aplica ceea ce învăț și pot să văd un rezultat.” În 2017, în cadrul programului Junior Academy, organizat de Academia de Științe din New York, a participat la un proiect despre clădiri ecologice. A aplicat după ce a văzut un anunț pe internet, și a făcut parte dintr-o echipă internațională, alături de care a gândit un proiect despre o clădire a viitorului, cât mai ecologică și sustenabilă. Și au câștigat locul I. 

Deși inițial voia să plece din țară, Ioana nu regretă că a ales să rămână în București și să studieze medicina. „Nu eram conștientă de toate oportunitățile pe care le poate oferi facultatea. Mă gândeam pur și simplu că de la Medicină ieși doctor, te duci, lucrezi în spital, rămâi asistent sau profesor prin facultate și atât. Dar mi-am dat seama că pot face și cercetare.” A aplicat la două facultăți - Biochimie și Medicină - și le-a început pe amândouă, dar după aproape o lună a decis să rămână doar la Medicină. În paralel, a devenit și membră în Societatea Studenților la Medicină din București, și e trainer la workshop-uri în cadrul Medical Research Education, un program din cadrul societății care ține ateliere pe teme medicale. Își dorește ca în viitor să-și dea doctoratul și să facă cercetare. Și să descopere ceva. Poate un tratament pentru cancer, poate ceva pe genetică, o anumită genă sau mutație. Și vrea ca prin ce face să convingă oamenii, în special cei din mediul gimnazial și liceal, că pot fi și elevi buni și implicați și să iasă cu prietenii la pizza după ore sau la petreceri. „Dacă înveți și te dedici unei activități academice, nu înseamnă că duci o viață plictisitoare.”

Andrei Năpruiu

17 ani, lider echipa de robotică Homosapiens, Buzău

Viața la 17 ani pentru Andrei înseamnă școală și robotică. Pasiunea sa pentru tot ce ține de electronică a început din clasa a V-a, când s-a înscris la un cerc de electrotehnică la Palatul Copiilor din Buzău. Când a intrat la liceu, începuse deja să întrebe toți profesorii dacă nu există un club de robotică la ei sau dacă își poate face propriul club. În luna mai 2018, organizația pentru tineret Nație prin Educație a venit în liceu și a prezentat proiectul BRD First Tech Challenge, cea mai mare competiție de robotică din țară. Andrei era pe atunci în clasa a X-a și a hotărât să se înscrie împreună cu alți 19 elevi, fără să știe că și colegii lui, de clasa a XI-a, își creaseră deja o altă echipă. Când au aflat că pot primi un grant de susținere, o imprimantă 3D și piese de creare pentru robot, doar dacă există o singură echipă pe liceu, au decis să se unească. Astfel, din 20 de elevi de clasa a X-a și 40 de elevi de clasa a XI-a, au rămas doar 16 din ambele - pentru că mulți dintre cei înscriși nu se mai regăseau în activitate și au ieșit pe parcurs. Au pus numele clubului Homosapiens, pentru a arăta că evoluăm dintr-o specie inferioară la una superioară, iar Andrei a devenit liderul. Prima competiție la care au participat a fost una demonstrativă la Bacău. Au plecat la 1 noaptea, pentru că nu aveau un tren mai devreme care să-i ajute să ajungă la timp la competiție. Ajunși la 4 dimineața în oraș, s-au hotărât să meargă pe jos până la un fast-food, unde să mănânce. „Mergeam cu robotul, pe care îl pusesem într-o cutie fixă, de 50x50 cm, îi pusesem și roți și împingeam cutia, prin zăpadă, la 4 dimineața. Când am ajuns să mâncăm, era închis fast-food-ul, am început să ne batem cu bulgări și am așteptat până s-a deschis.” A fost prima competiție la care au participat și pe care au și câștigat-o. Imediat după, s-au înscris la BRD First Tech Challenge, unde au câștigat premiul Inspire, cel mai mare premiu la faza regională de la Iași, iar la cea națională au ieșit pe locul 6 și au primit premiul pentru cel mai bun design al robotului. Andrei își dorește ca în viitor să continue pe partea de robotică și vrea să-și îmbunătățească abilitățile de programare. „Mă pasionează să stau închis în clasa aia în care lucrăm, în cadrul ăla dezordonat, unde parcă ne vin ideile mai repede și parcă piesele se pun singure unele lângă altele, unde programez motoarele să meargă, să se miște”, spune el. „Simt nevoia de a face ceva al meu și de a-l da mai departe.”

