Nicoleta Toporaș
18 ani, fotbalistă ACS Dream Team, București
Nico avea 7 ani când a bătut prima dată mingea cu băieții pe stradă și și-a dat seama că e sportul care îi place cel mai mult, pentru că se simțea foarte puternică atunci când era pe teren. Nu a durat mult și și-a făcut din asta un vis: de a ajunge la o echipă de fotbal feminin, unde să existe un meci între fete, pe un teren cum vedea la televizor în reprizele la care se uita de obicei cu mama.
Deși s-a înscris din clasa a II-a în echipa de fotbal a școlii, a început să joace la nivel profesionist în urmă cu doi ani, la ACS Dream Team București. Auzise de cursuri de la niște colege mai mici din școala generală, care începuseră antrenamentele, dar în vară, când a încercat să se înscrie, nu exista o echipă de senioare. Peste câteva luni, în septembrie, a primit însă un mesaj prin care era anunțată că s-a înființat o echipă nouă și, dacă își dorește în continuare să facă fotbal, o așteaptă la antrenamente.
În prima zi la Dream Team a făcut antrenament adevărat de fotbal, cu încălzire și câteva exerciții de pase prin care antrenoarele să vadă la ce nivel este fiecare. Nico spune că pe atunci știa doar să se joace cu mingea, nu știa fotbal, dar își dorea să învețe cât mai multe. A continuat cu patru antrenamente pe săptămână, cu pregătire fizică pe pista de alergare, dar și cu lucrat pe partea tactică și tehnică pe teren. Participă la competiții și are șapte-opt meciuri în tur și retur, plus turneele, pe post de fundaș central: „Când sunt acolo pe teren și mă lupt cot la cot cu fetele pentru minge, simt că am aripi”. Nico visează să devină jurnalist sportiv, iar în prezent își exersează scrisul prin blogul pe care l-a creat împreună cu alte două prietene și colege din Dream Team. Își dorește să scrie primul articol despre experiența ei ca fotbalistă în România, pentru că simte că poate inspira oamenii prin scris. Este implicată și în Girl Up România, o mișcare de luptă pentru drepturile femeii și egalitatea de gen.
Diana (dreapta) și Nico (stânga)
Diana Gheorghe
19 ani, fotbalistă ACS Dream Team, București
Diana era în clasa a patra când și-a descoperit în totalitate pasiunea pentru fotbal. La școala unde învăța, în fiecare an se organiza o competiție de fotbal între clase. S-a înscris în echipa clasei ei cu ajutorul antrenorului, pentru că băieții n-au acceptat-o de la bun început. Își amintește că a dat golul victoriei într-unul dintre meciuri și cât a contat faptul că s-a simțit apreciată de colegii care n-au avut încredere în ea la început. Înainte să joace la ACS Dream Team, a mers la câteva antrenamente ale unei alte echipe de fotbal feminin bucureștene, dar nu a fost mulțumită de atmosfera de acolo: nu s-a simțit bine alături de colege, iar comportamentul antrenorului față de fete o nemulțumea.
Din septembrie 2017, e unul dintre mijlocașii echipei pe care a ajuns să o considere a doua familie. E la ACS Dream Team de la primul antrenament al echipei și a învățat alături de ele câștige, să piardă, ce reprezintă munca în echipă și satisfacția de a te bucura cu adevărat la un gol.
Pe lângă cele patru antrenamente pe săptămână și meciurile în weekend, viața ei se leagă de fotbal și în restul timpului. Fie că e vorba de jucat FIFA, fie că urmărește meciuri la televizor sau scrie despre fotbal pe blog. Nu a văzut niciodată fotbalul ca pe un obstacol, ci ca pe o modalitate de relaxare și de a scăpa de stresul școlii. Știe că indiferent de cariera pe care o va urma – a fost admisă la Facultatea de Psihologie –, nu se va opri din a juca fotbal.
Despre Nico și Diana am scris și în decembrie 2018.
Silviu Gabriel Timofte
17 ani, membru Brothers in Woods, #dămpedală10000, Iași
Când și-a cumpărat prima bicicletă din banii pe care îi primea de la părinți, Silviu avea 10 ani, era deja cercetaș la Centrul local Valea Lupului din Iași, și nu se gândea că va ajunge să pedaleze prin toată țara. Vara trecută, împreună cu alți doi prieteni, au traversat țara cu rucsacul în spate – 1.041 de kilometri, câte 40 de km/zi, de la Mangalia la Negrești-Oaș. Și-au făcut o hartă cu localitățile de pe diagonala țării, traseu pe care l-au și numit Expediția Diagonal, pentru a promova spiritul cercetășesc.
Pentru că i-a plăcut experiența, Silviu a văzut proiectul #dămpedală10000 ca o continuare firească. „Pentru mine, să călătoresc cu casa în spate e ca mersul la baie.” Și-a încheiat mediile și a plecat cu două săptămâni înainte să se termine școala, pe o bicicletă roșie Bike4Ride, mult mai rezistentă pentru drumurile lui. Și-a stabilit un traseu de 120 km în fiecare zi, cu plecarea din Iași. Noaptea s-a oprit ori la sediile de cercetășie din apropiere, ori și-a întins hamacul, a făcut un foc și s-a odihnit într-un loc mai liniștit în pădure.
Pe 17 septembrie și-a încheiat călătoria și a parcurs peste 10.000 de kilometri. A făcut-o pentru că iubește natura și sportul pentru libertatea pe care i-o oferă și că descoperă țara altfel. Uneori, oamenii pe care i-a întâlnit în orașele în care a ajuns i s-au alăturat în cursă pentru câteva ore. (Principalul obiectiv al expediției a fost de a aduna mulți oameni în așa fel încât să pedaleze cumulat mai mult de 10.000 de km.) A realizat și că poate face orice își propune: să reziste nopților răcoroase, să traverseze munții pe ploaie, să suporte bronzul neuniform sau să convingă poliția că nu vrea să treacă vama sau să comită o ilegalitate, ci doar să se odihnească puțin în cort. Simte și că perioada pe care a parcurs-o singur l-a învățat să se vadă ca pe un prieten și să se asculte mai mult. Silviu e în clasa a XII-a și urmează să dea Bacul, dar nu vrea să meargă la facultate, ci să-și investească timpul și energia în proiecte legate de natură și mediu, împreună cu Brothers in Woods, asociația pe care a înființat-o cu cei doi colegi din Expediția Diagonal. Visul lui este să-i facă pe oameni să-și îmbunătățească relația cu mediul, să realizeze cât de ușor se pot încărca de energie și cât de mult curaj și încredere le poate da natura în a-și depăși limitele.
