Școala9: Ce ar trebui să se înțeleagă prin respect în contextul relațiilor dintre elevi, profesori și personalul administrativ dintr-o școală?
Doru Căstăian: Eu cred că, într-o accepțiune largă, dar prima care ar trebui luată în considerare, respectul provine din înțelegerea faptului că te afli în mijlocul unei practici sociale sau în mijlocul mai multor practici sociale și că, inevitabil, intri în contact cu alți oameni. Și că oamenii ăia au perspective diferite, uneori valori diferite, alteori așteptări diferite de la ceilalți. Dar că inevitabil există un fond comun care v-a adus acolo. Prin fond comun înțelegând până la urmă niște lucruri pe care toți le considerăm importante, niște lucruri pe care toți le prețuim sau pe care am vrea să le păstrăm.
Cred că respectul este raportarea la celălalt, conștient de faptul că celălalt e o ființă umană, cu perspective, valori, opinii, dorințe, la fel ca tine. Și plecând de aici, e inevitabil ca între noi să nu existe diferențe, unele probabil insurmontabile.
„Fiecare ființă umană are dreptul să fie ascultată, să își afirme identitatea și valorile”
- De ce vrem să ne simțim respectați?
- Cred că nicio societate care își propune, măcar în principiu, să fie sănătoasă și funcțională, nu poate funcționa fără respect. Prin urmare, ar trebui să luăm în serios ideea asta, că fiecare ființă umană are dreptul să fie ascultată, are dreptul să își afirme identitatea și valorile într-un spațiu comun. Și pentru asta e nevoie de respect. Sigur că respectul, cred eu, trebuie deosebit conceptual și eventual făcut cu grijă lucrul ăsta, de formele de submisiune sau de acceptare. Până la urmă, avem de rezolvat vechea și eterna problemă politică, ceva formulat, la un moment dat, de Pierre Manent, care spunea că problema fundamentală a politicii e cum să reușim să trăim împreună.
- Care credeți că sunt cele mai frecvente provocări în menținerea unui climat de respect reciproc în mediul școlar?
- Sunt mai mulți factori. Hai să spunem că unii țin de profesori, probabil, alții țin de elevi și alții țin de mediul instituțional și, știu eu, sociologic, în care trăim și muncim.
Cred că una dintre probleme este faptul că generațiile elevilor, în special cele mai recente și cele ale profesorilor încep să nu mai aibă foarte multe elemente comune de cod comportamental și că multe lucruri care pot părea semne crase ale lipsei de respect pentru un profesor nu sunt neapărat percepute așa din partea cealaltă. Și uite, o să dau un exemplu. Noi profesorii ne așteptăm ca, hai să spunem, conversațiile online pe grupuri de WhatsApp sau pe alte tipuri de platforme să se desfășoare după regulile clare ale politeții pe care le cunoaștem. Te aștepți să primești măcar un răspuns sau atunci când urezi ceva cuiva să primești măcar un „Mulțumesc!”. Ceea ce de foarte multe ori nu se întâmplă, iar noi ne grăbim să taxăm asta ca semn al lipsei de respect. Bine, aici am putea spune că până la urmă avem de-a face cu simple neînțelegeri culturale și intergeneraționale. Dar într-o școală ne putem întâlni și cu lipsă reală de respect între cele două părți și asta poate și pentru că așteptările noastre unii în raport cu ceilalți nu sunt calibrate plecând de la un model comun și de la, eventual, niște discuții.
Din păcate, școala românească e departe de problemele astea în momentul de față și nu de puține ori întâlnim două mari triburi care nu știu de fapt să se asculte așa cum trebuie și nu știu să construiască până la urmă respectul ăsta care nu e natural. Respectul este o atitudine culturală 100%. Nu provine din zoosfera umană, ci provine din sfera culturală.