Francesca-Maria Maior

19 ani, copilot de raliu în echipa Napoca Rally Academy, Brașov

Francesca a crescut înconjurată de mașini. Fie că i le fura pe cele de jucărie ale fratelui său, fie că mergea cu tatăl ei, care timp de 15 ani a fost pilot, și le urmărea cum merg la probele speciale de raliu, fie că studia pasionată tot ce înseamna mecanica lor, când le vedea înainte să plece pe probe. A fost dintotdeauna foarte apropiată de fratele ei, cu doi ani și jumătate mai mare. Au mers împreună la grădiniță, apoi Francesca s-a încăpățânat să meargă împreună cu el și la școală, cu toate că avea mai puțin de 5 ani când au început clasa I. De atunci, au împărțit băncile școlii și scaunele mașinilor - când el a debutat ca pilot, Francesca, atunci la 12 ani, era copilot. Era o competiție restrânsă la care nu aveau nevoie de permis pentru că era un circuit închis care te ajuta să exersezi. A debutat în 2017, la 16 ani, la Winter Rally Covasna, un raliu care nu face parte din Campionatul Național, dar la care majoritatea piloților participă, fiind singurul raliu din România desfășurat pe zăpadă - era copilotul tatălui ei, Robert Maior. Tot în perioada asta, până la 18 ani, a condus și ea: fie că a făcut karting, fie că a condus pe circuitele închise. Primul raliu la care a participat împreună cu fratele ei Norbert a fost în 2018, iar de atunci merg împreună. Francesca stă pe scaunul din dreapta și îi dictează din notițele pe care le ia fiecare viraj sau direcție, în așa fel încât să prindă o viteză cât mai mare în cursă. „Înainte de fiecare competiție, în ultimele 15 secunde, ne strângem mâna și ne zicem baftă.”  Tatăl lor a fost la aproape toate competițiile să-i susțină: „Îi este uneori greu să-și vadă ambii copii într-o mașină, pentru că este un sport riscant. Dar e mândru de noi că-i călcăm pe urme și că facem asta pentru că ne dorim și nu pentru că el și-a dorit pentru noi”, spune Francesca. Din 2017, de când a debutat, face parte și din echipa Napoca Rally Academy. Anul acesta au participat la cele mai multe raliuri de până acum, 11, și au mers împreună la primul campionat extern, Campionatul Național din Ungaria, în cadrul cupei Peugeot 208 Rally Cup, unde au ieșit pe locul II. În România sunt campioni naționali la juniori și la clasa RC5. Francesca spune că cea mai grea parte este bugetul - pentru că uneori este limitat și găsesc cu greu sponsori pentru a participa la campionate. Își dorește ca, după ce termină facultatea de Științe Economice din Brașov, unde este studentă în anul III, să se axeze doar pe copilotaj. Visul ei este să participe la un Campionat European de raliuri pentru grupa de juniori, ca mai apoi să poată merge la unul Mondial: „Cel mai important lucru pe care trebuie să-l facă un copilot este să simtă ce este în mașină, să știe unde este, ce urmează să se întâmple și la ce să se aștepte”, spune ea. „Iar cel mai important pentru mine acum este să încep să devin un copilot din ce în ce mai bun.”

Aceste portrete fac parte din proiectul 19 sub 19, publicat în DoR pe parcursul anului 2019. Citește și celelalte părți: partea întâi, partea a doua, partea a treia, partea a patra și partea a cincea. Fotografiile au fost realizate la Liceul Teoretic „Jean Monnet” și Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București.