
Cel mai mult pe lume îmi place să fiu reporter. Nu știam asta când am dat la Facultatea de Jurnalism la Iași, dar am avut fler. Până la Școala9, în cei 20 ani de presă, am fost redactor-șef la „Opinia Studențească”, reporter la Evenimentul Zilei, Adevărul, TVR - Departamentul Știri, Digi 24 și la Libertatea. Îmi place să fiu pe teren, să vorbesc cu oamenii, să filmez, să montez, să documentez, să scriu.

Elevii mai multor școli din patru județe și București au fost încurajați să marcheze pe harta școlii lor locul în care se simt cel mai în nesiguranță. Cei mai mulți au indicat holurile, baia și sala de sport. E doar un exercițiu dintr-un efort complex de a explica și preveni violența în cadrul școlii, efort în care i-a susținut Fundația Terre des hommes România. Cauzele i-au condus către soluții creative, dar și către mesaje către ei înșiși, către comunitate și părinți.
În 2013, NAPCAN (Asociația Națională pentru Prevenirea Abuzului și Neglijării Copilului din Australia) a lansat o campanie intitulată: „Children See, Children Do”, în traducere „Copiii văd, copiii fac”. Spotul campaniei durează 90 de secunde și prezintă copii care îi urmează sau îi însoțesc pe adulți, mimându-le comportamentul, preluându-le obiceiurile, mesajele, tonul vocii.
De câteva luni întrebările elevilor, părinților, profesorilor și altor actori din educație despre cum se face școală în vreme de pandemie nu se mai opresc. Iar pragul de peste patru mii de cazuri noi de infectări din ultimele zile a venit cu mai multe incertitudini și frici. Am încercat să răspundem la ele prin intermediul unor experți în sănătate publică, educație și administrație locală. Pentru că, la intersecția dintre aceste domenii, se află soarta școlilor din România.