La începutul fiecărui an stabilim comisii și paracomisii unele permanente, altele temporare și așa mai departe, o comisie anti-bullying, o comisie pentru combaterea discriminării, o comisie pentru egalitatea de șanse, o comisie pentru copii cu CES. În teorie și pe hârtie abordăm toate aceste probleme, dar ce se întâmplă efectiv în mediile școlare e mai puțin poetic și cu cât ne îndepărtăm mai mult de mediul urban, probabil problemele sunt și mai grave.
„N-aș da niciodată afară din clasă un elev”
- Ce rol joacă profesorii în modelarea unui comportament respectuos la elevi și cum pot aceștia să își îmbunătățească abordarea în acest sens?
- Eu cred că atunci când îți propui cu adevărat să îți respecți elevii, o poți face și o poți face fără să treci prin nu știu ce cursuri complicate de formare. În primul rând, cred că ar trebui să ne fie clare principiile de la care începem această relație cu elevii noștri, pentru că de fapt, aici sunt mai multe modele culturale posibile.
Există modele centrate pe profesor care, din punctul meu de vedere, sunt modele respectabile, dar care sunt clar în mod asumat modele de sus în jos, în care profesorul este un furnizor de conținuturi, de la cunoaștere, până la modele comportamentale. Să ne gândim la etimologia cuvântului predare: nu se poate preda decât dacă tu ai ceva ce elevul nu are.
Există modelele bazate pe colaborare, pe lucru în echipă și în general pe o democratizare a procesului educațional. Eu cred că actul pedagogic are nevoie în mod fundamental de asimetria asta. Elevul nu are nevoie de încă un prieten. Noi folosim foarte ușor verbe precum „a modela”, dar elevul, în esență, nu este o materie pasivă, nu este o formă de lut pe care tu să o modelezi, este o ființă umană ca și tine și de aceea procesul pedagogic este în mod fundamental relațional. Pot da câteva exemple cât se poate de concrete: îi poți vorbi întotdeauna politicos elevului tău fără „bă”, fără „mă” și așa mai departe. Apoi cred că respectul ți-l arăți luându-ți elevul în serios și luându-i interesele în serios. Respectul se arată inclusiv respectând acele mici cutume prezente de decenii în școlile românești, dar care de multe ori sunt încălcate cu seninătate de profesori.
De exemplu, n-aș da niciodată afară din clasă un elev. Aș lua-o drept înfrângere personală mai mult.
În momentul în care îl dai afară și mai consemnezi eventual și absențe pentru asta sau îi pui note pentru comportament, tu manifești într-un mod cât se poate de evident o lipsă crasă de respect la adresa elevului pentru că nu e doar despre nota aia, nu e doar despre dat afară, e vorba despre a-ți arăta puterea de a încălca regulamentele pentru că lucrurile astea sunt interzise. Respectul nu cred că e foarte greu de arătat. E important să ai disponibilitatea și hotărârea de a-l arăta.
- Și dacă e să ne gândim la respectul din partea elevilor? Ei ce ar putea să facă pentru a le arăta profesorilor lor că îi respectă?
- Da, și elevii le datorează respect profesorilor. Centrarea pe elev, despre care se vorbește atât de mult, nu exclude în vreun fel respectul față de profesori.
Lipsa de respect poate fi privită așa, ca un soi de ceapă metaforică, cu multe foițe. Când se ajunge la o lipsă de respect față de profesor, s-ar putea să existe alte paliere ale lipsei de respect: să nu respecte sistemul de educație în general, să nu respecte ce se întâmplă acolo, să nu respecte ce are de oferit școala.
Există o nostalgie continuă în corpul profesoral românesc, în special la cei mai în vârstă, după vremurile când oamenii intrau în școală respectuoși și ieșeau respectuoși. E puțin probabil ca azi să mai aștepți o atitudine de respect venită a priori prin simpla formare socială a individului.
Partea optimistă a ceea ce o să vă spun stă în faptul că, experiența mea de foarte mulți ani, arată că atunci când îi arăți elevului respect, când îi arăți că te interesează, când îi arăți că îți pasă de el și de interesele lui, respectul oamenilor tineri poate fi câștigat relativ ușor, dar e imposibil sau cel puțin improbabil să aștepți respectul ăsta fără să-l oferi. Probabil că e un blocaj de ambele părți, însă până la urmă noi suntem adulții și noi ar trebui să deblocăm situația asta într-un fel sau altul.
„Părinții cred că ar mai putea să fie o prezență mai constantă în viața școlară a copilului”
- Cum pot școlile să promoveze un mediu în care fiecare membru al comunității școlare se simte respectat, indiferent de rolul său?
- Acum nu știu dacă există un răspuns universal pentru toate școlile, pentru că în cazul școlilor chiar contează foarte mult și contextul economic, până și contextul geografic, dar în esență cred că ceea ce ar trebui să facă școlile, în primul rând, ar fi să ia în serios noțiunea asta de respect, să-și facă profesorii să înțeleagă că respectul este, fundamental, o chestiune relațională, nu există respect pe care cineva să-l acorde de la sine și fără nicio chestionare. Cred că ar trebui să existe niște coduri interne, ar trebui să existe niște regulamente care să concretizeze tipul ăsta de respect și o primă formă de respect este să inviți elevii, părinții și să ai cu ei un dialog pe bune despre compromisurile acceptabile pentru toate părțile. Cred foarte mult că ar conta ca inclusiv școala să aibă un mediu instituțional coerent cu care să impună până la urmă respect pentru că sunt foarte multe incoerențe la nivel de școală.
- Ce ar putea să facă părinții pentru a sprijini eforturile școlii în educarea copiilor lor cu privire la respectul față de ceilalți?
- Nu cred că se pot face lucruri fără părinți pentru că într-un fel sau altul părinții sunt implicați în educația copiilor. Cred că între puține lucruri există o corelație mai evidentă decât între calitatea educației și educării unui copil și gradul de implicare al părinților lui. Cred că un lucru minimal sau pe care și eu și soția mea încercăm să-l aplicăm este să-l ajutăm pe copil să-și formeze singur o viziune respectuoasă despre școală și despre profesorii lui. Facem asta în primul rând necriticând aiurea și nejustificat școala și profesorii de față cu el. Nici nu înseamnă să avem o atitudine complet necritică de tipul „profesorul e profesor, orice face, tu va trebui să suporți”. Mai degrabă am încercat să explicăm că profesorii sunt oameni la fel ca orice om. Părinții cred că ar mai putea să fie o prezență mai constantă în viața școlară a copilului pentru că nu e foarte greu mai ales azi să ții legătura cu profesorii copilului tău, să discuți cu ei, să întrebi, să-ți oferi ajutorul, să-ți arăți disponibilitatea.
- Care sunt, în opinia dumneavoastră, consecințele pe termen lung ale unui mediu școlar lipsit de respect?
- Eu cred că cel puțin un lucru devine din ce în ce mai evident și anume că mastodontul ăsta educațional al învățământului din România va deveni din ce în ce mai greu și mai irelevant. El, în momentul de față, este, în primul rând, imposibil de surmontat. Nu poți să avansezi în viață dacă nu treci prin școală. Cu toate astea constatăm, mai mult sau mai puțin surprinși, că pierdem zeci de mii de elevi într-un singur ciclu de școlarizare, ceea ce înseamnă că deja se petrece acest divorț între educabil și sistemul de educație. Cred că de asta e nevoie de câteva reforme profunde în educația românească dacă ea vrea să nu piardă complet legătura cu ce se întâmplă în lumea reală.
Lipsa asta de respect eu cred că e un simptom al unei boli mai de profunzime a societății românești care ține de faptul că noi românii, în momentul de față, avem o textură socială tare găurită. Adică nu e vorba numai de respect, e vorba de relațiile umane.
